iertare - Romania, the meaningless part. Simple possibilities: It is possible that employees of DRPCIV (Car Permits and Registrations, Romania), together with employees of the Romanian Car Registry, have knowingly registered a large number of stolen vehicles. It is possible that the vehicles in point 1 have had their color changed before being sold.

Scuzele şi iertarea – din etica musulmanului

Sheikh Muhammad Al-Ghazali Odată, la vremea rugăciunii de după-amiază (asr), în predica sa, profetul Muhammad (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: „Fiii lui Adam au fost creaţi în feluri diferite. Există unii care se înfurie greu şi foarte repede îşi revin la starea normală. Unii se mânie repede şi repede […]

Sheikh Muhammad Al-Ghazali

Odată, la vremea rugăciunii de după-amiază (asr), în predica sa, profetul Muhammad (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis:

„Fiii lui Adam au fost creaţi în feluri diferite. Există unii care se înfurie greu şi foarte repede îşi revin la starea normală. Unii se mânie repede şi repede îşi revin, iar alţii se înfurie greu, dar tot atât de greu îşi revin la normal. Aceasta înseamnă că revenirea la normal este în concordanţă cu rapiditatea instalării mâniei. Aveţi grijă! Unii oameni se mânie repede şi îşi revin cu greu la normal. Ascultaţi, cei mai buni dintre aceştia sunt cei care se înfurie greu, dar imediat se căiesc şi cei mai răi dintre aceştia sunt cei care se înfurie greu, dar foarte târziu îşi revin la normal. Ascultaţi! Dintre aceştia sunt unii care îşi plătesc datoria într-o manieră mai bună şi care, de asemenea, cer împrumut într-un mod plăcut. Unii oameni nu se grăbesc să dea înapoi, dar ştiu să ceară. Unii cer într-o manieră neplăcută, dar plătesc la timp. Ascultaţi cu atenţie, cei mai buni dintre aceştia sunt cei care cer într-o manieră plăcută şi plătesc la vreme şi cei mai răi sunt cei care fac prost ambele lucruri. Aveţi grijă, mânia se transformă într-o scânteie în inima fiului lui Adam. Nu vedeţi că la vreme de furie ochii omului se înroşesc şi nările i se lărgesc? Dacă cineva observă aceste semne la un om, să nu se urnească din locul în care se află.” (At-Tirmizi).

