Tag: religia

Religia inutilă? – 4

  Calea Religiei Divine constă în anumite fundamente și ramuri. Fundamentele au fost întotdeauna aceleași pentru toate religiile divine ce au apărut pe acest Pământ, deși ramurile (modul de venerare) au fost diferite. Dumnezeu a oferit oamenilor diferite metode de venerare în concordanță cu condițiile lor sociale și cu capacitățile lor. De exemplu, credința în […]

 

Calea Religiei Divine constă în anumite fundamente și ramuri. Fundamentele au fost întotdeauna aceleași pentru toate religiile divine ce au apărut pe acest Pământ, deși ramurile (modul de venerare) au fost diferite. Dumnezeu a oferit oamenilor diferite metode de venerare în concordanță cu condițiile lor sociale și cu capacitățile lor.

Dumnezeu creatorulDe exemplu, credința în Înviere a fost prezentă în toate religiile și a fost de asemenea și predicată de către Profeți. Dacă nu s-ar fi întâmplat acest lucru, religia ar fi fost redusă la a fi un sistem socio-economic sau psihologic de norme și reguli, incapabil de a inspira binele și de a preveni răul. Dacă această credință nu ar fi existat, nu s-ar fi produs nici venerarea lui Dumnezeu sau sacrificiile sincere. Acumulăm multe virtuți dacă credem în următoarele: Chiar cât un fir de praf, cine a făcut bine, îl voi vedea, Chiar cât un fir de praf, cine a făcut rău, îl voi vedea (99:7-8). Așteptăm cu nerăbdare momentul în care Îl vom vedea fără nici un văl pe Dumnezeu, dar asta doar dacă urmăm cu strictețe calea Lui.

O dată cu aceste fundamente, Dumnezeu a produs schimbări în Legea Sa abrogând ceea ce s-a întâmplat înainte, însă acest lucru nu înseamnă că El s-a răzgândit ci mai degrabă acest lucru arată Milostenia Lui ca răspuns la pășirea noastră de la un stagiu al copilăriei (era Profetului Adam) la unul al maturității (era Profetului Mahomed). Islamul, ultima și perfecta religie Divină, va dăinui până în Ziua Judecății. Chiar dacă Scripturile anterioare și Legile și-au menținut puritatea lor originală, acestea nu și-au putut menține și legitimitatea, din moment ce autoritatea lui Dumnezeu asupra lor a fost abrogată de islam.

În concluzie, adevărata religie reprezintă împreunarea Revelațiilor și Legilor Divine prin care noi oamenii am putea simți fericirea în această lume dar și în cea ce va urma. Pacea și fericirea noastră depind de puterea noastră de a duce o viață religioasă pură, pentru că numai prin religie poate fi observată Legea în toate sferele interioare și exterioare ale existenței noastre. Doar religia face posibil ca noi să merităm Paradisul și viziunea lui Dumnezeu, iar asemenea lucruri sunt peste puterea oricărei civilizații umane, oricât de avansată ar fi.

Source Link

Views: 1

Prima religie a omului de la facerea sa – 3

    Aşadar Avraam, în anii 3100 (luăm cea mai recentă atestare) propaga o credinţă (nu o numesc intenţionat Islam) care avea ca principale idei credinţa în Dumnezeu cel Unic, indivizibil, fără formă, care nu poate fi văzut de nici o fiinţă umană, Atotputernic, Atotştiutor, şi a supunerii totale în îndeplinirea poruncilor sale. (El însuşi […]

 

 

Aşadar Avraam, în anii 3100 (luăm cea mai recentă atestare) propaga o credinţă (nu o numesc intenţionat Islam) care avea ca principale idei credinţa în Dumnezeu cel Unic, indivizibil, fără formă, care nu poate fi văzut de nici o fiinţă umană, Atotputernic, Atotştiutor, şi a supunerii totale în îndeplinirea poruncilor sale. (El însuşi a demonstrat această supunere prin inrtenţia clară de a-şi sacrifica propriul fiu spre a îndeplini porunca lui Dumnezeu).
Analizând aceste fapte, dar şi perceptele propovăduite de Avraam se poate observa cu uşurinţă că ele sunt esenţa Islamului.
Islamul este denumirea arabă a religiei fundamentate pe Credinţa în Dumenezeu Unic şi a supunerii totale faţă de El, aceeaşi pe care o propovăduia şi o practica Avraam.
Este recunoscut de toţi istorici şi de toţi savanţii sau învăţaţii că Islamul este religie avraamică monoteistă, deci vine prin Avraam. (Am făcut aceste precizări pentru a elimina orice dubiu asupra ceea ce înseamnă Islam.)
Aşadar, pe cale de consecinţă, dacă Islamul vine de la Avraam, înseamnă că el este religia pe care o promova Avraam şi despre care spunea că este religia strămoşilor lui.
Revenind la Iudaism, acesta a luat naştere, spun învăţaţii evrei, odată cu Legământul lui Avraam cu Dumnezeu, bazat pe legile lui Moise, în vremea lui Yehuda, sau Iuda, al patrulea fiu al lui Iacob care a fost fiul lui Isaac care a fost fiul lui Avraam, deci la a treia generaţie de la Avraam, între anii 1700-1600 î.Ch. sau după alte surse 700-600 î.Ch (acea marjă de eroare de 1000 de ani despre care am scris mai sus).

Cu ce se deosebeşte Iudaismul de religia lui Avraam?

