A cere iertare pentru cel decedat

  A te ruga pentru decedat şi a cere iertare pentru el  Enghin Cherim   Şi acelora care au venit după ei şi au zis: «Doamne, iartă-ne nouă şi fraţilor noştri care ne-au luat-o înainte întru credinţă şi nu ne lăsa în sufletele noastre niciun fel de pizmă faţă de aceia care au crezut! Doamne, […]

A te ruga pentru decedat şi a cere iertare pentru el

 Enghin Cherim

Şi acelora care au venit după ei şi au zis: «Doamne, iartă-ne nouă şi fraţilor noştri care ne-au luat-o înainte întru credinţă şi nu ne lăsa în sufletele noastre niciun fel de pizmă faţă de aceia care au crezut! Doamne, Tu eşti Iertător, Îndurător.»  (Al-Hașr 59:11).

… Doamne, fii îndurător cu ei, căci ei m-au crescut când am fost mic…  (Al-‛Israa’ 17: 24).

„Când împliniţi rugăciunea de înmormântare, rugaţi-vă cu devotament pentru cel decedat!” (Hadis relatat de Abu Daud, Ibn Majeh şi Ibn Habban).

Awf ibn Malik (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat: „Profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a împlinit rugăciunea de înmormântare și am reţinut de la el următoarea rugăciune, în timp ce el o spunea: «O, Allah, iartă-l și îndură-te de el, dăruiește-i un loc generos și mărește-i intrarea (în mormânt), spală-l cu apă și grindină, curăță-l de păcate așa cum ai curățat haina albă de impurități, înzestrează-l cu o casă mai bună decât a lui și cu o familie mai bună decât a lui, cu o soție mai bună decât a lui şi dăruiește-i Paradisul! Îi cer adăpost lui Allah pentru el de pedeapsa din mormânt și de pedeapsa focului!” (Hadis relatat de Muslim).

Wasile ibn El-Esqaa (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat că profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a împlinit rugăciunea de înmormântare a unuia dintre musulmani și s-a rugat astfel: „O, Allah, cutare, fiul lui cutare, se află în voia și mila Ta, scapă-l de încercările mormântului și de pedeapsa focului! Tu ești Cel Drept, iartă-i lui și îndură-te de el, căci Tu ești Iertător și Cel Îndurător!”  (Hadis cules de Abu Daud şi Ibn Majeh).

Bureide ibn Khasib (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat că profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) îi învăța să spună următoarele atunci când vizitau mormintele: „Pacea lui Allah fie asupra voastră, locuitori drept-credincioși și musulmani ai acestei lumi, noi, cu voia lui Allah, vă vom urma! Îi cerem lui Allah iertare atât pentru noi, cât și pentru voi!” (Hadis cules de Muslim).

Osman ibn Affan (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat că profetul Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), atunci când termina de înmormântat un om, se oprea deasupra mormântului și spunea:  „Cereți statornicie de la Allah pentru fratele vostru, căci acum el este tras la socoteală!” (Hadis cules de Abu Daud și Al-Bayhaki).

Legitimitatea rugii pentru cei decedați este evidentă în Coran. De asemenea, atitudinea Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), a companionilor și a urmașilor lor, secol după secol, este o confirmare a Coranului în ceea ce privește permisiunea.

A cere iertare pentru cel decedat este unul dintre primele sfaturi date de către profetul Muhammed (Pacea și  binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) la înmormântarea unuia dintre companioni.

Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) le-a spus companionilor: „Cereţi statornicie de la Allah pentru fratele vostru, căci acum el este tras la socoteală!”. Aşadar primul lucru pe care trebuie să-l faci pentru cel decedat este ruga, căci ruga are o importanţă foarte mare în Islam, fiind denumită de profetul Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) „creierul Islamului”. În Coranul cel Sfânt găsim multe versete din care reiese importanţa rugii.

Spune Allah Preaînaltul:

Şi a spus Domnul vostru:  «Cereţi-Mi ca Eu să vă răspund vouă!»  (Ghafir 40:60);

… Îi răspund rugii celui care se roagă dacă Mă cheamă… (Al-Baqara 2:186).

