Ce este dota?

Ce este dota? Dota este un cadou   Dota nu este o formă de compensație în schimbul obținerii plăcerii de la femeie. Mai degrabă, este un dar obligatoriu care nu este dat în schimbul a ceva. Acest lucru este dovedit de faptul că Nobilul Coran se referă la dotă ca la un dar minunat care […]

Ce este dota?

Dota este un cadou

 

Dota nu este o formă de compensație în schimbul obținerii plăcerii de la femeie. Mai degrabă, este un dar obligatoriu care nu este dat în schimbul a ceva. Acest lucru este dovedit de faptul că Nobilul Coran se referă la dotă ca la un dar minunat care nu impune nici o compensație, la fel ca și faptul că soțul trebuie să plătească jumătate din dotă soției dacă divorțează înainte de consumarea căsătoriei, așa cum este menționat în Cartea lui Allah:

„…Însă dacă divorțați de ele înainte de a le atinge, dar după ce le-ați hotărât dota, atunci ele au dreptul la jumătate din ce ați statornicit…” (Al-Baqara: 237).

Dacă dota ar fi fost o compensație în schimbul plăcerii de la soție, jumătate din dotă nu ar fi fost stipulată ca drept al ei dacă bărbatul divorțează de ea înainte de consumarea căsătoriei și înainte de a obține plăcerea de la ea.

Înțelepciunea din spatele acestei obligații a plății dotei este de a demonstra consecințele serioase și statutul contractului de căsătorie și ca un semn de onoare și respect față de femeie. Indică și intenția soțului de a o trata pe soția sa bine și de continuare a căsătoriei, și, în același timp îi oferă soției posibilitatea de a se pregăti cu tot ce îi trebuie pentru a se căsători.

wedding 2544405 900 Ce este dota?Faptul că dota este doar obligația soțului este în conformitate cu principiul legislativ care stipulează că femeile nu sunt obligate să suporte vreo cheltuială fie ca mamă, fiică sau soție. Doar bărbații sunt obligați să ofere sprijin financiar deoarece ei sunt mai înclinați către muncă pentru a-și câștiga existența și, pe acest temei, Coranul a legiferat principiul de distribuire a responsabilităților financiare dintre bărbați și femei.

Allah Preaînaltul spune:

„Bărbații sunt proteguitori ai femeilor, datorită calităților deosebite cu care i-a dăruit Allah și datorită cheltuielilor pe care le fac din bunurile lor.” (An-Nisaa: 34).

 

Ce este dota?

Felul dotei în contractul de căsătorie

Dota este o urmare a contractului de căsătorie, și nu este nici stâlp, nici condiție pentru valabilitatea ei. Astfel, contractul de căsătorie este valabil fără specificarea dotei, însă, la încheierea căsătoriei, dota devine obligatorie, chiar dacă soții au fost de acord să nu se ceară una. În asemenea caz, femeia devine îndreptățită la o dotă egală cu cea a semenilor ei la încheierea unei căsătorii și este o datorie pentru care soțul este răspunzător. Acest lucru este spus clar în Coran:

„Nu este nici un păcat pentru voi, dacă divorțați de femei înainte de a le atinge sau înainte de a le statornici dota.” (Al-Baqara: 236).

Acest verset indică faptul că bărbații nu sunt învinovățiți pentru divorțul de femei înainte de consumarea căsătoriei, chiar dacă ei nu au specificat o dotă. Cum divorțul poate fi efectiv doar după încheierea unei căsătorii adevărate, este înțeles că dota nu este nici stâlp și nici o condiție pentru căsătorie.

