Supremația lui Allah

  Supremaţia lui Allah în Islam nu este numai un fenomen supranatural. Ea acoperă şi cuprinde toate aspectele supremaţiei politice şi juridice şi, nimeni altul decât Allah nu poate să o pretindă. Numai lui Allah Îi aparţine autoritatea de a exercita putere pe acest pământ şi asupra acelora pe care El i-a creat. Nici un […]

Supremaţia lui Allah în Islam nu este numai un fenomen supranatural. Ea acoperă şi cuprinde toate aspectele supremaţiei politice şi juridice şi, nimeni altul decât Allah nu poate să o pretindă. Numai lui Allah Îi aparţine autoritatea de a exercita putere pe acest pământ şi asupra acelora pe care El i-a creat. Nici un monarh, nici o familie regală, nici o clasă de elită, nici un conducător al vreunui grup religios, nici o democraţie stabilită pe bazele suveranităţii poporului, nu poate înlocui suveranitatea şi supremaţia lui Allah. Oricine pretinde a avea o astfel de poziţie, este un nesupus, aşa cum sunt aceia care-L părăsesc pe Allah şi se întorc să asculte de alţi oameni. În mod similar, orice instituţie sau individ, care încearcă să-şi asume suveranitatea politică şi juridică şi să restrângă autoritatea lui Allah în sfera legii sau îndatoririlor religioase, este, cu adevărat, un uzurpator şi un răzvrătit. Adevărul este că nimeni nu poate pretinde legi pe pământul lui Allah şi nimeni nu poate reclama autoritatea supremă a lui Allah Preamăritul în nici un domeniu.

Nu-l vezi pe acela care, şi-a luat pofta lui drept divinitate, pentru el? Tu vrei să fii chezaş pentru el? (Al-Furqan: 43).

Ei îi iau pe rabinii lor şi pe călugării lor, precum şi pe Mesia, fiul Mariei, ca domni, în locul lui Allah, în vreme ce li s-a poruncit să nu adore decât un singur Dumnezeu, în afara căruia nu este alt Dumnezeu. Mărire Lui! El este deasupra celor pe care-i asociază Lui! (At-Tawbah 9:31).

Şi pentru orice lucru aţi fi cu neînţelegere, judecata asupra lui se află la Allah. Acesta este Allah Domnul meu, în El mă încred şi la El mă întorc (cu căinţă). (Ash-Shura: 10).

Sau au ei asociaţi (ai lui Allah) care le-au orânduit lor religie pe care Allah nu a îngăduit-o? (Ash-Shura: 21).

Preaînalt este Allah, Stăpânul adevărat! Nu este Dumnezeu afară de El, Stăpânul Tronului sublim! Şi cel ce cheamă alături de Allah un alt Dumnezeu, fără să aibă dovadă despre el, acela va da socoteală Domnului său. (Al-Mu’minun: 116-117).

Spune: Eu caut adăpost la Domnul oamenilor, Stăpânul oamenilor, Dumnezeul oamenilor! (An-Nas 114:1-3).

A zis Iosif: “Nu adoraţi afară de El decât nişte nume pe care le-aţi născocit voi şi părinţii voştri şi, cărora Allah, nu le-a pogorât nici o dovadă! Judecata nu este decât la Allah! El v-a poruncit să nu-L adoraţi decât pe El! Aceasta este religia cea dreaptă, însă cei mai mulţi oameni nu ştiu. (Yusuf 10:40).

Urmaţi ceea ce vi s-a trimis de la Domnul vostru şi nu urmaţi alţi aliaţi în afară de El. (Al-‘Araf 7:3).

Cât despre hoţ şi hoaţă, tăiaţi-le lor mâinile, ca răsplată pentru ceea ce au dobândit (prin furt) şi ca pedeapsă de la Allah, căci Allah este Puternic şi Înţelept (‘Aziz, Hakim). Dar, pe acela care se căieşte în urma fărădelegilor lui şi se îndreaptă, Allah îl va ierta, căci Allah este Iertător şi Îndurător (Ghafur, Rahim).Nu ştii tu că a lui Allah este împărăţia cerurilor şi a pământului? El pedepseşte pe cine voieşte şi iartă pe cine voieşte El, căci Allah este cu putere peste toate. (Al-Ma’idah 5:38-40).