Putem observa că răspunsul la rugă nu a fost legat de persoana care se roagă, ceea ce înseamnă că ruga poate fi făcută atât pentru propria persoană, cât şi pentru celelalte persoane, aşa cum ne învaţă să ne rugăm Allah Preaînaltul în Sfântul Coran:

Și acelora care au venit după ei și au zis: «Doamne, iartă-ne nouă şi fraţilor noştri care ne-au luat-o înainte întru credință și nu ne lăsa în sufletele noastre niciun fel de pizmă față de aceia care au crezut! Doamne, Tu ești Iertător, Îndurător.» (Al-Haşr 59:10).

Mai mult decât atât, celui care se roagă pentru ceilalţi, Allah îi acceptă şi lui ruga, conform unei relatări a profetului Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!): „Când un musulman se roagă pentru fratele lui, un înger de deasupra capului lui îi spune:  «Să ai şi tu parte de acelaşi lucru!»”.

Astfel, când musulmanul Îi cere lui Allah iertare pentru fratele său musulman, îngerul se roagă pentru el aşa cum s-a rugat el pentru fratele său. Iar timpul cel mai bun pentru rugăciune este atunci când eşti în poziţia de prosternare, în miezul nopţii, departe de ochii lumii.

Printre momentele recomandate în ceea ce priveşte îndeplinirea rugăciunii mai sunt: atunci când plouă, înainte de deschiderea postului, înainte de începerea rugăciunii etc.

De asemenea, se recomandă ca rândurile de la rugăciunea de înmormântare să fie făcute în funcţie de apropierea de cel decedat, căci ruga celor apropiaţi din familie și, în special, ruga copiilor sunt cele mai folositoare pentru cel decedat. În Islam nu se condiționează primirea rugii de intermedierea prin „oamenii religiei”, așa cum se întâmplă în alte religii. A plăti pe cineva pentru a se ruga nu este permis în Islam, însă este de dorit ca acela care este mai învățat dintre ei să conducă rugăciunea.

De asemenea, se recomandă ca rudele precum şi cei care au fost apropiați decedatului să rămână lângă mormânt după terminarea înmormântării și să se roage. În acest sens, unul dintre companionii Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), anume Amr ibn Aas (Allah să fie mulţumit de el!), a cerut pe patul de moarte ca, după ce va fi îngropat, să rămână cei apropiați la mormântul lui atât timp cât este necesar sacrificării și împărțirii unui animal.

Ni se mai recomandă, conform tradiției Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), ca musulmanii să viziteze mormintele pentru a se ruga la Allah pentru rudele lor decedate și pentru a-și aduce aminte de moarte.

sursa: IslamulAzi

Source Link

Views: 5

Fiecare suflet va gusta moartea

Moartea este un eveniment natural pentru toate lucrurile vii. Se Intampla fiecaruia dintre noi. Toti vom muri. Coranul spune: Fiecare suflet va gusta moartea. (Aal `Imran 3:185). Moartea aduce un sfarsit al vietii noastre temporare pe acest pamant. Este un prilej de durere si adanca mahnire pentru cei apropiati decedatului. In Islam, oamenii Isi poarta […]

Moartea este un eveniment natural pentru toate lucrurile vii. Se Intampla fiecaruia dintre noi. Toti vom muri. Coranul spune:

Fiecare suflet va gusta moartea. (Aal `Imran 3:185).


Moartea aduce un sfarsit al vietii noastre temporare pe acest pamant. Este un prilej de durere si adanca mahnire pentru cei apropiati decedatului. In Islam, oamenii Isi poarta doliul recitand Coranul si rugaciuni pentru cel mort. Islamul ne cere sa nu uitam ca moartea poate sosi In orice moment. Doar Allah stie cand slujitorii lui vor muri. Moartea pune capat trupului nostru omenesc, dar nu ne distruge si sufletul. Acesta este luat de catre Ingerul Malakul Maut (Izra’il sau Azrail) si dus la Allah. O persoane se poarta bine si face ceea ce Ii comanda Allah daca Isi va aminte de moarte si de viata de dupa moarte.
In Islam, un cadavru este spalat Inainte de Inmormantare. El este Invelit cu bucati de panza albe si este Inmiresmat peste tot. Inainte de Inmormantare se tine o rugaciune funerara numita Janazah.

