Drepturi ale individului

    A. A. Mawdudi   Este un adevăr de necontestat faptul că omul constituie cel mai crud şi cel mai nedrept duşman al său personal. La prima vedere acest lucru s-ar părea ceva incredibil. Cum de este posibil ca omul să fie nedrept faţă de el însuşi, mai ales că o sumedenie de exemple […]

 

 

A. A. Mawdudi

 

individual_iconEste un adevăr de necontestat faptul că omul constituie cel mai crud şi cel mai nedrept duşman al său personal. La prima vedere acest lucru s-ar părea ceva incredibil. Cum de este posibil ca omul să fie nedrept faţă de el însuşi, mai ales că o sumedenie de exemple arată că el se iubeşte mult pe sine. Cum de poate fi propriul său duşman? Apar destul de ilogice aceste afirmaţii, dar la o gândire mai aprofundată ne dăm seama că lucrurile, din păcate, stau aşa.
Partea cea mai slabă a omului este că el nu poate rezista, întotdeauna, unor tentaţii, devenind victima acestora, cu toate consecinţele ce decurg din această situaţie. Sunt oameni care sunt cuprinşi de patima băuturii. Aceştia după ce consumă băuturi alcoolice îşi pierd judecata şi echilibrul. Cei care sunt cuprinşi de acest viciu nu mai ţin cont de nimic, mergând până la distrugerea lor biologică. Există oameni care, consumând alimente în cantităţi exagerate, îşi periclitează propria sănătate. Unii oameni sunt sclavii propriei lor pasiuni sexuale, din care se degradează în ultimul hal.
În acelaşi timp mai există un soi de oameni care sacrifică totul în numele aşa-zise înălţări spirituale. Ei neglijează, în întregime, cerinţele lor fizice, ţin sub control strict pasiunile, îşi leapadă îmbrăcămintea, îşi abandonează casa şi familia, refugiindu-se în munţi, în păduri. Aceştia sunt animaţi de convingerea că lumea nu are niciun sens pentru ei şi nutresc un sentiment de degust faţă de orice este pământesc.
Aceste exemple reprezintă dovezi, de necontestat, ale slăbiciunii umane, care de cele mai multe ori îi conduc la distrugerea personală. Asemenea dovezi de slăbiciune ne este dat să întâlnim la tot pasul.
Islamul propovăduieşte numai şi numai binele şi prosperitatea omului. Scopul lui este de a stabili un echilibru şi o stabilitatea în viaţă. Tocmai de aceea este necesar să arătăm că Șari’ah are un rol aparte în modelarea sufletului fiecărui musulman.
Șari’ah interzice cu desăvârşire orice lucru care prejudiciază grav existenţa fizică, intelectuală şi morală a omului. Se consideră haram (spurcat, nepermis) consumarea sâgelui, băuturile alcoolice, cărnii de porc, cărnii animalelor de pradă otrăvitoare şi murdare şi de asemenea consumarea mortăciunilor, întrucât toate acestea au efecte nocive asupra stării fizice intelectuale, morale şi spirituale ale omului. Interzicând consumarea tuturor acestora, islamul îndeamnă, în acelaşi timp oamenii să consume alimente şi băuturi curate, salubre şi folositoare.
Islamul interzice goliciunea şi îndeamnă oamenii să se îmbrace decent. Condamnă lenevia şi viaţa fără muncă, propovăduind necesitatea de a munci pentru asigurarea celor trebuincioase traiului.
Islamul nu îndeamnă nici la înăbuşirea pornirilor, dorinţelor sexuale. Cere doar ca aceste porniri să se afle tot timpul sub control, subliniind în acest sens importanţa căsniciei.
Islamul interzice cu desăvârşire înrădirile morale şi intelectuale pe care şi le impune omul singur. Permite, chiar porunceşte ca fiecare om să se bucure de binefacerile vieţii, îndemnându-l să lupte pe căi cinstite, să dobândească o viaţă cât mai plăcută.
Nu e neapărat nevoie să părăseşti această lume pentru înălţarea spirituală, puritatea morală, apropierea de Allah, se realizează aici, pe pământ şi de aceea el trebuie să trăiască, supunându-se legilor Lui. Calea izbăvirii nu se află în afara greutăţilor vieţii, ci se află în miezul acestor greutăţi şi în modul cum noi ne achităm de datoriile noastre faţă de Allah.
Islamul interzice cu desăvârşire sinuciderea şi îi înştiinţează pe oameni că viaţa lor aparţine lui Allah. Viaţa este darul dat de către bunul Allah oamenilor, pentru ca ei să se bucure de ea o perioadă de timp determinată. Ea nu ne-a fost dată pentru ca noi s-o prăpădim fără niciun rost.

