Tag: rugaciune

Rugăciunile de sărbătoare (‘id)

Rugăciunile de sărbătoare (‘id)

Sayyid Sabiq

 

APTOPIX India Eid Al FitrRugaciunile celor doua sarbatori au fost instituite in primul an dupa emigrare. Ele sunt sunnah mu’kkadah, Profetul (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa !) facandu-le intotdeauna, cerand barbatilor si femeilor sa faca acelasi lucru.

Ingrijirea (curatenia) pentru cele doua sarbatori : Este preferabil sa se faca ghusl, sa se parfumeze si sa se poarte cele mai bune haine de cele doua sarbatori.

Ja’far ibn-Muhammed a relatat de la tatal sau, sub autoritatea bunicului, care a relatat ca Profetul obisnuia sa poarte o manta yemenita, de fiecare data cand sosea ziua de sarbatoare (relatat de ash-Shaf’i si al-Baghawi)

Al-Hassan as-Sibt a spus : “Mesagerul lui Allah ne-a poruncit ca, de cele doua sarbatori, sa purtam cele mai bune haine pe care le avem, sa folosim cel mai bun parfum si sa sacrificam cel mai bun animal.” (relatat de al-Hakim, in lantul sau gasindu-se si Ishaq ibn Barzakh, declarat slab de catre al-‘Azdi, in timp ce Ibn Hibban sustine ca este demn de incredere)

Ibn al-Qayyim a scris : “Profetul obisnuia sa poarte cele mai minunate haine, avand una speciala pe care o prefera de sarbatori si jumu’ah.”

Mancarea de cele doua sarbatori : De ‘id-ul fitr (sfarsitul Ramadanului) este bine sa se manance inainte de a merge la rugaciunea specifica, insa nu acelasi lucru se poate spune si despre ‘id-ul adha (comemorand sacrificiul profetului Avraam). Astfel, daca de ‘id-ul fitr este sunnah sa se manance un numar impar de curmale inainte de rugaciune, de ‘id-ul adha acest lucru trebuie amanat pana la revenirea de la rugaciune cand se poate manca din ceea ce a fost sacrificat (daca a fost sacrificat un animal).

Anas a relatat : “Profetul nu mergea la sarbatoarea intreruperii postului pana cand nu consuma un numar impar de curmale.” (relatat de Ahmad si al-Bukhari)

Buraidah a spus : “Profetul nu obisnuia sa participe la sarbatoarea de intrerupere a postului pana cand nu manca, iar in ziua sacrificiului (‘id-ul adha) nu servea nimic pana cand nu se intorcea [de la rugaciune].” (relatat de at-Tirmidhi si Ibn Majah, precum si de catre Ahmad care a adaugat : “Si obisnuia sa manance din ceea ce a sacrificat.”)

In al-Muwatta’ s-a retinut de la Sa’id ibn al-Musayyab ca oamenilor li s-a spus sa manance inainte ca iasa afara in ziua care marcheaza finalul postului.

Ibn-Qudamah a spus : “Nu cunosc sa existe vreo divergenta de opinie legata de grabirea mancarii [de dimineata devreme] in ziua care marcheaza terminarea postului.”

Mersul la locul de rugaciune (musalla) : Rugaciunea de sarbatoare poate sa fie facuta in moschee, insa este preferabil ca ea sa se desfasoare intrun loc situat in afara orasului, atat timp cat nu exista niciun motiv sau scuza sa se procedeze altfel (ex. : vremea urata etc.), deoarece Profetul se ruga de cele doua sarbatori la periferia Medinei, el niciodata nerugandu-se in moscheea sa, cu exceptia cazului in care ploua.

Abu Hurairah a relatat ca ploua in ziua de sarbatoare, ceea ce l-a determinat pe Profet sa-i conduca in rugaciunea specifica in moschee. (relatat de Abu Dawud, Ibn Majah si al-Hakim, lantul sau continand un relatator necunoscut; Al-Hafiz a spus in at-Talkhis : “Lantul sau [de relatatori] este slab”, iar adh-Dhahabi a subliniat : “Acest hadis este respins”).