Aşadar omul să stea liniştit, să nu se mişte ca să nu înrăutăţească lucrurile, fiindcă flăcările mâniei şi furiei ard totul în calea lor. Inteligenţa şi conştiinţa dispar şi omul este înlănţuit de vraja patimilor. Atunci lucrurile nu se îmbunătăţesc.
Istorisirea citată mai sus dă explicaţii referitoare la tipurile de oameni şi realizările lor, precum şi la valoarea mărinimiei şi moralităţii. De câte ori consideră că este necesar, credinciosul cedează el însuşi.
Omul furios manifestă diferite feluri de prostie. Uneori sparge uşa, dacă aceasta nu se deschide imediat în faţa lui. În furia sa, sparge orice aparat sau orice componentă a acestuia pe care o are în mână şi chinuie animalul care ascultă de poruncile sale.
Pânza unui om a fost luată de vânt şi el a blestemat-o. Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a spus: „N-o blestema, fiindcă ea se supune poruncilor lui Allah şi se află sub stăpânirea Lui. Blestemul se întoarce asupra celui ce blesteamă un lucru ce nu merită.” (At-Tirmizi).
Există numeroase răutăţi născute din mânie şi rezultatele lor sunt devastatoare. De aceea se spune că a avea stăpânire de sine la vreme de mânie este o dovadă demnă de laudă a autocontrolului şi a forţei nobile a toleranţei.
Ibn Mes’ud (Allah să fie mulţumit de el!) a povestit că Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: „Pe cine numiţi voi puternic?”. Oamenii au răspuns: „Pe cel ce nu este doborât de nimeni îl considerăm noi puternic.” El a zis: „Nu, puternic este cel ce se stăpâneşte la mânie.” (Muslim).
Un om l-a rugat pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!): „Dă-mi un sfat, dar nu unul lung pe care l-aş putea uita!” Profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: „Nu te mânia!” (Malik).
Ce răspuns ar putea fi mai scurt şi mai la obiect decât acesta? Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a acordat întotdeauna importanţă temperamentului şi mediului din care proveneau indivizii şi grupurile atunci când le dădea învăţături şi sfaturi. El îşi lungea sau îşi scurta discursul după cum o cerea ocazia.
Eforturile făcute pentru a separa Islamul de perioada pre-islamică au avut la bază eliminarea a două aspecte: ignorarea învăţăturii şi ignorarea îngăduinţei. Prima ignoranţă a fost îndepărtată cu ajutorul cunoaşterii, înţelegerii, predicilor şi sfaturilor, iar a doua a fost îndepărtată prin reprimarea dorinţelor rebele şi prin împiedicarea greşelilor etc.
Arabii din perioada pre-islamică erau mândri de ignoranţa şi răutatea lor, aşa cum spune un poet arab al timpului: „Aveţi grijă! Nimeni să nu-şi arate ignoranţa şi răutatea înaintea noastră, altfel va dovedi că este mai ignorant şi mai ticălos decât toţi.”
Când a apărut Islamul, a eliminat această intensitate a sentimentului şi a introdus în societate practica iertării. Dacă cineva nu putea ierta, atunci primea poruncă să acţioneze cu dreptate. Acest obiectiv putea fi atins doar când furia şi mânia erau ţinute sub control de către intelect.
Există numeroase hadisuri în care profetul Muhammad (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) le-a dat arabilor sfaturi care să-i conducă spre acest ideal într-o asemenea măsură încât manifestările tiranice, agresiunea, furia şi ura au fost declarate ca fiind situate în afara sferei Islamului. Lucrurile care unesc un grup şi nu-i permit să fie tulburat, insulta etc. au fost considerate a fi agenţi ce distrug unitatea:

„Dacă un musulman insultă pe cineva, dă dovadă de răutate, iar dacă se ceartă sau se bate cu cineva, dă dovadă de necredinţă.” (Bukhari); „Când se întâlnesc doi musulmani, Allah coboară între ei o perdea despărţitoare. Dacă unul dintre cei doi adresează celuilalt cuvinte urâte, atunci el sfâşie această perdea a lui Allah.” (Baihaqi).

Un arab a venit la Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) pentru a afla despre învăţăturile Islamului. Înainte de aceasta, nici nu-l mai văzuse pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!), nici nu aflase despre mesajul lui. Numele său era Jabir bin Salim. El povesteşte: „Am văzut un om ale cărui păreri erau copiate de oameni. Dacă el spunea ceva, oamenii împărtăşeau acest lucru celorlalţi. I-am întrebat cine era omul acela. Ei au zis că este Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!). Atunci eu i-am spus: «Asupra ta să fie pace (alaik-as-salam), o, Trimis al lui Allah!» El a zis: «Să nu mai saluţi astfel. Acesta este salutul fata de cei morţi. Să spui: Pacea fie cu tine (as-salamu aleik)!»” Arabul acela a zis: „Am întrebat: «Tu eşti Trimisul lui Allah?» El a răspuns: «Eu sunt Trimisul Celui pe care-L chemi la necaz şi El îţi alungă necazurile, Celui care, atunci când te cuprinde foamea şi Îi strigi numele, face iarba să crească pentru tine, Celui care, atunci când îţi pierzi animalul în pustiu şi Îl strigi după ajutor, îţi aduce înapoi animalul pierdut!»” El povesteşte că i-a spus: „Sfătuieşte-mă!” Profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: „Să nu faci rău nimănui!” După aceea arabul n-a mai făcut rău niciodată, niciunui om liber, niciunui sclav, niciunei cămile sau capre. Apoi Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: „Să nu consideri nicio virtute ca fiind neînsemnată, chiar dacă ar fi fratele tău ce vorbeşte cu tine zâmbind. Şi acesta este un act de virtute.” Apoi a spus: „Dacă cineva te ceartă şi te face să te simţi ruşinat de vreunul dintre defectele tale, să nu-l faci să se simtă ruşinat de vreuna dintre greşelile lui, fiindcă prin această faptă el îşi arată neliniştea ce-l stăpâneşte.” (Abu Dawud).

