Tag: Viaţa după moarte

Mormântul

Mormântul Chinurile mormântului   Haani ‘, sclavul eliberat al lui ‘Uthmaan ibn ‘Affaan, a povestit că de fiecare dată când ‘Uthmaan stătea deasupra unui mormânt, plângea până când barba sa devenea udă. I-a fost spus: „La amintirea Paradisului şi la amintirea Iadului nu plângi, dar la amintirea motmântului?” El a răspuns: „L-m auzit pe Mesagerul […]

Mormântul

Chinurile mormântului

 

How to improve soil organically header MormântulHaani ‘, sclavul eliberat al lui ‘Uthmaan ibn ‘Affaan, a povestit că de fiecare dată când ‘Uthmaan stătea deasupra unui mormânt, plângea până când barba sa devenea udă. I-a fost spus: „La amintirea Paradisului şi la amintirea Iadului nu plângi, dar la amintirea motmântului?” El a răspuns: „L-m auzit pe Mesagerul lui Allah (pacea şi binecuvântarea asupra sa) zicând:

 

<<Mormântul este prima etapă a Vieţii de Apoi. Oricui trece prin ea cu bine, îi va fi foarte uşor în ceea ce urmează, dar celui care nu trece cu bine de ea, ii va fi foarte greu în ceea ce urmează.>>”

 

El a spus: „Şi l-am auzit pe Mesagerul lui Allah (pacea şi binecuvântarea asupra sa) zicând:

 

<<Nu am văzut nicio scenă mai  înspăimântătoare decât cea a mormântului.>>”

 

Acesta a fost relat de Tirmidhi. Ceea ce urmează după mormânt, va fi mult mai uşor pentru cel care trece cu bine de mormânt, când îi vor fi arătate lucrurile bune care i-au fost pregătite de către Allah, el va spune: „O, Stăpâne grăbeşte venirea Orei, ca să mă întorc la familia mea şi la averea mea.” Dar când necredinciosul sau cel care face rău vede pedeapsa pe care Allah i-a pregătit-o, va spune in ciuda chinurilor pe care le are, „O, Stăpâne, nu lăsa Ora sa vina”, pentru că ce urmează să vină este mult mai rău şi mai  terifiant.

 

Întunericul mormântului

Pe vremea Profetului (pacea şi binecuvântarea asupra sa), a murit o femeie care obişnuia să facă curat la moschee. Mesagerul (pacea şi binecuvântarea asupra sa) a observat că ea nu era acolo. I-a fost spus ca a murit in cursul nopţii trecute şi a fost înmormântată. Nu l-au trezit şi pe el. I-a rugat pe Companioni să îi arate mormântul şi s-a dus la mormânt şi s-a rugat pentru ea. Apoi a spus:

 

„Aceste morminte sunt pline de întuneric, dar Allah le luminează pentru cei care sunt înăuntru în funcţie de rugăciunile mele pentru ei.” Aceasta este relatată de Bukhari, Muslim, Abu Dawood, Ibn Maajah, Al-Bayhaqi si Ahmad.

Source Link

Views: 0

Raţionalitate și credinţa în Viaţa de Apoi

Raţionalitate și credinţa în Viaţa de Apoi   S. A. A. Al-Mawdudi În legătură cu viaţa de apoi există următoarele concepţii în lume: 1. Unii oameni susţin că după moarte nu mai rămâne nimic din om şi că după viaţa pământească nu mai există o altă viaţă. După aceşti oameni, credinţa în viaţa de apoi, […]

Raţionalitate și credinţa în Viaţa de Apoi

 