Femeile si copii mergand afara pentru rugaciunea de sarbatoare : Shari’ah cere femeilor si copiilor sa mearga la rugaciunea de sarbatoare. In categoria femeilor se includ atat cele casatorite, cat si cele necasatorite, tinere sau varstnice, precum si cele aflate in perioada de menstruatie.

Umm ‘Atiyah a spus : “Ni s-a spus sa mergem de cele doua sarbatori impreuna cu femeile necasatorite si cele aflate in perioada de menstruatie pentru a asista la un lucru bun [n.t., placut lui Allah] si pentru a face dua’ pentru musulmani. Femeile care se aflau in perioada de menstruatie stateau separate de celelalte.” (relatat de al-Bukhari si Muslim)

Ibn ‘Abbas a spus ca Profetul obisnuia sa-si ia la cele doua sarbatori sotiile si fiicele sale. (relatat de Ibn Majah si al-Baihaqi)
Si el relateaza mai departe : “Am iesit afara impreuna cu Profetul in ziua de terminare a postului si in cea a sacrificiului, iar el s-a rugat si a tinut o predica (khutbah), dupa care a mers la femei si le-a reamintit de Allah Preainaltul, indemnandu-le sa ofere milostenie.” (relatat de al-Bukhari)

Alegand drumuri diferite pentru a merge si a se intoarce la (de la) musalla : Majoritatea savantilor sunt de parere ca este preferabil pentru cineva sa mearga la rugaciune pe o cale si sa se intoarca acasa pe o alta, indiferent ca este vorba de un imam sau de un membru din adunare. Jabir a relatat : “In ziua de sarbatoare Profetul obisnuia sa aleaga carari diferite.” (relatat de al-Bukhari)

Abu Hurairah a spus : “Dupa ce Profetul mergea la rugaciunea de sarbatoare, revenea pe un drum diferit.” (relatat de Ahmad, Muslim si at-Tirmidhi)

Este, insa, permisa revenirea pe acelasi drum. Bakr ibn Mubashir a spus : “In zilele de sarbatoare obisnuiam sa merg cu, companionii Profetului catre musalla, trecand printr-o anumita vale din Medina, ajungeam la locul de rugaciune, ne rugam impreuna cu Mesagerul lui Allah, iar la final reveneam la casele noastre prin aceeasi vale. (relatat de Abu Dawud, al-Hakim si al-Bukhari in al sau Tarikh; Ibn as-Sakin a spus ca lantul sau [de relatatori] este acceptabil)

Timpul rugaciunilor de ‘id : Incepe de cand Soarele s-a ridicat trei metri deasupra liniei orizontului si se termina cand ajunge la punctul sau cel mai inalt.

Ahmad ibn Hassan al-Bana’ a inregistrat ca Jundub a spus : “Profetul s-a rugat [n.t., ca limita de timp, in ziua de sarbatoare] de ‘id-ul fitr pana cand Soarele s-a ridicat [aproximativ] sase metri [n.t., doua rumah, fiecare avand aproximativ trei metri] deasupra orizontului, si trei metri in ziua sacrificiului.”

Ash-Shaukani a spus : “Aceasta relatare este cea mai buna in materie de rugaciune de sarbatoare, aratand ca este preferabil sa se grabeasca rugaciunea de ‘id adha si sa se intarzie cea de ‘id fitr.”

Ibn Qudamah a notat : “Este sunnah sa se faca rugaciunea de ‘id adha mai devreme pentru a oferi oamenilor posibilitatea sa sacrifice, iar salat-ul fitr sa se intarzie pentru a permite plata zakat al-Fitr. Nu cunosc sa existe vreo diferenta de opinie pe acest subiect.”

