Destinul și existența unui bine în orice

  Allah a hotărât ca fiecare fiinţă să aibă un destin propriu. Orice experienţă pe care o avem în această viaţă, orice acţiune pe care o realizăm, fiecare cuvânt pe care îl rostim este predestinat de Allah, încă dinainte ca noi să ne naştem. Mai mult, deoarece Allah este mai presus decât timpul, viaţa oricăror […]

 

Allah a hotărât ca fiecare fiinţă să aibă un destin propriu. Orice experienţă pe care o avem în această viaţă, orice acţiune pe care o realizăm, fiecare cuvânt pe care îl rostim este predestinat de Allah, încă dinainte ca noi să ne naştem. Mai mult, deoarece Allah este mai presus decât timpul, viaţa oricăror creaţii este „rezumată” în faţa lui Allah. O persoană are parte de numeroase experienţe în timpul vieţii sale. Presupunând că perioada medie de viaţă a omului este de optzeci de ani, în cazul unei persoane care a trăit patruzeci de ani, următorii săi patruzeci de ani Îi sunt deja cunoscuţi lui Allah. Dar persoana respectivă nu poate cunoaşte ceea ce urmează decât trăind următorii patruzeci de ani din ultima etapă a vieţii lui.

Pe scurt, ceea ce descriem ca viitor deja a început şi s-a terminat prin eterna înţelepciune a lui Allah. Tot ceea ce s-a întâmplat constituie destinul unei persoane. Fiecăruia dintre noi i-a fost scris un destin de care nu poate scăpa. Aşa cum nu putem schimba trecutul, nu putem schimba nici viitorul, deoarece ambele au fost deja hotărâte de Allah. Totuşi unii oameni, deoarece nu au această cunoaştere a faptelor, cred că viitorul se află în mâinile lor. Astfel, deoarece nu cred în destin, cad în greşeala de a crede că pot modifica viitorul. Dar viaţa unui om este ca un film ce a fost deja realizat; dacă am privi acest film, nu am putea să îi modificăm scenariul sau să intervenim într-un fel în conţinutul lui. În mod asemănător, este imposibil pentru o persoană să intervină în desfăşurarea evenimentelor care au loc conform destinului său. În Coran ni se spune că Allah a poruncit un destin specific pentru fiecare individ şi nimeni nu va trăi ceva ce Allah nu a prescris:

Şi Noi am creat toate lucrurile bine întocmite. (Al-Qamar 54:49);

Nicio nenorocire nu se îndreaptă pe pământ şi nici în sufletele voastre fără ca ea să nu se afle într-o carte, înainte ca Noi să o pricinuim. Acesta este un lucru uşor pentru Allah, pentru ca voi să nu fiţi trişti pentru ceea ce aţi pierdut şi nici să nu vă prea bucuraţi pentru ceea ce El vă dăruieşte. Şi Allah nu-l iubeşte pe cel trufaş şi lăudăros. (Al-Hadid 57:22-23).

Aşa cum aceste versete explică, un destin special a fost hotărât nu doar pentru fiecare om în parte, ci şi pentru celelalte creaturi ale lui Allah, animate sau nu. De la masa de lemn din casa ta până la pantofi, de la trandafirii ce răsar în curtea ta până la hainele din garderobă, de la prietenii tăi până la pisica ta, totul în jur are un destin ales de Allah. Deja Allah ştie care vor fi experienţele pe care tu, prietenii tăi şi tot ceea ce îţi aparţine le veţi avea în viitor. De exemplu, lui Allah Îi este deja cunoscut, în măreţia Sa, cine va planta sămânţa din care se va naşte copacul din care, ulterior, va fi făcută masa ta de lucru, cât de mult timp şi în ce condiţii acel copac va creşte, când, cum şi de cine va fi tăiat, în ce dimensiuni va fi tăiat, ce calitate şi ce formă va avea masa respectivă, când şi în ce parte a casei tale o vei aşeza, câte mese vei servi pe ea, cu cine vei discuta şi ce vei scrie pe ea, deoarece Allah a hotărât toate acestea încă dinainte ca tu să te naşti şi a ştiut ce să facă pentru ca ele să se realizeze. Toate acestea le vei cunoaşte pe măsură ce se întâmplă.

