Tag: dragoste

Femeile și copiii

  Compasiunea şi mila cu care Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra Sa)  înconjura tot ceea ce are viaţă, a cuprins în scurt timp şi femeile. Eliberându-le de sub zdrobirea picioarelor oamenilor, Profetul a afirmat că: “Raiul se află sub tălpile mamelor noastre”. Astfel, iubitul nostru profet  le slăveşte poziţia  şi ne condiţionează […]

Compasiunea şi mila cu care Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra Sa)  înconjura tot ceea ce are viaţă, a cuprins în scurt timp şi femeile. Eliberându-le de sub zdrobirea picioarelor oamenilor, Profetul a afirmat că: “Raiul se află sub tălpile mamelor noastre”. Astfel, iubitul nostru profet  le slăveşte poziţia  şi ne condiţionează intrarea in Rai, dacă primim binecuvântarea mamelor. Profetul Muhammed, îşi iubea nespus familia şi îşi trata soţiile cu deosebită afecţiune şi compasiune.

Profetul  le cerea companionilor să se comporte frumos cu soţiile lor şi îi sfătuia astfel: “Vă sfătuiesc să vă comportaţi frumos cu soţiile voastre”. De asemenea, referitor la acelaşi subiect a spus: “Cel mi bun dintre credincioşi este cel care se comportă cel mai frumos cu soţia lui”.“Cel mai evlavios dintre cei credincioşi este cel care are o educaţie frumoasă. Cel mai bun, este cel care se comportă frumos cu femeile”.

Deseori iubitul nostru Profet  îşi ajuta soţiile la treburile casnice. Mulsul oilor, curăţenia casei, cârpirea hainelor şi a încălţămintelor, adăpatul cămilelor, participarea la educarea şi îngrijirea copiilor  nu erau rezultatul compasiunii lui? De asemenea, Profetul Muhammed nu alegea mâncarea. Se aşeza la masă şi servea din mâncarea pe care soţia sa o gătea, fără să aibă alte pretenţii, şi îi mlţumea lui Allah pentru această binecuvântare.

Compasiunea Profetului faţă de orfani

Copiii care şi-au pierdut unul sau ambii părinţi, la o vârstă fragedă, sunt mai vulnerabili şi au nevoie de mai multă afecţiune şi compasiune. Au nevoie de îngrijire, de sfaturi bune, de educaţie. Orfanii simt mai intens lipsa de afecţiune decât lipsurile materiale. Deoarece şi-a pierdut tatăl înainte de naştere şi mama când avea doar şase ani, Profetul Muhammed înţelegea foarte bine trăirile unui orfan, le arăta afecţiune şi compasiune şi le recomanda şi companionilor săi acelaşi lucru. Doar mângâierea pe cap a orfanilor este un bine şi un vestitor al raiului. Despre acest lucru Profetul a afirmat următoarele: „Cine mângîie cu compasiune capul unui orfan va câştiga atâtea fapte bune cât firele de păr ale orfanului. Eu sunt atât de aproape în rai, de cel care face un bine unui  sărman”. Apoi şi-a strâns degetele şi a arătat semnul prin care indica cât de aproape era de cei care aveau grijă de orfani. Mesagerul lui Allah, prin gestul său, parcă voia să spună că nimeni nu se poate interpune între el şi cel care ocroteşte un sărman, la intrarea în rai. De altfel, profetul i-a recomandat unui companion care i s-a plâns că are un caracter dur,  să hrănească sărmanii, să bucure orfanii şi să îi mângâie pe cap, astfel încât Allah să-l îmbuneze.

Ebu Seleme era unul dintre cei mai de seamă companioni. A căzut martir în timpul unei lupte, lăsând în urmă cinci copii orfani. Profetul Muhammed s-a căsătorit cu soţia acestuia, doar pentru a nu-i lăsa pe cei cinci copii fără protecţie şi pentru a nu-i priva de dragostea paternă.