Adhan-ul si iqamah pentru rugaciunea de ‘id : Ibn al-Qayyim a scris : “Cand Mesagerul lui Allah a mers la musalla (locul rugaciunii), a facut rugaciunea fara niciun adhan sau iqamah si fara sa rosteasca ‘as-salatu jami’ah’ (rugaciunea cu grupul).”

Ibn ‘Abbas si Jabir au relatat ca nu exista niciun adhan in ziua de terminare a postului sau in ziua de sacrificiu. (relatat de al-Bukhari si Muslim). Muslim a inregistrat ca ‘Ata a spus : “Jabir mi-a adus la cunostinta ca nu s-a facut niciun adhan pentru sarbatoarea de terminare a postului, nici cand imamul a sosit si nici dupa aceasta. Si nicio iqamah sau alt fel de chemare.”

Sa’d ibn abi-Waqqas a relatat : “Profetul a facut rugaciunea de sarbatoare fara adhan sau iqamah. Obisnuia sa tina doua predici (khutba) stand in picioare si separandu-le printr-o asezare [n.t., asezandu-se intre cele doua].” (relatat de al-Bazzar).

 

 

 

Sursa: Centrul Cultural Islamic IslamulAzi

Traducere: Dan MichiSource Link

Views: 1

Rugăciunea de sărbătoare – 2

 

Tekbir-ul din timpul rugaciunii de ‘id :

Rugaciunea de sarbatoare consta din doua unitati (rak’at), pe parcursul carora este sunnah sa se spuna tekbir-namaz1ul de sapte ori, dupa cel de deschidere si inainte de recitarea din Coran, in prima rak’ah. In cea de-a doua rak’ah, se face tekbir de cinci ori, dupa cel care se obisnuieste la ridicarea din prosternare. La fiecare pronuntare a tekbir-ului se ridica mainile. Acestea au la baza o relatare transmisa de la ‘Umar si fiul sau, Abdullah.

‘Amr ibn Shu’aib a relatat de la tatal sau, sub autoritatea bunicului sau, ca Profetul facea 12 takbir-uri in rugaciunea de sarbatoare, dintre care sapte in prima rak’ah si cinci in cea de-a doua. Nici inainte si nici dupa ‘id el nu s-a mai rugat altceva. (relatat de Ahmad si Ibn Majah; Ahmad a sustinut : “Eu urmez aceasta.”)

Abu Dawud si ad-Daraqutni au relatat ca Profetul a spus : “In timpul [rugaciunii] intreruperii postului se recita tekbir-uri in prima rak’ah si cinci in cea de-a doua, recitarea din Coran venind dupa ele, in ambele rak’at.” Aceasta este cea mai puternica opinie si apartine majoritatii invatatilor dintre companioni, urmasii lor si savantilor. Ibn Abdul-Barr, comentand cu privire la numarul de tekbir-uri, a notat : “Ne-a revenit din mai multe lanturi bune de relatatori ca Profetul facea sapte tekbir-uri in prima rak’ah si cinci in cea de-a doua. Acestea au fost relatate de ‘Abdullah ibn ‘Amr, Ibn ‘Umar, Jabir, ‘Aishah, Abu Waqid si ‘Amer ibn ‘Auf al-Mazni. Nimic din cele pe care le-a spus, indiferent ca a facut-o printr-un lant de relatatori puternic sau slab, nu difera fata de cele prezente.” [1]

Referitor la pauzele dintre tekbir-uri, s-a spus ca Profetul pastra tacerea pentru o scurta perioada de timp, nerelatandu-se ceva referitor la ceea ce spunea cu exactitate. Cu toate acestea, at-Tabarani si al-Baihaqi au relatat, cu un lant puternic, ca Ibn Mas’ud obisnuia sa-L preaslaveasca pe Allah Preainaltul si sa se roage pentru Profet, in aceste [mici] pauze. Acelasi lucru a fost spus si de Hudhaifah si Abu Musa. Recitarea tekbir-urilor este sunnah, ceea ce inseamna ca rugaciunea nu este anulata daca cineva le neglijeaza cu sau fara intentie.