Alqama a relatat sub autoritatea lui Ibn Mas’ud (Allah să fie mulțumit de el!) că a fost consultat referitor la o femeie care fusese măritată, dar soțul ei decedase înainte de stabilirea dotei și înainte de consumarea căsătoriei. Oamenii tot întrebând despre acest caz au mers la Ibn Mas’ud timp de o lună fără ca acesta să dea vreun verdict. Apoi el a zis: „Părerea mea este că femeia are dreptul la o dotă ca cea a semenilor ei, nici mai mult nici mai puțin, și la partea ei de moștenire, ea trebuind să respecte perioada de așteptare (idda, timp în care nu se poate recăsători).” Auzind acestea, Ma’qil ibn Sinaan Al-Ashja’i a confirmat că profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a dat același verdict în cazul lui Barwa’ bint Waashiq.

Această relatare indică valabilitatea contractului de căsătorie chiar dacă dota nu este menționată sau specificată.

Acest articol reprezinta un fragment din cartea Femeia musulmana, Editura Femeia musulmana, 2010.

Source Link

Views: 2

Îmbrăcămintea femeii musulmane

Atât femeile, cât și bărbații musulmani sunt îndemnați să respecte anumite reguli în ceea ce privește interacțiunea și socializarea. În cele ce urmează vom aminti cele privitoare la femeile musulmane, deși, unele dintre ele sunt comune cu cele ale bărbaților:   Să își întoarcă privirea de la tentație Aceasta este o poruncă de la Allah […]

Atât femeile, cât și bărbații musulmani sunt îndemnați să respecte anumite reguli în ceea ce privește interacțiunea și socializarea. În cele ce urmează vom aminti cele privitoare la femeile musulmane, deși, unele dintre ele sunt comune cu cele ale bărbaților:
 