__________

Caracterul Musulmanului, Editura Femeia Musulmana, Bucuresti, 2010

Source Link

Un exemplu

F. Gulen Aşa precum se ştie, ipocriţii au făcut acuzaţii calomnioase cu privire la ‘A’isha, soţia castă a Profetului şi mama spirituală a tuturor credincioşilor. ‘A’isha se bucură de un loc de seamă printre soţiile caste ale Profetului, pentru că Profetul a fost primul bărbat care i s-a înfăţişat ochilor după ce ‘A’isha a […]

F. Gulen

Aşa precum se ştie, ipocriţii au făcut acuzaţii calomnioase cu privire la ‘A’isha, soţia castă a Profetului şi mama spirituală a tuturor credincioşilor. ‘A’isha se bucură de un loc de seamă printre soţiile caste ale Profetului, pentru că Profetul a fost primul bărbat care i s-a înfăţişat ochilor după ce ‘A’isha a ieşit din copilărie pentru a deveni femeie. Astfel, ‘A’isha a intrat în casa curată a Profetului şi a cunoscut acolo o atmosferă de castitate şi onoare.

Şi totuşi ‘A’isha, care era un exemplu de castitate, a fost supusă curând unei campanii de defăimare. Atât ea cât şi familia ei, precum şi Profetul, au avut mult de suferit de pe urma acestor calomnii. Versetul revelat cu o lună mai târziu a afirmat cu tărie puritatea şi nevinovăţia fără de pată a soţiei Profetului. Abu Bakr, tatăl ei, care îl sprijinise cu bani pe unul dintre detractori, a jurat să nu o mai facă. Dar versetul revelat îl îndemna totodată pe prietenul cel mai credincios al Profetului, Sultanul Toleranţei, să fie mai îndurător[1]. Versetul spune:

Să nu jure cei înzestraţi cu belşusg şi cu bogăţie dintre voi că ei nu vor mai da [nimic] rudelor, sărmanilor şi celor care purced pe calea lui Allah! Ci să ierte şi să miluiască. Oare nu voiţi voi ca Allah să vă ierte vouă? Iar Allah este Iertător, Îndurător (An-Nur 24 : 22).

Aş vrea să mă opresc în special asupra expresiei de la sfârşitul acestui verset: « Oare nu voiţi voi ca Allah să vă ierte vouă? Iar Allah este Iertător, Îndurător ». Într-adevăr, Îndurătorul Allah, Cel a Cărui îndurare este fără egal şi face ca întreaga îndurare din lume să pară o simplă picătură într-un ocean, ne iartă. În ciuda a orice, El ne iartă totul, de la cuvintele necuviincioase care ne pătrund în urechi şi până la urâciunea care ne vine de pretutindeni din univers, şi pe care o redăm unei societăţi întinate. Întrebarea Lui « Oare nu voiţi voi ca Allah să vă ierte vouă?”, adresată unor oameni ca noi, mereu în nevoie de a ne purifica, este o întrebare benefică şi sinceră, o întrebare la care trebuie să reflectăm. Allah ne arată în acest verset că, tot aşa cum El ne iartă, şi noi trebuie să ne iertăm unul altuia greşelile, şi acest lucru este ilustrat ca virtute coranică în caracterul lui Abu Bakr. În mesajele Profeţilor, mesaje care vin din surse divine şi celeste, iertarea şi toleranţa au un loc de primă importanţă. Un profet are datoria de a-i educa şi de a-i pregăti pe ceilalţi. Pentru ca adevărurile pe care le transmite să poată influenţa inimile oamenilor, inima lui trebuie să bata în ritmul iertării şi al toleranţei. Când greşeala, care derivă din propria natură a omului, este învăluită de atmosfera tolerantă creată de un om al adevărului, ea se risipeşte şi piere ca un meteor. Legiunile luminii, care sunt asemeni lămpilor din nopţile de sărbătoare, nu spintecă şi nu sfâşâie, ci alină ochiul şi bucură inima. Aşa cum am mai spus, această virtute divină ne este înfăţişată într-un hadith al Profetului nostru: “Ia asupra-ţi virtutea lui Allah.”[2] Allah Însuşi nu le iartă mereu celor care nu cred în El? La nivel cosmic, o asemenea crimă şi răzvrătire sunt de neiertat. Dar priviţi nemărginita iertare a lui Allah. În ciuda nerecunoştinţei robilor Lui, Allah spune:

