CARE SUNT CEI CINCI STÂLPI DE BAZĂ AI ISLAMULUI?

  Cei cinci stâlpi de bază ai Islamului reprezintă temelia vieţii unui musulman. Aceştia sunt: declaraţia de credinţă, rugăciunea, dania, postul în luna Ramadan şi pelerinajul la casa sfântă din Mekka (o dată în viaţă, dacă este cu putinţă). Rostirea cu convingere a expresiei: „Așhadu an la ilaha illa Allah wa așhadu anna Muhammadan rasullullah.“ […]

Cei cinci stâlpi de bază ai Islamului reprezintă temelia vieţii unui musulman. Aceştia sunt: declaraţia de credinţă, rugăciunea, dania, postul în luna Ramadan şi pelerinajul la casa sfântă din Mekka (o dată în viaţă, dacă este cu putinţă).

Rostirea cu convingere a expresiei: Așhadu an la ilaha illa Allah wa așhadu anna Muhammadan rasullullah.“ Ceea ce înseamnă: „Mărturisesc că nu există un alt dumnezeu în afară de Allah şi că Muhammad este Trimisul Său.“ Prima parte a mărturisirii de credinţă: „…nu există un alt dumnezeu în afară de Allah“ înseamnă că nimeni nu merită să fie adorat decât Allah Preaînaltul şi El nu are parteneri, nici fiu. Declaraţia de credinţă se numeşte „Şahada“, o simplă formulă prin care oricine poate să se convertească la Islam şi care reprezintă cel mai important stâlp al credinţei.

Musulmanii fac zilnic 5 rugăciuni. Fiecare rugăciune nu durează mai mult de câteva minute. Rugăciunea în Islam reprezintă  legătura directă dintre Allah Preaînaltul şi oameni. Nu există intermediari între Allah şi slujitorii Săi. În rugăciune, o persoană simte fericire interioară, pace şi confort şi că Allah este mulţumit de ea. Profetul a spus: „Bilal, fă cheamarea la rugăciune ca să ni se liniştească sufletele.“ Bilal a fost unul dintre companionii Profetului care avea sarcina de a-i chema pe oameni la rugăciune. Rugăciunile se fac dimineaţa, înainte de răsăritul soarelui, la prânz, după-amiaza, seara şi noaptea. Un musulman poate să se roage în orice loc, fie pe câmp, la birou, fabrică, moschee sau la el acasă.

Sensul cuvântului „zakat“ este „purificare“ şi „creştere, spor“. Să îţi dai dania înseamnă să dai un anumit procent din câştigul tău unor categorii de oameni defavorizaţi. Zakat se poate da fie în aur (cam 85 de grame), fie în argint, fie în bani – 2,5% din sumă câştigată, dar să treacă un an fără ca suma de bani să se modifice. Posesiunile noastre vor fi „purificate“ dacă dăm o parte din ele sărmanilor, celor care au nevoie, orfanilor şi călătorilor. O persoană poate să ofere şi milostenie  benevolă – sadaqa – atât cât doreşte.

În fiecare an, în luna Ramadan, musulmanii postesc de la răsăritul soarelui  până la apus, abţinându-se de la mâncare, băutură halal şi relaţii conjugale. Postul nu este benefic doar pentru sănătate, ci reprezintă şi o metodă de purificare spirituală. Prin oprirea de la confortul acestei lumi, chiar şi pentru puţin timp, persoana care ţine post simte ea însăşi ce înseamnă foamea şi setea şi învaţă să îşi îmbunătăţească, în general, comportamentul, renunţând la minciună, nervozitate etc. Postul îl apropie mai  mult pe om de Dumnezeu şi de religia  sa.

Pelerinajul anual la Mekka este obligatoriu o dată în viaţă pentru cei care au posibilitatea fizică şi financiară. În jur de 2 milioane de oameni, de pe întreg globul, se duc la Mekka în fiecare an. Cu toate că Mekka este întotdeauna plină de vizitatori, pelerinajul anual se face în a douăsprezecea lună a calendarului islamic. Bărbaţii care fac acest ritual au o îmbrăcăminte specială – ihram. Ritualul pelerinajului include rotirea în jurul Kaabei de 7 ori, apoi parcurgerea distanţei dintre Safa şi Marwa tot de 7 ori – aşa cum şi Hajar a făcut  când  a  căutat  apă. Apoi, pelerinii stau pe muntele Arafat, rugându-se la Allah Preaînaltul pentru iertarea păcatelor. Sfârşitul pelerinajului este marcat de sacrificiul ritualic; musulmanii  fac  rugăciunea de sărbătoare şi apoi sacrifică un animal – de regulă, un  berbec.