Să își întoarcă privirea de la tentație
Aceasta este o poruncă de la Allah Atotputernicul pentru femeia credincioasă. Ibn Katheer a spus: femeile ar trebui să își întoarcă privirea de la ceea ce a fost făcut nepermis pentru ele. Prin urmare, mulți învățați cred că femeile trebuie să procedeze așa indiferent dacă se uită cu sau fără dorință. Ei au adus dovada următoarei relatări a lui Abu Dawood și Al Tirmidhi. Al-Zuhri a relatat că Umm Salama a spus: „Am mers la Trimisul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui) și acolo se afla Maimunah. Apoi Ibn Umm Maktoom a venit și Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui) ne-a poruncit să plecăm. El (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui) a zis: „Ascundeți-vă de el”. Noi am zis: „Nu este el orb și nu ne poate vedea?” Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui) a răspuns: „Dar voi îl puteți vedea”.
Însă, alt grup de învățați crede că este permis pentru o femeie să se uite la bărbați dacă nu există vreo intenție rea. Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui) obișnuia să o lase pe Aișah (Allah să fie mulțumit de ea) să privească bărbații etiopieni jucându-se cu sulițele lor în ziua de Eid. Aișah (Allah să fie mulțumit de ea) a relatat că „Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui) mă ferea cu haina lui pe când mă uitam la etiopieni care se jucau în curtea moscheii. (Am continuat să mă uit) până ce mi-a fost de ajuns.”
Să își păstreze castitatea
Allah PreaÎnaltul le-a poruncit de asemenea femeilor să „își păstreze castitatea” (să își păzească părțile intime). Pentru a explica acest lucru, Ibn Jubair a spus: „Să le păzească de acte sexuale ilegale”; Qatadah și Sufyaan au spus: „De ceea ce a fost făcut nepermis pentru ele” și Muqaatil a spus: „De relație sexuală ilicită.” Însă, Abu Aaliyah a spus: „Oriunde altundeva în Coran, aceste cuvinte se referă la relații sexuale ilicite, dar în acest verset (24:31), ele se referă la faptul că nimeni nu le poate vedea părțile intime.”
 Să își acopere podoabele
În explicația sa, Al-Qurtubi spune: „Allah PreaÎnaltul le-a poruncit femeilor credincioase să își acopere frumusețea lor, cu excepție față de aceia la care se face referire în verset, pentru a sta departe și a preveni tentația”. Ibn Masood a spus: „Podoabele arătate în mod normal” (24:31) sunt hainele, și Ibn Jubair a adăugat: „Fața”. Al Awzaai și Ibn Jubair au adăugat: „Fața, mâinile și hainele”. Ibn Abbas, Qataadah și Al Masoor ibn Mukhramah a spus: „Ce este în mod „normal expus” sunt: kohl, henna (pe brațe), cerceii, și inelele”. Însă, întrucât ceea ce este în mod normal expus când ne rugăm și împlinim Pelerinajul sunt fața și mâinile; Al-Qurtubi a spus că doar acestea (fața și mâinile) sunt părțile excluse menționate în versetul (An-Nur 24:31)
Abu Dawood a relatat sub autoritatea Aișei (Allah să fie mulțumit de ea) că Asma, fiica lui Abu Bakr (Allah să fie mulțumit de el) a venit să îl vadă pe Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui) și ea purta haine subțiri. Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui) și-a întors privirea de la ea și a zis: ”O, Asma, când o femeie tânără ajunge la pubertate ea trebuie să arate doar asta și asta” și el a arătat spre față și mâini.”
Femeile ar trebui să își ascundă părul, gâtul și pieptul. Imamul Al Qurtubi a spus: „Motivul fiind că în acea perioadă femeile obișnuiau să își acopere părul și să își pună baticele la spate, astfel arătându-și gâtul și urechile.” Allah le-a poruncit așadar femeilor credincioase să își tragă vălurile lor peste toată „juyubihinna” (trupurile lor, fețele lor, gâturile lor și piepturile lor). Când femeile credincioase au auzit porunca divină, ele imediat au ascultat, au aplicat-o și s-au supus ei. Aișah (Allah să fie mulțumit de ea) a relatat: „Fie ca Allah să Își arate Mila Sa asupra primelor femei emigrante (Ansaar). Când Allah a revelat: „ele ar trebui să își tragă vălurile lor peste juyubihinna…”, ele și-au rupt șorțurile și s-au acoperit cu ele.”
Înțelepciunea din spatele acestei porunci divine este de a proteja individul cât și societatea de tentație și adulter. Prin urmare, femeilor le este permis să își arate podoabele lor în fața soților și a rudelor cu care nu se pot căsători și care în mod normal nu le-ar dori.
