Tag: viziune

Lumea în concepţia islamică

Muhammad Imarah   Studiul acestei chestiuni complicate în cultura occidentală necesită cunoaşterea viziunii ei în comparaţie cu viziunea islamică despre celălalt şi aceasta nu doar pentru simpla comparaţie – chiar dacă şi ea este necesară – ci, pentru ca lumea să ştie cine pe cine contestă, cine este cel care-i recunoaşte pe toţi ceilalţi şi […]

Muhammad Imarah

Studiul acestei chestiuni complicate în cultura occidentală necesită cunoaşterea viziunii ei în comparaţie cu viziunea islamică despre celălalt şi aceasta nu doar pentru simpla comparaţie – chiar dacă şi ea este necesară – ci, pentru ca lumea să ştie cine pe cine contestă, cine este cel care-i recunoaşte pe toţi ceilalţi şi convieţuieşte cu ei şi cine este cel care îi tăgăduieşte pe toţi ceilalţi – şi, în primul rând, Islamul şi pe musulmani – şi se străduieşte să-i elimine.

În viziunea islamică, dogmatică şi ideologică – devenită în istoria civilizaţiei noastre o realitate trăită în decursul veacurilor – norma, tradiţia, regula şi legea este variaţia şi deosebirea.

Unicitatea este proprie doar divinităţii. Toţi şi toate, în afara divinităţii, se bazează pe pluralism şi pe deosebire. Aceasta este legea care guvernează toate lumile făpturilor – omul, animalul, plantele, mineralele, dar şi ideile, filozofiile şi ideologiile, legislaţiile, comunităţile religioase şi religiile.

Lumea a început prin a fi o singură comunitate, apoi s-a divizat în popoare şi triburi care au concurat, au intrat în contact şi s-au cunoscut. Allah Preaînaltul a grăit:

Oamenii au fost la început o singură comunitate. Şi i-a trimis Allah pe profeţi, vestitori şi prevenitori, şi a pogorât împreună cu ei Scriptura cu Adevărul, pentru a face judecată între oameni, acolo unde ei se aflau în vrajbă. (Al Baqarah 2:213).

Acest pluralism este o tradiţie universală şi o minune a lui Allah Preaslăvitul şi Preaînaltul, după cum grăieşte în Cartea Sa cea Sfântă:

O, voi oameni! Noi v-am creat dintr-un bărbat şi o muiere şi v-am făcut pe voi popoare şi triburi pentru ca să vă cunoaşteţi. Cel mai nobil dintre voi la Allah este cel mai evlavios dintre voi. Allah este Atoateştiutor şi Bineştiutor.(Al-Hujurat 49:13)

Laolaltă cu tradiţia şi legea multitudinii popoarelor, comunităţilor şi a triburilor, concepţia islamică asupra lumii consideră că regula este varietatea omenirii în ceea ce priveşte limbile şi apoi naţionalităţile, precum şi în ceea ce priveşte rasele şi culoarea. Această varietate este unul dintre semnele lui Allah:

Şi printre semnele Lui sunt crearea cerurilor şi a pământului şi deosebirea limbilor voastre şi a culorilor voastre. Întru aceasta sunt semne pentru cei care ştiu. (Ar-Rum 30:22)

De aceea, Islamul nu contestă variaţia naţională, deoarece naţionalităţile sunt “sfere lingvistice”, iar varietatea lingvistică – şi apoi naţională – este una din rânduielile lui Allah, care nu poate fi modificată sau schimbată. Islamul îl recunoaşte pe cel de altă naţionalitate, atât în cadrul comunităţii musulmane şi a civilizaţiei islamice, cât şi în cadrul celorlalte sfere ale civilizaţiei. Islamul îl recunoaşte pe celălalt şi convieţuieşte împreună cu el, nu doar ca realitate inevitabilă, ci şi în calitatea acestei recunoaşteri de rânduială a lui Allah Preaslăvitul şi Preaînaltul şi de voinţă a Creatorului acestui Univers.

