Ce este Coranul?

Ce este Coranul?   Coranul (în arabă : Qur’an) este cartea sfântă a islamului. În original se numește قرآن și înseamnă “recitare”. Deși este numit “carte”, când un musulman se referă la Coran, se referă la text, la cuvinte, nu la lucrarea tipărită. Coranul a fost păstrat de-a lungul timpului prin memorarea întregului text, cuvânt […]

Ce este Coranul?

 

Coranul (în arabă : Qur’an) este cartea sfântă a islamului. În original se numește قرآن și înseamnă “recitare”. Deși este numit “carte”, când un musulman se referă la Coran, se referă la text, la cuvinte, nu la lucrarea tipărită. Coranul a fost păstrat de-a lungul timpului prin memorarea întregului text, cuvânt cu cuvânt. Coranul a fost revelat, conform tradiției islamice, profetului Muhammad de către îngerul Gabriel (Gavriil; ar.: Ğibrīl) în numeroase ocazii între anii 610 și moartea lui Muhammad în 632. Pe lângă faptul că îi memorau revelațiile, unii dintre însoțitorii săi le-au notat, sporadic, pe pergamente, pietre, omoplați de cămilă.
 
Schematic, versiunea tradiției a faptelor, spune că după moartea profetului Muhammad (632), Abu-Bekr, primul calif, i-a poruncit lui Zayd bin Thabit să strângă și să înregistreze toate versetele autentice ale Coranului, după cum erau păstrate în forma scrisă sau orală. Exemplarul lui Zayd, păstrat de văduva profetului Muhammad, Hafsa bint Umar, stă la baza textului coranic întocmit în vremea celui de-al treilea calif, Usman, între anii 650 și 656, care a poruncit alcătuirea unui exemplar model, care să înlăture toate diferențele survenite cu timpul între versiuni, acest exemplar rămânând fundamental până acum. El a trimis copii ale acestui exemplar în toate provinciile califatului și a ordonat ca toate celelalte variante să fie distruse, fiind considerate de atunci ca inexacte. Istoricii Coranului vorbesc însă de un proces mai gradual chiar decât cel prezentat de tradiție, Coranul fiind rodul unei munci redacționale ale cărturarilor islamici aflați în slujba puterii califale contemporane lor, o muncă întinsă pe o perioadă de mai bine de un secol.
 
 
Pagină din Coran
Versiunea lui Uthman (cunoscută sub numele Mushaf ‘Uthmān “Vulgata lui Osman”) organizează revelațiile în ordinea lungimii, cu cele mai lungi capitole (sura) la începutul Coranului și cele mai scurte la sfârșit. În viziunea conservatorilor ordinea capitolelor este stabilită de divinitate. Mai târziu specialiștii au încercat să așeze capitolele în ordine cronologică, și printre musulmani există un consens privind împărțirea capitolelor în cele revelate la Mecca și cele revelate la Medina. Unele sure (de exemplu Sura XVII – Al-Isrā‘) au fost revelate în mai multe locuri, în perioade diferite.
 
coranulDeoarece Coranul a fost scris într-un sistem grafic ce nota doar consoanele și care nu poseda încă un sistem de puncte diacritice care să diferențieze literele izomorfe, și deoarece existau tradiții diferite ale recitării, pe măsură ce persoane care nu vorbeau limba arabă se converteau la islam, exista o neînțelegere privind lectura exactă a anumitor versete. Până la urmă s-au dezvoltat forme de scriere care folosesc “puncte” pentru a indica vocalele. Sute de ani după Uthman, cărturarii musulmani au încercat să determine aplicarea punctelor și citirea corectă în textul nevocalizat al lui Uthman. În urma cercetărilor, au fost acceptate șapte variante canonice de citire a Coranului (acestea se referă doar la intonare și la decuparea textului – scris fără punctuație – în propoziții), diferențele dintre acestea fiind considerate minore, fără să afecteze textul.
 
Forma Coranului cea mai răspândită astăzi este textul publicat de Universitatea-moschee Al-Azhar din Cairo, în 1923.
 