Şi Noi am prescris, pentru ei, în ea: suflet pentru suflet, ochi pentru ochi, nas pentru nas, ureche pentru ureche, dinte pentru dinte şi rănile după legea talionului. Dacă, însă, cineva renunţă la aceasta în semn de milostenie, ea va fi ispăşire pentru el. Iar aceia care nu judecă după ceea ce a pogorât Allah, aceia sunt nelegiuiţi. (Al-Ma’idah 5:45).

O, voi, cei care credeţi, v-a fost prescris talionul pentru cei ucişi: slobod pentru slobod, rob pentru rob, muiere pentru muiere. Iar celui căruia i s-a iertat din partea fratelui său ceva, i se arată bunăvoinţă, iar despăgubirea se îndeplineşte după cuviinţă. Aceasta este o uşurare de la Domnul vostru şi o îndurare, iar cel care mai vatămă după aceea va avea parte de pedeapsă dureroasă. (Baqarah 2:178).

Vi s-a prescris vouă când vine la unul dintre voi moartea şi lasă în urma lui avere, testamentul, în favoarea părinţilor săi şi a rudelor celor mai apropiate, după obiceiul drept, ca, o datorie, pentru cei care sunt cu frică. Însă, acela care-l schimbă după ce l-a auzit, (să ştie că) păcatul este numai al acelora care îl schimbă. Allah este Cel care Aude Totul şi Atoateştiutor (Sami, ‘Alim). Acela (dintre martori) care se teme că un testator s-a îndepărtat de lege sau a săvârşit un păcat şi face împăcare între ei, acela nu va fi împovărat, căci Allah este Iertător şi Îndurător. (Baqarah 2:180-182).

Divorţul (este îngăduit doar) de două ori, după care, (trebuie) sau ţinerea (soţiei) în bună înţelegere, sau slobozirea (ei), cu bunătate. Şi nu vă este îngăduit să luaţi înapoi nimic din ceea ce le-aţi dăruit (soţiilor), doar, dacă se tem amândouă părţile, că nu vor fi în stare să împlinească poruncile lui Allah. Iar, dacă vă temeţi că nu veţi putea împlini poruncile lui Allah, atunci nu este nici un păcat ca ea să se răscumpere cu ceva. Acestea sunt poruncile lui Allah şi nu le încălcaţi! Aceia care încalcă poruncile lui Allah sunt nelegiuiţi! (Baqarah 2:229)

Iar, dacă divorţaţi de femei, şi ele împlinesc timpul lor, nu le împiedicaţi să se întoarcă la soţii lor, dacă s-au învoit după cuviinţă. Aceasta vi se dă ca povaţă acelora dintre voi, care cred în Allah şi în Ziua de Apoi. Acest lucru este mai potrivit şi mai curat pentru voi. Allah ştie, iar voi nu ştiţi. (Baqarah 2:232)

Nu i-ai văzut pe aceia care pretind că ei cred în ceea ce ţi s-a trimis ţie (Muhammed) şi în ceea ce s-a trimis mai înainte de tine? Ei voiesc să-l ia ca judecător pe Taghut, cu toate că li s-a poruncit să nu creadă în el. Dar Şeitan voieşte să-i împingă pe ei în lungă rătăcire. (An-Nisaa: 60).

Apoi te-am aşezat Noi pe calea cea adevărată a religiei. Urmeaz-o, aşadar, şi nu urma poftelor celor care nu ştiu! (Al-Jathiya: 18).

Deci să judece neamul Evangheliei după ceea ce Allah a trimis în ea! Iar, aceia care nu judecă după ceea ce a pogorât Allah, aceia sunt netrebnici… Aşadar, fă judecata între ei după ceea ce ţi-a trimis Allah şi nu urma poftele lor şi fi cu bagăre de seamă, să nu te ispitească pentru a te îndepărta de ceva din ceea ce ţi-a trimis Allah! Iar, dacă ei întorc spatele, (refuzând hotărârea revelată), atunci să ştii că Allah voieşte că-i pedepsească pentru o parte din păcatele lor. Şi mulţi dintre ei sunt nelegiuiţi! (Al-Ma’idah 5:47, 49).

