Eliberarea de prejudecati – partea 1

Eliberarea de prejudecati – partea 1

 

Majoritatea oamenilor acceptă tot ceea ce aud de la oamenii de ştiinţă ca fiind perfect adevărat. Nici măcar nu le trece prin minte că aceşti oameni de ştiinţă ar putea avea, la rândul lor, unele prejudecăţi filozofice sau ideologice. Problema care se pune aici este faptul că oamenii de ştiinţă evoluţionişti îşi impun propriile lor prejudecăţi şi viziuni filozofice asupra publicului, sub pretextul ştiinţei. Spre exemplu, deşi ei sunt perfect conştienţi de faptul că evenimentele întâmplătoare nu generează decât iregularitate şi confuzie, cu toate acestea, ei susţin că această extraordinară ordine, cât şi planificarea şi structura ce sunt vizibile în univers şi în organismele vii, au apărut ca rezultat al întâmplării.

f00902fe2dcea298754796797d772476 Eliberarea de prejudecati - partea 1Spre exemplu, un asemenea biolog observă cu uşurinţă că există o copleşitoare armonie în molecula unei proteine, cărămida vieţii, şi că nu există nicio probabilitate ca aceasta să fi apărut la întâmplare. Cu toate acestea, el pretinde că această proteină a apărut la întâmplare, în urmă cu milioane de ani, în condiţiile primitive ce ar fi existat atunci pe pământ. Şi el nu se opreşte aici; mai susţine de asemenea, fără nicio ezitare, că milioane de proteine s-au format la întâmplare şi că acestea, într-un mod uluitor, s-au adunat pentru a crea prima celulă vie. Mai mult decât atât, el îşi apără propria viziune cu o încăpăţânare oarbă. Iar această persoană este un om de ştiinţă „evoluţionist“.

Dacă acelaşi om de ştiinţă ar găsi, în timp ce s-ar plimba de-a lungul unui drum drept, trei cărămizi aşezate una deasupra celeilalte, cu siguranţă nu s-ar gândi niciodată că acele cărămizi au ajuns în acelaşi loc din pură întâmplare şi că apoi s-au urcat una deasupra celeilalte din nou, din pură întâmplare. Şi într-adevăr, orice om care ar face o asemenea presupunere ar fi considerat nebun.

Atunci, cum este oare posibil ca oameni care sunt capabili să evalueze raţional evenimente obişnuite, să adopte o asemenea atitudine iraţională atunci când este vorba de evaluarea propriei lor existenţe?

Nu este posibil să pretinzi că ai adoptat această atitudine în numele ştiinţei: o abordare ştiinţifică necesită ca oricând există două alternative cu şanse egale în ceea ce priveşte un anumit caz, să se ia în considerare ambele alternative. Iar dacă probabilitatea uneia dintre cele două alternative este mult inferioară, spre exemplu, de doar un procent, atunci, ceea ce trebuie făcut din punct de vedere ştiinţific şi raţional este să se ia în considerare cealaltă alternativă, a cărei probabilitate este de 99 de procente, ca fiind cea validă.Source Link

Views: 2

Rabdare si Recunostinta – 1

dupa Ibn Qayyim al-Jawziyyah
Sahaba si Tab’iin despre Recunostinta


recunostintaSalmân al-Fârsî, Allah sa fie multumit de el, spunea: “Era odata un om caruia i-au fost daruite multe din bogatiile acestei lumi, si apoi i-au fost luate inapoi. Insa el continua sa Ii aduca Lauda si sa-I multumeasca Lui Allah, pana cand totul ii fu luat, pana si patul sau. Si totusi el aducea Lauda si Ii multumea Lui Allah. Un alt om, caruia si lui ii fusesera daruite multe din bogatiile acestei lumi, il intreba: “Pentru ce Ii aduci Lauda si Ii multumesti Lui Allah?” Omul raspunse: “Ii aduc Lauda si Ii multumesc pentru binecuvantarile pe care, daca altii m-ar ruga sa le daruiesc lor, nu le-as da, nici in schimbul a tot ceea ce poseda ei.” ” Care pot fi acestea?” intreba celalalt. “Nu vezi?” intreba omul. “Ochii mei, limba mea, mainile mele, picioarele mele…”

Mukhallad ibn al-Husayn, Allah fie multumit de el, spunea: “Definitia recunostintei este de a te abtine de la actiuni rele.” Abu Hazim, Allah fie multumit de el, spunea: “Fiecare binecuvantare care nu te duce mai aproape de Allah, este o nenorocire.” Sulayman spunea “Pomenirea binecuvantarilor Sale, il face pe om sa-L iubeasca pe Allah.”