Dragostea profetului faţă de copii

Copiii ne sunt încredinţaţi de către Allah. Datoria noastră este să acordăm importanţa cuvenită a ceea ce ni s-a încredinţat. De altfel, PreaÎnaltul Allah ne porunceşte următoarele: “Ei, voi credincioşilor. Protejati-vă pe voi şi pe copiii voştri de focurile iadului, ale cărei vreascuri sunt oamenii şi pietrele. (Sura Tahrim, 66/6). Părinţii trebuie să-şi privească copiii precum un amanet al lui Allah. În ziua de apoi, părinţii vor fi traşi la răspundere dacă nu-şi îndeplinesc responsabilitatea aşa cum trebuie.

sursa: publicația  Zaman

Source Link

Views: 4

Atitudinea faţă de familie

  Musulmanul care îşi trăieste viaţa conform învăţăturilor Coranului întotdeauna se va strădui să conştientizeze că Allah a creat pe părinţii săi şi a pus îndurare şi milă asupra lor şi i-a înzestrat cu dragoste pentru copiii lor. Allah a creat o legatură de dragoste şi respect între părinţi şi copiii lor pe care îi […]

 

Musulmanul care îşi trăieste viaţa conform învăţăturilor Coranului întotdeauna se va strădui să conştientizeze că Allah a creat pe părinţii săi şi a pus îndurare şi milă asupra lor şi i-a înzestrat cu dragoste pentru copiii lor. Allah a creat o legatură de dragoste şi respect între părinţi şi copiii lor pe care îi cresc şi îi ajută să se dezvolte fizic şi psihic până în momentul când ajung la maturitate. Prin această legatură de dragoste părinţii niciodată nu obosesc în a le oferi tot ce este necesar creşterii lor. Allah evidenţiează importanţa familiei în viaţa omului:

Noi l-am povatuit pe om [să faca bine] părinţilor săi, mama lui l-a purtat, [suportând pentru el] slăbiciune după slăbiciune, iar înţărcarea lui a fost după doi ani, [asadar]: “Adu mulţumire Mie şi părinţilor tăi, căci la Mine este întoarcerea! (Luqman 31:14)

Stăpânul nostru ne spune în Sfântul Coran că trebuie să ne purtam bine cu părinţii:

Spune:”Veniţi să vă citesc ceea ce Domnul nostru v-a oprit [cu adevărat]: Să nu-I asociaţi Lui nimic; să fiţi buni cu părinţii… (Al-An`am 6:151)

Noi i-am poruncit omului să le arate bunătate părinţilor săi… (Al-Ahqaf 46:15)

Deci conform acestor versete, un musulman trebuie să fie grijuliu cu părinţii şi să îi trateze cu respect, să simtă o dragoste imensă pentru ei, să îi trateze plăcut şi să încerce să le răsplatească dragostea şi grija cu bunătate şi cuvinte înţelepte. În Sfântul Coran, Allah ne spune ce atitudine ar trebui să avem faţă de părinţi:

Şi Domnul tău a orânduit să nu-L adoraţi decât pe El şi să vă purtaţi frumos cu părinţii vostri, iar dacă bătrâneţele îi ajung pe unul dintre ei sau pe amândoi lângă tine nu le ziceţi lor “Of!” şi nu-i certa pe ei ci spune-le lor vorbe cuviincioase. (Al-Israa’ 17: 23)

grija batraniÎn acest verset Allah ne arată cât de milostivi ar trebui să fim cu părinţii noştri. Prin cuvintele ”nu le ziceţi lor “Of!” şi nu-i certa pe ei ci spune-le lor vorbe cuviincioase.”Allah a interzis dreptcredincioşilor să afişeze cel mai mic gest lipsit de respect faţă de părinţi sau neglijarea lor. Din acest motiv dreptcredincioşii trebuie ca întotdeauna să se comporte cu grijă cu părinţii săi şi să îi trateze cu respect şi toleranţă. Ei vor face tot ceea ce este posibil ca ei să se simtă în siguranţă, liniştiţi, şi ţinând cont de dificultăţile şi greutăţile vârstei înaintate să facă orice efort pentru a le asigura toate necesităţile cu întelegere şi compasiune. Ei trebuie să facă tot ceea ce le stă în putere ca să se asigure că au tot ce au nevoie, fie spiritual fie material. În orice circumstanţe, ei nu trebuie să se opreasca să îi privească şi să îi trateze cu mult respect.

Există situaţia în care părinţii musulmanului să nu fie musulmani. Într-o asemenea situatie în care există o diferenţă atât de mare în credinţă, dreptcredinciosul trebuie să îi cheme spre calea cea dreaptă cu aceeaşi politeţe şi aceeaşi atitudine respectuoasă. Cuvintele Profetului Ibrahim (pacea fie asupra sa) către tatăl său, despre care ştim că venera idoli, reprezintă o abordare plină de blândeţe pe care şi noi la rândul nostru ar trebui să o folosim în asemenea circumstanţe:

Când i-a spus el tatălui său: O,tată! Pentru ce te închini tu la ceea ce nu aude nu vede şi nu-ţi este de nici un folos?O tată!Mi-a venit mie ştiinţa care ţie nu ţi-a venit! Deci urmează-mă şi eu te voi călăuzi pe un drum drept! O,tată! Nu te închina la şeitan căci şeitan a fost răzvrătit împotriva Celui Milostiv! O tată! Mă tem să nu te atingă o osândă de la Cel Milostiv şi să nu devi un aliat a lui şeitan! (Maryam 19: 42-45)

Din pacate există mulţi oameni care în momentul în care părinţii lor îmbătrânesc şi îşi pierd puterile le întorc spatele, iar acesta este un moment în viaţă lor când au nevoie de ajutor şi atenţie. Adesea întâlnim vârstnici ce se află într-o foarte grea situaţie materială şi spirituală şi se observă cu uşurinţă că motivul acestei probleme provine dintr-un stil de viaţă şi o mentalitate ce nu este în conformitate cu învăţăturile Coranului.

O persoană care consideră Sfântul Coran drept o călăuză se comportă cu părinţii săi, alţi membri ai familiei şi restul persoanelor din jurul său cu milă şi compasiune. El îşi va chema rudele, prietenii şi alte cunoştiinţe să trăiască conform învăţăturilor Coranului, deoarece Allah a poruncit celor cu credinţă să ajute să propovăduiască şi să răspândească islamului:

Şi să îi previi tu pe oamenii care-ţi sunt cei mai apropiaţi! (Ash-Shu`araa’ 26:215)

O familie care trăieşte conform învăţăturilor Coranului şi tradiţiei Profetului Muhammad (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa) este întotdeauna o familie fericită în toate aspectele vieţii. Într-o comunitate de dreptcredincioşi toţi se bucură să fie alături de familia sa. Copii se comportă cu respect şi dragoste faţă de părinţii lor. Când rostim cuvântul “familie” ne gândim la blândeţe, dragoste, siguranţă şi suport comun. Dar este important să evidenţiem faptul că această stare de excelenţă poate fi obţinută numai printr-un mod de viaţă credincios şi complet în islam cu frică şi dragoste de Allah.

 

___________

islaminromania.wordpresscom

Source Link

Views: 4

Dragostea pentru Dumnezeu – 1

  F. Gulen   În aceste vremi sumbre şi lipsite de speranţă, când inimile noastre se văd cotropite de duşmănie, când sufletele ne sunt bolnave, când ura şi confruntarea scapă de sub control, este limpede că avem nevoie de dragoste şi de compasiune aşa cum avem nevoie de aer şi de apă. Pare că am […]

 

F. Gulen

 

În aceste vremi sumbre şi lipsite de speranţă, când inimile noastre se văd cotropite de duşmănie, când sufletele ne sunt bolnave, când ura şi confruntarea scapă de sub control, este limpede că avem nevoie de dragoste şi de compasiune aşa cum avem nevoie de aer şi de apă. Pare că am uitat ce este dragostea. Iar compasiunea este un cuvânt rar folosit. Nu avem compasiune unul pentru celălalt şi nici dragoste de oameni. Mila ni s-a împuţinat, inimile ne sunt de cremene şi orizontul, negru de duşmănie. Iată de ce vedem totul şi îi vedem pe toţi în culori sumbre. Sunt pretutindeni în lume tirani care urăsc toleranţa. Sunt oameni nenumăraţi care resping dialogul. Cei mai mulţi dintre noi nu facem decât să se războim şi să ne ponegrim unul pe altul cu tot soiul de minciuni. Ne exprimăm cu colţii, cu ghiarele şi prin cuvinte cu iz de sânge.[1]

Între oameni şi între popoare există o ruptură înfricoşătoare. Începem orice propoziţie cu Noi, Voi şi Ceilalţi. Ura nu ni se potoleşte şi nu se risipeşte niciodată. Ne încheiem odioasele certuri arătând clar că le vom lua curând de la capăt, păstrând în noi resentimente care vor duce la noi tensiuni. Ne ţinem la distanţă unul pe celălalt, şi această distanţă sau dezbinare se vede în tot ceea ce facem. Ca un şir de mătănii rupt, stăm bob aici şi bob acolo. Ne producem mai multă suferinţă unul altuia decât necredincioşii.