Dacă cineva nu este informat de existenţa reală a destinului sau nu a înţeles acest aspect, se poate comporta fără a lua în considerare faptul că el, de fapt, îndeplineşte ceea ce Allah i-a prescris. De exemplu, când merge să cumpere o masă pentru casa sa, priveşte o mulţime de modele, se răzgândeşte de multe ori, se gândeşte atent, discută şi face schimb de idei cu cei care îl însoţesc. În final va crede că decizia sa este urmarea propriilor sale deliberări. De fapt, chiar dinainte ca el să meargă să cumpere acea masă, ea fusese deja hotărâtă pentru el; astfel el doar a cercetat puţin, a găsit şi în final a cumpărat masa care deja i-a fost destinată. Schimbul de idei, discuţiile şi dificultatea de a ajunge la o decizie au fost şi ele prescrise de Allah în destinul său. O persoană care simte durere, regret sau teamă, ca reacţie la un anume eveniment, şi face afirmaţii precum: ,,Dacă făceam aşa şi aşa…” sau ,,De n-aş fi mers acolo…”, sau îşi face griji în ceea ce priveşte viitorul, face aceste lucruri fără a gândi, deoarece el acum trăieşte o viaţă care a fost deja hotărâtă de Allah, începută şi terminată în faţa Lui, iar evenimentele pentru care simte regret sau durere fac parte din destinul său. De exemplu, dacă cineva are foarte multe farfurii în mână pe care le scapă şi le sparge, îşi va exprima regretul spunând: ,,Dacă nu încercam să duc atât de multe, asta nu s-ar fi întâmplat”. Însă adevărul pe care nu îl cunoaşte sau pe care l-a uitat este că totul a fost hotărât să se întâmple în acel moment. Într-adevăr, a fost prescris cine le va sparge, chiar înainte de a fi fabricate sau înainte ca acela care le-a spart să se fi născut. Ar trebui să luăm în considerare tot ce ni se întâmplă şi să învăţăm din aceasta, adică să înţelegem înţelepciunea din spatele acestor evenimente. A simţi regret faţă de astfel de lucruri este inutil, deoarece respectiva persoană nu are cum să prevină acele evenimente.

În următorul verset, Allah ne-a spus că suntem lipsiţi de putere în faţa dorinţei lui Allah:

Şi dacă Allah te atinge cu un rău, [să ştii că] nu este cine să-l îndepărteze decât numai El! Iar dacă El îţi voieşte un bine, nu este nimeni care să poată respinge harul Său. El îi atinge cu aceasta pe cei care voieşte El dintre robii Săi, iar El este Iertător, Îndurător [Al-Ghafur, Ar-Rahim].  (Yunus 10:107).

Cei care se supun destinului propriu ştiu că orice hotărăşte Allah este cel mai bine pentru ei, chiar dacă nu pare a fi astfel. Ei îşi dau seama de binecuvântările şi înţelepciunea aflată în spatele acestor evenimente şi sunt recunoscători. Dacă nu pot înţelege de la început, îşi pun credinţa în Allah şi se roagă să le fie dezvăluite scopul şi înţelepciunea evenimentelor. Vor fi aduşi în linişte în faţa lui Allah în Ziua Judecăţii şi vor avea siguranţa că Allah manifestă compasiune şi milă faţă de supuşii Săi; de asemenea, ei vor avea credinţa că El este Stăpânul eternei justiţii. Supunerea şi devotamentul acestor oameni se poate observa clar din limbajul lor. În niciun caz nu vor folosi cuvinte precum: „De ce s-a întâmplat?”, cu referire la un anume eveniment. Allah a creat totul în cea mai bună formă şi astfel ceva ce la prima vedere ar părea neplăcut, în final va aduce binecuvântări. În Coran, Allah ne reaminteşte acest fapt prin următorul verset:

V-a fost prescrisă lupta, chiar dacă ea vă este neplăcută. Or, se poate [întâmpla] ca voi să urâţi un lucru care este bun pentru voi şi să iubiţi un lucru care este rău pentru voi. Dar Allah ştie, în vreme ce voi nu ştiţi. (Al-Baqarah 2:216).

