Personalitatea Khadijei (Allah sa fie multumit de ea!)

Personalitatea Khadijei (Allah sa fie multumit de ea!)   Tăria de caracter şi calităţile nobile ale Khadijei (Allah să fie mulţumit de ea!) i-au atras onoarea de a fi binecuvântată de către Allah Preaînaltul prin intermediul îngerului Său Gibriil (Pacea fie asupra lui!). O întruchipare a loialităţii, integrităţii, adevărului, a comportamentului bun, modest şi a […]

Personalitatea Khadijei (Allah sa fie multumit de ea!)

 

Tăria de caracter şi calităţile nobile ale Khadijei (Allah să fie mulţumit de ea!) i-au atras onoarea de a fi binecuvântată de către Allah Preaînaltul prin intermediul îngerului Său Gibriil (Pacea fie asupra lui!).

khad Personalitatea Khadijei (Allah sa fie multumit de ea!)O întruchipare a loialităţii, integrităţii, adevărului, a comportamentului bun, modest şi a mărinimiei, Khadijah (Allah să fie mulţumit de ea!) a fost generoasă, înţeleaptă şi înţelegătoare, crescută într-o atmosferă de bunăstare şi lux. Ea fost prima persoană care a avut o credinţă statornică în cele enunţate de către Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi care a acceptat Islamul ca religie şi mod de viaţă. Ea a fost binecuvântată cu onoarea de a fi salutată cu Pace de către Allah Preaînaltul şi îngerul Gibriil  (Pacea fie asupra lui!). Ea a fost prima femeie din toate timpurile care a avut o astfel de onoare. A fost prima soţie a Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), el nerecăsătorindu-se pe toată durata vieţii ei. Au trăit împreună în pace şi înţelegere mai mult de douăzeci şi patru de ani. În casa ei, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a primit revelaţiile lui Allah Preaînaltul prin intermediul îngerului Gibriil (Pacea fie asupra lui!). În timpul asediului pe care Profetul (Pacea şibinecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) l-a trăit în Mekka, în Şi’aab Abi Talib, ea se afla alături de el, sprijinindu-l permanent şi sacrificându-şi tot confortul vieţii.

Când aceasta a decedat, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) avea inima zdrobită din cauza pierderii unei tovarăşe delicate, care i-a fost alături în timpul celor mai dificile perioade din viaţa sa. El a urmărit personal pregătirile mormântului ei şi a coborât în el pentru a-l verifica. Apoi i-a coborât el însuşi trupul în mormânt. Astfel a luat sfârşit viaţa femeii care a fost cea mai mare susţinătoare a Islamului în perioada lui de început. Ea a fost mama Fatimei (Allah să fie mulţumit de ea!) – prima femeie căreia i-a fost vestit Paradisul, bunica dragilor nepoţi ai Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) – Hasan şi Husein (Allah să fie mulţumit de ei!), consideraţi a fi primii tineri din Paradis.

Source Link

Views: 1

Reglementarea casatoriei

Reglementarea casatoriei   Nu vă însurați cu politeiste înainte ca ele să treacă în credință, căci o roabă care crede este mai bună decât o politeistă, chiar dacă ea vă place! Şi nu dați de soții [fete credincioase politeiştilor, înainte ca ei să treacă la credință, căci un rob credincios este mai bun decât un […]

Reglementarea casatoriei

 

Nu vă însurați cu politeiste înainte ca ele să treacă în credință, căci o roabă care crede este mai bună decât o politeistă, chiar dacă ea vă place! Şi nu dați de soții [fete credincioase politeiştilor, înainte ca ei să treacă la credință, căci un rob credincios este mai bun decât un politeist, chiar dacă el vă place. Aceștia cheamă la Foc, pe când Allah cheamă la Rai şi la iertare, prin grația Sa. El le arată limpede semnele Sale oamenilor, pentru ca ei să-şi aducă aminte. (Al-Baqarah 2:221)

Acest verset se referă la viața socială a unei comunități islamice şi stabilește clar normele căsătoriei.

Din punct de vedere lingvistic, politeist înseamnă credința în mai mulți idoli; în limba arabă „muşrik” înseamnă politeist, cel care îi face asociați lui Allah, şi are la bază cuvântul „şirk” – a asocia.