Negreşit Îndurarea Mea vine înaintea Mâniei Mele.[3]

Şi, totodată:

… iar îndurarea Mea cuprinde toate lucrurile (Al-Araf 7 : 156).

Cu Îndurarea Sa, El hrăneşte şi ocroteşte toţi oamenii fără deosebire, de fapt, toate fiinţele, dăruindu-i până şi pe cei care nu cred în El.

Am putea oferi aici exemple din învăţăturile tuturor profeţilor, dar ne vom mărgini la câteva exemple din învăţătura Profetului Muhammed.

Hamza a fost unul dintre Însoţitorii pe care Profetul i-a iubit cel mai mult. Nu era doar un însoţior, ci şi unchiul Profetului, şi amândoi avuseseră aceeaşi doică. Înfrânându-şi mândria, acest om curajos ca un leu a pătruns în atmosfera spirituală a Trimisului. Şi-a sprijinit nepotul şi a spus “Sunt cu tine” într-un un moment critic, în care musulmanii erau puţini la număr, şi prin aceasta şi-a sporit valoarea de mai multe ori. Demonstrând apropierea sa de Trimisul lui Allah şi în plan spiritual, nu numai prin legăturile sângelui, Hamza a atins culmi ale măreţiei care păreau cu neputinţă de neatins. Desigur, loialitatea acestui mare erou a fost răsplătită de Profet. Hamza a suferit martiriul în bătălia de la Uhud. Ucigaşii săi nemiloşi juraseră să treacă prin foc şi sabie Medina şi fiecare locuitor al ei. Prins de ucigaşii cu ochi şi gânduri însetate de sânge, Hamza a fost ciopârţit în bucăţi. Sfinţii lui ochi i-au fost scoşi din orbite, urechile şi buzele tăiate, pântecele despicat, ficatul smuls din trup şi muşcat. Când Trimisul lui Allah, al cărui piept era locaş al compasiunii şi îndurării, a văzut aceste imagini înfricoşătoare, ochii i s-au învăluit într-un nor de lacrimi. Şaptezeci au fost cei care au suferit martiriul în bătălia de la Uhud—răniţi, de două ori mai mulţi. Văduve şi orfani au rămas în urma lor. Privită cu compasiunea unui profet, scena era de nesuportat. Copii lui Hamza şi copii celorlalţi martiri, tremurând ca nişte pui ieşiţi din găoace, i s-au înfăţişat Trimisului. Aşa cum ni se relatează în lucrările biografice, odată ce i s-a înfiripat gândul “Ca pedeapsă pentru ceea ce aţi făcut…”, Profetul a primit revelaţia următorului verset:

Dacă pedepsiţi, atunci pedepsiţi cu ceea ce voi aţi fost pedepsiţi, iar dacă răbdaţi, e chiar mai bine pentru cei răbdători (An-Nahl 16 : 126).

Prin acest verset, Profetul era călăuzit spre un orizont al înţelegerii la îndemâna lui. Cu alte cuvinte, Allah i-a spus: “Nu gândi aşa”. Acest soare al blândeţii şi al toleranţei şi-a înăbuşit durerea în suflet şi a ales calea răbdării.

