11 Septembrie și Islamul

    În calitate de musulmani, noi condamnăm categoric  atacurile teroriste din cele două oraşe mari din SUA din 11  septembrie 2001, atacuri care au cauzat moartea şi rănirea  miilor de oameni nevinovaţi, şi oferim condoleanţe naţiunii  americane. Aceste atacuri au propulsat în topul agendei  mondiale subiecte importante de discuţie referitoare la  adevărata sursă a […]

 

 

National_Park_Service_9-11_Statue_of_Liberty_and_WTC_fireÎn calitate de musulmani, noi condamnăm categoric  atacurile teroriste din cele două oraşe mari din SUA din 11  septembrie 2001, atacuri care au cauzat moartea şi rănirea  miilor de oameni nevinovaţi, şi oferim condoleanţe naţiunii  americane. Aceste atacuri au propulsat în topul agendei  mondiale subiecte importante de discuţie referitoare la  adevărata sursă a terorismului. Astfel, s-a anunţat în întreaga  lume că Islamul este o religie a păcii şi a toleranţei care  îndeamnă oamenii la manifestarea compasiunii şi a dreptăţii.

Mulţi conducători din lume, multe organizaţii media, staţii de  televiziune şi de radio au declarat că Islamul adevărat interzice  violenţa şi încurajează pacea între oameni şi naţiuni. Cercurile  occidentale care au ajuns la înţelegerea religiei Islamului şi  care sunt bine informate despre Islam, aşa cum este el prezentat de către Allah în Coran, au remarcat clar faptul că  „Islamul” şi „teroarea” nu pot sta faţă în faţă şi că nicio religie  divină nu permite violenţa.

Această carte susţine că sursa terorii, teroare pe care o  condamnăm categoric, nu rezidă într-o religie divină şi nu  există loc pentru terorism în Islam. Acest aspect este evident în  Coran, principala sursă a Islamului, şi în practicile tuturor  conducătorilor musulmani adevăraţi, profetul Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) fiind cel mai  important dintre ei.

Aşa cum se ştie, timp de secole, diferite acte de terorism  au fost efectuate în diferite părţi ale lumii de diferite grupuri, dintr-o mulţime de motive. Uneori o organizaţie comunistă,  alteori o grupare fascistă şi uneori bande radicale şi separatiste  şi-au asumat responsabilitatea pentru aceste acte. În timp ce  ţări, precum America, devin adesea ţinta atacurilor iniţiate de  către grupările teroriste marginale şi rasiste, ţările europene au  fost scena centrală a actelor violente realizate de grupările  teroriste. Noiembrie în Grecia, RAF (Banda Armatei Roşii) şi  Neo-Nazismul în Germania, ETA în Spania, Brigăzile Roşii în Italia şi multe alte organizaţii căută să-şi facă auzită vocea prin  teroare şi violenţă, prin uciderea oamenilor inocenţi şi fără  apărare. Natura terorismului se schimbă odată cu schimbarea  condiţiilor lumii, prin creşterea impactului lor şi a puterii noilor tehnologii. În particular, instrumentele de comunicare  în masă (cum ar fi internetul) extind domeniul şi influenţa  activităţilor teroriste în mod considerabil.

Pe lângă organizaţiile occidentale, există şi alte  organizaţii teroriste din Orientul Mijlociu. Atacuri teroriste au  fost lansate de aceste grupuri în toate colţurile lumii. Din  păcate, faptul că organizatorii diferitelor acte de terorism au  avut identitate creştină, musulmană sau iudaică au determinat  anumite persoane să înainteze reclamaţii ce nu se aplică însă religiilor divine. Adevărul este că, dacă teroriştii au identitate  musulmană, teroarea pe care ei o perpetuează nu poate fi  etichetată drept „teroare islamică”, aşa cum nu poate fi numită  nici „teroare iudaică”, dacă făptuitorii săi au fost de religie  iudaică, sau „teroare creştină”, dacă ei au fost creştini. Aşa cum vom examina în paginile următoare, uciderea unor oameni nevinovaţi în numele unei religii divine este  inacceptabilă. Trebuie să păstrăm în minte că, printre cei care  au fost omorâţi în New York şi Washington, au fost oameni  care l-au iubit pe Iisus (creştinii), pe profetul Moise (evreii) şi  pe profetul Muhammed (musulmanii). Dacă nu este iertat de Allah, uciderea oamenilor nevinovaţi reprezintă un mare păcat  ce va fi pedepsit cu chinurile Iadului.