Un alt mare învățat musulman spune în legătură cu acestea: „Înțelepciunea din spatele acestor restricții este preventivă; în diferite versete, Allah interzice femeilor de a atrage atenția intenționat asupra podoabelor lor ascunse, astfel trezind dorințe sexuale latente. Allah spune: „Și să nu lovească cu picioarele lor, astfel încât să se afle ce podoabe ascund ele.” [An-Nur 24:31]. Această poruncă vine dintr-o adâncă cunoaștere a sufletului uman, sensibilitățile lui și modul în care acesta interacționează. Cu siguranță, imaginația poate fi cea mai periculoasă în declanșarea dorințelor sexuale. Nobilul Coran prezintă o completă descriere a naturii umane și în final îi îndreaptă pe credincioși pe calea căinței. Allah spune:
Și căiți-vă cu toții, o, voi dreptcredincioșilor, față de Allah, pentru ca voi să izbândiți! [An-Nur 24:31]
Comentând versetul respectiv, Imamul Al Qurtubi spune că „ar trebui să nu se uite că ceea ce țintim noi este modestia”.
Al Tirmidhi a relatat că Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui) a spus: „Fiecare privire (nepermisă) este păcat. Și fiecare femeie care se parfumează și trece pe lângă oameni și ei îi pot simți parfumul, păcătuiește.”
Allah a accentuat importanța unei astfel de modestii pentru a preveni „fitnah” (tentația). Prin urmare, o femeie care nu se conformează acestor reguli de modestie comite într-adevăr un mare păcat. Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui) a interzis clar și cu tărie femeilor să vină la moschee parfumându-se. El a zis: „Orice femeie care se parfumează nu trebuie să se roage Isha cu noi.”
Ibn Katheer relatează: „Femeile din era preislamică a ignoranței obișnuiau să meargă fără zgomot, dar își loveau picioarele în mers pentru a informa bărbații de prezența lor. Allah a interzis femeilor credincioase să le urmeze exemplul și să își arate intenționat sau să sugereze podoabele lor ascunse ca și folosirea uleiului parfumat înainte de a ieși din casă.”
Acest verset „Și să nu lovească cu picioarele lor, astfel încât să se afle ce podoabe ascund ele!” este o interzicere a oricarei mișcări care poate stârni emoțiile bărbaților și să le trezească dorințele lor sexuale latente întrucât un asemenea comportament contrazice principiile modestiei și ale discreției.
De fapt, regulile referitoare la hijab sunt revelate în detaliu în Surat An-Nur. Ele sunt mult mai generale în Surat Al-Ahzab în care Allah spune:
O, Profetule! Spune soațelor tale și copilelor tale și femeilor dreptcredincioșilor să se învelească în jilbaburile lor, căci astfel vor fi mai bine distinse să fie cunoscute și să nu li se pricinuiască necazuri. Allah este Iertător, Îndurător [Ghafur, Rahim]. [Al-Ahzab 33:59]
Aișah (Allah să fie mulțumit de ea) a relatat experiența Saudei – soția Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui) – căreia Omar ibn Al Khattab i-a cerut să găsească o cale prin care să nu fie recunoscută când iese afară. Când Sauda i-a spus Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui) acesta a spus: „Voi femeile aveți voie să mergeți afară pentru nevoile voastre.”
Omar nu voia ca soțiile Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra lui) să fie văzute în public. El i-a spus Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui): „O Trimis al lui Allah, ce ar fi dacă ți-ai feri soțiile de privirile celorlalți?”. Omar a tot repetat asta până ce versetul Vălului a fost revelat. Apoi „Omar a exagerat în sensul că  el nu voia ca ele să apară în fața oamenilor chiar acoperite complet. El a fost împiedicat și Allah a permis femeilor să meargă afară pentru nevoile lor pentru a preveni dificultatea.” Această relatare este o dovadă contra celor care își împiedică soțiile de a ieși din casă din cauza interpretării lor incorecte a vorbelor lui Allah:
Ședeți în casele voastre și nu vă arătați nurii așa cum se arătau în vremea Jahiliyyei de mai înainte! [Al-Ahzab 33:33]
Din versetele și relatările precedente, concluzionăm că hijabul este o obligație pentru fiecare femeie musulmană. Toți dreptcredincioșii trebuie să se conformeze regulilor lui Allah, Cel Mare, Atotputernic. Însă, Islamul nu prevede o îmbracăminte islamică anume. O femeie musulmană are dreptul de a alege orice îmbrăcăminte, atât timp cât îndeplinește următoarele cerințe.
Trebuie să acopere tot corpul în afară de ceea ce a fost exclus
Allah spune:
Și spune dreptcredincioaselor să-și plece privirile lor și să-și păzească pudoarea lor, să nu-și arate gătelile lor, afară de ceea ce este pe dinafară, și să-și coboare vălurile peste piepturile lor! Și să nu-și arate frumusețea lor decât înaintea soților, sau a părinților lor, sau a părinților soților lor, sau a fiilor lor, sau a fiilor soților lor, sau a fraților lor, sau a fiilor fraților lor, sau a fiilor surorilor lor, sau a muierilor lor, sau a acelora pe care le stăpânesc mâinile lor drepte, sau a slujitorilor dintre bărbați, care nu mai au dorință, sau a copiilor mici care nu știu ce este goliciunea femeilor. Și să nu lovească cu picioarele lor, astfel încât să se afle ce podoabe ascund ele! Și căiți-vă cu toții, o, voi dreptcredincioșilor, față de Allah, pentru ca voi să izbândiți! [An-Nur 24:31]