Ibn Qudamah a spus : “Nu cunosc sa existe vreo diferenta de opinie in aceasta privinta.” Ash-Shaukani a mentionat ca opinia cea mai puternica este aceea ca, daca o persoana a uitat sa recite tekbir-urile, nu este obligata sa efectueze prosternarea de uitare. [2]

——–

[1] Scoala Hanefi sustine ca in prima rak’ah trebuie facute trei tekbir-uri, dupa cel de inceput si inainte de recitare.
[2] Ahmad si Ash-Shaf’i au sustinut ca in aceste intervale de pauza este preferabila preamarirea lui Allah Preainaltul si rostirea de expresii precum : Subhan Allah si La ilaha illAllahu wa Allahu Akbar.Source Link

Views: 1

Rugăciunea – un pilon al credinței

 

A. Al-Mawdudi
salatRugăciunea este una din îndatoririle cele mai importante ale unui musulman. Ce este de fapt Rugăciunea? Este o rugăciune zilnică care se realizaeză prin repetarea, de cinci ori pe zi, a credinţei pe care se întemeiază religia noastră. Un bun musulman se scoală de dimineaţă, se spală, se purifică şi se prezintă în faţa lui Allah, pentru salat, pentru rugăciune. Diferetele mişcări pe care le execută în timpul Rugăciunii constituie simbolul supuşeniei umane faţă de atotputernicia lui Allah. Rugăciunile exprimate în timpul Rugăciunii sunt legământul unui musulman faţă de Allah.
Rugăciunile exprimate în timpul Rugăciuniiui sunt legământul unui musulman faţă de Allah. În timpul Rugăciuniiui un musulman imploră de la Allah să-i lumineze calea, să-i ierte păcatele şi să fie bun cu el. El recită diferite versete din Coran, îşi îndreaptă cu pioşenie gândurile către profeţi, îşi reînnoieşte credinţa în ziua de apoi şi îşi aminteşte că într-o zi se va înfăţişa în faţa bunului Allah şi că atunci va fi nevoit să dea socoteală pentru toate faptele sale bune şi rele înfăptuite. Ziua unui bun musulman aşa începe. Doar peste câteva ore muezinul îl cheamă din nou la rugăciune şi iarăşi apleacă capul cu supuşenie în faţa lui Allah şi iarăşi repetă legământul pe care-l are faţă de El.
Lasă, pentru câteva minute, toate preocupările lumeşti şi se roagă pentru a fi primit în faţa lui Allah. Acest moment îl determină să-şi aducă aminte de adevărata menire pe care o are în această lume. Apoi, el se întoarce la preocupările sale lumeşti, ca peste încă câteva ore să se înfăţişeze din nou înaintea lui Allah.
Odată cu venirea serii şi lăsarea întunericului se roagă din nou, pentru ca întunericul nopţii să nu-l facă să-şi uite îndatoririle pe care le are faţă de Allah. Apoi, la lăsarea nopţii, el îşi săvârşeşte ultima rugăciune a zilei, reînnoindu-şi încă o dată credinţa înainte de somn.
Nu este nevoie de prea multe explicaţii ca să înţelegem cum că Rugăciunea fortifică fundamentele credinţei noastre, cum că această rugăciune ne învaţă supuşenia faţă de Allah şi cum că ea reănnoieşte şi împrospătează credinţa, care constituie izvorul purităţii morale şi spirituale.
Cum ne pregătim pentru salat? Mai întâi de toate săvârşim spălarea rituală, care se realizează în forma în care ne-a poruncit profetul nostru Muhammed. De ce trebuie să procedăm aşa? Tocmai de aceea pentru că noi credem în profetul nostru şi considerăm de datoria noastră ca să-i urmăm calea.