Source Link

Views: 6

STÂLPII ISLAMULUI ŞI VALORILE MORALE

STÂLPII ISLAMULUI ŞI VALORILE MORALE SCOPUL PROFEŢIEI – PERFECŢIONAREA PRINCIPIILOR MORALE  Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a explicat principalul scop al trimiterii sale în această lume, precum şi metoda de îndrumare a oamenilor prin următoarele cuvinte: „Am fost trimis numai pentru a desăvârşi principiile morale.” (Al-Muwatta). Acest mesaj măreţ a lăsat […]

STÂLPII ISLAMULUI ŞI VALORILE MORALE

SCOPUL PROFEŢIEI – PERFECŢIONAREA PRINCIPIILOR MORALE

 Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a explicat principalul scop al trimiterii sale în această lume, precum şi metoda de îndrumare a oamenilor prin următoarele cuvinte: „Am fost trimis numai pentru a desăvârşi principiile morale.”
(Al-Muwatta).

Acest mesaj măreţ a lăsat o impresie de neuitat în istoria omenirii şi a fost util în transmiterea şi aducerea oamenilor sub influenţa Aceluia sub Care se afla permanent profetul Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!). Scopul său nu era altul decât întărirea principiilor morale ale oamenilor pentru ca aceştia să vadă adevărata realitate, o lume plină de perfecţiune şi frumuseţe, şi să încerce să atingă acest ţel în mod conştient.

Preamărirea este un act obligatoriu în Islam şi a fost inclusă în principalii stâlpi ai credinţei islamice. Dar formele islamice de preamărire nu sunt un fel de exerciţiu mistic care leagă oamenii printr-o forţă misterioasă, necunoscută care îl obligă pe om să execute fapte inutile şi mişcări fără sens. Toate formele obligatorii de preamărire sunt similare unor exerciţii care îi antrenează pe oameni să dobândească un comportament corect, să ducă o viaţă cinstită şi să cultive aceste virtuţi toată viaţa, oricare ar fi schimbările care se produc pe parcurs.

Rugăciunea împiedică săvârşirea de păcate, ea fiind o formă obligatorie de adorare de care omul începe să fie atras prin trezirea interesului şi a bunăvoinţei sale. El o practică tot timpul pentru ca viaţa lui să fie ferită de boli, iar trupul său să fie sănătos şi puternic.

Qur’anul cel Sfânt şi tradiţia Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) sunt dovezi ale acestor realităţi.

Când Allah a poruncit rugăciunile obligatorii, a specificat următoarele:

„Rugăciunea împiedică obscenitatea şi răul.”

Ferirea de rău, de răutăţi şi purificarea de faptele rele sunt realităţi ale rugăciunii. Într-un hadith qudsi este menţionat:

„Accept rugăciunile persoanei care adoptă politica modestiei, este conştientă de Măreţia Mea, nu păcătuieşte împotriva Mea, îşi dedică timpul preamărindu-Mă şi este îngăduitoare cu săracii, călătorii, persoanele slabe şi suferinde!”

STÂLPII ISLAMULUI ŞI VALORILE MORALE

Dania este un mijloc de purificare, obligatoriu pentru „sahibe nisab”. Nu reprezintă doar o taxă care este colectată din buzunarele oamenilor; scopul său principal este răspândirea seminţelor bunătăţii, simpatiei şi bunăvoinţei, furnizarea unui mijloc de relaţionare în societate şi stabilirea unei relaţii de iubire şi prietenie.

Scopul daniei a fost menţionat în Qur’an în următoarele cuvinte:

„O, Profetule! Ia din bunurile lor milostenie prin care să-i curăţeşti şi să-i binecuvântezi…”
(Surat At-Tawba 9:103).

Curăţirea sinelui de impurităţile lumeşti şi ridicarea standardelor societăţii la înălţimile decenţei şi purităţii reprezintă înţelepciunea din spatele acestei taxe.