Allah de asemenea spune:
Profetule! Spune soațelor tale și copilelor tale și femeilor dreptcredincioșilor să se învelească în jilbaburile lor. [Al-Ahzab 33:59]
„A se înveli” înseamnă a lăsa în jos pentru a acoperi întregul corp și picioarele așa cum reiese din următoarea relatare:
Umm Salama (Allah să fie mulțumit de ea) l-a întrebat pe Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra lui): „Cât de lungă trebuie să fie îmbrăcămintea femeilor?” El a răspuns: „Să atârne cu o măsură de o palmă.” Ea a spus: „Li se vor vedea picioarele”. El (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra lui) a răspuns: „Atunci să atârne cu o măsură de un cot și nu cu mai mult.”
Îmbrăcămintea trebuie să fie largă și netransparentă
Îmbrăcămintea femeii musulmane nu trebuie să arate pielea, și nici să arate formele corpului. Daca este strâmt, hijabul va lăsa să se cunoască forma corpului, îi va accentua feminitatea, va sugera nurii săi ascunși și va face ca femeia să fie dorită mai mult de către privitor. Aceasta încalcă clar scopul hijabului. Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui) a avertizat femeile care „vor fi dezbrăcate în ciuda faptului că vor fi îmbrăcate”, care poartă haine strâmte și transparente pentru a-și pune în evidență frumusețea fizică. El, de asemenea, a condamnat femeile care își acoperă unele părți ale corpului lăsând restul la vedere, spunând: „Dintre Oamenii Iadului sunt două feluri de oameni pe care nu îi mai văzusem: bărbați care aveau bice precum cozile de vaci cu care loveau oamenii și femei îmbrăcate dezbrăcate, pierdute și care îi duc în pierzanie și pe ceilalți, pe capetele lor fiind [ceva] precum cocoașa de cămilă. Aceștia nu vor intra în Paradis și nu îi vor simți mireasma, cu toate ca parfumul Paradisului poate fi perceput de la o distanță atât și atât [de mare].”
Îmbrăcămintea femeilor ar trebui să nu se asemene cu cea a bărbaților
Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui) a interzis femeilor să poarte hainele bărbaților și vice-versa. El i-a blestemat pe aceia care fac asta. Abu Hurairah (Allah să fie mulțumit de el) a relatat că: „Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui) a blestemat bărbatul care poartă hainele unei femei și femeia care poartă hainele unui bărbat.”
Îmbrăcămintea femeii nu trebuie să fie parfumată
Acest lucru este clar din relatarea menționată anterior în care Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui) a interzis femeilor să folosească parfum înainte de a ieși din casă.
Este clar din versetele și relatările menționate mai sus că hijabul este o obligație pentru fiecare femeie musulmană. Învățații și savanții în jurisprudență sunt de acord asupra acestui fapt. Însă, referitor la acoperirea feței și a mâinilor, învățații și savanții în jurisprudență au doua opinii principale diferite, ambele fiind argumentate din Coran și Sunnah:
Un grup consideră că fața și mâinile constituie „awrah” și trebuie să fie acoperite. Acest grup include școala Hanbalită și o parte din cea Șhafiită.
Al doilea grup consideră că fața și mâinile nu fac parte din „awrah” unei femei și nu este necesar să fie acoperite. Acest grup include școala Hanefită, Malikită și o parte din școala Șhafiită.
Islamul ia în considerare nevoile omenirii. Regulile și reglementările sunt adaptate în mod corespunzător. Obiectivul său este de a bloca toate căile care duc spre „fitnah” fără a împiedica sarcinile noastre zilnice care sunt necesare pentru supraviețuirea noastră ca indivizi și de asemenea ca și comunitate. Prin urmare, nu există o dovadă clară din Coran și Sunnah care să interzică femeilor să își arate mâinile și fețele în caz de greutate și dificultate. Însă, dovada contra etalării frumuseții lor (trupurile și podoabele) este una clară și puternică în Coran și Sunnah și aceasta nu cauzează nici o inconveniență în viețile lor zilnice.
Allah a făcut hijabul o obligație pentru orice femeie credincioasă pentru a-i proteja castitatea și pentru a-i păstra demnitatea, iar regulile referitoare la hijab sunt pentru a apăra individul, cât și societatea, de tentație și nesupunere lui Allah. Fie ca Allah să ne călăuzească pe toți pe Calea Sa cea Bună!
___________________________
sursa: Asociația Surori Musulmane
Source Link