Hammad ibn Ziyad relata ca Layth ibn Abi Burdah spunea: “M-am dus la Maidah, unde l-am intalnit pe Abdullah ibn Salam, care imi spuse: “Ti-ar place sa vizitezi un loc vizitat de catre Profet, (sallallahu ‘alayhi wa sallam) si noi sa-ti oferim sawiq si curmale?” Apoi el spuse: “”Cand Allah ii va aduna pe oameni in Ziua Judecatii, El le va reaminti de binecuvantarile Sale. Unul dintre robii Sai va spune: “Reaminteste-mi ceva.” Si Allah subhanahu wa ta’ala va spune: “Adu-ti aminte atunci cand ai intampinat cutare greutate, si M-ai rugat, astfel incat Eu te-am eliberat de ea. Adu-ti aminte , atunci cand calatoreai in cutare loc, si Mi-ai cerut un tovaras de drum, si Eu ti-am dat…Adu-ti aminte cand ai cerut mana fetei lui cutare, si altii ii cerusera si ei mana, si Eu ti-am dat-o tie sa te casatoresti cu ea, si pe ceilaltio i-am tinut departe de a.” Robul Sau va sta in fata Diomnului sau, Care ii va reaminti de numeroasele Sale bincuvantari.” Atunci, cel care povestea acestea (Layth), planse si spuse: “Sper ca nimeni sa nu stea in fata Domnului Sau, in acest fel, pentru ca cel care va sta astfel, va fi pedepsit.” (adica, daca Allah subhanahu wa ta’ala va trebui sa enumere binecuvantarile Sale, cuiva, acesta va fi un semn de nerecunostinta a aceluia, si el va fi pedepsit.)

 

 

sursa: rasarit.comSource Link

Views: 0

UNIVERSUL – CREAŢIE ŞI TAWHID

UNIVERSUL – CREAŢIE ŞI TAWHID

 

Universul este o formă de organizare a materiei într-un ansamblu de obiecte (corpuri cereşti, stele, nove şi super nove, planete) şi fiinţe (orice formă de viaţă posibilă: bacterii, plante, animale, oameni, inclusiv fiinţele extraterestre), manifestate sub diverse forme, care alcătuiesc un sistem unitar, infinit în timp şi spaţiu.

Aceasta este doar definiţia actuală pentru ceea ce numim „univers”, pentru că aceasta este doar ceea ce ne-a fost lăsat să cunoaştem şi să percepem cu simţurile noastre. Dar dincolo de acest Univers al nostru, cel alcătuit din materie, oare mai există ceva?  Ar mai putea exista şi altceva decât ceea ce percepe ochiul, urechea sau mintea noastră?

Desigur! Există ceea ce Allah Preaînaltul ne-a relevat prin profeţii Săi, există cele pe care noi, oamenii, nu le-am atins, nu le-am văzut, acele universuri „paralele” despre care mulţi învăţaţi ne vorbesc, acele „fenomene inexplicabile” care mai apar din când în când, acolo unde Allah Preaînaltul voieşte, cu rostul pe care numai El îl ştie, iar noi le analizăm şi le clasificăm după cunoaşterea noastră cea limitată.

Putem încadra aici lumea (universul) jinnilor, îngerilor, Raiul, Iadul, locul unde Allah Preaînaltul are „tronul” său, însă noi nu ştim cu adevărat structura lor, pentru că aceasta încă nu ni s-a desluşit şi aceasta tot din voia Celui Atotputernic şi Creatorul acestor lumi ascunse nouă.

Aşadar, nici una dintre aceste forme de existenţă (materială sau de orice altă natură) nu poate avea sub autoritatea sa pe o alta.

