medicina - Romania, the meaningless part. Simple possibilities: It is possible that employees of DRPCIV (Car Permits and Registrations, Romania), together with employees of the Romanian Car Registry, have knowingly registered a large number of stolen vehicles. It is possible that the vehicles in point 1 have had their color changed before being sold.

Parintele chirurgiei experimentale

Parintele chirurgiei experimentale Abū Merwān ’Abdal-Malik ibn Zuhr (în arabă: أبو مروان عبدالملك إبن زهر ) (cunoscut și ca Ibn Zuhr, Avenzoar, Abumeron sau Ibn-Zohr) (1091 – 1161) a fost medic, farmacist, chirurg, savant și profesor arab de confesiune islamică. Avenzoar sau Ibn Zuhr (dupa numele lui adevarat) s-a născut la Sevilla si a […]

Parintele chirurgiei experimentale

Abū Merwān ’Abdal-Malik ibn Zuhr (în arabă: أبو مروان عبدالملك إبن زهر ) (cunoscut și ca Ibn Zuhr, Avenzoar, Abumeron sau Ibn-Zohr) (1091 – 1161) a fost medic, farmacist, chirurg, savant și profesor arab de confesiune islamică.

Avenzoar sau Ibn Zuhr (dupa numele lui adevarat) s-a născut la Sevilla si a studiat la Universitatea de la Córdoba.

616x510 Parintele chirurgiei experimentale

Adept al lui Galenus, Ibn Zuhr este considerat părintele chirurgiei experimentale, fiind unul dintre cei mai valoroși medici practicieni ai epocii. Este primul care a utilizat testele pe animale pentru verificarea diverselor tehnici chirurgicale înainte de a fi aplicate la om. Este considerat ca unul dintre ultimii reprezentanți ai medicinii clasice arabe.

Avenzoar a locuit în Sevilla în timpul secolului XII, a scris o carte medicală „Al-Tayseer”, în care a discutat pe larg afecțiunile urechii, nasului și gâtului. El a fost primul medic arab care a contestat teoria umorală a lui Hipocrate; el a negat cele patru umori ale corpului și a confirmat prezența unui singur lichid în corp, adică sângele. El a fost primul care a oferit o etiologie științifică reală a afecțiunilor inflamatoare ale urechii, a expus cauzele stridorului și a oferit o descriere corectă a operației de traheostomie pentru pacienții care se sufocă.

A scris lucrarea științifică Al-Taisir Fil-Mudawat Wal-Tadbeer (“Cartea simplificărilor referitoare la vindecare și dietă”).

Source Link

Perioada turcilor selgiucizi

Atunci cand turcii selgiucizi au cucerit Anatolia, nu au gasit o societate prospera sau foarte numeroasa acolo. Aceste tinuturi ramasesera cu mult in urma altor locuri precum Tebriz sau Damasc care aveau deja o conducere islamica. Exista chiar consemnari despre nivelul de ignoranta si analfabetism care apasau aceasta societate in acele vremuri. Insa, […]

Se cunoaste faptul ca in statul infiintat de selgiucizi, mai ales printre cei aflati in marile cetati, existau scolile inca din secolul XII. Scoala era acel sistem care includea copiii intre 5 si 9-10 ani, implicandu-i intr-un program de educare nu doar Islamic, dar si al stiintelor folositoare omului. In acest sens, un exemplu mentionat in numeroase cronici istorice este cel al Scolii de la Sivas (dar nu numai). Cele doua organisme fundamentale ale unei asezari umane pe vremea turcilor selgiucizi s-au dovedit a fi moscheea si scoala. Imamul de la moschee putea fi aceeasi persoana cu invatatorul/profesorul de la scoala.

Un exemplu in acest sens este bine-cunoscutul Șems-i Tebrizi care venise in Konya la jumatatea secolului al XIII-lea și care se transferase mai târziu la școala din Erzincan.

Gevher Nesibe Harun construise in secolul al XIII-lea in Kayseri un centru medical inedit, insa acesta era doar unul dintr-o serie de astfel de centre instituite pe perioada selgiucizilor. Acestea functionau drept institutii de invatamant, dar si ca centre medicale si existau in toate orasele. Ele erau compartimentate in asa fel incat, o parte a lor erau folosite pentru a trata bolnavii, iar o alta parte a lor era folosita pentru a oferi hrana celor nevoiasi. Spitalele construite de familia aflata la conducere, era sustinuta de fundatii care erau capabile sa isi faca datoria pe o perioada foarte mare de timp, astfel ca aceste spitale nu deveneau o povara pentru stat. Serviciile medicale erau oferite gratuit, iar in ele lucrau doctori, oftalmologi, chirurgi si farmacisti. Putem aminti cele mai elocvente nume de spital: in Mardin, Spitalul Necmeddin Ilgazi (MâristanMâristan) [502-516 H/1108-1121, in Kayseri, Gevher Nesibe Madrasa si Spitalul Medical (Mâristan) [602 H/1205-1206], in Sivas, Spitalul Izzeddin Keykavus (Dar al-Sihha) [614 H/1217) si altele.

Pe perioada turcilor selgiucizi, musulmanii cunoscusera progrese semnificative in ceea ce priveste institutiile de invatamant superior in domeniul astronomiei, matematicii și fizicii.