Agresorii pot comite o asemenea violenţă doar cu  intenţia de a ataca însăşi religia. Mai este posibil ca aceia care  au adus violenţa să fi procedat astfel pentru a rupe oamenii de  religie şi pentru a genera ură şi indignare în sufletele celor care  sunt înclinaţi spre religie. În consecinţă, fiecare atac asupra  cetăţenilor americani sau a altor oameni inocenţi, realizat în  numele religiei, este în cele din urmă un atac împotriva  religiei.

Religia ne porunceşte dragoste, milostenie şi pace. Teroarea, pe de altă parte, este opusul religiei; este crudă, fără  milă şi generează vărsare de sânge şi nefericire. Aceasta fiind  situaţia, originile unui act terorist ar trebui căutate în  necredinţă mai degrabă decât în religie. Oamenii cu o  perspectivă fascistă, comunistă, rasistă sau materialistă asupra  vieţii ar trebui să fie suspectaţi ca potenţiali făptaşi. Numele  sau identitatea unui trăgător nu este importantă. Dacă el poate  ucide oameni nevinovaţi fără niciun fior, atunci este un om  fără credinţă şi nu un credincios. El este un criminal fără frică  de Allah, a cărui ambiţie principală este vărsarea de sânge şi cauzarea de suferinţă. Din acest motiv, „teroarea islamică” este  un concept eronat care contrazice mesajul Islamului. Religia  Islamului sub nicio formă nu poate încuraja răspândirea terorii. Dimpotrivă, teroarea (de exemplu: crimele comise  împotriva oamenilor nevinovaţi) reprezintă un mare păcat în  Islam, iar musulmanii sunt responsabili de prevenirea acestor acte şi de a aduce pace şi dreptate în lume.

 

 

sursa: Asociatia Musulmanilor din Romania

Source Link

Views: 4

Este religia demodată? – partea 1

  Orbiți de evoluția științei în timpul secolelor 18 și 19 mulți  vestici au considerat că religia este inutilă și o dată pentru  totdeauna a capitulat în fața științei. Aproape toți psihologii și sociologii vestici eminenți s-au exprimat în termeni similari. Astfel, Freud, de exemplu, a arătat inutilitatea oricărui fel de apărare pentru ceea ce […]

 

sigmundOrbiți de evoluția științei în timpul secolelor 18 și 19 mulți  vestici au considerat că religia este inutilă și o dată pentru  totdeauna a capitulat în fața științei. Aproape toți psihologii și sociologii vestici eminenți s-au exprimat în termeni similari.

Astfel, Freud, de exemplu, a arătat inutilitatea oricărui fel de apărare pentru ceea ce religia susținea în timpurile moderne afirmă că viața omului traversează trei faze psihologice distincte: superstiția, religia și știința. Acum, fiind era științei toate religiei au fost considerate demodate.