Astfel, confruntaţi cu o situaţie neplăcută, vorbele musulmanilor credincioşi sunt: ,,Domnul meu îndeplineşte totul cu un scop; cu siguranţă trebuie să fie ceva bun în această situaţie…” sau ,,Allah a poruncit ca acest lucru să se întâmple spre beneficiul nostru”. Nu se plâng niciodată aşa cum ar face ignoranţii: ,,Vai, ce păcat, cum am putut să fac aşa ceva?”, vorbind într-un mod ce sugerează lipsa supunerii şi a speranţei în Allah. De-a lungul întregii lor vieţi, acest mod de a vorbi prin care se arată că se ştie că totul a fost creat cu un scop anume este important pentru musulmani. Din această categorie nu face excepţie nimeni şi niciun eveniment. Credincioşii ştiu că, atunci când sunt puşi în faţa unei situaţii neplăcute, ar da dovadă de ignoranţă dacă ar vorbi într-un mod ce s-ar opune destinului lor; de aceea ei consideră acea situaţie ca reprezentând un aspect pozitiv al vieţii lor. Indiferent dacă ei sau altcineva ar comite o greşeală, nu ar rosti cuvinte precum: „De ce ai făcut asta?”, „Asta nu s-ar fi întâmplat dacă nu te-ai fi dus acolo…”, ci s-ar adresa cu înţelepciunea dobândită în urma înţelegerii acestui verset:

Şi ceea ce a venit peste voi, în ziua când cele două oşti s-au întâlnit, a fost cu voia lui Allah, pentru ca El să-i deosebească pe credincioşi. (Aal ’Imran 3:166).

De asemenea, rezultatele neplăcute, urmare a lipsei luării unor măsuri de precauţie, fac parte din destinul nostru. De aceea este lipsit de sens să ne scufundăm într-o mare de regrete sau să dăm explicaţii ilogice precum: ,,Dacă aş fi făcut aşa, rezultatul ar fi fost altul”. Orice s-a întâmplat a fost pentru binele nostru. Astfel, în limbajul islamic nu se vor regăsi niciodată furia, răutatea, tensiunea, plângerile, dezamăgirile, panica, teama sau îngrijorarea. Chiar trăind evenimente dintre cele mai dificile şi pline de probleme, credincioşii încearcă să descopere binele din spatele acestor aparenţe, precum şi finalitatea ce le va aduce binecuvântări. Musulmanii adevăraţi reuşesc să înlăture panica şi îngrijorarea, influenţându-i pozitiv pe cei din jurul lor. În Coran, Allah ne arată cum ar trebui să ne exprimăm în momente dificile:

Spune: «Nu ne va atinge pe noi nimic în afară de ceea ce ne-a prescris Allah! El este Ocrotitorul nostru! Şi în Allah trebuie să se încreadă drept-credincioşii!» (At-Tawbah 9:51).

Într-un alt verset, atenţia noastră este captată de limbajul umil al credinciosului, adică al celui care crede că soarta sau tot ce se întâmplă în jurul lui a fost hotărât, în ultimă instanţă, în beneficiul său:

Care, dacă s-a abătut asupra lor vreo nenorocire, spun: «Noi suntem ai lui Allah şi noi la El ne întoarcem.» (Al-Baqarah 2:156).

Răsplata pe care Allah o va da celor care înţeleg acest fapt este explicată în versetul:

Aceia sunt cei peste care se pogoară binecuvântarea Domnului lor şi îndurarea Lui şi aceia sunt cei călăuziţi. (Al-Baqarah 2:157).