In domeniul medicinii, renumiti doctori ai timpului se aflau in Anatolia: Malik al-Hukama’, Sultân al-Atibbâ, Aflâtun al-Dahr, Bakurat al-‘Asr, Masîh al-Zaman, Fakhr al-Milla wa-l-Din… Alti doctori si invatati in medicina ai vremii fusesera chemati sa isi continue cercetarea medicala in Anatolia. Printre acestia, Hakim Barka/Baraka, Ekmeleddin Muayyad el-Nahcuvani, Abu Bakr b. Al-Zaki el-Mutatabbib el-Konavi, Gazanfer Tabrizi, Hubaysh al-Tiflisî.

Nu putem trece fara a enumera cateva din lucrarile lui Husaysh Al-Tiflisi: Adviyat al-Adviya (stiinta farmaceutica), Ihtisaru Fusuli al-Bukrat (o copie a lucrarii in limba araba a lui Hippocrate), Kifayat al-Tibb (o lucrare scrisa in limba persana pe doua volume, impartita pe 224 de capitole), Risala fi Sharh Ba’zi al-Masail- li-Asbab si ‘Alamat Muntahabe Min al- Qanun (o publicatie care explica cauzele si simptomele bolilor, folosind exemple din lucrarea Qanun a lui Ibn Sina), Sihhat al-Abdan, Takdîm al-‘ilac si Bezrekat al-Minhac, Rumuz al-Minhac si Kunuz al-‘Ilac si Lubab al-Asbab.

Perioada musulmanilor selgiucizi este cunoscuta si pentru profunzimea gandoitorilor precum: Yunus Emre, Mevlana, Abdulmecid b. İsmail el-Herevî (1142), Muhammed Talekanî (1217), Yusuf b. Said es-Sicîstânî (1241-42) si Ömer el-Ebherî (1205).

Aceasta a fost o scurta abordare a intelegerii unei societăti in care iubirea de Dumnezeu se rasfrangea atat de mult in relatiile dintre oameni, dar si in modul de organizare a ei, in care spiritualitatea profunda, toleranta si iubirea fata de oameni dincolo de orice bariere domneau in mod exemplar.

sursa: www.truth-seeker.com/ro

Source Link

IBN AL-BAITAR

Abu Muhammed Abdullah Ibn Ahmed Ibn al-Baitar Dhiya al-Din al-Malaqi a fost unul dintre cei mai mari oameni de stiinta ai Spaniei musulmane si a fost cel mai mare botanist si farmacist al Evului Mediu. S-a nascut in orasul spaniol Malaqa (Malaga), catre sfarsitul secolului al-XII-lea. El a invatat botanica de la Abu al-Abbas al-Nabati, un botanist erudit, cu care a inceput sa culeaga plante in Spania si in jurul acesteia. In 1219 a parasit Spania, pentru a pleca intr-o expeditie cu scopul de a culege plante si a calatorit de-a lungul coastei de nord a Africii, ajungand pana in Asia Mica. Modul exact in care a calatorit (daca pe apa sau pe uscat) nu este cunoscut, dar printre localitatile importante vizitate de el, se numara Bugia, Qastantunia (Constantinople), Tunis, Tripoli, Barqa si Adalia. Dupa 1224, a intrat in serviciul lui al-Kamil, guvernatorul Egiptului, si a fost desemnat botanist sef. In 1227 al-Kamil si-a extins dominatia pana la Damasc, si Ibn al-Baitar l-a insotit acolo, fapt care a constituit o oportunitate de a culege plante in Siria. Cercetarile sale cu privire la plante au cuprins o arie vasta, incluzand: Peninsula Arabica si Palestina, pe care fie ca le-a vizitat, fie ca a reusit sa adune plante in timpul stationarilor sale in aceste zone. A murit in Damasc, in 1248.

Contributia majora a lui Ibn Baitar, lucrarea sa intitulata Kitab al-Jami fi al-Adwiya al- Mufrada الجامع لمفردات الأدوية و الأغذية , reprezinta una dintre cele mai mari compilatii de botanica in limba araba cu privire la plantele medicinale. Aceasta lucrare s-a bucurat de un statut inalt in randul botanistilor pana in secolul al-XVI-lea si este o opera sistematica ce cuprinde lucrari mai vechi, cu criticismul cuvenit, si care aduce in mare parte o contributie originala. Aceasta enciclopedie cuprinde cam 1,400 de articole diferite, in general plante medicinale si legume, dintre care cam 200 de plante nu erau cunoscute inainte de aparitia sa. Cartea face referire la lucrarile a 150 de autori, in mare parte arabi, si citeaza ca 20 de savanti greci din vechime. A fost tradusa in latina si publicata in 1758.

Cel de-al doilea tratat monumental, Kitab al-Mlughni fi al-Adwiya al-Mufrada المغني في الأدوية المفردة reprezinta o enciclopedie de medicina. Medicamentele sunt enumerate in conformitate cu valoarea lor terapeutica. Astfel, cele 20 de capitole se refera la plantele care au o importanta in bolile capului, ale urechii, ale ochilor, etc. In ceea ce priveste problemele de chirurgie, el citeaza frecvent din renumitul chirurg musulman, Abul Qasim Zahrawi. Pe langa denumirile in limba araba, Baitar a a dat si numele grecesc si cel latin al plantelor, facilitand astfel transferul informatiilor.

Contributiile lui Ibn al-Baitar sunt caracterizare de observatie, analiza, si clasificare si au avut o influenta semnificativa asupra botanicii orientale si occidentale, cat si asupra medicinii. Chiar daca Jami a fost tradusa si publicata destul de tarziu in limbile occidentale, totusi multi savanti studiasera anumite parti din aceasta lucrare, facand referire la ea.

islamulazi.ro/forum

Source Link