Tag: religios

Toleranța în societatea islamică – 2

Toleranța în societatea islamică – 2

-partea a doua-

Mustafa Sibaee

 

 

Una din manifestarile tolerantei a fost si situarea moscheilor in imediata vecinatate a bisericilor, reprezentantii clerului crestin avand autoritate deplina asupra enoriasilor lor in privinta treburilor religioase.

Purple-orange-flowers-wallpaper-hdStatul nu se amesteca in aceste lucruri, ba mai mult decat atat, intervenea pentru aplanarea divergentelor dintre doctrinele lor, incercand sa-i impace. In perioada Imperiului Bizantin, Melikitii ii persecutau pe coptii din Egipt si le luau bisericile. Cand au cucerit Egiptul, musulmanii le-au restituit coptilor bisericile care le apartinusera si le-au facut dreptate, insa coptii i-au atacat dupa aceea pe Melikiti, razbunandu-se pe ei pentru ceea ce le facusera inainte de cucerirea araba, iar acestia i s-ua plans de aceasta razbunare lui Harun ar-Rasid, care a poruncit sa fie recuparate bisericile pe care pusesera stapanire coptii din Egipt si le-a restituit, dupa ce a intervenit la el patriarhul Melikitilor.

Cat despre liberatatea clericilor in privinta ritualurilor si mentinerii autoritatii asupra enoriasilor lor, fara ca statul sa se amestece in aceste treburi, locuitorii crestini ai acestei tari au simtit ceea ce nu simtisera in timpul dominatiei Imperiului Bizantin. Probabil ca toata lumea isi aminteste atitudinea sultanului Mahomed Cuceritorul, cand a cucerit orasul Constantinopolul, sediul patriarhiei ortodoxe din intregul Orient. El a declarat garantarea averilor, sufletelor, ritualurilor, bisericilor si crucilor tuturor credinciosilor aflati in acest oras si i-a scutit de obligatia serviciului militar. In plus, le-a oferit conducatorilor lor autoritatea in problemele legislative si dreptul de a decide in legatura cu neintelegerile dintre supusii lor, fara ca statul sa se amestece in aceste chestiuni. Locuitorii orasului Constantinopol au vazut in aceasta o mare deosebire intre tratamentul de care avusesera parte in timpul Bizantinilor si tratamentul de care au beneficiat in timpul sultanului Mahomed Cuceritorul, caci bizantinii se amestecasera in disputele lor doctrinare, preferandu-i pe adeptii bisericii lor in defavoarea adeptilor celorlate biserici, si de aceea, au fost multumiti de noua guvernare si siau deschis sufletele in fata tolerantei religioase, pe care nu o cunoscusera mai inainte, din partea carmuitorilor coreligionari.

Patriarhul Bizantului se asemana prin autoritatea care i se conferise cu un stat in stat. El, împreuna cu comunitatea sa, s-au bucurat de cel mai bun tratament vreme de aproape cinci sute de ani, dispunand de o autonomie efectiva, fara sa li se ceara in schimb nici soldati si nici bani.

Este regretabil ca aceasta toleranta religioasa fara precedent in istorie a reprezentat inceputul privilegiilor straine, pe care occidentalii le-au speculat la sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX pentru a lichida manifestarile suveranitatii nationale in cadrul acestei tari.

Un alt aspect al tolerantei religioase a civilizatiei islamice este reprezentat de faptul ca, in timpul cuceririlor musulmane, numeroase biserici au fost folosite ca locuri de rugaciune atat de catre musulmani cat si de crestini in acelasi timp. Am vazut ca Profetul Muhammad Allah sa-l binecuvanteze si sa-l miluiasca! le-a permis crestinilor din Najran sa se roage in moscheea sa, alaturi de musulmaniii care-si implineau Rugaciunea lor. Crestinii au acceptat, dupa cucerire, ca musulmanii sa ia jumatate din marea biserica a Sfantului Ioan din Damasc, devenita apoi moscheea Omeiazilor, iar musulmanii au acceptat sa-si implineasca Rugaciunea in ea. Adeptii celor doua religii puteau fi vazuti rugandu-se unii alaturi de ceilalti; unii indreptandu-se spre qibla iar ceilalti indreptandu-se spre Rasarit. Aceasta este inca o manifestare stralucita, singulara in istorie, cu adanca semnificatie, care demonstra toleranta religioasa a civilizatiei islamice.

