Etichetă: Dumnezeu

Crede și cercetează! – partea a 2-a

 

 

1b161c606e1900782677b6b7a79c52b0_largeAllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى), care ne-a poruncit să nu ne arătăm cu nesupunere faţă de adevăr, nu este mulţumit dacă noi acceptăm ceva fără dovadă sau considerăm ipoteza şi teoria drept adevăruri axiomatice:

 

Şi nu urma [lucrul despre] care nu ai nicio cunoştinţă! Auzul şi văzul şi inima, pentru toate acestea vei fi întrebat! (Al-‘Isra’: 36);

 

Insă ei nu au ştiinţă despre aceasta. Ei nu urmează decât bănuiala, însă bănuiala nu este de niciun folos faţă de Adevăr. (An-Najm: 28);

 

Spune: «Aduceţi dovada voastră, dacă voi sunteţi cei care grăiesc adevărul…» (An-Naml: 64);

 

Aduceţi-mi mie o carte de dinaintea acesteia sau vreo urmă de ştiinţă, dacă voi grăiţi adevăr. (Al-ʽAhqaf: 4);

 

Ei nu urmează decât bănuiala şi ceea ce poftesc sufletele, în vreme ce la Domnul lor le-a venit călăuzirea. (An-Najm: 23).

Aceasta este marea diferenţă dintre mentalitatea islamică şi celelalte mentalităţi. Mentalitatea musulmană acordă o importanţă deosebită verificării şi certitudinii; nu acceptă nimic fără argument şi nu situează în rândul adevărurilor decât ideile care se bazează pe argumente categorice, spre deosebire de cealaltă mentalitate care uneori facilitează abuzurile, descriind ceea ce nu este ştiinţific drept ştiinţific şi crezând în acest lucru ca şi cum ar fi cert, în pofida argumentului slab sau a posibilităţii prăbuşirii lui.

Raţiunea islamică, aşa cum refuză să nu fie ştiinţifică, tot la fel refuză să fie intuitivă, prezumtivă sau bănuitoare.

De când a apărut Islamul ca religie, raţiunea islamică s-a dovedit a fi deschisă către viaţă, ştiinţă şi experienţă şi a început să dezlege enigmele Universului, manifestând dorinţa de a cunoaşte totul şi de a supune întregul Univers experienţei ştiinţifice pentru a-i deduce legile.

Civilizaţia islamică a devenit treptat o civilizaţie strălucitoare, avansând în direcţia unor noi şi importante descoperiri ştiinţifice.

Este incontestabil faptul că bazele gândirii islamice au dat naştere raţiunii occidentale experimentale din care s-a născut – apogeu al devenirii sale – civilizaţia ştiinţifică şi industrială occidentală.

Dacă în lumea occidentală adevărurile descoperite în mod empiric de către ştiinţă s-au ciocnit cu religia care domina societatea, vina a aparţinut religiei deformate, mistificate, care nu a rezistat în faţa adevărului.

Ceea ce s-a petrecut în spaţiul occidental nu s-a întâmplat în lumea musulmană nici în vechime, nici în timpurile moderne şi nici nu se poate întâmpla, deoarece adevărul nu se opune adevărului, ci îl sprijină; religia adevărată este religia lui Allah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) şi Universul a fost creat de către El, iar ceea ce a creat Allah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) nu poate fi în contradicţie cu lucrurile pe care El le-a transmis.

De aceea unul dintre fenomenele minunate permise de către Allah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) a fost faptul că Surele Qurânului au menţionat fapte şi fenomene pe care ştiinţa l-a descoperit ulterior, dar şi fapte care s-ar putea să fie descoperite în viitor.

 

 

 

sursa: rasarit.comSoucre Link

Visits: 0

Evoluționism – partea a 5-a

 

 

ORIGINEA EUCARIOTELOR 

Încercând să explice originea eucariotelor, evoluţioniştii susţin că acestea ar fi apărut prin contopirea mai multor celule procariote. În acest fel s-ar explica, spun ei, existenţa mai multor cromozomi în aceeaşi celulă. În ceea ce priveşte mitocondriile, acestea ar fi nişte celule procariote care au ajuns să trăiască în simbioză cu celula gazdă. Numai că, nucleul celulelor eucariote prezintă anumite particularităţi care îl deosebesc net de procariote:

300px-Celltypes– nucleul eucariotelor are membrană nucleară, iar al procariotelor nu
– cromozomii la eucariote sunt mai mari decât la procariote şi au o structură diferită, mult mai complexă decât cea a cromozomului unic de la procariote
– existenţa intronilor în genele eucariote şi lipsa lor la procariote
– diferenţele care există între diviziunea simplă a procariotelor pe de o parte şi între mitoza şi meioza de la eucariote pe de altă parte
– modul diferit în care se realizează reglajul genetic etc.