După cum am explicat deja anterior în prefață existau unele cauze sigure care conduceau oamenii de știință în Europa să adopte o viziune a vieții opusă religiei și bazată pe dușmănia față de ea. S-a datorat marii controverse apărute între oamenii de știință si biserica creștină, ce i-au făcut să gândească – în mod justificat, bineînțeles – că orice susținea biserica a fost reacționar, regresiv, retrograd și superstițios și de aceea este necesar să se facă loc  științei pentru a permite omenirii să înainteze pe calea civilizației.
Fără a aprecia diferența dintre condițiile de viață particulare  dobândite în Europa în timpul acestui conflict nefericit și cei în  propriul lor Orient islamic, oameni care s-au opus tradițiilor lor sacre, care în generațiile trecute și-au plecat capul în fața lor și-au cerut drepturile lor abrogate. Apoi, s-a răspândit imitația care a  afectat Orientul islamic dominat și i-a făcut pe cei naivi dintre  aceștia să creadă că singurul mod de a progresa era acela de a urma națiunile dominante ale Europei și că ei trebuie să renunțe la  religia lor așa cum Europa deja o făcuse temându-se că vor fi prinși  într-un abis al reacționalismului, regresului și înșelăciunii, dar  acești oameni au neglijat faptul că și în Occident nu toți oamenii de  știință renumiți se opuneau religiei; și nici operele lor nu militau  pentru astfel de lucruri, pe de altă parte putem găsi unii  intelectuali de mare valoare care eliberați de materialismul Europei păgâne au ajuns la concluzia că religia este o necesitate psihologică  cât și intelectuală a omenirii.
Cel mai celebru dintre ei este astronomul James Jeans care și-a  început cariera intelectuală ca un sceptic păgân dar a fost condus în  final de cercetările sale științifice la concluzia că cele mai mari probleme ale științei nu pot fi rezolvate fără credința în Dumnezeu.
Faimosul sociolog Jeans Bridge a mers atât de departe în a lăuda  islamul pentru obținerea unui amalgam victorios a laicului cu  spiritualul într-un sistem armonios de gândire amestecat cu un cod de viață practic.