Exprimarea la modul general „să treacă în credință” , se referă de fapt la îmbrățișarea islamului, deși unui bărbat musulman i se permite a se căsători cu o femeie din „Neamul Cărții”, evreică sau creștină (conform unor versete din Coran – în conformitate cu atitudinea sa generală față de „Neamul Cărții” şi cu tratamentul particular pe care li-l acordă lor, în calitate de „neam al unei credințe divine” – chiar dacă ei au deformat-o şi au modificat-o), şi această este o manifestare a toleranței islamului care nu are corespondent în celelalte religii.

***Totuși, şi în acest caz (permisiunea căsătoriei cu o femeie din „Neamul Cărții”), există o serie de restricții de care trebuie să se țină seama atunci când se ia această hotărâre, dată fiind deosebirea foarte mare dintre cele două credințe si stiluri de viata.

Când Allah Preainaltul transmite oamenilor că „…o roabă care crede este mai bună decât o politeistă,”  înseamnă că El PreaÎnaltul a stabilit criteriul perfect de ghidare în alegerea partenerului sau partenerei cu care aceştia urmează să-şi împartă viața, acest criteriu fiind credința.

Reglementarea casatoriei

marriage 1170x658 Reglementarea casatorieiProfetul Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „În mod normal, o femeie este aleasă drept soție pentru averea, frumusețea, noblețea sau pietatea sa [apropierea de religie]. Alegeți, însă, o femeie credincioasă si veți avea de câștigat .” (relatat de Muslim)  „O femeie este cerută în căsătorie pentru patru lucruri : averea sa, poziția familiei sale, frumusețea şi religia sa. Tu trebuie să te căsatoreşti cu femeia credincioasă, [altfel] vei fi un perdant.” (relatat de Bukhari)

Femeii musulmane îi este interzis să se căsătorească cu un bărbat nemusulman, chiar dacă el face parte din „neamul Cărții” :  Şi nu dați de soții [fete credincioase politeiştilor”  – şi nu există nicio prevedere în legătură cu exceptarea de la această prescripție, toți musulmanii fiind de acord cu această interdicție Divină.

Explicația este una cât se poate de simplă şi logică: bărbatul musulman consideră iudaismul şi creştinismul a fi două religii divine (în ciuda deformarilor suferite de-a lungul timpului), crede în Tora şi Evanghelie ca fiind cărți revelate de Allah şi crede în  Moise şi Isus (Pacea fie asupra lui!), în calitatea lor de trimişi ai lui Dumnezeu, şi atunci este lesne de înțeles că femeia provenind din „neamul Cărții” cu care acesta se va căsători, va trăi sub protecția unui bărbat ce îi respectă religia, în timp ce  bărbatul iudeu sau creștin nu recunosc câtuși de puțin islamul,  Cartea islamului  şi Profetul islamului, iar în această situație femeia musulmană  nu va putea să îşi apere religia, să respecte o serie de ritualuri şi acte de adorare sau lucruri permise şi interzise conform Hotărârii Divine, din moment ce bărbatul nemusulman îi tăgăduieşte credința.

Reglementarea casatoriei

„El le arată limpede semnele Sale oamenilor, pentru ca ei să-şi aducă aminte.” – prin „semnele Sale” Dumnezeu îndeamnă omul să mediteze în permanență la Creație şi astfel să îşi aducă aminte de scopul creării lui pe acest pământ, de lucrurile pe care le-a împlinit sau nu, de faptele pe care le-a făcut sau ar fi trebuit să le împlinească şi nu le-a finalizat. Uneori omul îşi amintește de un lucru pe care l-a văzut şi pe care nu l-a conștientizat la acel moment ca fiind un semn de la Allah, dar meditând mai profund îşi dă seama că acel lucru i-a fost arătat de către Dumnezeu cu un scop anume, sau că acel lucru era de fapt un îndemn de a urma o altă cale decât cea pe care o urmase în momentul în care nu-i acordase semnificația cuvenită. Allah Preainaltul este Blând şi Milos cu oamenii şi întotdeauna le atrage atenția  prin Semnele Sale pentru ca aceștia să ştie ce cale să urmeze; oamenii trebuie să mediteze în permanență  la aceste semne pentru a reuşi să le înțeleagă şi să urmeze calea dreapta în orice situație, fiindcă doar aşa omul îşi poate aminti un lucru pe care l-a uitat, iar „să-şi aducă aminte”   înseamnă un lucru uitat, căci omul nu poate să-şi aducă aminte de un lucru pe care nu l-a uitat, şi acest lucru este legătura omului cu Dumnezeu (dacă omul îl uită pe Allah, îşi aduce aminte de Allah, dacă nu l-a uitat pe Allah, atunci va fi într-o pomenire continuă a lui Allah Preainaltul).