Maniera de exprimare a credinciosului care, când se referă la destin, spune că există un bine în orice, este foarte diferită de discursul ,,de consolare”, „de calmare” al celor aflaţi departe de moralitatea expusă în Coran. Confruntaţi cu situaţii asemănătoare, unii dintre cei care nu au adoptat moralitatea coranică ar putea folosi zicale precum: ,,Fiecare nor are un fir argintiu”. Totuşi există o anume diferenţă în modul în care este abordată această idee. Musulmanii spun aceasta cu toată inima, sincer; indiferent de câte ori cei cu o morală coruptă ar rosti această propoziţie, faptul că nu o exprimă ca pe o credinţă adevărată, pornită din suflet, este dovedit de lipsa de încredere în Allah, reflectată în comportamentul lor.

 

_____

femeiamusulmana.blogspot.com

Source Link

Views: 3

Predestinarea

F. Gulen   Suntem trimiși pe acest Pământ pentru a ne îmbunătăți abilitățile și deprinderile prin îndeplinirea responsabilităților pe care Dumnezeu ni le oferă. Nu toți oamenii sunt creați cu aceleași abilități, ci mai degrabă sunt precum mineralele brute ce așteaptă să fie rafinate și purificate. De exemplu, artiștii vor să își exprime talentele și […]

F. Gulen

 

Suntem trimiși pe acest Pământ pentru a ne îmbunătăți abilitățile și deprinderile prin îndeplinirea responsabilităților pe destincare Dumnezeu ni le oferă. Nu toți oamenii sunt creați cu aceleași abilități, ci mai degrabă sunt precum mineralele brute ce așteaptă să fie rafinate și purificate.

De exemplu, artiștii vor să își exprime talentele și astfel se fac cunoscuți prin operele lor de artă. În același fel, măreția și splendoarea creației prezintă și reflectă atributele și numele Sale sacre. A creat Universul și a expus aspecte ascunse ale comorilor sale misterioase- ascunse, pentru a ne arăta nouă arta[1] Lui. Universul a fost creat pas cu pas, pentru ca noi să putem percepe numele, atributele și arta Divină. El ne oferă oportunități numeroase de a Îl cunoaște mai bine și de a Îl putea auzi. Acesta este Creatorul Absolut ce face totul din nimic și adaugă mii de beneficii a tot ceea ce El dorește.

Umanitatea este plasată în Creație pentru a fi testată, purificată și pregătită pentru pacea eternă din Paradis. Într-un hadis, Profetul Mohamed spune: Ființele umane sunt precum mineralele. Cel ce este bun în jahiliyya (Arabia preislamică), este bun și în Islam[2]. De exemplu, Umar s-a bucurat de demnitate, glorie și onoare înainte de Islam, dar a acumulat mult mai multe atunci când a devenit musulman[3]. Înainte de a se converti, se poate să fi fost mai dur, iute de mânie și arogant, o persoană ce credea că deține totul; însă apoi, a devenit cel mai modest și umil. De aceea, atunci când întâlnim persoane cu bune maniere, dinamice, energice, curajoase și spirituale, sperăm ca acestea să devină musulmani.

Islamul are de a face cu cel mai prețios mineral: umanitatea. Îmbunătățește și maturizează fiecare individ astfel încât toate impuritățile să fie eliminate. Companionii erau 100% puri. Musulmanii au început să degradeze în puritate treptat, într-un asemenea mod încât în aceste timpuri foarte puțini oameni dețin un gram de puritate. Ca rezultat, am întâlnit multe probleme de-a lungul timpului.

Dumnezeu știe rezultatul final al testului său, deoarece El nu este limitat de timp. Deci, El ne testează pe noi astfel încât noi să devenim conștienți de ceea ce suntem prin a ne testa pe noi împotriva noastră și împotriva altora. Această testare este un proces prin care ne este determinată valoarea, pentru a vedea dacă suntem aur sau tablă. Suntem testați prin prisma lucrurilor pentru care ne luptăm și prin ceea ce facem. Într-o zi vom intra în contact cu Dumnezeu și vom da socoteală despre noi: Dar mâinile lor vor vorbi cu Noi, și picioarele lor vor fi martori a tot ceea ce ei au făcut (36:65)[4].