 

sursa: islam.ro

Source Link

Views: 2

Dreptul la libertate

Dreptul la libertate                                     În Islam, fiecare fiinţă umană se naşte liberă şi trebuie să rămână astfel. Nu este Islamul cel care a legiferat sclavia; ea a fost practicată cu mult timp în urmă, înaintea apariţiei Islamului. Sclavia era practicată în Imperiul Roman, existând o lege care permitea luarea în sclavie a unei persoane […]

Dreptul la libertate

 

bird flying in the sunset 54121 1920x1080 Dreptul la libertate                                  În Islam, fiecare fiinţă umană se naşte liberă şi trebuie să rămână astfel. Nu este Islamul cel care a legiferat sclavia; ea a fost practicată cu mult timp în urmă, înaintea apariţiei Islamului. Sclavia era practicată în Imperiul Roman, existând o lege care permitea luarea în sclavie a unei persoane care nu-şi plătea datoria sau a prizonierilor de război. Regina Elisabeta I a Marii Britanii a fost unul dintre cei mai activi comercianţi de sclavi. Toată Europa făcea comerţ cu sclavi aduşi din Africa, chiar până în secolul al optsprezecelea. Albii americani obişnuiau să răpească, să fure africani şi să-i ţină în sclavie pentru a munci în fermele lor.

În Islam nu există niciun verset coranic sau vreo tradiţie profetică care să le poruncească oamenilor să îi ia în sclavie pe alţii. Omar Ben Al Khattab, al doilea calif după profetul Muhammad şi unul dintre companionii Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Alah fie asupra sa!), a rostit celebra afirmaţie: „Nu îi poţi ţine în sclavie pe oameni de vreme ce s-au născut liberi.” Sfântul Coran şi tradiţiile profetului Muhammad (Pacea și binecuvântarea lui Alah fie asupra sa!) îndeamnă musulmanii să elibereze sclavii şi această eliberare este opţională în unele cazuri şi obligatorie în altele:

 

  1. Dacă un musulman ucide o altă persoană în mod neintenţionat, el trebuie să-şi elibereze sclavul, dacă are unul;
  2. Dacă un musulman nu posteşte în luna Ramadan în mod intenţionat, el trebuie să-şi elibereze sclavul, dacă are unul;
  3. Pentru a se căi pentru pronunţarea neintenţionată a divorţului, musulmanul este îndemnat să elibereze un sclav, dacă are;
  4. Pentru a se căi pentru un jurământ neîndeplinit, musulmanul este îndemnat să elibereze un sclav;
  5. Pentru a se căi pentru pălmuirea sau lovirea unui sclav, musulmanul este îndemnat să-l elibereze;
  6. Pentru a face un act de caritate, musulmanul este îndemnat să elibereze sclavi, dacă sunt sub controlul său sau sub controlul altora;
  7. Islamul spune ca o parte din bugetul alocat daniei să fie cheltuit pentru eliberarea sclavilor.

 

Cu alte cuvinte, Islamul face din eliberarea sclavilor o parte a datoriei omunitatii islamice, precum şi a musulmanilor.

 

Profetul Muhammad (Pacea și binecuvântarea lui Alah fie asupra sa!) a spus: „Vizitează-i pe bolnavi, hrăneşte-i pe flămânzi şi eliberează sclavii.” Aceasta este o poruncă clară de a elibera sclavii, nu de a-i lua drept sclavi pe cei liberi, după cum unii contestatari ai Islamului afirmă în mod fals.