De ce nu citim intenţionat cu greşeli Coranul? Nu-l citim aşa întrucât ştim că această carte sfântă cuprinde în ea cuvântul lui Allah şi de aceea ştim că greşelile ar constitui o ofensă adusă lui Allah. De multe ori, la spălat, noi citim în gând, rugăciunile. Şi ştim foarte bine că nimeni nu ne poate auzi sau vedea dacă noi le citim cu adevărat sau nu. Dar ştim, în acelaşi timp că un bun musulman niciodată nu se preface. De ce? Tocmai pentru că noi toţi ştim că Allah ne urmăreşte pe fiecare din noi, că aude şi vede dacă citim sau nu şi ştim că pentru El nu există nicio taină.
Ce anume ne împinge pe noi să săvârşim Rugăciunea, din moment ce nimeni nu ne obligă să facem acest lucru sau nimeni nu ne urmăreşte în mod expres să-l facem? Oare nu săvârşim Rugăciunea doar pentru că suntem conştienţi de faptul că Allah vede întotdeauna totul? Ce anume vă determină să lăsaţi baltă toate preocupările dvs. şi să alergaţi la moschee pentru a săvârşi Rugăciunea? Ce anume vă determină să vă sculaţi dis-de-dimineaţă, întrerupându-vă somnul dulce, pentru spălat sau să mergeţi la geamie, suportând arşiţa soarelui de prânz sau să sacrificaţi o distracţie foarte tentantă pentru a săvârşi Rugăciunea de seară? De ce ne temem ca nu cumva să comitem o greşeală când săvârşim Rugăciunea? Se întâmplă aşa pentru că există în noi teama de Allah şi ştim că în ziua judecăţii de apoi ne prezentăm înaintea Lui şi atunci suntem obligaţi să dăm socoteală. Să ne gândim puţin, oare există un mijloc mai bun de educaţie morală şi spirituală decât Rugăciunea? Tocmai această educaţie este cea care formează un musulman desăvârşit. Rugăciunea îi aminteşte tot timpul unui om legământul pe care îl are cu Allah. Îl determină să-şi reînnoiască credinţa în El, îl face să nu uite nici măcar pentru o clipă credinţa în ziua judecăţii. Rugăciunea este un mijloc de educaţie desăvârşit care ajută să se stabilească un echilibru perfect între gândirea şi acţiunile omului.
Un om care săvârşeşte de cinci ori pe zi Rugăciunea, fără îndoială că se poate considera că este un bun msulman, un om care în trecerea lui prin acesată lume a ştiut să fie un adevărat credincios. Orice poate avea încredere într-un asemenea om. Acest fel de om nu se va împăca niciodată cu nedreptatea sau cu o hotărâre strâmbă.
Există obligaţia pentru un musulman să săvârşească Rugăciunea de vineri împreună cu ceilalţi coreleigionari. Aceasta cultivă între musulmani un raport de dragoste şi înţelegere reciprocă. Acest salat de vineri dezvoltă la musulmani sentimentul de solidaritate şi în aceeaşi măsură sentimentul de frăţie. Rugăciunea totodată este simbolul egalităţii. Pentru că bogaţii şi săracii, conducătorii şi conduşii, cei cu şcoală şi ignoranţii, fără deosebire, formează un singur şir şi toţi împreună se închină lui Allah. Pe scurt, rugăciunea cultivă la oameni o viaţă individuală şi colectivă deosebit de sănătoasă.
Binefacerile acesteia sunt foarte multe. Cei care nu săvârşesc Rugăciunea nici nu-şi dau seama cât de mult pierd. Numai un musulman care practică Rugăciunea zi de zi, absolut fără nicio derogare de la această practică, ştie ce binefacere imensă este pentru un om atât în viaţa lui pământească, dar mai ales, pentru viaţa de apoi. Săvârşirea salat-ului de cinci ori pe zi constituie una din poruncile profetului Muhammed pentru toţi musulmanii.

 

sursa: Liga Islamică și Culturală din RomâniaSource Link

Views: 0