Profetul şi-a împletit întreaga viaţă cu toleranţa, nu numai acea clipă. Nici un necaz şi nici o suferinţă nu i-au fost cruţate din partea politeiştilor. Aceştia l-au alungat din ţinutul său natal, au ridicat armate împotriva lui şi l-au atacat. După cucerirea cetăţii Mekka, pe când păgânii aşteptau neliniştiţi să vadă ce soartă vor avea, ca semn a vastei sale compasiuni şi îndurări, Profetul a spus:

Vă vorbesc aşa cum Iosif le-a vorbit fraţilor lui: Nu e pricină împotriva voastră azi (pentru ce aţi făptuit). Allah vă va ierta şi El. El este Cel Mai Îndurător dintre cei îndurători. Mergeţi; sunteţi liberi[4].

Coranul este un izvor de blândeţe şi de toleranţă, şi pentru că aceste concepte au venit către noi ca un şuvoi de la cel care ne-a adus Coranul, nu putem gândi altfel. Orice idee contrarie ar însemna că nu cunoaştem Coranul şi nu-l cunoaştem pe Trimisul lui Allah. Pentru că toleranţa derivă din Coran şi din Sunna, ea este o virtute naturală a musulmanilor şi totodată o virtute permanentă, datorită surselor din care derivă. Pactul de înţelegere cu creştinii şi evreii al Trimisului lui Allah este demn de toată atenţia (textul original al acestui pact se păstrează în ziua de azi în Anglia). Dacă reflectăm asupra principiilor enunţate de Profetul nostru, înţelegem că omenirea de azi nu a ajuns la nivelul lui nici prin declaraţiile drepturilor omului de la Haga, nici de la Strasbourg şi nici de la Helsinki. Acest Om cu o Mare Îndurare a trăit strâns alături de oamenii Scripturii la Medina. A reuşit să găsească puncte comune şi cu sufletele negre care, deşi spuneau “suntem musulmani”, nu încetau să creeze fricţiuni şi să asmută oameni cu conştiinţe curate unul împotriva celuilalt. Trimisul lui Allah i-a privit pe toţi cu ochii îndurării. La moartea lui Abdullah ibn Ubayy, cel care îi fusese duşman de o viaţă, Profetul şi-a dăruit cămaşa ca milostivenie şi, arătându-şi astfel respectul pentru cel răposat, a spus: “Dacă nici o revelaţie nu-mi porunceşte altfel, voi veni la înmormântarea lui”[5]. Nu există mesaj de o valoare egală sau măcar similară cu mesajul către omenire al Profetului Muhammed. De aceea, cei care se străduiesc să urmeze “exemplul cel mai înalt” nu pot gândi altfel decât a gândit Muhammed.

În acest sens, toleranţa nu poate fi gândită ca ceva separat de fiinţa noastră. Ea este doar un ton şi o culoare diferită pentru simţămintele şi gândurile noastre. Va trebui de acum încolo să creăm şi să dezvoltăm în societatea noastră nuclee ale toleranţei. Toleranţa trebuie răsplătită, trebuie să i se acorde precedenţă în orice ocazie, iar celor care se poartă cu toleranţă faţă de alţii trebuie să li se acorde şansa de a se exprima.

[1] Bukhari, Shahadah, 15 : 30; Muslim, Tawbah, 56.
[2] Mansur Ali Nasif, al-Tac, 1 : 13.
[3] Bukhari, Tawhid 15, 22, 28, 55, Badi’ul’-Halk 1; Muslim, Tawba 14, (2751); Tirmidhi, Daawat 109, (3537).
[4] Ibn al-Athir, Usd al-Ghabah, 1 : 528-532.
[5] Bukhari, Janaiz, 85; Tafsir al-Baraa, 12; Muslim, Fadail al-Sahaba, 25.