Coranul, încă de la începuturile sale, a devenit centrul devotamentului islamic și până la urmă subiectul controverselor teologice. În secolul 8, mu’taziliții au susținut crearea Coranului de-a lungul timpului. Oponenții lor, din diferite școli, au pretins eternitatea și perfecțiunea Coranului, existent în ceruri înainte să fie revelat lui Muhammad. Teologia aș’arită (care a devenit predominantă) susține eternitatea Coranului și faptul că el nu a fost creat. Totuși, unele mișcări moderne din cadrul islamului se apropie de poziția mu’tazilită.
 
Cei mai mulți musulmani privesc Coranul cu venerație, înfășurându-l într-o pânză curată, păstrându-l pe un raft înalt și spălându-se ca pentru rugăciuni înainte de a citi din Coran. Vechile exemplare ale Coranului nu sunt distruse ca hârtia obișnuită, ci arse sau depozitate în cimitire pentru Coran. Coranul este, pentru musulmani, o călăuză infailibilă pentru pietatea personală și viața în comunitate, un adevăr istoric și științific.
Source Link

Views: 3

Lingvistica și literatura

  Mustafa Sibaee   Impactul civilizației islamice asupra istoriei Domeniul limbii si al literaturii:   Occidentalii si mai ales poetii spanioli au fost puternic influentati de literatura araba. Literatura cavalereasca (al-furusiyya) si hamasa, precum si metafora si fanteziile minunate au patruns in literaturile occidentale mai ales prin intermediul literaturii arabe din Andaluzia. Vestitul scriitor spaniol […]

 

Mustafa Sibaee

 

Impactul civilizației islamice asupra istoriei

Domeniul limbii si al literaturii:

 

Occidentalii si mai ales poetii spanioli au fost puternic influentati de literatura araba. Literatura cavalereasca (al-furusiyya) si hamasa, precum si metafora si fanteziile minunate au patruns in literaturile occidentale mai ales prin intermediul literaturii arabe din Andaluzia. Vestitul scriitor spaniol Ibanez afirma: “Europa nu a cunoscut literatura cavalereasca inainte de venirea arabilor in Andaluzia si de raspandirea cavalerilor lor in tarile Sudului.”

Ceea ce ne-a transmis Dozy in lucrarea sa despre Islam din epistola scriitorului spaniol Alvaro, care regreta foarte tare neglijarea limbilor latina si greaca si apropierea de limba musulmanilor, demonstreaza cat de puternic au fost influentati oamenii de litere occidentali de limba araba in vremea aceea. In epistola respective se spune: “Cei cu discernamant si cu gust au fost fermecati de sonoritatea litaraturii arabe, au ajuns sa dispretuiasca limba latina si sa scrie numai in limba invingatorilor lor. Aceasta i-a displacut unui contemporan animat de mandria nationala mai mult decat contemporanii sai, care si-au exprimat regretul si amaraciunea fata de aceasta situatie, spunand: “fratii mei crestini sunt cuprinsi de admiratie pentru poezia araba si pentru povestile arabe, studiaza tomurile alcatuite de filozofii si de jurisconsultii musulmani si nu fac acest lucru pentru a le respinge, ci pentru a imprumuta stilul arab elocvent. Cine, in afara de teologi, mai citeste astazi exegezele la Biblie si la Evanghelie? Cine mai citeste astazi Evangheliile si pergamentele trimisilor si profetilor? Ce pacat! Generatia tanara de crestini inteligenti nu mai cunosc bine o alta literatura araba si de limba araba. Ei devoreaza cartile arabilor si le aduna in mari biblioteci cu preturi scumpe si elogiaza pretutindeni comorile arabe, in vreme ce aud de cartile crestine si nu le place sa asculte, pretinzand ca ele nu reprezinta un lucru demn de atentie. Ce pacat! Crestinii au uitat limba lor si nu vei mai afla astazi printre ei nici unul dintr-o mie care sa scrie unui prieten o epistola in aceasta limba.

