Tag: Muhammad

M.  ‘Imarah

Islamul a deschis cartea relaţiilor cu “celălalt” (iudeu)  prin această pagină extrem de luminoasă, prin care statul  musulman a legiferat libertatea religioasă, pluralismul religios,  egalitatea în privinţa drepturilor cetăţeneşti, în cadrul aceleiaşi  comunităţii şi aceluiaşi stat.

Chiar şi după încălcarea de către iudei a promisiunii lor făcute Trimisului lui Allah şi statului musulman cât şi după trădările lor faţă de musulmani în momentul când asediul de la Tranşee s-a aflat în punctul maxim, în cele mai critice momente  ale luptei, atitudinea musulmanilor faţă de evrei a rămas  neschimbată!

Când ei au venit la voi deasupra voastră şi de sub  voi şi când ochii voştrii au fost tulburaţi şi inimile v-au ajuns la gât şi v-aţi făcut voi fel de fel de gânduri în privinţa (făgăduinţei) lui Allah,/ Atunci au fost dreptcredincioşii încercaţi şi au fost zguduiţi de un  cutremur puternic.  (Al-Ahzab 33:10-11)

În aceste clipe extrem de dificile, evreii au trădat statul  musulman şi şi-au încălcat angajamentele asumate faţă de  musulmani, colaborând şi uneltind împreună cu oastea  politeiştilor care i-au asediat pe musulmani în oraşul Medina.

Actele lor de trădare şi încercările lor de a-i uni pe  politeişti şi pe idolatri împotriva monoteismului islamic, a statului  şi a comunităţii sale au continuat, ei oferind politeiştilor roadele  culturilor din Khaybar pentru ca să vină şi să distrugă statul  Islamului. Au mers chiar mai departe cu aceste încercări, ajungând să facă mărturie – cu toate că erau un neam al Cărţii! –  că politeismul şi idolatria ar fi corecte şi mai bune decât  monoteismul cu care a venit încheietorul profeţilor şi trimişilor!

Când politeiştii din tribul Qurayş i-au întrebat “O, neam al  iudeilor – voi sunteţi neamul primei scripturi şi voi ştiţi ceea ce ne  desparte pe noi de Muhammed -, spuneţi-ne dacă religia noastră  sau dacă religia lui este mai bună?”, Răspunsul evreilor din  Khaybar a fost: “Ba religia voastră este mai bună decât religia lui  şi voi sunteţi cei cu dreptatea!”

În legătură cu acest episod, Allah Preaînaltul şi  Prealăudatul a revelat versetul:

Nu i-ai văzut pe aceia cărora le-a fost dată o  parte din Carte? Ei cred în Jibt şi în Taghut şi zic despre cei care nu cred: “Aceştia sunt mai bine călăuziţi pe drum  decât cei care cred!  (An-Nisaa’ 4:51)

Nici chiar după aceste fapte, atitudinea musulmanilor faţă de “celălalt” (iudeu) nu s-a schimbat. Ei şi-au asigurat baza  statului islamic prin evacuarea trădătorilor, iar, după aceea, au  deschis porţile oraşelor şi provinciilor musulmane cucerite în faţa evreilor, care au avut aceleaşi drepturi şi aceleaşi îndatoriri ca şi musulmanii. Când Islamul a cucerit oraşul Ierusalim, s-au întors  să trăiască în el, după ce fuseseră alungaţi de acolo. Statul musulman s-a arătat binevoitor faţă de ei, atunci când au avut parte de persecuţii, blesteme, dispreţ, prigoană şi moarte din  partea altor civilizaţii şi state nemusulmane în care au trăit.

Dar “tendinţa rasistă” care i-a determinat să îndepărteze iudaismul de spiritul religiei divine şi să-l transforme într-un  “ordin ideologic rasist” i-a făcut să-i respingă pe ceilalţi, pe toţi  ceilalţi, în decursul istoriei lor îndelungate. Ei au transformat  iudaismul în rasism, iar, după aceea, au început să se hrănească  din acest iudaism talmudic rasist, devenind primul model al  intoleranţei faţă de ceilalţi!