Binecunoscutul scriitor englez, Somerset Maugham a  rezumat întreaga atitudine a Europei moderne față de religie când a  remarcat că Europa a descoperit în timpurile prezente un nou Dumnezeu – știința, cu excepția celor vârstnici.
Dumnezeul științei s-a dovedit de fapt a fi extrem de schimbător,  capricios și constant schimbând pozițiile, susținând astăzi ca fiind  adevărat și real ceea ce a susținut ieri că ar fi fals și ilogic și vice versa, iar ca rezultat îi vedem pe „veneratorii” lor sortiți  unei existențe de neliniște veșnică și anxientate, atunci cum își pot  găsi ei liniștea sufletească cu un asemenea Dumnezeu capricios?
Această constantă neliniște de care vestul modern este afectat este o  realitate, este confirmată de numărul mare de psihologi și tulburări  majore care sunt atât de comune în comunitate vestică în ziua de azi.
Un alt rezultat al acestei divinizări a științei moderne constă în  faptul că lumea în care trăim, este lipsită de toate înțelesurile și  scopurile cu nicio putere mai înaltă sau poruncă de călăuzire, o  lupta persistentă are loc între forțele opozante. Ca un rezultat,  totul din această lume suferă schimbări: sistemul economic și politic  se schimbă, relațiile dintre state și individuali se alterează, chiar  și realitățile științifice se schimbă. La ce poate omul să se aștepte  în afară de sărăcie și neliniște perpetuală într-o lume cu o  atitudine atât de sobră, în care nu există nicio Putere Măreață către  care să se întoarcă pentru susținere, putere și confort în această  luptă dură a vieții.
Este religia și numai religia cea care poate reda umanității pace și  liniște. Pune în om dragostea față de divinitate și curaj pentru a  face față forțelor răului și tiraniei ca o condiție necesară de a  obține mulțumirea lui Dumnezeu și pentru a face predominantă voința  Lui pe pământ așteptând cu răbdare răsplata lui în Viața de Apoi. Nu  are nevoie umanitatea de pace, liniște, confort, într-un singur  cuvânt, religie?
Ce se va alege din om fără credință și care nu crede într-o viață  eternă în Viața de Apoi? În acest context, viața omului pe pământ  necesită noi dimensiuni deschizătoare de orizonturi mult mai înalte ale progresului dinaintea lui, în absență fiind inevitabil asuprit de  un sentiment de lipsă de însemnătate, care înseamnă o scurtare  virtuală a duratei totale de viață a omului, făcându-l o jucărie în  mâinile propriilor sale dorințe și capricii care nu îl învață altceva  decât să se îndepărteze pe cât posibil de cantitatea de mulțumire în  timpul scurtei sale șederi pe pământ. Rivalități, bătălii sălbatice  și conflicte asupra câștigurilor materiale, căci nu există o Putere  mai măreață pentru controlarea dorințelor omului. Astfel, orbiți de  capriciile și lăcomia lor, fiecare dintre ei vor să aibă parte de  orice le cade în mâini în cel mai scurt timp posibil.
Astfel, omul se coboară la planuri mai joase ale gândirii și  sentimentelor. Imaginația sa se scufundă și în același mod și  idealurile și mijloacele de a le obține. Omenirea este sortită unei  existențe cu veșnice războaie nimicitoare și oribile care abia îi  permit să se înalțe spre  mai înalte și nobile ale vieții. Într-o asemenea lume, nu există loc  pentru dragoste și susținere deoarece oamenii sunt în totalitate  obsedați de plăcerile lor carnale. Ei sunt conduși orbește de  plăcerile lor. Cum reușesc ei în asemenea context să aibă aspirații  înalte sau chiar să aprecieze sentimentele sincere ale omului?
Omul într-o asemenea lume fără îndoială câștigă unele profituri  materiale. Dar cât de utile sunt când oamenii se ceartă constant  pentru ele, fiecare fiind pregătit să taie gâtul fratelui său dacă  este o oportunitate pentru propria sa bunăstare materială.
Materialismul afectează viața atât de mult încât realizările  materiale ale omului sunt transmise fără sens și fără nicio  folosință. Oamenii sunt înrobiți de lăcomie, capricii și avariție. Ei nu au absolut niciun control asupra lor. Nici nu pot spera vreodată  să se elibereze de aceste dificultăți. În mod similar, națiunile,  datorită unor asemenea cauze, sunt implicate în războaie devastatoare  care afectează toată armonia vieții. știința cu toate armele sale  cumplite este implicată în exterminarea rasei umane și distrugerea  sa, mai degrabă decât în a ajuta omul și a contribui la bunăstarea  sa.
Privită din acest context, religia înseamnă limitarea orizontului  mintal al omenirii, deoarece viața nu face parte din această lume,  dar continuă chiar după ea – o eternitate. Acest lucru aduce speranță  în inima omului și îl încurajează să lupte cu fermitate împotriva  răului și asupririi. Religia ne învață să iubim, să apreciem și  frăția universală și este astfel singura cale de pace, prosperitate  și progres care ea însăși constituie un motiv suficient pentru  conservarea sa. Înzestrează omul în cele mai bune maniere pentru  lupta dură a vieții. Mai mult, este credința și numai credința care  poate inspira omul să se autodepășească și să sufere pentru  susținerea idealurilor nobile și înalte. Odată îndepărtate de el nu  îi este lăsat nimic spre care să tânjească și în care să își pună  speranțele. El se schimbă brusc într-o brută. Mulți oameni caută să  lupte pentru cauze nobile ale adevărului petrecându-și întreaga viață luptând și cu toate astea, nu au obținut nimic din punct de vedere material. Ce le-a inspirat pe aceste suflete nobile să lupte pentru o cauză care nu le-a adus nicio răsplată materială, și pentru care mai mult au pierdut și puținul pe care îl aveau? Fără îndoială, a fost unul dintre multele miracole ale credinței, pentru care, în privința motivațiilor egoiste, avariția, lăcomia, capriciile etc acestea niciodată nu pot face omul să obțină ceva într-adevăr bun, nobil sau de o valoare permanentă. De aceea, triumfurile materiale dobândite prin avariția egoistă sunt atât de puțin trăite și temporare încât stimulentul pentru un câștig imediat nu poate înzestra omul cu o personalitate, nici nu îi poate oferi curajul să aibă răbdarea în fața suferinței îndelungate pentru o cauză cu adevărat înaltă și nobilă.

 

– finalul părții întâi –

 

Sursa: Grupul Resurse Islamice

Source Link

Views: 4

Religia

Fethullah Gulen   Religia este o înmănunchiere de principii Divine care îi călăuzesc pe oameni spre bine nu prin forţă, ci fă-când apel la libera lor voinţă; toate principiile care asigură propăşirea noastră spirituală şi materială, şi prin aceas­ta fericirea noastră în cele două lumi, le regăsim în religie. Religia este recunoaşterea lui Allah în […]

Fethullah Gulen

 

iStock_000016097473XSmall1Religia este o înmănunchiere de principii Divine care îi călăuzesc pe oameni spre bine nu prin forţă, ci fă-când apel la libera lor voinţă; toate principiile care asigură propăşirea noastră spirituală şi materială, şi prin aceas­ta fericirea noastră în cele două lumi, le regăsim în religie.