Allah Ta’ala ne spune in Sfantul Coran:

Fiecare suflet trebuie sa guste moartea. Noi va incercam cu raul si cu binele, in chip de ispita, si la Noi va veti intoarce. (Al-Anbiyaa’ 21:35)

Intr-adevar promisiunea lui Allah va fii indeplinita. Moartea este ceva inevitabil si cu toate astea in cele mai multe cazuri uitam de ea.

Fiecare zi care trece, pacatuind sau facand fapte bune, este cu o zi mai aproape de sfarsitul nostru, mai aproape de intoarcerea noastra la Creatorul nostru-Allah Ta’ala. Multi dintre noi, la un anumit punct in viata, am pierdut pe o ruda sau un prieten apropiat noua. Am plans, am fost tristi, am fost indurerati dar te intreb – ce ai invatat din asta? Cum ai raportat-o la tine insati?
Allah ne spune in Coran:

Si cum va fi cand [sufletul] va ajunge la gat?
Si voi veti privi in vremea aceea,
Fiind Noi mai aproape de el decat voi, insa nu Ne veti zari. (
Al-Waqi`ah 56:83-85)


Probabil consideri ca moartea este departe de tine, ca nu vei avea parte de ea decat la o varsta inaintata, sau consideri ca esti pregatit pentru moarte… intr-adevar o astfel de atitudine te tine mai departe de pacate.
Mujaahid (d.104H) a spus ”Nici o zi nu trece care nu spune” O fiul lui Adam, am venit la tine azi si voi mai veni, asa ca fii atent ce vei face in timpul sederii mele”. Cand ziua va trece, este inchisa si sigilata, si nimeni si nimic nu o va mai putea intoarce decat Allah in Ziua Judecatii.
Viata nu e decat un drum care te va duce spre Paradis sau spre Iad.
De multe ori ni se vorbeste despre moarte in Coran sau Sunnah.

Allah ia la Sine sufletele, la moartea lor, si pe cele care nu mor [le ia], in timpul somnului lor. El le tine la Sine pe acelea asupra carora a hotarat moartea, iar pe celelalte le trimite [in trupurile lor] pana la un timp hotarat. In aceasta sunt semne pentru un neam [de oameni] care chibzuiesc.( Az-Zumar 39:42)


Allah deja a stabilit timpul mortii tale asa ca ai grija ce fel de fapte faci, caci asa vei fi judecat . Intr-adevar timpul nostru de a parasi această viață este mai aproape decat credem noi. Dar suntem noi pregatiti pentru venirea mortii? Am indeplinit intru totul poruncile lui Allah Ta’ala? Au devenit inimile noastre atata de tari incat nu varsam nici o lacrima de frica pentru intalnirea cu Allah? Ce vei face? Ce vei spune? Ce vei spune cand moartea va veni la tine…? Intr-adevar cei ce nu au fost credinciosi isi vor dori sa isi recapete viata si sa mai aiba o sansa sa faca bine …dar va fii prea tarziu…
Allah ne da un semn clar de avertizare in Coran:

Insa iertare nu este pentru aceia care savarsesc fapte rele pana in clipa cand moartea se iveste la unul dintre ei si atunce el striga “M-am cait acum!’ si nici pentru aceia care mor necredinciosi. Pentru aceia noi am pregatit pedeapsa dureroasa.  (An-Nisaa’ 4:18)
Dar de unde sa stii tu ce este Illiyyin?
Intr-o carte scrisa limpede!
Vor face marturie pentru ea cei apropiati [de Allah]. (
Al-Mutaffifin 83:19-21)


Dar cati dintre noi ne numim credinciosi adevarati?

Sa fim atata de buni incat sa primim o asemenea recompensa?

Source Link

Views: 13