 

 

 

Sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul AziSource Link

Views: 7

12 argumente pentru Muhammad – part 2

 

 

Sh. Abdul Rahman Abdul Khaliq

 

 

6297639845_3e5145e21d_oCu fiecare generaţie, de atunci şi până în zilele noastre, cei care cred în acest Nobil Profet au aderat pe deplin la învăţăturile sale. În cazul unora, acest lucru a ajuns la un astfel de nivel încât să-şi dorească să urmeze şi să adere la “calea” Profetului în materie de probleme personale pe care, altfel, Dumnezeu nu le-a avut în vedere pentru a constitui o obligaţie ce trebuie respectată. De exemplu, unii preferă să consume doar acele mâncăruri specifice şi să poarte doar acele straie anume care-I plăceau Profetului.

În plus faţă de acestea, aceia care cred în Muhammad repetă acele laude aduse lui Dumnezeu, acele rugăciuni speciale şi invocari pe care acesta obişnuia să le spună în timpul fiecărei sale acţiuni pe timp de zi şi de noapte: ce spunea atunci când  saluta oamenii, când intra sau ieşea din casă, când intra sau ieşea din moschee, când intra sau ieşea din baie, când mergea la culcare sau se trezea din somn, când observa aparitia semilunii pe cer, cand observa apariţia noilor fructe în arbori, când mânca, bea, se îmbrăca, călătorea, călărea şi se întorcea din  călătorie, etc. Dacă ignorăm aceste aspecte, toţi aceia care cred în Muhammad  îndeplinesc pe de-a-ntregul – în cele mai mici detalii – fiecare act de venerare – precum rugăciunea, postul, pomana şi pelerinajul – după cum a predicat şi practicat însuşi acest Nobil Profet (fie ca binecuvântările şi pacea lui Allah să coboare asupra sa!). Toate acestea permit celor care cred în el să-şi trăiască viaţa în toate aspectele ei având acest Nobil Profet drept exemplu, ca şi când l-ar avea în faţa lor aievea, model de urmat în toate acţiunile lor.

 

8. Nu a existat vreodată şi nici nu va exista un om pe faţa pământului care să se bucure de o asemenea iubire, respect, cinste şi supunere în toate aspectele – de mică sau mare importanţă – aşa cum s-a bucurat acest Nobil Profet.

 

9. Înca de pe vremea sa, în fiecare regiune a acestui Pământ şi în fiecare epocă, acest Nobil Profet a fost urmat de oameni din toate rasele, de toate culorile şi din toate naţiunile. Mulţi dintre aceia care l-au urmat fueseseră anterior creştini, evrei, păgâni, idolatri sau atei. Printre cei care au ales să-l urmeze se numărau  aceia care se remarcau printr-o judecată sănătoasă, prin înţelepciune, reflecţie şi  previziune. Ei au ales să-l urmeze pe acest Nobil Profet după ce au fost martorii semnelor care demonstrau autenticitatea acestuia şi ale dovezilor privind  miracolele înfăptuite de el. Ei nu au ales să-l urmeze pe Muhammad din obligaţie  sau constrângere, sau pentru a continua tradiţia părinţilor lor. Într-adevăr mulţi  dintre adepţii acestui Profet au ales să-l urmeze în perioada în care Islamul se bucura de o mai mică recunoaştere, când existau doar câţiva musulmani, şi când adepţii săi erau  supuşi unor persecuţii severe. Mulţi dintre aceia care l-au urmat pe Profet nu au făcut aceasta din dorinţa de obţine unele beneficii materiale. Într-adevăr, mulţi dintre adepţii săi au suferit extraordinar de mult de pe urma răului si persecuţiilor abătute asupra lor ca urmare a devenirii partizani ai acestui Profet. În ciuda acestor rele şi persecuţii, nimic din cele menţionate nu i-a întors din drum. Fraţi ai mei! Toate acestea dovedesc clar oricărui om înzestrat cu raţiune că acest Profet a fost cu adevărat şi fără tăgadă mesagerul lui Dumnezeu şi că nu a fost un simplu om care a pretins că are darul profeţiei sau care a vorbit de Dumnezeu fără ştiinţă.

