Paradisul – partea 1

Paradisul

“Am pregătit pentru supuşii Mei dreptcredincioşi ceea ce ochiul nu a văzut, urechea nu a auzit şi ceea ce nimănui nu i-a trecut prin minte“

 

Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra Profetului Muhammed , asupra companionilor săi şi a tuturor celor care purced pe drumul acestora până în Ziua de Apoi!

Cea mai sinceră vorbă este Cuvântul lui Allah PreaÎnaltul şi cel mai bun exemplu este cel al Profetului Muhammed, pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!

Toate invențiile în credință sunt bid’ah şi duc către pierzanie, iar pierzania se termină în focurile Iadului; ceea ce este mai puțin şi autentic, este mai bun decât ceea ce este mult şi nefolositor şi tot ceea ce a promis Allah se va întâmpla şi nimeni nu se va putea împotrivi.

Allah subhanahu wa ta’ala spune în Sfântul Coran:

“Și grăbiți-vă  spre iertarea Domnului vostru si spre Raiul cel întins cât cerurile și  pământul, pregătit pentru cei evlavioși.” (Al ‘Imran 3:133)

 

“Grăbiți-vă, întrecându-vă, către iertarea Domnului vostru și  către o Grădină într-atat de largă, precum lărgirea ceruluiși a pământului.” (Al-Hadid:21)

 

Credinciosul are nevoie de prieteni, de tovarășii săi, de Profetul Muhammed și de companionii acestuia. Credinciosul așteaptă cu nerăbdare și cu drag  Paradisul pregătit și promis de Allah subhanahu wa ta’ala. Această viață trecătoare în care oamenii se înșeală unii pe alții,  frații,  deopotrivă,  tatăl pe copii și copiii pe tată, este o viață în care noi o să trăim etern? Câte generații de oameni au trăit înaintea noastră, iar sfârșitul lor a fost același care va fi și al nostru: moartea! Doar cei care nu cred în Ziua de Apoi sunt convinși că această viață este sfârșitul lucrurilor vii, însă această viață nu este sfârșitul tuturor lucrurilor, iar moartea este doar o trecere dintr-o formă temporară,  într-o formă eternă, o trecere dintr-o viață trecătoare într-o alta în care omul va sălășlui veșnic ori în Paradis, ori în focurile Iadului.

În fiecare zi se nasc copii, în fiecare zi mor copii, în fiecare zi mor oameni tineri sau bătrâni, iar dacă ar fi să nu se mai nască  oameni pe pământ, atunci nu ar mai fi viață.

Oamenii care conștientizează ce înseamnă această viață vor fi pregătiți să nu cadă pradă poftelor lumești și nu își vor dedica tot timpul acestei vieți trecătoare,  iar aceștia sunt cei care au credință în inimile lor și  știu că această viață este doar o formă prin care își pot câștiga Viața de Apoi.

“Şi tot ceea ce vi s-a dat vouă dintre lucruri este numai plăcere trecătoare a acestei vieţi şi podoabă a ei, pe când ceea ce este la Allah (Viața de Apoi) este mai bun şi este veşnic. Voi nu pricepeţi?” [Coran 28:60]

Omul își pregătește sălașul în Viața de Apoi în funcție de faptele din această lume, iar perioada de așteptare din mormânt, până la Ziua Judecății, poate fi, de asemenea,  ca în Paradis,  sau poate semăna cu focurile Iadului. De câte ori califul Uthman ibn Affan mergea să viziteze un mormânt,  spunea că cine reușește să treacă cu bine  de pedeapsa din mormânt,  va trece cu bine și în Ziua de Apoi, și se temea pentru el și de momentul când va ajunge în acel mormânt. Profetul Muhammed a spus că în fiecare zi i se oferă omului o șansă de a se căi, de a se apropia de Allah, de a urma tradiția lui , pentru a putea obține Paradisul promis; însă omul, deși conștientizează că această viață este trecătoare,  se comportă ca și când ar trăi o mie de ani și uită să împlinească fapte bune pentru Ziua de Apoi.