Alături de multitudinea, şi varietatea popoarelor, comunităţilor şi a grupărilor, a limbilor şi a naţionalităţilor, a raselor şi a culorilor, există o rânduială, un semn şi o lege a variaţiei şi deosebirilor şi în privinţa culturilor şi a civilizaţiilor:

Fiecăruia dintre voi Noi i-am dat o lege şi o rânduială. Dacă ar fi voit Allah, v-ar fi făcut o singură comunitate, dar El voieşte să vă încerce în ceea ce v-a dat. Deci, întreceţi-vă în împlinirea de fapte bune, căci la Allah este întoarcerea voastră, a tuturor, şi El vă va înştiinţa despre cele asupra cărora aţi avut păreri diferite! (Al-Ma’idah 5:48)

Şi dacă Domnul tău ar fi voit, i-ar fi făcut pe toţi oamenii o singură comunitate. Dar ei nu încetează să fie în neînţelegere. (Hud 11:118)

Râvna voastră este felurită. (Al-Layl 92:4)

Fiecare are o direcţie spre care se îndreaptă. Voi însă râvniţi spre cele mai bune. Oriunde v-aţi afla, Allah vă va aduce pe voi toţi la judecată, căci Allah este peste toate cu putere. (Al-Baqarah 2:148)

Comentatorii au explicat cele două versete din sura Hud, afirmând că “oamenii sunt diferiţi”, întrucât diversitatea şi diferenţele sunt motive şi înţelepciuni ale făpturilor şi aceasta pentru a exista concurenţă pe calea evlaviei, reformei şi a faptelor bune. De aceea, în viziunea islamică asupra viitorului – până când Allah va lăsa moştenire pământul cu cei care se află pe el – vor exista secte, rânduieli şi religii numeroase, iar victoria Islamului asupra celorlalte religii va fi o victorie a “soluţiilor” islamice şi nu moştenirea de către Islam a celorlalte rânduieli şi religii.

Această imagine islamică asupra existenţei, cu lumile sale diferite, bazate pe diversitate, multitudine, diferenţe, recunoaştere reciprocă şi convieţuire, nu s-a limitat la atitudinea “teoretică” de recunoaştere forţată a celuilalt, ci această imagine atinge ca civilizaţie şi progres, cel mai înalt grad al justiţiei şi al echităţii în relaţia cu celălalt, indiferent de culoarea lui.

În vreme ce religia evreilor se limitează doar la iudaism, contestându-i pe toţi ceilalţi şi învinuindu-i de necredinţă, creştinismul procedează în mod similar cu toţi ceilalţi:

Iar când li s-a zis: “Credeţi în ceea ce a trimis Allah!”, Ei au răspuns: “Noi credem în ceea ce ne-a fost trimis!”. Şi ei se leapădă de ceea ce a venit mai apoi – şi care este Adevărul ce întăreşte ceea ce au ei!” (Al-Baqarah 2:91)

Au zis iudeii: “Creştinii nu au nici un temei!” Şi, totuşi, ei citesc Scriptura. Şi, asemenea vorbelor lor, au zis şi cei care nu au ştiinţă. (Al-Baqarah 2:113)

În vreme ce ceilalţi se contestă unul pe celălalt, numai Islamul şi musulmanii recunosc toate rânduielile şi confesiunile, toate profeţiile şi mesajele, celelalte cărţi, paginile şi tablele care au constituit revelaţia divină pentru toţi profeţii şi trimişii. Pe lângă această recunoaştere, există sacralitatea, sanctificarea, protejarea şi preamărirea tuturor trimişilor şi a tuturor mesajelor:

Trimisul a crezut în ceea ce i-a fost pogorât de la Domnul său, asemenea şi dreptcredincioşii. Fiecare dintre ei a crezut în Allah, în îngerii Lui, în scripturile Lui şi în trimişii Lui. Ei zic: “Noi nu facem nici o deosebire între vreunul dintre trimişii Săi şi ceilalţi. (Al-Baqarah 2:285)

Numai Coranul afirmă că el a venit ca o adeverire a tuturor revelaţiilor lui Allah trimise profeţilor şi este singurul care menţionează, în mod direct, în cuvinte, aceste cărţi divine: foile lui Avraam, Tora şi tablele lui Moise, Psalmii lui David şi Evanghelia lui Isus:

Dar celor temeinici în ştiinţă dintre ei şi dreptcredincioşilor care cred în ce ţi s-a trimis ţie şi în ceea ce s-a trimis înainte de tine, precum şi acelora care împlinesc Rugăciunea, plătesc Dania şi cred în Allah şi în Ziua de Apoi, acestora le vom dărui Noi răsplată nemăsurată/ Noi ţi-am trimis ţie revelaţia aşa cum le-am trimis şi lui Noe şi profeţilor de după el. Le-am trimis şi lui Avraam, Ismail, Isaac, Iacob şi seminţiilor, lui Isus, Iov, Iona, Aaron şi Solomon, şi i-am dat Noi Psalmii lui David/ Poveştile câtorva trimişi ţi le-am spus Noi mai înainte, iar poveştile altor trimişi nu ţi le-am spus, iar lui Moise i-a vorbit Allah Însuşi, cu glas tare,/ Trimişi – vestitori şi prevenitori – pentru ca oamenii să nu mai aibă nici un fel de temei faţă de Allah, după ce au venit cei trimişi. Iar Allah este Puternic şi Înţelept. (An-Nisaa’ 4:162-165)

Aceasta se află încă şi în foile cele vechi,/ În foile lui Avraam şi ale lui Moise. (Al-A’la 87:18-19)

“Legea credinţei” fiecărei confesiuni, în afară de Islam, nu este completă dacă nu-i tăgăduieşte şi nu-i acuză de necredinţă pe ceilalţi, în vreme ce credinţa islamică nu ar fi completă dacă membrii ei nu ar crede în toate profeţiile, mesajele, cărţile şi rânduielile acestor profeţii. Credinţa islamică nu ar fi deplină dacă nu le-ar da aderenţilor la celelalte confesiuni posibilitatea de a-şi practica dogmele care contravin Islamului, ba chiar tăgăduiesc Islamul! Islamul este singura credinţă în care recunoaşterea celuilalt nu se limitează doar la acela care recunoaşte Islamul ca religie, însă nu-l recunoaşte pe profetul Islamului ca trimis, nu recunoaşte Islamul ca revelaţie divină.

Islamul este singura religie care-l recunoaşte pe celălalt, chiar dacă acesta îl contestă şi îl tăgăduieşte!

Aceia care vor să compare imaginea altuia în dogma islamică cu imaginea lui în celelalte culturi n-au decât să o facă şi vor vedea diferenţa clară între cea islamică şi celelalte.

Sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

Source Link

Views: 0

Este religia demodată? – partea 1

  Orbiți de evoluția științei în timpul secolelor 18 și 19 mulți  vestici au considerat că religia este inutilă și o dată pentru  totdeauna a capitulat în fața științei. Aproape toți psihologii și sociologii vestici eminenți s-au exprimat în termeni similari. Astfel, Freud, de exemplu, a arătat inutilitatea oricărui fel de apărare pentru ceea ce […]

 

sigmundOrbiți de evoluția științei în timpul secolelor 18 și 19 mulți  vestici au considerat că religia este inutilă și o dată pentru  totdeauna a capitulat în fața științei. Aproape toți psihologii și sociologii vestici eminenți s-au exprimat în termeni similari.

Astfel, Freud, de exemplu, a arătat inutilitatea oricărui fel de apărare pentru ceea ce religia susținea în timpurile moderne afirmă că viața omului traversează trei faze psihologice distincte: superstiția, religia și știința. Acum, fiind era științei toate religiei au fost considerate demodate.