S. A. A. Al-Mawdudi
life_after_death_3În legătură cu viaţa de apoi există următoarele concepţii în lume:
1. Unii oameni susţin că după moarte nu mai rămâne nimic din om şi că după viaţa pământească nu mai există o altă viaţă. După aceşti oameni, credinţa în viaţa de apoi, n-are nicio legătură cu realitatea. Ei afirmă că aşa ceva nu este posibil şi că o asemenea concepţie este antiştiinţifică.
Această concepţie aparţine ateilor, care susţin că se bazează pe o abordare ştiinţifică a problemei şi că această concepţie a lor este susţinută şi de ştiinţele occidentale.
2. Alţii, pentru a justifica faptele lor, pe acest pământ, susţin că oamenii, după moarte, se nasc din nou. Dacă cineva a dus o viaţă nedemnă, a doua oară se naşte cu înfăţişare de animal sau plantă, sau cu înfăţişare de om rău, de om nedemn. Această concepţie apare în unele credinţe orientale.
3. Există o altă concepţie care este concepţia conform căreia se spune că morţii ar învia la sfârşitul lumii şi că toţi oamenii vor fi prezentaţi la judecata de apoi, adică la judecata divină unde se hotărăşte soarta lor: raiul şi fericire sau iadul şi osânda veşnică. Acum să analizăm fiecare concepţie în parte.
Cei din prima categorie care au, spun ei, de partea lor autoritatea şi sprijinul ştiinţei, suţin că nu există o altă viaţa după moarte. Ei susţin că nu au întâlnit pe nimeni care să fi revenit la viaţă, după moarte, ca oricine să vadă că oamenii după moarte se transformă în praf şi pulbere şi de aceea moartea constitue sfârşitul vieţii, neexistând nicio formă de viaţă după moarte. Să fim atenţi puţin la logica acestora. Ceea ce susţin ei are într-adevăr o bază raţională? În această situaţie când n-au întâlnit niciun caz de revenire la viaţă, ei logic ar trebui să spună că nu ştiu ce se întâmplă cu omul după moarte. În loc de această atitudine loială şi corectă, ei susţin sus şi tare că după moarte nu există nicio formă de viaţă şi când spun acest lucru ei nu uită să amintească că această afirmaţie a lor are o bază ştiinţifică. În realitate, toate aceste afirmaţii ale lor sunt pure speculaţii.
În această problemă ştiinţa nu poate să ne dea un răspuns afirmativ sau negativ, din contră, ne atrage atenţia că afirmaţiile legate de inexistenţa unei alte vieţi după moarte, sunt nefondate. Această atitudine a lor nu se poate asemui cu cea a unuia care, dacă nu a văzut niciodată vreun avion în viaţa lui, susţine că nu poate exista un asemenea aparat zburător făcut de mâna omului. Dacă un om sau chiar mai mulţi oameni n-au văzut cu ochii lor ceva, asta nu înseamnă că acel ceva nu există în realitate.
A doua concepţie susţine că oamenii se nasc şi mor de mai multe ori. Dacă în prima generaţie a trăit o viaţă nedemnă, atunci a doua oară se naşte animal, iar dacă în prima generaţie a trăit ca un animal, datorită bunei comportări, a doua oară se naşte om. Şi tot aşa viaţa şi moartea intră într-un cerc vicios, care nu poate să aibă nicio fundamentare raţională.
Acum să analizăm a treia concepţie. Prima argumentare de la care pleacă această concepţie este următoarea: Într-o bună zi această lume va avea un sfărşit. Allah va distruge acest univers şi în locul lui va crea un sistem superior.
Acest argument este corect fără posibilitatea de a fi contestat într-un fel. Cu cât ne concentrăm gândirea asupra esenţei acestui univers, cu atât ne dăm seama că el nu este dat o dată pentru totdeauna. Această concluzie se degajă din cel adevăr că resursele sale de energie nu sunt nelimitate. Este aproape cert că acestea se vor epuiza într-o zi. Tocmai de aceea oamenii de ştiinţă acceptă ipoteza că la un moment dat soarele se va răci şi îşi va pierde toată energia, că aştrii se vor ciocni între ei şi că toate sistemele universului se vor transforma într-un haos general.
Admiţând distrugerea completă a universului, trebuie să admitem implicit că va intra într-o altă etapă de evoluţie, superioară.
A doua argumentare a acestei concepţii este următoarea: Omul va căpăta din nou viaţă. Oare acest lucru este imposibil? Să zicem că acest lucru n-ar fi posibil, atunci cum de a fost posibilă actuala viaţă a omului? Este fără îndoială că Allah, care a creat omul pe lumea aceasta, va proceda la fel şi pe lumea cealaltă. Acest lucru nu este doar o probabilitate, ci o certitudine.