De fapt, l-am părăsit pe Allah, iar El ne-a alungat. Pentru că nu am ştiut să credem în El şi să-L iubim aşa cum ne-a cerut, ne-a scos din inimi dragostea. Acum, în abisul piepturilor noastre în care suntem condamnaţi să tânjim după El, nu facem decât să rostim bălmăjelile egoiste Eu şi Tu, să ne numim unul pe altul reacţionar sau fanatic, să ne gândim cum să ne biruim mai uşor unul pe altul. E ca şi cum am fi fost blestemaţi, ca şi cum ni s-ar fi luat putinţa de a iubi şi de a fi iubiţi, şi tânjim mereu după milă, compasiune şi fericire. Nu L-am iubit şi El ne-a luat dragostea înapoi. Oricât am aştepta, Allah ne va face să ne iubim unul pe altul numai dacă ne întoarcem la El şi la dragostea Lui. Suntem totuşi departe de izvorul dragostei. Căile pe care păşim nu duc nicidecum către El. Din contră, ne îndepărtează de El şi mai mult. Sufletele noastre, care primeau noiane de dragoste, nu mai primesc acum nimic. Inimile ne sunt acum deşerturi de uscăciune, peşteri ale lumilor noastre interioare, vizuini de fiare. Dragostea pentru Allah este singura noastră vindecare.

dragostea de DumnezeuDragostea pentru Allah este esenţa a toate, şi este cel mai limpede şi cel mai curat izvor al dragostei în deplinătatea sa. Compasiunea şi dragostea curg în inimile noastre de la El. Orice relaţie umană se dezvoltă din relaţia noastră cu El. Dragostea pentru Allah este religia noastră, este credinţa noastră, este sufletul din trupul nostru material. Trăiam în vremea când purtam această dragoste. Dacă vrem să trăim şi azi, nu o putem face decât prin El. Dragostea Lui este esenţa existenţei, iar sfârşitul o transformare prin care această dragoste divină ia chipul Paradisului. Tot ce a creat Allah se întemeiază pe dragoste, şi întreaga relaţie dintre Creator şi creaţia Sa izvorăşte din plăcerea sacră de a fi iubit.

Sufletul este sfera de manifestare a dragostei. În ce parte ni l-am îndrepta, el se aşează mereu cu faţa către Allah. Simţim din plin suferinţa dezorientării şi pierderii în multiplicitate, în locul regăsirii în Unicitatea lui Allah[2]. Dacă vom şti să legăm orice altă dragoste am avea de dragostea pentru Allah, înţelegând astfel adevăratul sens al dragostei, vom ştii să nu o risipim şi să nu-I facem lui Allah părtaşi. Vom păşi atunci pe drumul adevărat, cu dragostea noastră şi simţământul legăturii cu întreaga fiinţă.

Idolatrii îşi adorau idolii pentru că străbunii lor îi adoraseră mai înainte. Dar Allah este Multiubit şi adorat pentru că este Allah. Puterea şi Măreţia Lui ne cere să-I fim robi. Îl adorăm pe Allah pentru a-I arăta dragostea noastră pentru El, a-I mulţumi pentru izbânzile noastre şi a da glas iubirii, legăturii şi apropierii noastre de El.

Dragostea lumească vede motive de a iubi în frumuseţe, perfecţiune, formă, armonie exterioară, măreţie, putere, poziţie, statut, prosperitate, familie, străbuni etc. Oamenii cad uneori în greşeala de a-I face lui Allah părtaşi. Aceasta din cauza dragostei excesive pe care o au pentru astfel de obiecte ale iubirii, ceea ce explică şi existenţa idolatriei. Asemenea oameni sunt atraşi de frumuseţea unei feţe sau a unui trup, sau de un anumit fel de a se purta, aplaudă perfecţiunea, cad în extaz în faţa splendorii şi măreţiei, sacrificându-şi umanitatea şi libertatea de dragul bogăţiei şi puterii, şi linguşind din setea de a dobândi o anumită poziţie socială sau statut. Împărţindu-şi astfel dragostea şi afecţiunea unor nevolnice obiecte, nu numai că irosesc emoţii menite a fi simţite pentru Cel cu adevărat Îmbelşugat şi Atotputernic, dar şi trăiesc mai multe morţi, atunci când dragostea nu le este împărtăşită şi când obiectul dragostei lor nu le este credincios.

Credincioşii, pe de altă parte, Îl iubesc pe Allah de la început şi îi iubesc pe ceilalţi prin dragostea pe care o au pentru El. Din recunoştinţă pentru manifestarea şi binecuvântările Celui Drept, ei se aproprie de orice om şi de orice lucru arătându-şi dragostea şi preţuind totul în Numele Lui.