Views: 6

Supunerea la poruncile lui Allah

  Muhammad Ali Al-Hashimi   Adevărata femeie musulmană nu uită că are obligaţia de a înfăptui toate îndatoririle religioase pe care Allah i le-a poruncit să le împlinească. În această privinţă, situaţia ei este asemănătoare cu cea a bărbatului şi nu este nici o diferenţă între ei, în afară de câteva reguli care se referă […]

Muhammad Ali Al-Hashimi

Adevărata femeie musulmană nu uită că are obligaţia de a înfăptui toate îndatoririle religioase pe care Allah i le-a poruncit să le împlinească. În această privinţă, situaţia ei este asemănătoare cu cea a bărbatului şi nu este nici o diferenţă între ei, în afară de câteva reguli care se referă în totalitate fie la bărbaţi, fie la femei. În afară de acest lucru, femeile şi bărbaţii sunt răspunzători în măsură egală înaintea lui Allah.

 Musulmanilor şi musulmancelor, dreptcredincioşilor şi dreptcredincioaselor, celor supuşi şi celor supuse, celor iubitori de adevăr şi celor iubitoare de adevăr, celor statornici şi celor statornice, celor smeriţi şi celor smerite, celor ce dau milostenii şi acelora [dintre femei] care dau milostenii, celor care postesc şi acelora [dintre femei] care postesc, celor care îşi păzesc castitatea lor şi acelora [dintre femei] care şi-o păzesc, celor care-L pomenesc pe Allah mereu şi acelora [dintre femei] care-L pomenesc, Allah le-a pregătit iertare şi răsplată mare.

[Coran 33:35]

 

Pe cel ce face o faptă bună – bărbat ori femeie – şi este credincios îl vom dărui Noi cu o viaţă bună. Şi Noi îi vom răsplăti pe ei după [faptele] cele mai bune pe care le-au săvârşit.

[Coran 16:97]

 Domnul lor le-a răspuns: “Eu nu las să se piardă nici o faptă plinită de vreunul dintre voi, bărbat sau muiere, deopotrivă unul cu altul! Iar pe cei care au pribegit, care au fost alungaţi din căminele lor, care au fost prigoniţi pe calea Mea, care au luptat şi au fost omorâţi voi să-i ispăşesc de faptele lor rele şi să-i fac să intre în Grădini pe sub care curg pâraie, drept răsplată din partea lui Allah”. La Allah se află bună răsplată!  [Coran 3:195]

Ori de câte ori apare expresia „o, voi oameni” („ia aiiuhan-naas”) în Coran sau în relatări, ea se referă atât la bărbaţi, cât şi la femei. Acest lucru se poate vedea în relatările făcute de imamul Muslim de la Umm Salama, soţia Profetului. Ea a zis: „Îi auzeam pe oameni vorbind despre bazin (al-haud) şi nu am auzit niciodată despre el de la Trimisul lui Allah. Într-o zi, în timp ce o tânără îmi pieptena părul, l-am auzit pe Trimisul lui Allah spunând: «O, voi oameni!» I-am spus tinerei: «Lasă-mă singură acum.» Ea a zis: «Această chemare este numai pentru bărbaţi; nu le cheamă şi pe femei.» Am zis: «Fac parte şi eu dintre oameni.» Trimisul lui Allah a zis: «Eu sunt cel care (în Ziua de Apoi) se va afla la bazin (haud) înaintea voastră. Aşadar fiţi cu grijă, ca nu cumva unul dintre voi să vină la mine şi să fie alungat ca o cămilă rătăcită. Voi întreba care este motivul şi mi se va spune: „Nu ştii ce născociri au scos după moartea ta” şi

eu voi spune: „Afară cu ei!”»”