Twisted light Paradisul - partea 1Printre faptele bune cu care omul se poate apăra de focurile Iadului în Ziua de Apoi,  și sunt multe versete în Coran și relatări profetice care transmit acest lucru, este  postul, aşa cum Ahmad relatează în Al-Musnad şi Al-Bayhaqi în Şu’ab al-Imaan, cu isnaad hasan de la Jaabir ibn Abdullah (Allah să fie mulţumit de el!). Profetul Muhammed a spus: „Allah Preaînaltul spune: «Postul este un scut cu care vă puteţi apăra de Allah»“ ; de asemenea, Bukhari şi Muslim relatează de la Abu Huraira (Allah să fie mulţumit de el!) că, atunci când Profetul Muhammed ﷺ  discuta despre îngerii care căutau întruniri de Dhikr (pomenire a lui Allah), el a spus: „Allah îi întreabă şi El ştie cel mai bine: «De ce caută protecţie?». Ei îi vor spune: «De Foc». El întreabă: «L-au văzut deja?». «Nu, Allah, încă nu l-au văzut». El spune: «Cum este posibil, dacă încă nu l-au văzut?». Ei spun: «Ar fi şi mai speriaţi şi mai nerăbdători să scape de el». El spune: «Fiţi martori că i-am iertat»“.

 

Predica de vineri, imam Adnan Oun, 

Traducere din limba arabă – profesor Demirel Gemaledin – Director la Liga Islamică și Culturală din România

Source Link

Views: 1

Drepturile omului in Islam – 3

Dan Michi

 

Protejarea onoarei este prescrisă şi ea în Coran:

O, voi, cei care credeţi! Să nu râdă un neam de alt neam, care s-ar putea să fie mai bun decât el, nici femeile [să nu râdă] de alte femei, care s-ar putea să fie mai bune decât ele! Nu vă ocărâţi şi nu vă batjocoriţi cu porecle unii pe alţii. Ce rău este numele urât şi ruşinos, după credinţă! Iar cei care nu se căiesc, aceia sunt nelegiuiţi. (Al-Hujurat 49:11).

Din acest verset se remarcă poziţia superioară acordată onoarei individuale şi protejarea ei de orice urmă de defăimare. Dreptul de a riposta împotriva regimului dictatorial este şi el instituit în Coran:

Lui Allah nu-I place rostirea de vorbe urâte în auzul lumii, doar dacă cineva este nedreptăţit. (An-Nisaa’ 4:148).

drepturile omului in islamIată cum, în Islam repararea nedreptăţii este un drept divin. Iar primul calif, Abu Bakr (r.a.), a spus chiar în primul său discurs după moartea Profetului Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa!): „Să mă sprijiniţi când am dreptate, dar să mă corectaţi când greşesc; daţi-mi ascultare atât timp cât urmez ordinele lui Dumnezeu şi ale Profetului Său, dar depărtaţi-vă de mine când voi devia de la ele!” Iar pentru libertatea conştiinţei şi a convingerilor există în Coran un verset încărcat de semnificaţie:

Nu este silire la credinţă! (Al-Baqarah 2:256).

Din perspectiva nevoilor primare există versetul:

Şi în averea lor se află un drept pentru cerşetor şi pentru cel nevoiaş. (Adh-Dhariyat 51:19);

resursele devin o obligaţie care se stinge prin ajutorarea celor aflaţi în nevoi, a celor săraci şi obligând la formularea unei politici publice axată pe o mai mare redistribuire a avuţiei naţionale între state astfel încât nimeni să nu rămână lipsit de satisfacerea nevoilor de bază.

Referitor la drepturile femeilor şi la rolul familiei naturale ca structură de bază şi preţioasă a societăţii, haideţi să ne întoarcem la predica de adio a profetului Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa!), în care a spus următoarele:

„O, oameni! Aveţi frică de Dumnezeu în ceea ce priveşte femeile! Cu adevărat, voi le-aţi luat prin grija lui Dumnezeu şi vi le-aţi făcut legiuite prin cuvintele lui Dumnezeu. Ele au obligaţia să-şi onoreze drepturile conjugale şi să nu facă lucruri necuviincioase. Voi însă aveţi obligaţia de a le asigura condiţii bune de trai, adică hrană şi îmbrăcăminte corespunzătoare.”

 

 

– partea a treia –

Source Link

Views: 4

Drepturile omului in Islam – 5

Dan Michi

 

Răspunsurile nu sunt greu de găsit şi, în mod normal, ele se rezumă la unul singur: NU! Aşadar, acelaşi algoritm de judecată trebuie aplicat şi în ceea ce priveşte responsabilitatea Islamului în raport cu deficienţele din sfera respectării drepturilor omului care se pot observa în unele state islamice astăzi şi pe care le recunoaştem deschis.