După cum am explicat deja anterior în prefață existau unele cauze sigure care conduceau oamenii de știință în Europa să adopte o viziune a vieții opusă religiei și bazată pe dușmănia față de ea. S-a datorat marii controverse apărute între oamenii de știință si biserica creștină, ce i-au făcut să gândească – în mod justificat, bineînțeles – că orice susținea biserica a fost reacționar, regresiv, retrograd și superstițios și de aceea este necesar să se facă loc  științei pentru a permite omenirii să înainteze pe calea civilizației.
Fără a aprecia diferența dintre condițiile de viață particulare  dobândite în Europa în timpul acestui conflict nefericit și cei în  propriul lor Orient islamic, oameni care s-au opus tradițiilor lor sacre, care în generațiile trecute și-au plecat capul în fața lor și-au cerut drepturile lor abrogate. Apoi, s-a răspândit imitația care a  afectat Orientul islamic dominat și i-a făcut pe cei naivi dintre  aceștia să creadă că singurul mod de a progresa era acela de a urma națiunile dominante ale Europei și că ei trebuie să renunțe la  religia lor așa cum Europa deja o făcuse temându-se că vor fi prinși  într-un abis al reacționalismului, regresului și înșelăciunii, dar  acești oameni au neglijat faptul că și în Occident nu toți oamenii de  știință renumiți se opuneau religiei; și nici operele lor nu militau  pentru astfel de lucruri, pe de altă parte putem găsi unii  intelectuali de mare valoare care eliberați de materialismul Europei păgâne au ajuns la concluzia că religia este o necesitate psihologică  cât și intelectuală a omenirii.
Cel mai celebru dintre ei este astronomul James Jeans care și-a  început cariera intelectuală ca un sceptic păgân dar a fost condus în  final de cercetările sale științifice la concluzia că cele mai mari probleme ale științei nu pot fi rezolvate fără credința în Dumnezeu.
Faimosul sociolog Jeans Bridge a mers atât de departe în a lăuda  islamul pentru obținerea unui amalgam victorios a laicului cu  spiritualul într-un sistem armonios de gândire amestecat cu un cod de viață practic.