Cu adevărat, dragostea pentru orice în afara lui Allah este inutilă, lipsită de speranţă, şovăielnică şi nerodnică. Mai presus de orice, credinciosul trebuie să-L iubească pe El şi să simtă afecţiune pentru orice altceva considerând totul ca fiind o diversitate de manifestări şi reflexii ale Numelor şi Atributelor Lui Divine. Oamenii trebuie să primească orice lucru cu admiraţie şi însufleţire, şi de fiecare dată să-şi spună „Este tot de la El”, şi să simtă comuniunea cu Cel Iubit. Dar pentru aceasta avem nevoie de oameni puri şi virtuoşi care pot citi versetele lui Allah în faţa semenilor lor. Într-adevăr, pentru cine ştie să descifreze, întreaga creaţie este o oglindă strălucitoare şi o elegie scrisă în versuri minunate. Şi, mai presus de orice, este faţa umană care reflectă taina Îndurării.

Cel Preadrept te-a făcut ca o oglidă a Lui,
Ca o oglindă a Unicităţii Sale.
Hakani[3]

Cât de pline de înţeles sunt versurile acestea; ne arată nu numai ce suntem dar şi scot în evidenţă realitatea. Dacă omul este oglinda misterioasă a Frumuseţii ascunse, cum de altfel şi este, atunci omul trebuie să-şi îndrepte ochii inimii către El în aşteptarea manifestărilor Sale, în aşteptarea adierilor care îl vor purta către lăcaşurile dragostei celei mai adânci. Pentru a-I fi Lui bine mulţumitor şi pentru a-I deveni astfel bine plăcut, omul trebuie să întrebuinţeze tot ceea ce-i stă la îndemână pe drumul care duce spre apropierea de Allah. Inima trebuie să îi fie ca o cheie care se suceşte şi se răsuceşte neîncetat în lacătul Comorii Ascunse. Asfel, dacă Solomon este dragostea şi inima este tronul lui, sultanul va urca pe tron negreşit, mai devreme sau mai târziu.

Odată ce Solomon a urcat pe tron, cu alte cuvinte odată ce dragostea se întâlneşte cu inima, oamenii se gândesc mereu la El, vorbesc cu El în lumea lor interioară şi gustă din binecuvântările Lui în mod deschis şi explicit, prin apa pe care o sorb, hrana cu care se hrănesc şi aerul pe care îl respiră. Mai mult, simt căldura pe care o dă apropierea de El  în tot ceea ce fac. Sentimentul de apropiere şi de dragoste se adânceşte, şi inimile li se aprind ca nişte vâlvătăi. Uneori îşi simt inimile mistuite de focul dragostei, dar nu se plâng şi nici nu-i stingheresc pe ceilalţi cu suspinele lor. Văd în aceasta un dar de la El. Ard ca nişte vetre, dar fără fum şi fără flacără. În puritatea lor, îşi ţin toată bucuria şi toată dragostea pentru Allah înlăuntrul fiinţei lor, şi nu-şi dezvăluie secretul unor oameni poate nechibzuiţi.

Această cale este deschisă pentru orişicine. Dar cel care purcede pe ea trebuie să fie hotărât şi sincer. Credincioşii înţeleg că toată frumuseţea, perfecţiunea, măreţia, valoarea, splendoarea sunt ale lui Allah, îşi întorc faţa către Allah cu toată ardoarea, dragostea şi afecţiunea pe care acestea le trezesc în ei şi Îl iubesc pe Allah cu o dragoste pe măsura Fiinţei Sale Sublime. Acest fel de dragoste, dacă nu chiar pasiune, este pentru El şi, într-un mod unitar, este izvorul dragostei omeneşti şi al dorinţei. O inimă statornică în unitate şi susţinută de principiile islamice nu va cunoaşte niciodată rătăcirea şi, cu atât mai puţin, meandrele dragostei. Credincioşii Îl iubesc pe Allah pentru că El este Allah şi dragostea lor pentru Allah nu porneşte din nici un fel de considerente lumeşti sau nelumeşti. Ei filtrează apele izvorului de dragoste pentru Allah şi apele cascadei de dorinţă de Allah prin Coranul cel Sfânt şi principiile spiritului celui mai înalt[4]. Le folosesc şi ca bariere în drumul pe care păşesc cu imperfecţiune umană. Chiar şi când sunt cu totul mistuiţi de focul dragostei, acţioneaza corect şi fără greşeală. Dragostea lor pentru Allah nu este niciodată umbrită de prezumţie. Îl privesc pe Allah ca pe Adevăratul Stăpân şi Protector a tot şi a toate, cunoscut nouă prin Numele şi Atributele Sale Divine, şi Îl iubesc pe Allah din toată inima, cu o dragoste curată, sacră şi deferentă.

 

Source Link

Views: 0