Source Link

Cel Aproape, Cel Care Răspunde…

Şi Allah Preaslăvitul şi Preaînaltul se apropie cu o apropiere specială de supuşi Săi cei dreptcredincioşi, precum coborârea Sa, Preaînaltul, la cerurile acestei lumi (cerurile cele de jos) în ultima parte a nopţii sau apropierea Sa de pelegrinii aflaţi în Pelerinaj (Hajj) în ziua de Arafah, aşa cum a şi fost relatat într-un hadis […]

Şi cel care se întoarce către El, Preaînaltul, rugându-L şi cel care se prosternează Lui îşi îndreaptă sufletul către Allah, şi, cu siguranţă, apropierea sa de Allah Preaslăvitul şi Preaînaltul este pe măsură devoţiunii şi sincerităţii sale, iar Allah Preaînaltul va fi astfel Apropiat de el cu o apropiere care este „indusă” tocmai de apropierea să intru adorare de Acesta, asemenea aropierii Sale în seara zilei de Arafah, şi în ultima parte a nopţii, şi a apropierii Sale cu distanţa lungimii de un cot de cel care s-a apropiat de El fie şi numai cât lungimea dechiderii unei palme.

Şi apropierea Sa în seara zilei de Arafah este tocmai consecinţă celor cărora le dau curs pelegrinii (cei care sunt în Pelerinaj – Hajj) în acea zi, dintre rugi, şi pomeniri ale lui Allah, şi cereri de iertare şi căinţa. Şi dacă nu s-ar afla vreunul dintre supuşii Săi pe muntele Arafat, nu s-ar produce această apropiere a Sa Preaslăvitul şi Preaînaltul de supuşii Săi, iar El Preaslăvitul se mândreşte îngerilor Săi cu oamenii aflaţi în adorare pe muntele Arafat în acele moment binecuvântate.

Şi tot astfel, spre sfârşitul nopţii se afla în inimile oamenilor simţăminte şi trăiri speciale dintre cele care exprimă îndreptare către Allah şi apropiere şi delicateţe, şi care nu pot fi găsite asemenea lor în nici un alt moment al zilei, şi tocmai de aceea acesta este şi timpul potrivit pentru apropierea lui Allah de cerurile cele de jos („cerurile de dunia”) şi pentru spusele Sale, Preaînaltul: „Oare este cineva care se roagă” Oare este cineva care cere? Oare este cineva care îşi cere iertare?” (aşa cum a fost consemnat într-un hadis autentic)

Aşadar, aşa cum am văzut, această apropiere a lui Allah Preaînaltul este în legătură cu anumite fapte ale supuşilor Săi dreptcredincioşi – fapte care o cer, o impun şi o atrag.

Şi au fost de părere unii dintre învăţaţii în islam cum că nu se produce această apropiere a lui Allah Preaslăvitul şi Prainaltul de cerurile de dunia (cerurile cele de jos) în locurile în care toţi sunt necredincioşi şi nici nu se produce apropierea Sa despre care se vorbeşte că s-ar produce în Ziua de Arafah pentru cei care nu sunt în Pelerinaj, tot aşa cum şi deschiderea porţilor raiului şi închiderea porţilor iadului şi încătuşarea sheitan-ilor odată cu începerea lunii Ramadan este specifică numai celor care ţin Ramadanul, postind, ci nu şi necredincioşilor care nici măcar nu iau în considerare sanctitatea acestei binecuvântate luni.

Aceasta a fost întâlnirea noastră cu o primă parte a sensurilor şi semnificaţiilor preafrumoaselor şi absolutelor nume ale lui Allah Preaslăvitul şi Preaînaltul de Al-Qariib Al-Mugiib – Cel Apropiat de supuşii Săi, Cel care răspunde rugii celor care se roagă Lui. In cele ce vor urma, in sha Allah – cu voia lui Allah, ne vom opri şi asupra altor aspecte ce privesc aceste două preafrumoase şi absolute nume ale Unicului nostru Domn şi Stăpânitor – Allah, precum eticheta îndeplinirii rugilor, condiţii favorizante acceptării rugilor şi a îndeplinirii rugamnitilor adresate lui Allah Preaînaltul, chestiuni nerecomandabile privind înfăptuirea rugilor, precum şi modalitatea corectă de înţelegere a „apropierii” lui Allah de supuşii Săi, conform evidentelor autentice existente în Nobilul Coran şi în relatările autentice despre profetul Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!).

Slavă şi lauda Îi aducem numai lui Allah şi pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra nobilului Sau profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!).

sursa: lumea islamică

Source Link