Totuşi, cauzele acestor deficienţe ţin mai degrabă de circumstanţe sau de condiţiile sociale, istorice, ancorate în neglijenţa practicii coloniale, decât de practica islamică.

Ajunşi în acest punct al discuţiei, îmi vine în minte un lucru interesant pe care doresc să îl împărtăşesc cu dumneavoastră: „Religia nu poate greşi. Acest lucru îl fac doar oamenii.”

Iată de ce, aşa cum este importantă asigurarea unor măsuri la nivel naţional şi internaţional care să împiedice revenirea la colonialism, imperialism, comunism şi alte curente „ismice” distructive sau la producerea şi utilizarea armelor de distrugere în masă, tot aşa de imperativă este şi asistarea tuturor ţărilor, inclusiv a celor islamice afectate, în calea eforturilor acestora de a readuce, cât mai repede posibil, bucuria manifestării drepturilor omului pe care Preabunul Dumnezeu, prin intermediul religiilor Sale divine, le-a conferit umanităţii.

Un pas important în această direcţie a fost făcut de către Organizaţia Conferinţei Islamice, cea care la Cairo, în august 1990, a adoptat în unanimitate Declaraţia drepturilor omului în Islam.

Mi-ar plăcea să-mi iau libertatea de a aduce în faţa dumneavoastră câteva dintre articolele sale, deoarece sunt reprezentative pentru discursul de astăzi.

 

Articolul 1

 a) Toţi oamenii formează o singură familie, ai cărei membri sunt uniţi prin supunere în faţa lui Dumnezeu şi care provin din Adam şi Eva. Toţi oamenii sunt egali din punct de vedere al demnităţii, obligaţiilor şi responsabilităţilor de bază, fără nici o discriminare pe criterii de rasă, culoare, limbă, sex, credinţă religioasă, afiliere politică, poziţie socială sau alte considerente.

b) Toţi oamenii sunt creaturile lui Dumnezeu, iar cei mai iubiţi de către El sunt aceia care sunt cel mai de folos restului comunităţii. Nici unul nu este superior celuilalt decât în pietate şi în plinirea de fapte bune.

 

 Articolul 5

 a) Familia reprezintă baza societăţii, iar căsătoria – cărămida sa. Bărbaţii şi femeile au dreptul la căsătorie şi nici o restricţie legată de rasă, culoare sau naţionalitate nu poate să-i împiedice să-şi exercite acest drept.

b) Bărbatul este responsabil pentru sprijinul şi bunăstarea familiei.

 

Articolul 17

a) Oricine are dreptul să trăiască într-un mediu curat, departe de vicii şi de corupţia morală, un mediu care trebuie să cultive auto-dezvoltarea şi care să stea drept garant al statului şi al societăţii în general, în exercitarea drepturilor.

b) Oricine are dreptul la îngrijire medicală şi protecţie socială, precum şi la toate înlesnirile pe care le oferă societatea şi statul, în limitele resurselor de care dispun.

c) Statul trebuie să asigure dreptul individual la o viaţă decentă care să permită satisfacerea tuturor nevoilor de bază şi secundare, incluzând hrană, îmbrăcăminte, locuinţă, educaţie, asistenţă medicală şi alte nevoi primare.

 

Iar în problematica guvernării şi a democraţiei, articolul 17 prevede:

a) Autoritatea implică responsabilitate, abuzul sau gestionarea ei într-un mod tendenţios fiind interzise în mod categoric, astfel încât drepturile fundamentale ale omului să poată fi garantate.

b) Oricine are dreptul să participe direct sau indirect la activităţile privind administrarea ţării sale sau să îndeplinească o funcţie publică conform prevederilor Şariei.

 

drepturile omuluiAcestea mă conduc către concluzia acestei prezentări. Declaraţia drepturilor omului în Islam reprezintă primul pas în revigorarea drepturilor şi obligaţiilor pe care Preaînaltul Dumnezeu le-a lăsat pentru oameni, cei care le conduc pe toate celelalte creaturi ale Sale de pe Pământ. În faţa realităţilor şi constrângerilor care îngrădesc mersul în această direcţie, adoptarea acestei declaraţii înseamnă câţiva paşi făcuţi înainte pe un drum lung şi dificil. Îmi place să cred că aceşti câţiva paşi ne sunt suficienţi să înţelegem că merită să continuăm această călătorie.

 

 

sursa: www.islamulazi.roSource Link

Views: 0