Source Link

Views: 2

Discreția

F. Gulen   Să vorbeşti rar şi să asculţi îndelung sunt virtuţi şi semne ale maturităţii; dorinţa de a te face auzit cu orice prilej este un semn de dezechilibru spiritual şi lipsă de cuviinţă, dacă nu chiar una din feţele nebuniei. Cuvintele trebuie rostite pentru a rezolva o problemă sau a răspunde la o […]

F. Gulen

 

Să vorbeşti rar şi să asculţi îndelung sunt virtuţi şi semne ale maturităţii; dorinţa de a te face auzit cu orice prilej este un semn de dezechilibru spiritual şi lipsă de cuviinţă, dacă nu chiar una din feţele nebuniei.

Cuvintele trebuie rostite pentru a rezolva o problemă sau a răspunde la o întrebare, iar cel care pune întrebarea şi care ascultă răspunsul nu trebuie să-şi piardă răbdarea.

Să nu vorbeşti mult, cum şi să nu mănânci sau să dormi peste măsură, este regula de aur a bărbaţilor şi femeilor care caută perfecţiunea; cei care vor să-şi îmbunătăţească însuşirile spiri­tuale trebuie mai întâi de toate să tacă, să nu vorbească de dragul de a vorbi şi să nu spună tot ce le trece prin minte.

Cu cât îi copleşeşti mai puţin pe ceilalţi cu propriile tale cuvinte şi cu cât îţi iubeşti propriile cuvinte mai puţin decât cuvintele celorlalţi, cu atât eşti mai aproape şi mai plăcut Creatorului şi creaţiei Sale; dacă nu te poţi călăuzi după acest adevăr, nu-ţi poţi îndeplini datoria faţă de Allah şi nici faţă de oameni.

Nu există oameni mai vrednici de milă decât aceia care le spun altora să facă ceea ce ei înşişi nu fac. Astfel, în cuvinte­le Celui Adevărat, a-ţi ţine limba în frâu şi a-ţi păstra curăţe-nia ferindu-te de relaţiile sexuale în afara căsătoriei sunt chei care deschid porţile Paradisului.

Omul trebuie să vorbească numai când este necesar şi să tacă atunci când cuvintele nu sunt la locul lor. Dar acele cuvinte mult folositoare celorlalţi trebuie spuse întotdeauna. Iată de ce, trebuie să înveţi buna purtare şi să înţelegi că a ştii să taci este o virtute. Aşa cum ne spune şi un frumos proverb: „Ci­ne vorbeşte mult greşeşte mult”.

DiscrețiaOmul se dezvăluie pe sine prin cuvinte şi îşi manifestă nive­lul spiritual prin purtări. Cei care se poartă ca şi când ar fi singurii în drept să-şi spună părerea ajung întotdeauna să fie rău priviţi de semenii lor, şi condamnaţi până şi de prieteni. Astfel, un cuvânt fie şi înţelept din partea lor va fi dat la o parte şi adevăruri vor rămâne neluate în seamă.

Oamenii cu judecată îi lasă să vorbească pe cei ale căror cu­vinte sunt mai folositoare. Dacă te afli în preajma unor oa­meni îmbunătăţiţi, cu minţile bogate în cunoştinţe şi cu su­fletele pline de darurile spirituale ale Divinităţii, este o lipsă de respect să-i laşi pe alţii să vorbească. Tăcerea unor astfel de oameni este o pierdere pentru societate.

Vorba prea lungă este un defect care purcede dintr-o lipsă de echilibru a minţii şi a sufletului. Foloseşte cuvinte preci­se, care să nu încurce mintea celui care te ascultă, şi cuvinte puţine, atâtea câte ai nevoie ca să-ţi transmiţi mesajul. Prea multe cuvinte fac rău. Într-adevăr, cu cât foloseşti mai mul­te, cu atât riscul de a te contrazice devine mai mare, ceea ce nu poate decât să-l deruteze pe cel care te ascultă. Nu-l ajuţi cu nimic în felul acesta. Din contră, îi faci un rău.

Source Link

Views: 3