Vedem că eucariotele diferă calitativ de procariote, deci sunt altceva decât o simplă contopire de celule procariote.
În ceea ce priveşte mitocondriile, diferenţele care există între codul genetic universal şi cel mitocondrial demonstrează că acestea nu sunt nişte celule procariote, iar interdependenţa profundă dintre metabolismul celulei eucariote şi cel mitocondrial arată că aici nu e vorba de o simplă simbioză, ci de organite celulare care fac parte integrantă din celula eucariotă. Vedem aşadar că nici din acest punct de vedere teoria evoluţionistă nu este credibilă.

Un alt aspect legat de eucariote îl constituie existenţa organismelor pluricelulare cu organizare superioară. Acestea au un număr foarte mare de celule (de ordinul sutelor de miliarde) care posedă toate acelaşi genom dar, în fiecare celulă sunt active numai o parte din gene, în funcţie de rolul pe care trebuie să îl îndeplinească acea celulă. Deşi fiecare celulă în parte are propriul său metabolism, între ele există o coordonare perfectă, astfel încât fiecare dintre ele îndeplineşte un rol precis şi toate aceste celule împreună formează un singur organism. În plus, în timpul vieţii unui astfel de organism, multe din celulele componente mor şi sunt înlocuite de alte celule tinere fără ca acest fenomen să afecteze integritatea şi funcţionalitatea organismului.

Este inimaginabil ca toate aceste sisteme, atât de complexe şi în acelaşi timp atât de armonioase, să fi luat naştere “întâmplător” prin intervenţia unor forţe oarbe ale naturii. Mai menţionăm un amănunt: dacă speciile de eucariote ar fi evoluat unele din altele, de la simplu la complex, ar fi trebuit ca numărul cromozomilor la fiecare specie să fie mai mare sau mai mic, în funcţie de gradul de complexitate al organismului dar, în realitate s-a observat că nu există nici o corelaţie între numărul de cromozomi şi nivelul de complexitate al organismelor dintr-o anumită specie.

Soucre Link

Visits: 0

Dacă… – partea a 2-a

 

 

1- Dacă scoarţa Pământului ar fi mai groasă cu câţiva metri, bioxidul de carbon şi oxigenul ar fi absorbite şi nu ar fi posibilă existenţa vieţii.

2- Dacă atmosfera ar fi mai puţin extinsă, meteoriţii care străbat spaţiul extraterestru, milioane în fiecare zi, s-ar ciocni cu pământul şi ar arde tot ceea ce este inflamabil.

3- Dacă Soarele nostru ar fi dat doar jumătate din radiaţia sa actuală, am fi îngheţat de mult timp, iar dacă aceasta ar fi fost mai mare cu jumătate din puterea sa actuală, ne-am fi transformat de multă vreme în cenuşă.

4- Dacă Luna noastră ar fi mai departe de noi cu 20 000 de mile, fluxul ar avea atâta putere, încât ar inunda uscatul de două ori pe zi, cu o putere care ar mătura până şi munţii.

5- Dacă noaptea noastră ar fi de zece ori mai lungă, soarele fierbinte al verii ar arde plantele noastre în fiecare zi, iar în timpul nopţii ar îngheţa toată vegetaţia de pe Pământ.

6- Dacă oxigenul ar reprezenta 60% sau mai mult din atmosferă, comparativ cu 21% cât este în prezent, toate materialele inflamabile din lume ar arde; la prima scânteie a fulgerului care ar lovi un copac, întreaga pădure ar fi mistuită de flăcări. Iar dacă oxigenul ar fi reprezentat 10 % din atmosferă, nu ar fi fost posibilă civilizaţia umană actuală.

7- Dacă nu ar exista ploaia, pământul ar fi un deşert fără viaţă; dacă nu ar exista vânturile, mările şi oceanele, n-ar exista viaţă; dacă nu s-ar evapora într-o formă diferită de evaporarea sării, nu ar exista viaţă; dacă vaporii nu ar fi mai uşori decât aerul, nu ar exista viaţă.