Cat despre limba araba, sunt foarte multi aceia care se exprima in ea cel mai frumos stil si compun in ea chiar poezii care le intrec pe cele scrise de arabi insisi prin eleganta si corectitudinea lor.”

Printre corifeii literaturii europene din secolul al XIV-lea si din perioada urmatoare sunt unii care nu se indoiesc catusi de putin de influenta literaturii arabe asupra povestirilor si asupra literaturii lor in general. In anul 1349, Boccaccio a compus “Decameronul” dupa modelul culegerii celor “O mie si una de nopti” . Tot din acesta culegere s-a inspirat si Shakespeare in alegerea motivului din piesa de teatru “Totul este bine cand se termina cu bine”, iar germanul Lessing in alegerea subiectului piesei sale “Nathan inteleptul.”

Chaucer, considerat parintele poeziei engleze moderne a fost cel care a imprumutat cel mai mult de la Boccaccio in vremea sa. In urma intalnirii cu el a scris vestitele “Povestiri din Canterbury.”

Multi critici si istorici literari au apreciat ca Dante a fost influentat in “Comedia divina”, in care descrie calatoria sa in lumea de apoi, de “Epistola pentru iertare” compusa de Abu al-Ala’al-Ma’arri si de descrierea paradisului facuta de Ibn Arabi. Aprecierea se datoreaza si sederii lui Dante in Sicilia in vremea imparatului Frederic II, care era pasionat de cultura musulmana si de studierea surselor ei in limba araba. Intre el si Dante au avut loc discutii despre doctrina lui Arito, unele dintre ele pornind de la textul arab. Dante a cunoscut ceva din biografia Profetului Muhammad Allah sa-l binecuvanteze si sa-l miluiasca! si in mod deosebit povestea inaltarii la cer si a calatoriei nocturne ( Al Mi’raj wa-l-Isra’) si descrierea cerului.

Cat despre Petrarca, el a trait in epoca in care cultura araba era raspandita in Italia si Franta, studiind la universitatile din Montpellier si Paris,ambele bizuindu-se pe operele arabe si pe elevii lor de la universitatile din Andaluzia.

250px-Matrakçı_Nasuh_Soltaniyeh_Map_(1)Proza europeana a fost influentata in perioada sa de inceput de proza medievala araba: maqama, romanele cavaleresti, aventurile cavalerilor pentru dobandirea gloriei si a iubirii. Ciclul de povestiri “ O mie si una de nopti” a avut o influenta foarte mare in aceasta privinta. Ea a inceput sa fie tradusa din secolul XII si a cunoscut de atunci si pana in momentul de fata peste 3000 de editii in toate limbile europene. Unii critici apreciaza ca romanul “Calatoriile lui Guliver” al lui J. Swift si romanul “Robinson Crusoe” al lui D. Defoe sunt datorate povestirilor din ciclul “O mie si una de nopti” si povestirii “Hayy ben Yaqzan” scrisa de filozoful arab Ibn Tufayl.

Nimeni nu poate contesta ca aparitia povestirilor “O mie si una de nopti” in atatea editii demonstreaza pasiunea occidentalilor pentru lectura lor si faptul ca au fost influentati de ele.

Nu credem ca mai este nevoie sa discutam problema numarului mare de cuvinte arabe referitoare la diverse domenii ale vietii care au intrat in limbile europene. Ne limitam doar la mentionarea catorva dintre ele care au devenit parte din vocabularul international: cotton, damasc, mosc, zero, algebra, alambic, alchimie, almanh, tarif, magazin, chirie, cafea etc.

Este de ajuns sa mentionam aici afirmatia profesorului Makil: “Europa este datoare in privintra litaraturii sale epice tarilor arabe. Popoarele arabe au locuit in podisul arabo-sirian, Europa le este datoare in cea mai mare parte sau in principal pentru acele forte active care au facut ca Evul Mediu European sa se deosebeasca in privinta spiritului si imaginatiei de lumea careia ii fusese supusa din punct de vedere spiritual pana atunci.”

 

 

Sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

Source Link

Views: 1