Din acest motiv, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a dat un sens larg noţiunii de zakat şi dania a fost impusă fiecărui musulman. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a spus: „A zâmbi în compania fratelui tău reprezintă milostenie. Impunerea săvârşirii de fapte bune şi împiedicarea păcătuirii reprezintă milostenie. Călăuzirea cuiva pe calea cea dreaptă înseamnă milostenie. Îndepărtarea obstacolelor de pe drum, precum ghimpii şi oasele, reprezintă milostenie. A turna apă din vasul tău în vasul fratelui tău reprezintă milostenie. A ghida o persoană cu problem de vedere reprezintă milostenie pentru tine.” (Bukhari)

Împrejurimile deşertului şi viaţa beduinilor – un mediu definit de conflicte interne – au marcat locul în care învăţăturile Islamului au fost expuse lumii; aici ne sunt demonstrate scopurile şi rezultatele acestor învăţături, precum şi efectul avut asupra arabilor din acele vremuri întunecate.

Postul reprezintă de asemenea un stâlp al Islamului, el fiind obligatoriu. Dar nu este luat în considerare faptul că oamenii trebuie să-şi înfrâneze dorinţele carnale şi alte lucruri interzise doar pentru o perioadă fixă. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a spus: „Postul nu este doar abţinere de la mâncare şi băutură, ci o ferire de lucrurile rele şi obscene. Dacă în timpul postului cineva te insultă sau începe o ceartă, spune: «Eu postesc.»”

În Qur’an ni se subliniază obligativitatea postului prin următoarele cuvinte:

„O, voi cei care credeţi, v-a fost statornicit vouă Postul, aşa cum le-a fost prescris şi celor dinaintea voastră – poate că veţi fi cu frică!”
(Surat Al-Baqarah 2:183).

Hajj este pelerinajul obligatoriu, destinat să diminueze iubirea faţă de lumea care ne înconjoară. Uneori omul crede că a călători în locurile sfinte şi a efectua pelerinajul, care a fost impus oricărui musulman care îşi permite acest lucru şi care este inclus în stâlpii de bază ai Islamului, este numai o formă de preamărire ce nu are legătură cu moralitatea şi caracterul oamenilor.

„Pelerinajul are loc în lunile cunoscute. Aceluia care s-a decis să facă Pelerinajul în aceste luni îi sunt oprite în timpul Pelerinajului împreunarea cu muierea, nesupunerea şi cearta. Şi binele pe care îl faceţi, Allah îl ştie. Luaţi cu voi provizie, dar cea mai bună provizie este evlavia! Şi fiţi cu frică de Mine, voi cei care aveţi minte!” (Surat Al-Baqarah 2:197).

Acestea sunt doar trăsăturile esenţiale ale formelor de preamărire care sunt cunoscute şi practicate în Islam, constituind stâlpii de bază ai Islamului. Ele ne arată relaţia profundă care există între religie şi moralitate şi cât de puternică şi durabilă este această relaţie. Cât de variate sunt aceste forme de preamărire şi cât de diferite unele faţă de altele în spirit şi aspect, dar totuşi apropiate din perspectiva scopului şi obiectivelor prin care Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a indicat principala ţintă…

STÂLPII ISLAMULUI ŞI VALORILE MORALE

Aşadar salah (rugăciunea), sawm (postul), zakat (dania), hajj (pelerinajul) şi alte forme de preamărire similare acestora sunt pietrele de temelie în atingerea perfecţiunii şi reprezintă mijloace de curăţire şi purificare care duc spre o viaţă liniştită. Datorită atributelor înalte şi calităţilor nobile ce constituie elementele inalienabile, precum şi rezultatele acestor forme de preamărire, acestora le-au fost acordate o poziţie înaltă în religia lui Allah.

Prin aceste forme de preamărire nu sunt purificate inimile oamenilor dacă aceştia nu manifestă cele mai alese calităţi faţă de cei care îi observă şi dacă nu îmbunătăţesc relaţia dintre Allah şi robii Săi; în caz contrar, nu le rămâne decât distrugere şi devastare.

Allah spune:

„Cel care vine nelegiuit la Domnul său, acela va avea parte de Gheena în care el nici nu va muri, dar nici nu va trăi. Iar aceia care vin la El credincioşi şi care au săvârşit fapte bune, aceia vor avea treptele cele mai înalte, Grădinile Edenului pe sub care curg pâraie. Veşnic vor avea ei sălaş în ele, căci aceasta e răsplata acelora care s-au curăţit.” (Surat Ta-Ha 20:74-76).

Source Link

Views: 3