 

10. Datorită acestor lucruri, Muhammad a fost propovăduitorul unei mari religii prin crezul şi forma ei de prezentare. Muhamad l-a descris pe Dumnezeu cu atributele perfecţiunii desăvârşite, şi în acelaşi timp într-o manieră liberă de intenţia de a-i  atribui orice imperfecţiune. Nici măcar filosofii sau întelepţii nu ar putea să-L  descrie astfel pe Dumnezeu. Cu adevărat este imposibil să ne imaginăm ca o minte umană ar putea concepe o fiinţă existentă care poseda o astfel de deplină potenţă/capacitate, ştiinţă şi măreţie; Care a supus creaţia; care a cuprins totul în Univers, la scară mica sau mare; şi Care poseda o astfel de îndurare fără cusur.

Nu stă în capacitatea niciunei fiinţe umane să creeze o astfel de lege perfectă bazată pe dreptate, egalitate, îndurare şi obiectivitate în toate domeniile activităţii umane pe acest pământ, asemenea celei pe care a revelat-o Muhammad – precum cumpărarea şi vânzarea, căsătoria şi divorţul, închirierea, mărturia, custodia şi toate celelalte contracte care sunt necesare susţinerii vieţii şi civilizaţiei pe pământ.

 

11. Este imposibil ca o persoană să conceapă înţelepciunea, moralitatea, bunele  maniere, nobleţea de caracter în forma propovaduită de acest Profet Demn de  Laudă . Într-o manieră deplină şi desăvârşită, Muhammad a răspândit o învăţătură cu privire la  caracter şi buna purtare în ceea ce priveşte părinţii, rudele, prietenii, familia, umanitatea, animalele, plantele şi lucrurile fără viaţă. Este imposibil ca mintea umană singură să cuprindă toată acea învăţătură sau să creeze o învăţătură asemănătoare. Toate acestea indică fără echivoc faptul că acest Trimis nu a  predicat aceste precepte din proprie voinţă, ci mai degrabă acestea reprezentau  învăţătură şi inspiraţia primită de El de la Cel Care a creat pământul şi cerurile  înalte de deasupra şi universul cu arhitectura şi perfecţiunea sa miraculoasă.

 

12. Alcătuirea legislativa şi crezul religios al religiei propovăduite de Trimisul Muhamad  se  aseamană cu construcţia cerurilor şi pământului. Toate acestea demonstrează  că Cel Care a creat cerurile şi pământul este acelaşi care a trimis această mare  lege şi dreapta religie. Gradul de inimitabilitate al legii Divine trimisă pe pământ  prin persoana lui Muhammad este acelaşi ca în cazul creaţiei Divine a cerurilor şi pământului. Căci tot aşa cum umanitatea nu poate crea acest univers, în aceeaşi măsură umanitatea nu poate concepe o lege asemenea legii lui Dumnezeu, revelată prin Supusul şi mesagerul Său Muhammad .

 

 

sursa: Biblioteca virtuala  IslamRomaniaSource Link

Views: 1

Toleranța în societatea islamică – 2

Toleranța în societatea islamică – 2 -partea a doua- Mustafa Sibaee     Una din manifestarile tolerantei a fost si situarea moscheilor in imediata vecinatate a bisericilor, reprezentantii clerului crestin avand autoritate deplina asupra enoriasilor lor in privinta treburilor religioase. Statul nu se amesteca in aceste lucruri, ba mai mult decat atat, intervenea pentru aplanarea […]

Toleranța în societatea islamică – 2

-partea a doua-

Mustafa Sibaee

 

 

Una din manifestarile tolerantei a fost si situarea moscheilor in imediata vecinatate a bisericilor, reprezentantii clerului crestin avand autoritate deplina asupra enoriasilor lor in privinta treburilor religioase.