 

 

[1] Prin Atributele și Numele Sale de Putere, Cunoaștere, Înțelepciune, Frumusețe și Milă.
[2] Bukhari, Iman, 10, Anbiya‘, 8-14; Muslim, Fada’il al-Sahaba, 168, Manaqib, 25; Ibn Hanbal, Musnad, 3:101.
[3] ‘Umar ibn al-Khattab, al doilea calif al statului islamic, a fost un om cu un statut foarte important în Mecca pre-islamică. El a fost un oponent de teamă al Profetului, dar după ce a trecut la islamism, acesta a devenit unul dintre cei mai respectați musulmani, atât în acele timpuri, cât și de-a lungul istoriei. Acesta a fost un bun adus comunității islamice.
[4] În acest context, “mâinile și picioarele” semnifică tot ceea ce ne permite să acționăm: corpul, facultățile mentale și oportunitățile. În alte versete, “ochii, urechile și pielea” se referă la același lucru.

 

 

Sursa: ro.fgulen.com

Source Link

Views: 4

Credinta in destin

Credinta in destin     Mulţi filosofi au susţinut că binele provine de la Allah Preaînaltul şi că răul este creaţia altor dumnezei; ei susţin acest lucru pentru a evita atribuirea lui Allah a răului. Cei care se ocupă de vrăji și magie susţin că Lumina a fost creatorul binelui şi că Întunericul a fost […]

Credinta in destin

 

Road

 

Mulţi filosofi au susţinut că binele provine de la Allah Preaînaltul şi că răul este creaţia altor dumnezei; ei susţin acest lucru pentru a evita atribuirea lui Allah a răului.

Cei care se ocupă de vrăji și magie susţin că Lumina a fost creatorul binelui şi că Întunericul a fost creatorul răului.

Cei care fac parte din aceasta comunitate care au susţinut că Allah nu a creat faptele supuşilor Săi, sau că El nu a creat faptele ce duc la rătăcite, afirmă că există alţi creatori în afara de Allah.

Perfectiunea credinţei în unicitatea lui Allah nu este obţinută decât de cei care afirmă că Allah Singur este Creatorul a tot ce există în Univers şi că voinţa Lui predomină peste creaţia Lui – şi ceea ce vrea El se întâmplă şi ceea ce nu vrea El nu se întâmplă. Toţi cei care nu cred în predestinare nu cred cu adevărat că Stăpânul lor este Unul şi Singur şi nu Îl constientizează corect. Credinţa în predestinare este cea care marcheaza în acest caz diferenţa dintre monoteism şi politeism. Cel care crede în predestinare afirmă că acest univers şi totul din el a fost creat de un Singur Dumnezeu; cei care nu cred acest lucru sugerează că există alţi dumnezei în afară de Allah.

  • Să rămânem pe calea cea dreaptă atât în momentele grele, cât şi în cele uşoare

Datorită defectelor şi slăbiciunii lor, oamenii nu reuşesc întotdeauna să rămână pe calea cea dreaptă.

Allah spune:

Omul a fost făcut nestatornic; Când are parte de rău, el este abătut/ Iar când are parte de bine, el este zgârcit, Afară de cei care fac Rugăciunea, (Al-Ma`arij 70:19-22)

Credinţa în predestinare determină omul să fie statornic pe calea cea dreaptă pentru a nu fi nepăsător în momentele uşoare ale vieţii şi pentru a nu cădea în disperare în momentele grele, deoarece el ştie că tot binele care i se întâmpla provine de la Allah şi nu datorită inteligenţei sale sau planului bun:

Voi nu aveţi binefacere decât de la Allah… (An-Nahl 16:53)

El nu este precum Qaarun care se lauda în faţa oamenilor săi şi în mod arogant afişa în faţa lor comorile şi bunăstarea cu care Allah l-a binecuvântat.