Şi nu spuneţi, luându-vă după limbile voastre care rostesc minciuni: “Acesta este îngăduit şi acesta este oprit”, pentru a născoci minciună împotriva lui Allah! Aceia care născocesc minciuni împotriva lui Allah, nu vor izbândi. (An-Nahl: 116).

Pe aceia care defăimează muieri cinstite şi, apoi, nu aduc patru martori, biciuiţi-i cu optzeci de lovituri şi nu mai primiţi mărturie de la ei niciodată, căci ei sunt nelegiuiţi! (An-Nur: 4)

Spune: “O, voi oameni ai Cărţii, veniţi la un cuvânt comun între noi şi voi: să nu credem decât în Allah, să nu punem nimic în rând cu El şi să nu ne luăm unii de alţii drept Dumnezei, în afară de Allah. Apoi, dacă ei vor întoarce spatele, spuneţi-(le): Mărturisiţi, (cel puţin), că noi suntem supuşi (musulmani). (Aal Imran: 64)

_______________________

Centrul Cultural Islamic IslamulAzi

Source Link

Views: 3

Crede și cercetează – partea 1

    Fenomenul vieţii a stârnit multe discuţii în legătură cu unele dintre aspectele sale, prin urmare, am considerat potrivit să menţionăm câteva reguli care vorbesc despre anumite adevăruri ale Islamului, care au legătură cu înclinaţia oamenilor de a considera că raţiunea este metoda cea mai adecvată pentru cunoaştere. 1 – Islamul le-a impus oamenilor să […]

 

 

Fenomenul vieţii a stârnit multe discuţii în legătură cu unele dintre aspectele sale, prin urmare, am considerat potrivit să menţionăm câteva reguli care vorbesc despre anumite adevăruri ale Islamului, care au legătură cu înclinaţia oamenilor de a considera că raţiunea este metoda cea mai adecvată pentru cunoaştere.

1 – Islamul le-a impus oamenilor să gândească şi să cerceteze. Există numeroase versete din Sfântul Qurân care subliniază acest principiu:

 

Oare nu văd ei împărăţia cerurilor şi a pământului şi [toate] lucrurile pe care le-a creat Allah? (Al-ʽA’raf: 185);

 

Spune: «Priviţi la cele care sunt în ceruri şi pre pământ!» (Yunus: 101);

 

Oare n-au văzut ei că Allah nu a creat cerurile şi pământul şi ceea ce se află între ele decât întru adevăr şi pentru un termen hotărât? (Ar-Rum: 8).

2 – Islamul le-a impus oamenilor cunoaşterea şi ştiinţa. Există numeroase tradiţii care îndeamnă la cunoaştere, precum şi versete care arată limpede că aceia care cunosc Universul Il cunosc mai bine şi pe Allah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى):

 

Şi printre semnele Lui sunt crearea cerurilor şi a pământului şi deosebirea limbilor voastre şi culorilor voastre. Intru aceasta sunt semne pentru cei care ştiu. (Ar-Rum: 22);

space_horizon-2880x1800

Oare nu vezi că Allah a făcut să coboare din cer apă şi că Noi am făcut apoi să iasă la iveală roade cu felurite culori şi că în munţi sunt dâre albe şi roşii, cu felurite culori, şi stânci negre? Tot astfel sunt şi printre oameni şi vieţuitoare şi vite cu felurite culori. Şi se tem de Allah singuri învăţaţii dintre robii Săi. (Fatir: 27-28).
3 – Este evident că musulmanul are datoria de a susţine rezultatele la care au ajuns gândirea şi ştiinţa şi de a nu sprijini contrariul acestora. Se poate întâmpla să existe unii musulmani ignoranţi sau chiar buni cunoscători care să se opună acestor adevăruri ştiinţifice, însă, în acest caz, este vorba de o opinie personală şi, dacă greşesc, musulmanii de rând şi învăţaţii le vor reproşa acest lucru.