A treia argumentare: Toate faptele oamenilor sunt înregistrate cu precizie, fiind mai apoi prezentate lui Allah, în ziua judecăţii de apoi.
Autenticitatea acestui argument este confirmată chiar de ştiinţa însăşi. Mai mult se consideră că sunetul determină apariţia unor unde uşoare în aer şi că apoi dispare cu totul. În momentul actual se ştie că sunetul lasă nişte amprente asupra obiectelor cu care vine în contract şi că datorită acestor amprente acest sunet poate fi reconstituit. Discurile de gramofon sunt făcute conform acestui principiu.
Al patrulea argument se bazează pe faptul că în ziua judecăţii de apoi Allah va cere socoteală oamenilor pentru faptele lor din timpul vieţii, hotărând raiul şi fericirea pentru cei cu credinţă şi cei buni şi osânda veşnică pentru cei necredincioşi şi răi.
Oare în această idee există ceva care să vină în contradicţie cu logica? Deseori ne este dat să vedem că cineva, deşi făptuieşte numai fapte bune, totuşi nu beneficiază de pe urma acestei comportări a sa, dar, în acelaşi timp, ne este dat deseori să ne întâlnim cu oameni care, deşi câştigă enorm datorită comportării lor nedemne şi mârşave, nu sunt pedepsiţi de nimeni. Observând la tot pasul o asemenea nedreptate, involuntar ne gândim că odată şi odată primul va fi recompensat pentru faptele sale bune, iar cel de-al doilea va fi pedepsit aspru pentru faptele sale rele. La această judecată de apoi vor fi dezvăluite toate păcatele, fără excepţie, chiar şi acele păcate săvârşite cu gândul. În urma acestei judecăţi de apoi va fi hotărâtă soarta oamenilor în funcţie de comportamentul practic şi mental pe care l-au avut în trecerea lor pe pământ. În lumea de apoi, spre deosebire de lumea aceasta, lumea pământeană, nu există anomalii de felul celor existente pe pământ când un om de o valoare deosebită să fie în slujba unui prost sau un om cu o integritate morală aparte să fie batjocorit de unul lipsit de orice scrupule.
Ultimul argument al acestei concepţii este legat de probabilitatea existenţei raiului şi iadului.
Din moment ce Allah a putut să creeze soarele, luna, stelele şi pământul, atunci de ce n-ar fi putut crea raiul şi iadul?! Când toţi morţii vor învia la sfârşitul lumii şi vor răspunde, înaintea lui Allah pentru faptele bune şi rele pe care le-au făptuit în funcţie de gravitatea lor, Atotputernicul va hotărâ pentru unii recompensa, iar pentru alţii osânda şi de asemenea va stabili şi locul unde vor sta cei buni, cei fără păcate, adică raiul şi locul unde îşi vor ispăşii osânda veşnică cei răi, cei păcătoşi, adică iadul.
După analiza tuturor acestestor aspecte ale acestei chestiuni, credem că nimeni cu o gândire raţională şi nimeni de bună credinţă, nu va putea să nu admită , să creadă în existenţa unei vieţi după moarte. Mai mult, oamenii cred în viaţa de apoi, şi pentru că profetul Muhammed îi învaţă că nu trebuie să se îndoiască de existenţa ei şi că această credinţă este numai şi numai pentru binele nostru.
Principiile enumerate mai sus constituie cele cinci dogme fundamentale ale Islamului. Esenţa lor este concentrată într-o mică propoziţie numită Al-Kalimatul Tayyiba (Cuvinte de împăcare). Când un credincios pronunţă cuvintele La ilahe illAllah( Nu există alt Allah înafara lui Allah) înseamnă că el nu recunoaşte nicio altă divinitate înafară de Allah. Şi dacă la aceste cuvinte adaugă şi cuvintele Muhammed un –rasulullah ( Muhammed este trimisul şi profetul lui Allah), înseamnă că el atestă şi acceptă faptul că Muhammed este trimisul lui Allah. Deci, alături de recunoaşterea ca profet a lui Muhammed, un musulman crede în Allah şi arată supunere devotată faţă de voia Lui, crede în toate cărţile sfinte vestite de Dumnezeu, în îngerii Lui şi în viaţa de apoi. Deasemenea, un bun musulman trebuie să respecte căile şi mijloacele de manifestare a credinţei şi a supunerii noastre faţă de Allah, definite şi cerute de profetul Muhammed. Aceasta este singura cale de mântuire şi izbăvire…