Conform unei alte relatări, tot de Muslim, se spune: „… şi eu voi spune: «Afară, afară cu cel care a schimbat (religia) după moartea mea!»”

Bărbaţii şi femeile sunt egali înaintea lui Allah şi cu toţii trebuie să ţină seama de ceea ce Allah a poruncit şi a interzis.

Astfel, femeia musulmană face ceea ce Allah i-a poruncit şi se ţine departe de ceea ce El a interzis, având credinţa că va fi trasă la răspundere pentru faptele pe care le-a săvârşit în această viaţă: dacă acestea sunt bune, va fi bine pentru ea, iar dacă sunt rele, rău va fi pentru ea. Ea nu depăşeşte limitele hotărâte de Allah şi nu face nimic din ceea ce este interzis (haram). Ea caută mereu cârmuirea lui Allah şi a Trimisului Său şi socoteşte că nu contează ce i se întâmplă în această viaţă.

Trecutul islamic este presărat cu multe istorisiri despre femei măreţe care au păstrat mereu în minte legile lui Allah, nu s-au abătut de la acestea şi nici nu au căutat alternative. Printre aceste istorisiri se numără şi cea a Khaulei bint Tha’laba şi a soţului ei, Aus ibn As-Saamit. Aceasta a fost relatată de imamul Ahmad şi de Abu Dawud şi a fost citată de Ibn Kathir în cartea sa în care explică sensurile Coranului (tefsir) la începutul Surei Al-Mujadila (capitolul 58 din Coran).

Khaula a zis: „Pe Allah, referitor la mine şi la Aus ibn As-Saamit, Allah a revelat începutul Surei Al-Mujadila. Eram măritată cu el şi el era un bătrân cu temperament aprig. Într-o zi, a intrat şi eu am ridicat din nou o anume problemă; el s-a mâniat şi a zis: «Tu eşti pentru mine ca spatele mamei mele!» Apoi a ieşit şi a stat o vreme la locul de adunare al neamului său. Apoi s-a întors şi a voit să întreţină relaţii sexuale cu mine. Eu am zis: «În nici un caz! Pe Cel în Mâna Căruia se află sufletul Khuuailei (Khaula), nu vei obţine niciodată de la mine ceea ce vrei după ce ai zis ceea ce ai zis, până când Allah şi Trimisul Său nu decid între noi.» A încercat să mă forţeze, dar am putut să-i rezist, deoarece eram tânără, în timp ce el era un bătrân slăbit. L-am împins şi am mers la una din vecinele mele, am împrumutat de la ea un veşmânt şi am mers la Trimisul lui Allah. Am stat înaintea lui, i-am spus ceea ce (bărbatul meu) îmi făcuse şi am început să mă plâng de suferinţele mele datorate temperamentului aprig al soţului meu. Trimisul lui Allah a zis: «O, Khuuaila, vărul tău este bătrân, ai teamă de Allah în ceea ce-l priveşte.» Nu l-am părăsit până când Coranul nu a revelat despre mine: el (Profetul) era copleşit ca de fiecare dată când îi era revelat Coranul şi când (revelaţia) s-a încheiat a zis: «O, Khuuaila, Allah mi-a revelat din Coran referitor la tine şi la soţul tău.»Apoi mi-a recitat:

Allah a auzit vorbele aceleia care discută cu tine în privinţa bărbatului ei şi se plânge lui Allah. Şi Allah aude discuţia voastră, căci Allah este Cel care Aude Totul [şi] Vede Totul  [Sami’, Basir] / Aceia dintre voi care se despart de muierile lor zicând că ele sunt pentru ei ca şi spatele mamelor lor82 [să ştie că], ele nu sunt mamele lor! Mamele lor nu sunt decât acelea care i-au adus pe lume. Ei grăiesc vorbe urâte şi mincinoase. Dar cu toate acestea Allah este Îndurător, Iertător [‘Afuww, Ghafur]. / Aceia care se despart de muierile lor cu aceste vorbe, iar apoi vor să revină asupra celor pe care le-au spus, [trebuie] să slobozească un rob înainte de a se mai atinge unul de altul. La aceasta sunteţi voi îndemnaţi, iar Allah este bine ştiutor a ceea ce faceţi. / Acela care nu află [un rob] trebuie să postească două luni, una după alta, înainte de a se atinge. Însă acela care nu poate [să o facă], trebuie să dea hrană la şaizeci de sărmani. Aceasta pentru ca să credeţi în Allah şi în Trimisul Său. Acestea sunt orânduielile impuse de Allah, iar cei care le tăgăduiesc vor avea parte de pedeapsă dureroasă.  [Coran 58:1-4]

El mi-a zis: «Lasă-l să slobozească un rob.» Am spus: „O, Trimis al lui Allah, nu are posibilitatea să facă asta.” El a zis: «Atunci să postească două luni consecutiv.» Eu am spus: «Pe Allah, este bătrân, nu poate să facă asta.» El a zis: «Atunci să hrănească şaizeci de oameni nevoiaşi cu un uasq de curmale.» Eu am spus: «O, Trimis al lui Allah, nu are atât de mult.» El a zis: «Atunci îl vom ajuta noi cu un faraq de curmale.» Eu am spus: «Şi eu îl voi ajuta cu încă un faraq, o, Trimis al lui Allah!» El a zis: «Ai procedat corect. Du-te şi oferă-l  milostenie în numele lui, apoi ai grijă de vărul tău aşa cum se cuvine.» Şi aşa am făcut.”

Până când nu i-a povestit această situaţie Profetului, pentru a şti cum va judeca Allah între ea şi soţul ei, Khaula bint Tha’laba nu a putut îndura să mai stea nici măcar o clipă alături de soţul ei după ce el i-a spus cuvintele de zihar (adică „Tu eşti pentru mine ca spatele mamei mele!”), care era o formă de divorţ în perioada pre-islamică. Ea nu avea nici măcar un veşmânt potrivit pentru a merge şi a se înfăţişa Profetului, aşa că a împrumutat un veşmânt de la una dintre vecinele ei şi s-a grăbit spre locul unde şedea Profetul, ca să audă porunca lui Allah referitoare la ea şi să o urmeze.

Nu este de mirare că această femeie măreaţă s-a bucurat de o poziţie înaltă printre companionii Profetului (sahaba) care erau contemporani cu ea şi îi cunoşteau virtutea; mai presus de toţi era ’Umar ibn Al-Khattab – Pacea fie asupra sa! Odată l-a întâlnit în afara moscheii, când se afla alături de el şi Al-Jarud Al-’Abdi. ’Umar, care era calif în acea vreme, a salutat-o şi ea i-a zis: „O, ’Umar, mi-amintesc de tine când erai strigat ’Umair în piaţa ’Ukaz şi aveai grijă de oi cu toiagul tău. Teme-te de Allah în poziţia ta de calif care are grijă de oameni şi nu uita că acela care se teme de pedeapsa din Ziua de Apoi ştie că ea nu este departe şi acela care se teme de moarte se teme că va pierde vreo oportunitate în această viaţă.” Al-Jarud a zis: „Ai vorbit prea aspru cu conducătorul musulmanilor, femeie!” ’Umar a zis:

„Las-o. Nu ştii că aceasta este Khaula, ale cărei cuvinte Allah le-a ascultat de deasupra celor şapte ceruri? Pe Allah, cu adevărat, ’Umar trebuie să-i dea ascultare.”

 – sfârșitul primei părți –

sursa: islam.ro

Source Link

Views: 0