Qarun a fost din neamul lui Moise, însă el s-a răzvrătit împotriva lor. Şi i-am dat Noi atâtea comori, încât numai cheile lui apăsau greu asupra unei cete de [bărbaţi] vânjoşi. Şi când i-a zis lui neamul său: “Nu te semeţii, fiindcă Allah nu-i iubeşte pe cei care se semeţesc,/ Ci caută cu ceea ce ţi-a dăruit Allah Casa cea veşnică! Şi nu uita partea ta din această viaţă! Şi fă bine, aşa după cum şi Allah ţi-a făcut ţie bine! Şi nu umbla după stricăciune pe pământ, fiindcă Allah nu-i iubeşte pe cei care fac stricăciune”, A zis el: “Mie mi s-a dat ceea ce am numai pentru ştiinţa pe care eu o stăpânesc!” Oare el nu ştia că Allah a nimicit înainte de el dintre neamuri pe cine era mai puternic decât el şi adunase mai multe bunuri? Iar nelegiuiţii nu sunt întrebaţi pentru păcatele lor! (Al-Qasas 28:76-78)

Iar când încercările şi necazurile se abat asupra unui om, el ştie că acest lucru se întâmpla prin porunca lui Allah, ca un test pentru el, aşa că nu se panicheaza şi nici nu disperă, mai degrabă el vede răsplata de la Allah şi aşteaptă răbdator,  iar această credinţa aduce linişte şi bucurie în inima credinciosului.

Nici o nenorocire nu se îndreaptă pe pământ şi nici în sufletele voastre fără ca ea să nu se afle într-o carte, înainte ca Noi să o pricinuim. Acesta este un lucru uşor pentru Allah, Pentru ca voi să nu fiţi trişti pentru ceea ce aţi pierdut şi nici să nu vă prea bucuraţi pentru ceea ce El vă dăruieşte.… (Al-Hadid 57: 22-23)

Iar Allah preamăreşte pe supuşii Lui:

Care, dacă s-a abătut asupra lor vreo nenorocire, spun: “Noi suntem ai lui Allah şi noi la El ne întoarcem”. Aceia sunt cei peste care se pogoară binecuvântarea Domnului lor şi îndurarea Lui şi aceia sunt cei călăuziţi. (Al-Baqarah 2:156-157)

  • Cel care crede în predestinare este întotdeauna atent

 

Cel care crede în predestinare este întotdeauna atent deoarece:

…Dar nu se poate socoti la adăpost de vicleşugurile lui Allah decât neamul celor pierduţi! (Al-A`raf 7:99)

Inimile oamenilor sunt întotdeauna schimbătoare deoarece inimile lor sunt între două degete ale lui Ar-Rahman (Cel Milos), care le întoarce precum El voieşte, iar încercările care sunt trimise oamenilor sunt numeroase. Credinciosul este întotdeauna atent pentru a fi influenţat de ceva care să îl trimita în rătăcire şi întotdeauna se teme că ultimele sale fapte vor fi rele. Acest lucru nu îl face apatic sau leneş, ci îl motivează să se străduiească cu perseverenţă pentru a urma calea cea dreaptă, pentru a face fapte drepte şi pentru a evita păcatele şi faptele pedepsite.

Inima credinciosului este întotdeauna ataşată de Creatorul ei, chemându-L, sperând, căutându-I ajutorul, cerându-I să-l ajute să rămână cu fermitate pe calea cea dreaptă şi pentru a fi drept călăuzit.

  • Înfruntarea dificultăţilor şi pericolelor cu inima puternică

Când un om crede că tot ceea ce se întâmpla este predestinat, şi că proviziile şi durata de viaţă depind de Allah, atunci el poate confrunta dificultăţile şi greutăţile cu inima puternică şi cu capul sus.

Aceasta credinţa a fost una dintre cele mai mari surse de putere pentru cei drepţi care s-au confruntat cu răufăcătorii, tiranii sau cu situațiile grele.

Ei nu se tem să rostească adevărul chiar dacă sunt lipsiți de o situație financiară favorabilă, deoarece această chestiune se află în mâinile lui Allah. Orice a hotărât Allah pentru supusul Său nu poate fi schimbat de nimeni altcineva şi orice Allah reţine de la supusul Său, nimeni nu îi poate oferi.

_________

islamromania.wordpress.com

Source Link

Views: 9