Mulţi, din cauza ignoranţei, au confundat interdependenţa elementelor care compun universul cu autoritatea şi dispoziţia, ca elemente ale divinităţii, spunând, spre exemplu: «Soarele este Dumnezeu, pentru că fără lumina lui, orice este viu ar muri.», fără să ţină cont că pentru susţinerea vieţii terestre mai sunt necesare şi apa, şi oxigenul şi hrana.

Alţii au mai spus, «elefantul este un dumnezeu, căci este mult mai puternic decât omul, este mai răbdător, are memorie bună, ba încă, datorită pieii lui groase, îl făceau greu de ucis, iar furia lui era de-a dreptul fatală. Oamenii, în ignoranţa lor, contemplând aceste calităţi cu care a fost dăruit de Creator, au ajuns la concluzia, eronată, că elefantul este „o fiinţă superioară”.

Astfel, elefantul a ajuns să reprezinte în filosofia budistă „perfecţiunea, desăvârşirea”. Apoi au venit alţii, au luat toate aceste concepţii şi le-au recompus, le-au răstălmăcit, le-au amestecat, până când au ajuns la concluzia că acestea sunt «forme de manifestare a divinităţii», avataruri, alter-ego-uri ale lui Allah Preaînaltul.

Am dat aceste exemple pentru a observa că numai necunoaşterea completă a elementelor Universului şi a legilor care îl guvernează îl fac pe om să catalogheze lucrurile şi fenomenele în mod greşit şi limitat la ceea ce creierul lui este capabil să perceapă şi să înţeleagă.

Aşa s-au născut idolatria, politeismul, credinţa în doi sau trei dumnezei de aceeaşi esenţă cu Unul şi Atotputernicul Allah Preaînaltul.

Având în vedere atributele lui Allah Preaînaltul, ceea ce înseamnă Universul şi structura lui şi ţinând cont de cunoaşterea corectă, raţională şi logică a realității putem să pricepem sensul exact al expresiei „nu există altă divinitate” – La ilaha illaAllah.

Aşadar, „nu există altă divinitate” – La ilaha illaAllah, înseamnă că nu există nici un obiect sau fiinţă din univers care să posede atributele divine ale puterii şi autorităţii şi căruia se cuvine închinare şi adorare.

Divinitatea este atributul doar al Celui care a creat aceste lumi, al acelei Entităţi Supreme Care are autoritate deplină asupra tuturor şi Care nu este asemenea cu nimeni şi nimic, a Cărui Voinţă este Legea care guvernează totul, Cel care este Atotputernic, Omniprezent, Omniscient, Infinit, Veşnic, fără formă sau trup, Cel pe care nu-l cuprinde nici oboseala şi nici slăbiciunea, Cel care nu se transformă şi nici nu se modifică, Cel Unic şi Indivizibil, Stăpânul şi Domnul tuturor, al cărui nume este Allah Preaînaltul.

Ţinând cont de toate aspectele enunţate mai sus vom înţelege motivele pentru care prima parte a şahadah – Nu există altă divinitate (alt dumnezeu) decât (în afară de) Allah – La ilaha illAllah Preaînaltul – este construită astfel.

Cu alte cuvinte, prin prima parte a şahaādaɤ spunem că: în tot universul (cel vizibil şi cunoscut nouă, dar şi în cel pe care noi nu l-am văzul şi nici nu-l cunoaştem, dar a cărei existenţă ne-a fost semnalată) nu există alt dumnezeu, decât Unul Singur, Allah Preaînaltul, Cel care numai El Unul siSingurul posedă atributele divinităţii şi pe care nu le împarte cu nimeni şi cu nimic.

De acea, atunci când un om este pe deplin conştient de această realitate şi o acceptă ca un fapt incontestabil, va avea deplină cunoaştere a ceea ce înseamnă Allah Preaînaltul. Cel care este conştient şi pe deplin convins că Allah Preaînaltul este Stăpânul absolut al tot ceea ce există, indiferent dacă le poate percepe sau nu, şi, în consecință, inclusiv a sa, ca şi una dintre creaţiile ce se află în Univers, va înţelege de ce toată adorarea, lauda şi preamărirea i se cuvin Lui, Cel Unic şi Indivizibil, Celui care îi este Domn şi Stăpân.

____

sursa: rasarit.comSource Link

Views: 2