Avraam propaga Cuvântul Alllah, o religie deschisă pentru toată lumea, de la cel mai neştiutor până la cel mai mare învăţat, el chema pe toată lume a la adorare şi închiare şi pe când iudeii, au făcut din aceste învăţături monopol de ştiinţă numai pentru rabini (învăţaţi). Ei au făcut în aşa fel încât să apară preoţii, care să facă din adorarea pentru Alllah o ştiinţă greu de accesat pentru cei neinstruiţi, sau pentru cei care nu făceau parte din clanul leviţilor. Pâna la iudei, nici unul dintre profeţii nu le-a transmis mesajul formării unei caste preoţeşti. Ei între ei se certau pentru acest fapt. Este cunoscută disputa dintre evreii ortodocşi şi Rabinismul iudaic. Nu intru în amănunte (nu fac obiectul postării), însă este vorba despre monopolizarea învăţăturilor religioase prin codificarea lor şi alte asemenea acuze de intromisiune în textul religios iniţial.
Iată deci, că Iudaismul este un derivat al Islamului, şi nu invers!

6. 1600 î.Ch. – civilizaţia chineză. Religia chinezilor, până la apariţia budismului, era bazată pe pluralism, nu era imperativă şi nu necesita aderenţi, fiecare familie adorând un anumit zeu local, liber ales, spe exemplu: Mazu – zeiţa mărilor, ori Caishen – zeul prosperităţii şi al bogăţiei. Din acest motiv budismul a avut cea mai mare popularitate. Budismul s-a format pe doctrina şi învăţăturile unui aşa-numit iluminat pe nume Siddhartha Gautama. El a trăit între anii 563 – 483 î.Ch. Hiduismul îl consideră zeu.

Source Link

Views: 3

Prima religie a omului de la facerea sa – 4

– continuare –   1200 î.Ch – civilizaţia aztecă şi incaşă. Este vorba despre civilizaţiile care s-au dezvoltat în America de Sud, în zona Peru, Mexic. Religia aztecă are ca zeiţă creatoare pe Coatlicue – cea care a născut luna, stelele şi pe zeul soarelui si al războiului. Ea a creat focul şi ea este […]

– continuare –

 

1200 î.Ch – civilizaţia aztecă şi incaşă. Este vorba despre civilizaţiile care s-au dezvoltat în America de Sud, în zona Peru, Mexic. Religia aztecă are ca zeiţă creatoare pe Coatlicue – cea care a născut luna, stelele şi pe zeul soarelui si al războiului. Ea a creat focul şi ea este zeiţa fertilităţii. In religia Inca, zeul creator este Viracocha. Religia incaşă este, de asemenea, o religie polietistă.

1000 î.Ch – civilizaţia mediteraneeană care include civilizaţia feniciană, greacă şi romană. Civilizaţia feniciană se naşte pe ruinele neexplicatului final al civilizaţiei egeene, în anii 1000 î.Ch., mai exact pe apusa civilizaţie minoică. Fenicienii îşi întemeiază baza în Liban, iar în zona de coastă a Mării Meditereane, aceştia întemeiază multe colonii, în insule Mediteranei, dar şi în zona continentală, precum Byblos, Tyr, Carthagina. Carthagina a cunoscut o dezvoltare deosebită, devenind punctul central al coloniilor feniciene. Religie lor nu este una proprie ci este una rezultată din interferenţa religiilor din zonă: canaanită, mesopotamiană, egipteană, greacă, romană, fiind o religie politeistă, idolatră (soare, lună, stele, etc.) Asemenea cosmogoniei civilizaţiilor egeene, cosmogonia feniciană se bazează pe formarea universului din principii primordiale din care se naşte zeul creator – Mot, zeul morţii şi al creaţiei din care descind toate celelalte elemente care alcătuiesc universul: soare, lună, pământ, etc.

religia omului
Civilizaţia greacă ia naştere în jurul anilor 1200 – 800 î.Ch, sub influenţa puternicelor elemente ale civilizaţiei egeene amestecate cu elemente ale civilizaţiilor imperialiste mediteraniene. Religia lor este aceeaşi ca şi a grecilor antici care au format civilizaţia egeeană.
Civilizaţia romană se naşte pe vechea civilizaţie etruscă care a existat în jurul anilor 750 î.Ch, in Peninsula Italică, în zona Toscana, sub puternica influenţă a civilizaţiei greceşti, de aceea şi pantheonul roman va fi identic cu pantheonul grec. Religia vechilor romani se baza nu pe zeităţi personificate ci pe spirite sacre ori suflete divine – gnius – ale lucrurilor, locurilor şi fiinţelor. Contactul cu civilizaţia greacă produce asocierea „genius” cu zeităţile greceşti.

400 – 1500 d.Ch – civilizaţii regionale – născute din împletirea tradicţiilor locale cu influenţele statelor dominante care formau imperii, precum civilizaţia bizantină, civilizaţia arabă, civilizaţia chineză, civilizaţia japoneză, civilizaţia latino-americană.

7. Creştinismul – apare odată cu devierea discipolilor lui Iisus de la învăţăturile lui. Iisus s-a născut în anul pe 2 decembrie (nu 25) în anul 7 î.e.n. conform datelor si atestărilor istorice (cei care nu cred să caute singuri, nu vreau să devină un nou subiect de polemică).
Începând cu plecarea lui dintre muritori, discipolii lui au deviat, numindu-l Dumnezeu, şi născând o nouă religie. De reţinut că nimic din practica preoţilor de azi nu apare în Noul Testament, o compilaţie de Evanghelii distorsionate, din păcate! (Voi reveni cu altă postare.)
Pentru cei care nu cred că Iisus este un profet le aştept dovezi că el a propovăduit creştinismul, că El a spus eu sunt Dumnezeu şi că de acum încolo să nu vă mai închinaţi lui DUmnezeu, ci mie!, precum şi să răspundă la întrebarea, ce religie avea Iisus, când a fost copil şi ce învăţături a primit el în Templu, până la vârsta de 33 de ani, când a început să predice.

 

 

sursa: rasarit.com

Source Link

Views: 1