 

sursa: Liga Islamică și Culturală din România

Source Link

Views: 2

VIAȚA DE DUPĂ MOARTE

VIAȚA DE DUPĂ MOARTE ’Umar Suleyman Al-Ashqar   Lăudat fie Allah, Cel Care dă şi ia Viaţa, Cel Care aşează sufletele în corp şi apoi le ia, Cel Care ne-a creat pe noi din ţărână şi ne întoarce pe noi în ţărână şi Care, atunci când va dori El, ne va aduce înapoi din ţărână […]

VIAȚA DE DUPĂ MOARTE

’Umar Suleyman Al-Ashqar

 

Lăudat fie Allah, Cel Care dă şi ia Viaţa, Cel Care aşează sufletele în corp şi apoi le ia, Cel Care ne-a creat pe noi din ţărână şi ne întoarce pe noi în ţărână şi Care, atunci când va dori El, ne va aduce înapoi din ţărână şi ne va învia!

Şi fie binecuvântările şi pacea asupra Profetului Ales care a vorbit foarte mult despre moarte şi despre cât de grea este ea, despre Ziua Învierii cu chinurile şi terorile ei, despre Foc şi chinurile sale, despre Paradis şi bucuriile lui, care a trezit oamenii din ignoranţa lor, scăpându-i de confuzie şi îndrumându-i pe calea cea dreaptă! Şi fie binecuvântările şi pacea asupra familiei sale pure şi asupra companionilor săi nobili, asupra celor care îl urmează în adevăr, asupra celor care trăiesc în această lume în timp ce inimile lor tânjesc după Viaţa de Apoi, străduindu-se astfel să ajungă în acel loc etern, străduindu-se în continuare până în ziua în care Îl vor întâlni pe Domnul lor, Allah să fie mulţumit de ei!

Am fost aduşi în această viaţă cu voia Celui Care este Originea vieţii şi Dătătorul de viaţă şi vom părăsi această viaţă când Cel Care ne-a dat nouă sufletul se va decide să ni-l ia. Unii oameni se nasc, iar alţii pleacă din această lume. Aceştia sunt precum valurile mării care vin unul după altul; de fiecare dată când un val se sparge de mal, el este urmat de un alt val. Oamenii sunt precum un râu care curge neîncetat, deşi apa pe care o vedem în faţa noastră acum nu este aceeaşi apă pe care am văzut-o în urmă cu o secundă. Ei sunt precum un câmp plin de plante, de-a pururi verde; de fiecare dată când ceva se ofileşte şi moare în acel câmp, altceva îi ia locul. Ei sunt precum un panou iluminat de sute de mii de lumânări; îl vezi pururi strălucitor, dar, când te uiţi de aproape, descoperi secretul continuităţii sale − de fiecare dată când o lumânare se stinge, în locul ei se aprinde alta.