8- Dacă apele oceanelor ar fi dulci, ele s-ar altera şi după aceea viaţa nu ar mai fi cu putinţă pe Pământ, întrucât sarea este cea care împiedică putrefacţia şi alterarea, iar dacă sodiul nu s-ar uni cu clorul, nu ar exista sare şi, în consecinţă, nici viaţă.

9- Dacă axa Pământului ar fi dreaptă, în loc să aibă înclinarea actuală de 0 23, picăturile de apă evaporate din oceane şi mări s-ar aduna şi ar cădea în două spaţii limitate din Nord şi Sud şi ar forma continente de gheaţă; astfel ar exista veşnic vară şi iarnă şi oamenii, precum şi celelalte vietăţi, ar dispărea de pe Pământ.

10- Dacă Pământul ar fi asemănător cu Mercur şi nu s-ar roti decât cu o faţă a sa către Soare şi nu s-ar roti în jurul axei sale decât o singură dată în timpul rotaţiei complete a Soarelui sau, cu alte cuvinte, dacă o parte a Pământului s-ar afla în permanenţă în noapte şi în cealaltă parte ar fi în permanenţă zi, nu ar putea trăi nimeni nici acolo unde este în permanenţă noapte, nici acolo unde este în permanenţă zi, deci nu ar exista viaţă.

gravitatie11- Dacă n-ar exista legile gravitaţiei, cum s-ar întâlni atomii şi particulele de atomi, cum ar putea să fie Soarele Soare şi Pământul Pământ? Şi dacă ar fi, cum ar putea rămâne pe locul lor actual, iar dacă ar rămâne, cum ar fi viaţa şi cum ar putea merge omul?

12-In condiţiile existenţei legii gravitaţiei, dacă Pământul ar fi avut dimensiunile Lunii sau dacă diametrul ar fi reprezentat numai un sfert din diametrul său actual, el nu şi-ar fi putut păstra straturile de aer şi apa care îl înconjoară, iar temperatura ar fi fost mortală.

13- Dacă electronii ar fi lipsiţi de protoni în interiorul atomului şi atomii ar fi lipsiţi unul de altul, neexistând spaţiile libere dintre ei, globul pământesc ar avea dimensiunile unui ou: atunci unde ar putea trăi omul şi celelalte vieţuitoare? S-ar schimba tot ceea ce vedem în momentul de faţă în ipoteza existenţei unui corp de dimensiunile Pământului privat însă de vidul actualmente existent între particulele atomilor săi.

14- Dacă elementele nu s-ar uni unele cu altele, nu ar putea să existe nici sol, nici apă, nici pomi, nici animale, nici plante. Poziţiile electronilor în învelişul atomului sunt organizate într-un sistem octagonal. Dacă electronii de pe orbita exterioară a atomului sunt în număr de opt, sarcina acestei suprafeţe se sfârşeşte prin umplerea familiei octogonale şi nu mai este loc pentru un alt electron. Dacă elementul ar avea nouă electroni, cel de al nouălea ar ocupa o poziţie pe o altă orbită în învelişul atomului şi tot aşa până ce se umple familia octogonală de pe cea de a doua orbită, apoi de pe cea de a treia orbită, apoi de pe cea de a patra şi tot aşa până la sfârşit – opt câte opt. Unirea elementelor unele cu altele urmează această ordine de la suprafaţă, pentru că unirea elementelor se produce prin unirea electronilor lor. Dacă numărul electronilor elementului este mai mic de opt la suprafaţa învelişului, acesta poate să găzduiască un alt element, în vreme ce acela care are în stratul exterior opt electroni nu mai poate găzdui altul, iar acela care are în stratul exterior şapte electroni poate să se unească cu un alt element care are în stratul său un singur electron, iar cel care are în stratul său exterior şase electroni se poate uni cu cel care are în stratul exterior doi electroni şi aşa mai departe.

15- Dacă nu ar fi existat legile căldurii, Pământul nu s-ar fi răcit şi nu ar fi fost posibil să apară viaţa.

16- Dacă nu ar fi existat munţii, Pământul s-ar fi risipit şi nu ar fi avut această scoarţă terestră adecvată menţinerii vieţii.

17- Dacă Pământul nu ar fi avut resursele naturale cu care a fost înzestrat, nu ar fi putut să existe viaţă pe el.

 

 

sursa: rasarit.comSoucre Link

Visits: 0