In lucrarea sa intitulată «Tahaf.ut. al-falasifa / Incoerenţa filosofilor», atacându-i pe teologii care tăgăduiesc adevărurile ştiinţifice (era vorba despre stabilirea momentelor eclipselor de soare şi de lună şi altele) Imamul Al-Ghazali afirmă: „acela care îşi închipuie că tăgăduirea acestui lucru ar face parte din religie păcătuieşte împotriva religiei şi-şi slăbeşte propria poziţie. Aceste lucruri se bazează pe calcule geometrice şi matematice şi nu pot exista îndoieli în privinţa lor. Acela care ia cunoştinţă de ele şi acceptă argumentele lor, iar pe urmă dă ascultare cuiva care îi spune că acest lucru ar contraveni legii divine, nu se îndoieşte de lucrul respectiv, ci se îndoieşte de legea divină, iar provocarea unei daune legii divine de către acela care o sprijină este mai gravă decât dauna pe care i-o aduce acela care o contestă şi despre el se poate spune precum în zicala: «Un duşman cu minte este mai bun decât un prieten ignorant»”.

Nu este rezonabil ca Allah Preaputernicul şi Preamăritul să ne poruncească să cercetăm, să învăţăm, să analizăm şi să cunoaştem şi pe urmă să ne interzică să ne călăuzim după rezultatele ştiinţei, cercetării şi cunoaşterii. Dimpotrivă: dacă ne-a poruncit să gândim, ne-a poruncit şi să ţinem seama de rezultatele gândirii şi aşa mai departe.

4 – Dacă Islamul este o religie ştiinţifică atunci şi musulmanul are o gândire şi o orientare ştiinţifică, iar dacă scopul lui este acela de a ajunge la adevărul riguros d.emonstrat, ceea ce înseamnă că el nu trebuie să accepte bănuielile, ipotezele şi teoriile ca fiind adevăruri ştiinţifice. Musulmanul trebuie să se situeze întotdeauna pe un teren solid în lumea gândirii.
 

 

sursa: rasarit.com

Source Link

Views: 2

Conceptul de unicitate – partea I

    Trebuie ştiut de la început că Allah este numele propriu al lui Dumnezeu în limba arabă, cel mai frumos nume al Său şi nu un nume derivat din substantivul comun «ᶝIlah – إِلَه» care însemnă «zeu» format prin articularea acestuia cu articolul arab «ال – āl» astfel încât lui Allah  să i se poată spune […]

 

 

Trebuie ştiut de la început că Allah este numele propriu al lui Dumnezeu în limba arabă, cel mai frumos nume al Său şi nu un nume derivat din substantivul comun «ᶝIlah – إِلَه» care însemnă «zeu» format prin articularea acestuia cu articolul arab «ال – āl» astfel încât lui Allah  să i se poată spune « zeul – الإِلَه» cel mai mare dintre alţi zei, sau să se emită judecata eronată că Allah  ar fi un zeu suprem peste ceilalți zei dintr-un panteon politeist arab; însăşi caligrama corectă a lui Allah  formată din următoarele litere ale alfabetului arab:[ ا ل لّ ٰه] contrazice această teorie atât de răspândită în explicaţiile multor analişti şi istorici ostili Islamului.

Mai trebuie ştiut că termenul «religie» comportă în mod necesar reunirea a trei elemente de ordine diferite: o dogmă, o morală, un cult. Primul formează partea intelectuală a religiei, al doilea partea sa socială, în vreme ce al treilea participă în egală măsură la ambele. (apud Rene Guenon).

Etimologia cuvântului «religie» este de provenienţă latină. După Cicero, cuvântul «religie» este format din sufixul «re» care înseamnă «din nou» şi cuvântul «legere» care înseamnă «a citi, a lectura, a culege informaţii din text scris», cu referire la doctrina care compune religia, în sensul ei actual, ea fiind la rândul ei componenta dogmei. După alţi lingvişti, «religie» provine din ataşarea sufixului «re» cuvântului «ligare» care înseamnă «a lega» făcând trimitere la legătura dintre om şi divinitate, cu trimitere la cult, cea de-a doua componentă a religiei, după sensul ei actual.. Alţii dau interpretarea că «religie» provine din latinescul «religiens» care înseamnă «a fi atent, a avea băgare de seamă», care este opusul lui «negligens» care înseamnă «a fi nepăsător, neatent», care va deveni cea de-a treia componentă a religiei, respectiv: morala. Definiţia termenului «religie» a fost făcută prin secolul 14.

Iată, deci, de ce nu se poate clasifica drept religie budismul, hinduismul, taoismul şi alte curente filosofice asemănătoare.

Prin urmare, atunci când vorbim de religie, în adevăratul ei sens, ne referim numai la iudaism, creştinism şi Islam.

