Tag: moschee

Când a fost luat, era un copil sărac, sărman, în zdrenţele cele mai rele. Abia avea ce să mănânce de pe o zi pe alta. A fost crescut la un orfelinat, unde a şi studiat; când s-a văzut că era dotat, i s-a acordat un mare interes. Era foarte deştept şi precoce.

A făcut progrese mari şi rapide la învăţătura, până când a obţinut cele mai mari diplome. Toate acestea le-a obţinut în schimbul religiei căreia credea că îi aparţine. La nevoie, când se uita în jur, nu vedea decât pe vreun Misionar creştin. Apoi, a devenit un preot strălucit în ţara lui, un bun orator, avea un stil atrăgător şi înfăţişare strălucitoare. Ochii luminoşi duceau pe oricine pe un ţărm de vis. Dar, din păcate, această lume a sa era creştinismul.

Câţi musulmani  s-au convertit la creştinism datorită lui!

Într-o zi, când Dumnezeu a vrut să-l călăuzescă, a început să se întrebe: „eu nu mi-am părăsit religia din convingere faţă de creştinism, ci foamea este cea care m-a condus, iar nevoia m-a împins. În ciuda vieţii de bunăstare pe care o duceam, nu îmi găseam liniştea şi fericirea. N-am încetat să mă îngrijorez despre ce destin voi avea după moarte. Nu am acostat la un ţărm liniştit, pe un pământ ferm, care să-mi liniştească conştiinţa în ceea ce priveşte lumea de dincolo. De ce nu ştiu eu mai multe despre Islam? De ce să nu citesc eu Quran-ul pur şi şimplu, în loc să mă mulţumesc cu informaţiile despre el ale surselor creştine care nu mi-l arată în adevărata lumină?” De aici a început să citească Quran-ul, să mediteze şi să compare. Şi-a găsit liniştea. I s-au deschis porţile, i s-au netezit drumurile şi a găsit lumina. “Lumina şi Cartea limpede v-au venit de la Dumnezeu!/ Dumnezeu călăuzeşte pe căile Păcii pe cei care caută să-i placă Lui./ El i-a scos din întunecimi către lumină, cu îngăduinţa Sa, şi îi călăuzeşte pe calea dreaptă.” 

După    ce   s-a    liniştit,    i-a    amintit    care-i    sunt responsabilităţile, despre harul şi prosperitatea destinului. A început să-l momească cu bani, că o să-i mărească salariul, o să-i dea primă şi o să-i mărească sporul anual. O să-i acorde mai multă autoritate. Şi câte şi mai câte. Dar zadarnic. Căci focul credinţei   îi   pătrunsese   în   inimă,   i   se   implementase   în străfundurile conştiinţei. O dată pătrunsă în inimă, a şi rămas acolo. După cum a spus Iuliu Cezar care i-a spus lui Abu Sufian aşa cum a povestit Al-Bukhari: „Atunci dă-ne înapoi tot ce ţi-am dat, lipseşte-te de tot ce ai; nu am cum să schimb trecutul, dar ceea ce e în prezent, luaţi tot”.

Apoi a ajuns la moschee. Când a încercat să intre a fost oprit şi întrebat: “Încotro?”. Atunci a răspuns cutremurător: „Am venit să-mi fac publică credinţa în Islam!” Ce uluitor! Celebrul preot datorită căruia se creştinaseră sute de oameni, care aparea la televizor de două ori pe săptămână şi care reprezinta creştinismul din ţară, …care..care…vine azi, să-şi facă publică credinţa în Islam. Este o fericire care nu se poate exprima în cuvinte. O fericire supremă. Un eveniment strălucitor. Ca şi cum istoria striga: „cât de puternic este Islamul!” Nu vrem să facem o comparaţie dar, Dumnezeu în Islam este o Divinitate Unică, care atrage la sine convertirea la Islam a sutelor de oameni şi mântuirea zecilor de pe căile rătăcirii şi ale întunericului care pune capăt ereziei şi desfrânării. Musulmanii erau fericiţi. Unul i-a dat un pantalon şi altul i-a dat o cămaşă, iar altul i-a dat un şal şi a intrat în moschee unde a ţinut un discurs fierbinte musulmanilor în care şi-a făcut public Islamul; după aceea s-au auzit strigăte „Allahu Ekbar”. Vocile s-au ridicat urându-i bun venit şi spunând: „Ce minune a făcut Dumnezeu”. Musulmanii erau fericiţi de Islamul celui care până acum îi dusese pe un drum greşit, iată-l astăzi îi cheamă la dreapta călăuzire şi Islam. În două zile, mulţi din cei care se creştinaseră s-au întors la oaza Islamului sub aripile lui ocrotitoare, duc o viaţă în bunăstare pe drumul drept al liniştei, al moralei şi al conştiinţei şi al sufletului împăcat. Spune Allah Preaînaltul în Quran-ul cel Sfânt: “pe cei care cred şi ale căror inimi îşi află tihna în amintirea lui Dumnezeu, nu-şi află inimile tihna în amintirea lui Dumnezeu, oare?” După două zile de la mărturisirea sa publică, au început creştinii care-l urau, să-l caute ca să-l omoare. L-au ameninţat în tot felul. Atunci,  apărut la televizor pe canalul Consiliului Musulman a spus că el va ţine un discurs comunităţii Islamice cu ocazia convertirii sale la Islam. Toţi au aşteptat cu nerăbdare această ştire; iar creştinii erau şi ei printre cei care aşteptau. Am crezut că el va ataca biserica într-un mod violent şi va divulga multe din secretele sale de faţă cu toată lumea. La aceasta se aştepta biserica. Înainte de susţinerea acestui discurs, biserica a pregătit o pagină în care au scris că l-au găsit sărac şi vai de lume, dar l-au ajutat, l-au adoptat, l-au crescut şi l-au educat, până a ajuns la cel mai înalt nivel academic. Iar el este nerecunoscător şi le înşeală buna lor credinţă, răsplăteşte binele cu răul şi nu-i recunoaşte pe cei care au avut grijă de el.

Aceasta este situaţia lui şi ceea ce s-a întâmplat. Când a început să explice acest verset, a ajuns cu explicaţia până la a spune „că îi vezi cum le curg lacrimile din ochi”, iar translatorul traducea imediat, a spus: „i-am văzut pe preoţii prezenţi cum îşi scoteau batistele şi îşi ştergeau ochii, mişcaţi sau se prefăceau, Dumnezeu ştie mai bine.”

Unul dintre preoţi i-a spus colegului care stătea lângă el: „Îţi jur că ăsta e cel care l-a îndrumat pe preot să-şi compună discursul şi ne-a făcut să ne simţim prost”, unul din musulmanii care stăteau lângă ei le-a spus: „Slavă lui Dumnezeu pentru victoria religiei lui. Dumnezeu este Mare şi slavă Lui!”