Această lungă şi continuă existenţă umană se va sfârşi într-o zi. Va veni o zi când omenirea nu va mai exista, iar întregul Univers va fi distrus. Toate stelele se vor stinge, iar valurile mării se vor opri. Toată vegetaţia se va usca, iar râurile vor seca. Totuşi această distrugere nu va reprezenta sfârşitul, ci doar unul dintre stadiile prin care omul va trece. Va veni o zi când vom fi înviaţi şi vom da socoteală pentru faptele noastre din viaţa pământească.

Credinţa că vom fi înviaţi este esenţială în îndrumarea omului pe calea cea dreaptă, deoarece omul, în adâncul inimii, iubeşte nemurirea şi viaţa eternă. Astfel, Iblis (Satana) l-a ispitit pe Adam să mănânce din pomul interzis, pretinzând că, dacă va mânca din acesta, el şi soţia sa vor avea viaţă eternă:

 Şi l-a ispitit pe el Şeitan, zicându-i: «O, Adam, vrei tu să-ţi arăt pomul veşniciei şi împărăţia care nu piere?» (Ta-Ha 20:120).

Necredinţa în învierea din Ceasul Judecăţii aduce amărăciune în sufletele oamenilor şi face ca omenirea să devieze de la calea cea dreaptă.

Unii dintre aceia care resping ideea învierii se plâng şi se lamentează pentru că viaţa lor se micşorează cu fiecare clipă care trece. Acest lucru poate conduce la izolare şi durere până în clipa morţii. Dacă ei sunt scriitori sau poeţi, îşi transpun sentimentele de tristeţe, supărarea, confuzia şi durerea în articole, cărţi sau versuri, oferind astfel consolare celor aflaţi în aceeaşi situaţie. De fapt, în modul acesta doar se sporeşte durerea, iar cel bolnav se îmbolnăveşte şi mai tare. Unii dintre cei care nu cred în înviere, fiind presaţi de fiecare secundă care se scurge, se grăbesc să-şi satisfacă plăcerile fizice de teamă că vor muri înainte să guste din toate.

Scurta noastră existenţă în această lume este foarte importantă. Calea către fericirea eternă care ne duce înspre viaţa veşnică depinde de realizarea perfecţiunii noastre şi a altora. Perfecţiunea, care ne purifică sufletele şi ne corectează faptele, are un fundament limpede, explicat de Profeţi şi de toate Cărţile Divine revelate.

Deoarece legătura dintre viaţa aceasta şi Viaţa de Apoi este foarte strânsă − precum aratul, semănatul, seceratul şi recoltatul, omul trebuie să ştie cât mai multe despre ce-l aşteaptă, să se pregătească şi să-şi trăiască această viaţă în aşa fel încât să-i fie bine dincolo. Nici chiar cele mai ascuţite minţi în cele mai profunde viziuni nu pot ridica vălul în spatele căruia se ascunde Viaţa de Apoi; noi nu avem acces la ea. Dar Allah ne-a spus unde vom merge după această viaţă şi care este cursul inevitabil al vieţii. Viaţa de Apoi şi viaţa de pe pământ sunt menţionate împreună pentru că sunt inter-relaţionate şi pentru ca sufletele să se menţină pe calea cea dreaptă într-o lume unde multe creaturi, oameni şi djinni, se străduiesc să-i îndepărteze pe oameni de la calea lui Allah.

Despre informaţiile pe care Allah ni le-a oferit referitor la ziua neştiută în care Îl vom întâlni trebuie să se vorbească clar şi în detaliu, în aşa fel încât omul să fie încurajat în credinţa sa (yeqiyn).

Învierea este ceva nevăzut, dar real. Nu ar fi putut fi considerată astfel dacă relatările referitoare la ea nu ar fi fost pe bună dreptate atribuite lui Allah sau Trimisului Său (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!).

 

_____________

Sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

Source Link

Views: 1