Acestea sunt cele trei mari religii ale lumii, iar restul sunt doar doctrine mistice aparţinând unor civilizaţii unitare, formate pe specificul naţional: hinduismul – care este specific tradiţiei indiene, având ca limbă sanscrita şi budismul – specific civilizaţiei chineze, care este o civilizaţie de rasă, şi singura din lume de acest fel.

Mai trebuie ştiut că, citez: „civilizaţia occidentală este o civilizaţie desprinsă din cea orientală, care pe parcursul timpului a fost construită pe mentalitatea grecească transmisă prin intermediul civilizaţiei romane. Grecii au împrumutat totul de la orientali, însă modul cum au expus lucrurile o fac originală, deoarece ei au expus lucrurile limitat, la modul practic, evitând partea spirituală. Orientalii, nu au precum greco-romanii cultul naturii, deoarece natura pentru orientali reprezintă doar lumea aparenţelor. Doctrinele orientale nu au „evoluat” deloc, în sensul în care occidentalii ar înţelege acest lucru. Orice expresie a unei gândiri oarecare este inevitabil imperfectă pentru că limitează şi restrânge ideile, închizându-le într-o formă definită ce nu le poate fi niciodată cu totul adecvată, ideea conţinând întotdeauna mai mult decât expresia sa. Trecerea de la o limbă la alta nu face decât să agraveze imperfecţiunea.”  Rene Guenon

Aceste precizări au fost făcute pentru a înţelege evoluţia omului, în timp şi spaţiu şi că mentalitatea fiecărui individ depinde arealul geografic în care trăieşte, una dintre constantele care îl uneşte fiind credinţa într-o divinitate, variabila fiind modul de percepere a acesteia.

Din punct de vedere mistic omul a fost predispus să creadă în divinitate, iar acest lucru a fost dovedit ştiinţific. In codul genetic al omului se află şi „codul” care îl conduce spre credinţă.

Credinţele religioase, ca parte a naturii umane, se afla adânc întipărite în creierul uman, totul fiind programat genetic încă de la apariţia noastră ca specie, susţin cercetătorii de la Universitatea Yale. „Cele mai clare dovezi se regăsesc în percepţia copiilor asupra vieţii şi a convingerii lor că mintea este separată de corp. O astfel de distincţie este cea care ne permite să credem în supranatural, în zei sau în prieteni imaginari….” „Toți oamenii au aceste convingeri. Ele se afla în circuitele din creierul nostru şi nu dispar niciodată!”- susţine profesorul Paul Bloom, psiholog în cadrul prestigioasei universităţi americane.

Aşadar, Allah  atunci când a creat omul, aşa cum spune Sfântul Qurân, a pus în el şi lumina credinţei. Totul depinde de om, cum foloseşte acest dar, dacă îşi va șlefui inima, astfel încât lumina credinţei din ea să strălucească cum ne spune
capitolul Al-Hadid ( الحديد), versetul 12:

 

…îi vei vedea pe dreptcredincioşi şi pe dreptcredincioase cu lumina alergând pe faţa lor. (Al-Hadid 57:12)

sau să facă precum ipocriţii din capitolul Al-Baqarah (البقرة ), cărora Allah  le-a luat lumina şi rătăcesc în întuneric.

…le-a luat Allah lumina lor şi i-a lăsat în întunecimi şi nu mai zăresc nimic. (Al-Baqarah 2:17)

Profetul Muhammad (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a făcut o clasificare a oamenilor, după cum ei au credinţă în inimile lor:

„Inimile oamenilor sunt de patru feluri: şlefuite şi strălucitoare precum o lampă care luminează; pecetluite, cu noduri strânse în jurul peceţii; inimi întoarse cu susul în jos şi inimi învăluite. Cât despre inimile şlefuite, ele sunt acelea ale credincioşilor şi lumina lămpii este lumina credinţei. Inimile pecetluite sunt cele ale necredincioşilor. Inimile întoarse cu susul în jos sunt cele ale ipocriţilor incurabili, pentru că ei au primit cunoaştere, o înţeleg, o recunosc ca fiind adevărată, dar o resping. Cât despre cei cu inimi învăluite sunt aceia în ale căror inimi se află şi credinţă şi ipocrizie….”

 

Source Link

Views: 2