Purple-orange-flowers-wallpaper-hdStatul nu se amesteca in aceste lucruri, ba mai mult decat atat, intervenea pentru aplanarea divergentelor dintre doctrinele lor, incercand sa-i impace. In perioada Imperiului Bizantin, Melikitii ii persecutau pe coptii din Egipt si le luau bisericile. Cand au cucerit Egiptul, musulmanii le-au restituit coptilor bisericile care le apartinusera si le-au facut dreptate, insa coptii i-au atacat dupa aceea pe Melikiti, razbunandu-se pe ei pentru ceea ce le facusera inainte de cucerirea araba, iar acestia i s-ua plans de aceasta razbunare lui Harun ar-Rasid, care a poruncit sa fie recuparate bisericile pe care pusesera stapanire coptii din Egipt si le-a restituit, dupa ce a intervenit la el patriarhul Melikitilor.

Cat despre liberatatea clericilor in privinta ritualurilor si mentinerii autoritatii asupra enoriasilor lor, fara ca statul sa se amestece in aceste treburi, locuitorii crestini ai acestei tari au simtit ceea ce nu simtisera in timpul dominatiei Imperiului Bizantin. Probabil ca toata lumea isi aminteste atitudinea sultanului Mahomed Cuceritorul, cand a cucerit orasul Constantinopolul, sediul patriarhiei ortodoxe din intregul Orient. El a declarat garantarea averilor, sufletelor, ritualurilor, bisericilor si crucilor tuturor credinciosilor aflati in acest oras si i-a scutit de obligatia serviciului militar. In plus, le-a oferit conducatorilor lor autoritatea in problemele legislative si dreptul de a decide in legatura cu neintelegerile dintre supusii lor, fara ca statul sa se amestece in aceste chestiuni. Locuitorii orasului Constantinopol au vazut in aceasta o mare deosebire intre tratamentul de care avusesera parte in timpul Bizantinilor si tratamentul de care au beneficiat in timpul sultanului Mahomed Cuceritorul, caci bizantinii se amestecasera in disputele lor doctrinare, preferandu-i pe adeptii bisericii lor in defavoarea adeptilor celorlate biserici, si de aceea, au fost multumiti de noua guvernare si siau deschis sufletele in fata tolerantei religioase, pe care nu o cunoscusera mai inainte, din partea carmuitorilor coreligionari.

Patriarhul Bizantului se asemana prin autoritatea care i se conferise cu un stat in stat. El, împreuna cu comunitatea sa, s-au bucurat de cel mai bun tratament vreme de aproape cinci sute de ani, dispunand de o autonomie efectiva, fara sa li se ceara in schimb nici soldati si nici bani.

Este regretabil ca aceasta toleranta religioasa fara precedent in istorie a reprezentat inceputul privilegiilor straine, pe care occidentalii le-au speculat la sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX pentru a lichida manifestarile suveranitatii nationale in cadrul acestei tari.

Un alt aspect al tolerantei religioase a civilizatiei islamice este reprezentat de faptul ca, in timpul cuceririlor musulmane, numeroase biserici au fost folosite ca locuri de rugaciune atat de catre musulmani cat si de crestini in acelasi timp. Am vazut ca Profetul Muhammad Allah sa-l binecuvanteze si sa-l miluiasca! le-a permis crestinilor din Najran sa se roage in moscheea sa, alaturi de musulmaniii care-si implineau Rugaciunea lor. Crestinii au acceptat, dupa cucerire, ca musulmanii sa ia jumatate din marea biserica a Sfantului Ioan din Damasc, devenita apoi moscheea Omeiazilor, iar musulmanii au acceptat sa-si implineasca Rugaciunea in ea. Adeptii celor doua religii puteau fi vazuti rugandu-se unii alaturi de ceilalti; unii indreptandu-se spre qibla iar ceilalti indreptandu-se spre Rasarit. Aceasta este inca o manifestare stralucita, singulara in istorie, cu adanca semnificatie, care demonstra toleranta religioasa a civilizatiei islamice.

 

 

 

Sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

Source Link

Views: 3