PRIMUL STÂLP AL ISLAMULUI: MĂRTURISIREA DE CREDINȚĂ

  Articol redactat de colectivul redactional new-muslims.info   Musulmanii cred în cele șase principii ale credinței și practică cei cinci stâlpi ai Islamului. Aceștia din urmă sunt: Mărturisirea de credință (shahada) Cele cinci rugăciuni zilnice (salah) Dania (zakah) Postul (sawm) Pelerinaj (hajj). Mărturisirea de Credință Shahadah (șahadah) este mărturisirea de credință a musulmanului și primul […]

Articol redactat de colectivul redactional new-muslims.info

Musulmanii cred în cele șase principii ale credinței și practică cei cinci stâlpi ai Islamului. Aceștia din urmă sunt:

  1. Mărturisirea de credință (shahada)
  2. Cele cinci rugăciuni zilnice (salah)
  3. Dania (zakah)
  4. Postul (sawm)
  5. Pelerinaj (hajj).

Mărturisirea de Credință

Shahadah (șahadah) este mărturisirea de credință a musulmanului și primul dintre cei cinci stâlpi ai Islamului. Cuvântul shahadah înseamnă în limba arabă declarație, mărturisire. Shahadah presupune să mărturisești două lucruri:

–          că nimic nu merită adorat cu excepția lui Dumnezeu (Allah)

–          și că Muhammad este Trimisul lui Dumnezeu (Allah).

Așadar, musulman este acela care mărturisește și declară că nimic nu merită adorat în afară de Dumnezeu și că Muhammad este Trimisul lui Dumnezeu. O persoană care face această declarație în mod sincer și de bună voie, devine musulmană.

Această mărturisire trebuie făcută de fiecare musulman cel puțin o dată în viață, deplin conștient fiind de sensul ei, ea fiind spusă din inimă. Musulmanii spun de obicei această formulă atunci când se trezesc dimineața, dar și atunci când merg seara la culcare. De asemenea, este repetată de ei în timpul celor cinci rugăciuni zilnice, iar persoana ale cărei ultime cuvinte rostite în viață sunt shahada, acesteia îi este promis Paradisul.

Allah este numele lui Dumnezeu în limba arabă, la fel cum Elah sau Elohim este numele lui Dumnezeu în aramaică menționat în Vechiul Testament. Allah înseamnă Adevărata Divinitate demnă de toată adorarea. Evreii și creștinii vorbitori de limbă arabă se referă la Acea Ființă Creatoare Supremă folosind cuvântul Allah.

1.    Nimic nu merită adorat cu excepția lui Dumnezeu (Allah)

Prima parte a acestei mărturisiri atribuie dreptul de a fi adorat exclusiv lui Dumnezeu, în mod tainic și în mod deschis, simțit de inima și de fiecare mădular al unui om. Doctrina islamică nu doar interzice adorarea altcuiva în afara lui Allah, dar și adorarea altcuiva odată cu EL. El nu are asociați  și nimeni nu poate fi adorat împreună cu El. Adorarea, în sensul ei extins și în toate aspectele ei, este concentrată doar și doar față de Dumnezeu, față de Allah.

Dreptul lui Dumnezeu de a fi adorat reprezintă sensul esențial al mărturisirii credinței islamice: Lā ‘ilāha ‘illā llāh.  O persoană devine musulmană odată cu declararea acestui drept exclusiv al lui Dumnezeu de a fi adorat. Aceasta este chintesența crezului islamic în Dumnezeu, este mesajul central cu care au venit toți profeții și trimișii Lui – mesajul lui Avraam, Isaac, Ismail, Moise, Iisus și Muhammad, fie ca pacea și binecuvântarea lui Dumnezeu să fie asupra lor! De exemplu, Moise a spus:

Ascultă Israele, Domnul , Dumnezeul nostru este singurul Domn.(Deuteronomul 6:4)

Iar Iisus a repetat același mesaj 1500 de ani mai târziu, când a spus:

Prima și cea mai importantă poruncă este: Ascultă, Israel! Domnul, Dumnezeul nostru este singurul Domn. (Marcu 12:29)

și i-a fost amintit Satanei:

Pleacă, Satan, pentru că este scris: Domnului, Dumnezeului tău să I te închini și numai Lui să-I slujești!  (Matei 4:10)

La aproximativ 600 de ani după Iisus, chemarea lui Muhammad a răsunat peste dealurile din Mecca astfel:

Nu exista divinitate in afara de El. El este Cel Milostiv, Indurator. [Ar-Rahman, Ar-Rahim]  (Qur’an 2:163)

Cu toții au afirmat în mod clar și limpede că:

Adoraţi-L pe Allah! Voi nu aveţi altă divinitate în afara Lui! (Qur’an  7 : 59, 7:73, 11:50, 11:84, 23:32)

Însă mărturisirea de credință nu este completă fără a doua parte a ei:

2.    Muhammad este Trimisul lui Dumnezeu (Allah).

Muhammad s-a născut în anul 570 în Mecca, Peninsula Arabică. Genealogia lui ne duce înapoi spre Ismail, fiul profetului Avraam. Precum ceilalți profeți de dinaintea lui, Muhammad a fost tot o ființă umană, însă una specială, aleasă de Dumnezeu pentru a transmite mesajul Său întregii omeniri, nu precum profeților de dinainte trimiși pentru un neam sau trib anume. Musulmanii cred în faptul că Muhammad a adus ultima revelație de la Dumnezeu, iar acceptându-l pe Muhammad ca ultim profet, ei cred că profeția lui confirmă și completează toate mesajele revelate anterior, începând cu cel al profetului Adam. Muhammad reprezintă modelul perfect de viață pentru musulmani prin însăși viața lui.

 Așhadu an laa ilaaha illaAllah wa așhadu anna Muhammadan rasulullah!

Source Link

Views: 3

Cum se face marturisirea de credinta?

Cum se face marturisirea de credinta?     O persoana nu are nevoie sa absolve un curs de religie sau sa obtina un certificat de musulman, pentru a deveni musulman. Daca nu sunt moschei in apropiere sau musulmani, el poate spune Shahada pentru sine. Cu toate acestea, nu este suficient ca cineva doar sa rosteasca […]

Nou musulmanCum se face marturisirea de credinta?

 

 

O persoana nu are nevoie sa absolve un curs de religie sau sa obtina un certificat de musulman, pentru a deveni musulman.
Daca nu sunt moschei in apropiere sau musulmani, el poate spune Shahada pentru sine.
Cu toate acestea, nu este suficient ca cineva doar sa rosteasca Shahada, ci trebuie sa creada cu fermitate si cu credinta nestramutata in ea.

Odata ce ai rostit Shahada, esti UN NOU NASCUT. Fara pacate. Asa cum un prunc se naste fara pacate.

Una dintre problemele des intalnite este si faptul ca unele femei intarzie declararea Shahadei din cauza menstruatiei. NU ARE IMPORTANTA daca o femeie este la ciclu. O femeie poate rosti Shahada, chiar daca nu are voie sa intre in moschee, ea poate depune marturisirea de credinta, in afara acesteia, sau intr-o parte a moscheii, care nu este considerata ca loc de rugaciune.

De asemenea, sunt multi cei care convertindu-se la Islam, parasesc obiceiuri rele, cum ar fi consumul de alcool sau relatiile sexuale ilegitime. Unii dintre ei au initial greutati in a se debarasa de aceste obiceiuri rele, din multiple motive. Insa odata cu convertirea la Islam, ei renunta la ele, devenind mai constiinciosi fata de Allah. Sigur ca se poate intampla sa faci pacate, insa Allah este Multmilostiv si daca te caiesti Lui cu sinceritate, pentru un pacat, El te va ierta. Lui Allah Ii place sa ii vada pe robii Sai intorcandu-se catre El, in cainta sincera. Si Allah stie a cui cainta este sincera.

 

 

sursa: rasarit.com

Source Link

Views: 4