Religia este recunoaşterea lui Allah în Unicitatea Sa absolută şi transcendentală, atingerea purităţii spirituale urmând calea Sa, este stabilirea unor relaţii în numele Lui şi după poruncile Lui, şi mai este un interes profund şi dragoste pentru întrea­ga creaţie, în numele Lui.

Mai devreme sau mai târziu, cei care nu recunosc religia ajung să dispreţuiască valorile înalte, cum ar fi puritatea, pa­triotismul şi dragostea de oameni.

Imoralitatea este o boală care se naşte din absenţa religiei, iar anarhia este produsul aceleiaşi lipse.

Oare ateii, care întreaga lor viaţă nu fac altceva decât să ata­ce, nu au datoria de a dovedi care sunt avantajele şi bunele urmări ale ateismului, dacă acestea cumva există?

Religia şi ştiinţa sunt două feţe ale aceluiaşi adevăr. Religia ne călăuzeşte pe calea adevărată a fericirii; ştiinţa, bine înţeleasă şi folosită, este ca o torţă care ne luminează aceeaşi cale.

Bărbaţii şi femeile îşi ating adevărata umanitate prin religie, şi acesta este lucrul care îi deosebeşte de animale; ateii nu arată că ar exista vreo deosebire între fiinţele umane şi animale.

Religia este calea pe care Allah a hotărât-o, pe când ateis­mul este calea satanei; de aceea, lupta dintre religie şi ateism a existat încă din vremea lui Adam şi va continua să existe până în Ziua de Apoi.

Toate florile frumoase ale virtuţilor demne de laudă cresc în grădinile religiei, şi tot acolo cresc şi fructele cele mai dee seamă ale arborelui creaţiei, precum Profeţii, sfinţii şi marii învăţaţi. Ateii îi nesocotesc în mod deliberat. Dar, cât ar în­cerca, nu pot să-i scoată nici din inimile oamenilor şi nici din paginile cărţilor.

Nu există nimic în religia adevărată care să contravină cu-noaşterii, bunei judecăţi şi bunului simţ. De aceea, religia adevărată nu poate fi criticată dintr-o perspectivă raţională. Oamenii care nu acceptă religia sunt lipsiţi de judecată sau au o concepţie greşită despre ştiinţă şi cunoaştere.

Religia este o sursă binecuvântată şi nesecată, aşezată la baza civilizaţiei adevărate. Prin adevărata religie, sufletul şi trăirile noastre se înalţă şi ne poartă spre lumile metafizice, unde pri­mim din abundenţă hrana frumuseţii, a virtuţii şi a bunătăţii.

De la apariţia sa pe pământ, omenirea şi-a găsit adevărata pace şi fericire în religie. Aşa cum nu putem vorbi despre moralitate şi virtute acolo unde oamenii nu practică adevă-rata religie, nu putem vorbi nici despre adevărata fericire. Moralitatea şi virtutea izvorăsc dintr-o conştiinţă curată şi sănătoasă. Religia este cea care conferă puritate conştiinţei, pentru că ea este legătura dintre om şi Divinitate. Religia este şcoala cea mai bună şi instituţia binecuvântată prin care pot fi dezvoltate virtuţile morale. Este o şcoală cu porţile deschise pentru orişicine, fie el tânăr sau bătrân. Numai cei care se ţin aproape de ea pot cunoaşte pacea, mulţumirea şi libertatea. Din contră, oamenii fără religie ajung să piardă totul, inclusiv propria lor identitate.

Virtutea trebuie căutată în practicarea credinţei. Rar se în-tâmplă să găseşti virtuţi demne de laudă la un ateu. Şi la fel de rar, să nu găseşti niciuna la omul credincios.

 

ro.fgulen.com

Source Link

Views: 1