După ce au pretins monopolul – în virtutea “numelui” şi a  “naşterii” – asupra poziţiei de “neam ales al lui Dumnezeu” şi de “fii şi iubiţi ai lui Dumnezeu”, în pofida faptului că i-au ucis pe profeţii lui Dumnezeu şi că şi-au încălcat făgăduinţele pe care le-au făcut faţă de El, au pretins şi monopolul exclusiv al Paradisului, în defavoarea celorlalţi:

Au zis că nu vor intra în Rai decât cei care sunt  iudei sau creştini! Astea sunt doar dorinţele lor. Răspunde-le: “Aduceţi dovada voastră dacă aveţi  dreptate!” (Al-Baqarah 2:111).

Coranul cel Sfânt, după ce respinge pretenţiile monopolului evreilor şi al creştinilor în privinţa izbăvirii din Lumea  de Apoi, în pofida faptului că ei s-au abătut de la condiţia acestei  izbăviri, afirmă că această izbăvire nu este monopolul unei  anumite rase sau al unei anumite confesiuni, ci ea are porţile  deschise pentru toţi aceia care şi-au respectat promisiunea  făcută lui Allah şi care întrunesc condiţiile pentru această  izbăvire. În continuarea versetului menţionat mai sus şi imediat  după el, se spune:

În nici un caz! Cel care s-a supus lui Allah şi face  bine va avea răsplata sa de la Domnul lui! Ei nu au a se  teme şi nici nu vor fi mâhniţi!  (Al-Baqarah 2:112).

În ceea ce priveşte această lume, evreii au adoptat  principiul “o greutate pe două greutăţi” din momentul  îndepărtării de la rânduiala lui Moise – Pacea asupra lui! – şi au  înlocuit-o cu rânduiala rasistă înregistrată în Talmud, transformând valorile, justiţia şi imparţialitatea rânduielii iniţiale  într-un monopol al sectelor lor – care au reprezentat, în decursul  istoriei, o minoritate numerică infimă în comparaţie cu celelalte  comunităţi şi popoare, ajungând astăzi la doar 15 milioane din  totalul de 6 miliarde de locuitori ai Terrei! -, într-un monopol prin  care îşi reglementează relaţiile şi afacerile numai între ei,  îngăduind toate lucrurile interzise, toate perversiunile şi păcatele  de moarte – chiar şi pe acelea pe care propria lor rânduială le-a  interzis – în relaţiile cu ceilalţi, cu toţi ceilalţi.

Dacă cineva mai are îndoieli în privinţa “Protocoalelor  înţelepţilor Sionului”, care abundă în exemple de politică după  principiul “o greutate pe două greutăţi”, relaţiile istorice şi  practice ale evreilor cu ceilalţi constituie o întruchipare a acestei  politici. Camăta, pe care rânduielile mozaice o interzic, este oprită  de ei doar în relaţiile dintre ei, în vreme ce au admis-o şi au  înfiinţat instituţii pentru practicarea ei în cele mai respingătoare  forme în relaţiile cu ceilalţi. La fel stau lucrurile şi în legătură cu  minciuna, hoţia, uciderea, adulterul, înşelăciunea, încălcarea  promisiunilor, aceasta devenind “lege de urmat” în colaborarea  cu ceilalţi. Şi Allah Preaînaltul a avut dreptate când a descris  această atitudine a evreilor – atitudinea iudaismului Talmudului –  faţă de ceilalţi prin aceste cuvinte:

Şi toate astea pentru că ei zic: “Noi nu avem  datorinţă faţă de aceşti neînvăţaţi”. Şi ei spun minciuni  împotriva lui Allah cu bună ştiinţă. (Aal ‘Imran 3:75)

De fiecare dată când au făcut un legământ, s-au  lepădat de el o parte dintre ei (dintre iudei), ba cei mai mulţi dintre ei nu cred.  (Al-Baqarah 2:100). Ei au ajuns cu atitudinea duşmănoasă faţă de celălalt, trecând şi la politeişti:

Veţi găsi că iudeii şi cei care (Îi) fac asociaţi (lui  Allah) sunt cei mai îndârjiţi în duşmănia lor faţă de cei  care cred…  (Al-Ma’idah 5:82).

Dacă Talmudul – din care au făcut legea lor, după  încălcarea şi mistificarea rânduielilor lui Moise – este plin de  politici şi legislaţii referitoare la principiul dublei greutăţi, din care şi-au făcut un obicei în decursul istoriei, mărturia unuia dintre contemporanii lor curajoşi reprezintă dovada faptului că, această istorie faţă de alţii, a fost şi este rânduiala urmată de evreii  talmudici şi de rasismul iudaic pană în momentul scrierii acestor rânduri.

Fundatia Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

Views: 4