 

Allah spune în Sfântul Coran:

Noi i-am cinstit pe fiii lui Adam.” (Al-‘Isra’: 70).

În mod evident, a cinsti nu poate implica luarea în sclavie.

Source Link

Views: 5

Dreptatea supremă

Dreptatea supremă   În judecata omenirii de la sfârşitul lumii, atributele lui Dumnezeu de dreptate şi corectitudine se vor manifesta. Datorită cunoaşterii Sale infinite, Dumnezeu ar fi putut crea toţi membrii rasei umane care ar fi urmat să trăiască pe pământ şi i-ar fi putut trimite imediat pe unii în paradis şi, pe cei rămaşi, […]

Dreptatea supremă

 

În judecata omenirii de la sfârşitul lumii, atributele lui Dumnezeu de dreptate şi corectitudine se vor manifesta. Datorită cunoaşterii Sale infinite, Dumnezeu ar fi putut crea toţi membrii rasei umane care ar fi urmat să trăiască pe pământ şi i-ar fi putut trimite imediat pe unii în paradis şi, pe cei rămaşi, în iad. Înainte de a-l crea pe om, Allah ştia deja ce alegeri vor face oamenii în viaţă, ce pregătire şi ce oportunităţi le va oferi şi în ce stare de credinţă sau necredinţă vor muri. Prin urmare se poate spune că unii oameni au fost creaţi pentru paradis şi unii pentru iad. ʻA’ișah, soţia profetului Muhammad, a relatat de la acesta: „Nu ştii tu că Allah a creat paradisul şi iadul şi a creat locuitori pentru fiecare dintre ele?”

DQmdoLeEBQTRym6jqB87kHjLyH2TDaE1QFrGypApiiKue1T Dreptatea supremăDacă Dumnezeu i-ar fi trimis imediat pe cei predestinaţi paradisului în paradis, ei nu ar fi pus la îndoială decizia lui Dumnezeu. Cei din paradis ar fi acceptat cu bucurie o viaţă veşnică de fericire şi ar fi fost recunoscători că nu au fost trimiși în iad. Cei trimişi în iad ar întreba de ce. Ei s-ar simţi nedreptăţiţi, pentru că nu ştiu ce ar fi făcut dacă ar fi trăit pe pământ. Cei din iad ar fi cerut îndurare motivând că, dacă li s-ar fi dat o şansă de a-şi trăi viaţa pe pământ, ar fi trăit corect şi ar fi făcut fapte bune. În consecinţă, Allah le permite fiinţelor umane să-şi trăiască viaţa pe pământ şi să ia toate deciziile pe care le doresc, astfel încât cei care intră în iad să ştie că ei înşişi au ales iadul. Ei vor recunoaşte Îndurarea lui Dumnezeu în vieţile lor, îşi vor recunoaşte păcatul de a-I respinge semnele şi îndrumarea și vor accepta judecata ca fiind justă. Ei tot vor implora pentru o nouă şansă de a face bine în această lume, precum spune Dumnezeu în capitolul As-Sajda din Coran:

 Şi de i-ai vedea tu pe nelegiuiţi atunci cu capetele plecate înaintea Domnului lor, zicând: «Doamne, noi am văzut şi am auzit. Lasă-ne pe noi să ne întoarcem, ca să săvârşim fapte bune, căci noi credem acum cu tărie!»” (Coran 32: 12).

Dacă ar fi fost ca Allah să-i trimită din nou în această lume, uitând ceea ce au văzut din iad, ar alege din nou răul şi ar sfârşi în iad la fel ca înainte. Dumnezeu a vorbit despre aceasta în capitolul Al-ʻAn’am:

„Şi dacă s-ar întoarce [la viaţa pământească], ar reveni neîndoielnic la cele ce le-au fost oprite, căci ei sunt mincinoşi.” (Coran 6: 28).

 

Source Link

Views: 1