Binecunoscutul scriitor englez, Somerset Maugham a  rezumat întreaga atitudine a Europei moderne față de religie când a  remarcat că Europa a descoperit în timpurile prezente un nou Dumnezeu – știința, cu excepția celor vârstnici.
Dumnezeul științei s-a dovedit de fapt a fi extrem de schimbător,  capricios și constant schimbând pozițiile, susținând astăzi ca fiind  adevărat și real ceea ce a susținut ieri că ar fi fals și ilogic și vice versa, iar ca rezultat îi vedem pe „veneratorii” lor sortiți  unei existențe de neliniște veșnică și anxientate, atunci cum își pot  găsi ei liniștea sufletească cu un asemenea Dumnezeu capricios?
Această constantă neliniște de care vestul modern este afectat este o  realitate, este confirmată de numărul mare de psihologi și tulburări  majore care sunt atât de comune în comunitate vestică în ziua de azi.
Un alt rezultat al acestei divinizări a științei moderne constă în  faptul că lumea în care trăim, este lipsită de toate înțelesurile și  scopurile cu nicio putere mai înaltă sau poruncă de călăuzire, o  lupta persistentă are loc între forțele opozante. Ca un rezultat,  totul din această lume suferă schimbări: sistemul economic și politic  se schimbă, relațiile dintre state și individuali se alterează, chiar  și realitățile științifice se schimbă. La ce poate omul să se aștepte  în afară de sărăcie și neliniște perpetuală într-o lume cu o  atitudine atât de sobră, în care nu există nicio Putere Măreață către  care să se întoarcă pentru susținere, putere și confort în această  luptă dură a vieții.
Este religia și numai religia cea care poate reda umanității pace și  liniște. Pune în om dragostea față de divinitate și curaj pentru a  face față forțelor răului și tiraniei ca o condiție necesară de a  obține mulțumirea lui Dumnezeu și pentru a face predominantă voința  Lui pe pământ așteptând cu răbdare răsplata lui în Viața de Apoi. Nu  are nevoie umanitatea de pace, liniște, confort, într-un singur  cuvânt, religie?
Ce se va alege din om fără credință și care nu crede într-o viață  eternă în Viața de Apoi? În acest context, viața omului pe pământ  necesită noi dimensiuni deschizătoare de orizonturi mult mai înalte ale progresului dinaintea lui, în absență fiind inevitabil asuprit de  un sentiment de lipsă de însemnătate, care înseamnă o scurtare  virtuală a duratei totale de viață a omului, făcându-l o jucărie în  mâinile propriilor sale dorințe și capricii care nu îl învață altceva  decât să se îndepărteze pe cât posibil de cantitatea de mulțumire în  timpul scurtei sale șederi pe pământ. Rivalități, bătălii sălbatice  și conflicte asupra câștigurilor materiale, căci nu există o Putere  mai măreață pentru controlarea dorințelor omului. Astfel, orbiți de  capriciile și lăcomia lor, fiecare dintre ei vor să aibă parte de  orice le cade în mâini în cel mai scurt timp posibil.
Astfel, omul se coboară la planuri mai joase ale gândirii și  sentimentelor. Imaginația sa se scufundă și în același mod și  idealurile și mijloacele de a le obține. Omenirea este sortită unei  existențe cu veșnice războaie nimicitoare și oribile care abia îi  permit să se înalțe spre  mai înalte și nobile ale vieții. Într-o asemenea lume, nu există loc  pentru dragoste și susținere deoarece oamenii sunt în totalitate  obsedați de plăcerile lor carnale. Ei sunt conduși orbește de  plăcerile lor. Cum reușesc ei în asemenea context să aibă aspirații  înalte sau chiar să aprecieze sentimentele sincere ale omului?
Omul într-o asemenea lume fără îndoială câștigă unele profituri  materiale. Dar cât de utile sunt când oamenii se ceartă constant  pentru ele, fiecare fiind pregătit să taie gâtul fratelui său dacă  este o oportunitate pentru propria sa bunăstare materială.
Materialismul afectează viața atât de mult încât realizările  materiale ale omului sunt transmise fără sens și fără nicio  folosință. Oamenii sunt înrobiți de lăcomie, capricii și avariție. Ei nu au absolut niciun control asupra lor. Nici nu pot spera vreodată  să se elibereze de aceste dificultăți. În mod similar, națiunile,  datorită unor asemenea cauze, sunt implicate în războaie devastatoare  care afectează toată armonia vieții. știința cu toate armele sale  cumplite este implicată în exterminarea rasei umane și distrugerea  sa, mai degrabă decât în a ajuta omul și a contribui la bunăstarea  sa.
Privită din acest context, religia înseamnă limitarea orizontului  mintal al omenirii, deoarece viața nu face parte din această lume,  dar continuă chiar după ea – o eternitate. Acest lucru aduce speranță  în inima omului și îl încurajează să lupte cu fermitate împotriva  răului și asupririi. Religia ne învață să iubim, să apreciem și  frăția universală și este astfel singura cale de pace, prosperitate  și progres care ea însăși constituie un motiv suficient pentru  conservarea sa. Înzestrează omul în cele mai bune maniere pentru  lupta dură a vieții. Mai mult, este credința și numai credința care  poate inspira omul să se autodepășească și să sufere pentru  susținerea idealurilor nobile și înalte. Odată îndepărtate de el nu  îi este lăsat nimic spre care să tânjească și în care să își pună  speranțele. El se schimbă brusc într-o brută. Mulți oameni caută să  lupte pentru cauze nobile ale adevărului petrecându-și întreaga viață luptând și cu toate astea, nu au obținut nimic din punct de vedere material. Ce le-a inspirat pe aceste suflete nobile să lupte pentru o cauză care nu le-a adus nicio răsplată materială, și pentru care mai mult au pierdut și puținul pe care îl aveau? Fără îndoială, a fost unul dintre multele miracole ale credinței, pentru care, în privința motivațiilor egoiste, avariția, lăcomia, capriciile etc acestea niciodată nu pot face omul să obțină ceva într-adevăr bun, nobil sau de o valoare permanentă. De aceea, triumfurile materiale dobândite prin avariția egoistă sunt atât de puțin trăite și temporare încât stimulentul pentru un câștig imediat nu poate înzestra omul cu o personalitate, nici nu îi poate oferi curajul să aibă răbdarea în fața suferinței îndelungate pentru o cauză cu adevărat înaltă și nobilă.

 

– finalul părții întâi –

 

Sursa: Grupul Resurse Islamice

Source Link

Views: 4