Tag: ilah

Sensuri ale expresiei „La ilaha illallah” – partea 1

 

A. A. Mawdudi

 

la ilaha 1În limba arabă cuvântul ilah inseamnă divinitate, adică acea făptură în faţa căreia, datorită măreţiei şi puterii sale, ne simţim datori să ne închinăm şi să ne supunem cu evlavie. Cuvântul ilah pe lângă multe alte sensuri, mai semnifică şi ceva tainic, misterios, adică o făptură nevăzută, necomprehensibilă. Cam acelaşi lucru semnifică Huda în persană. Deva în hindi, God în engleză şi Dumnezeu în română. Şi în celelalte limbi ale lumii există, de asemenea, cuvinte semnificând acelaşi lucru.
Pe de altă parte, cuvântul lui Allah semnifică numele original şi personal al lui Allah. La ilaha illallah semnifică: nu există altă divinitate în afară de Allah.
Din vremurile cele mai vechi oamenii au avut obiceiul să-şi aleagă zeii şi să se roage lor. Chiar şi în epoca contemporană, comunităţile existente în lume, atât cele primitive cât şi cele civilizate au zeii lor şi se închină lor. Acest lucru demonstrează că omul, prin factura sa, este înclinat să creadă şi să roage la divinitate. În sufletul lui există ceva care-l determină să se comporte ăn acest fel.
Aici se pune o întrebare: ce este acel ceva şi de ce omul se simte obligat să se comporte astfel? Răspunsul la această întrebare îl aflăm cercetând poziţia omului în această lume. Studiul omului şi al naturii din această perspectivă, arată că omul este neputincios, dezarmat în faţa unei situaţii. Puterea omului nu este nelimitată. Din contră, în multe situaţii este slab şi neajutorat. Este dependent de nenumărate alte forţe şi fără sprijinul acestora nu poate să se descurce de unul singur. Pentru a-şi perpetua existenţa sunt necesare foarte multe lucruri. În foarte multe cazuri el nu poate să le dobândească de sine stătător. Câteodată el le dobândeşte destul de uşor, dar în multe cazuri nu poate ajunge la ele. Are la îndemână mai multe căi şi mijloace pentru a dobândi, dar uneori reuşeşte, iar alteori nu. Se întâmplă aşa pentru că nu întotdeauna el este capabil de reuşită, întrucât tot timpul este întâmpinat de obstacole de tot felul. Astfel, diferitele calamităţi spulberă, într-o clipă, tot ce a agonisit el o viaţă întreagă, diferitele întâmplări şi situaţii nefaste îl descurajează, în permanenţă este ameninţat de boli, nelinişti şi nenorociri care-l împiedică să fie fericit. Luptă să scape de strânsoarea acestor situaţii, dar nu întotdeauna el are sorţi de izbândă. Există o sumedenie de lucruri cere îl sperie prin măreţia lor, ca munţii, râurilr, animalele sălbatice. El este martor neputincios în faţa cutremurelor, uraganelor şi în faţa altor asemenea dezlănţuiri ale naturii. Urmăreşte norii negrii de pe cer şi vede cum aceşti nori însoţiţi de tunete şi fulgere se transformă într-un adevărat potop. Observă mişcarea permanentă a soarelui, lunii şi a altor aştrii. Înţelege cât de neînsemnat şi mic este el în contrast cu acestea. El se simte slab, mic şi neajutorat, gândindu-se, pe de o parte la aceste minuni, iar pe de altă parte având conştiinţa slăbiciunii sale.
Fără îndoială că primele sentimente religioase la om au apărut ăn aceste condiţii. Omul este predispus să mediteze asupre puterii care dirijează aceste forţe. Gândul la măreţia acestei puteri îl face să se supună ei şi să-i implore ajutorul. Mai mult, el caută, prin diferite mijloace, să-i intre în voie, pentru a se bucura de ajutorul ei. Se teme de această putere şi face tot ce-i stă în putinţă ca să-i câştige bunăvoinţa, pentru a se feri de mânia ei.
Omul primitiv s-a închinat la lucruri de care se teme datorită imensităţii lor, la lucruri vitale pentru existenţa sa, sau, din contră, la lucruri care îi amărau viaţa. De aceea obiectele închinăciunii lui erau copacii, animalele, râurile, munţii, focul, ploaia, aerul şi alte multe asemenea lucruri. Acesta este stadiul cel mai obscur al ignoranţei.
Odată cu începerea risipirii ignoranţei şi lărgirii orizontului lor de cunoaştere, oamenii încep să-şi dea seama că aceste lucruri la care s-au încheiat şi au crezut, nu au o poziţie mai privilegiată decât a lor, din care cauză nu se pot aştepta la vreo protecţie din partea lor. Astfel, ei au considerat că nivelul apelor unui râu şi creşte, şi descreşte, iar uneori râul se şi usucă, munţii semeţi pot fi mutaţi din loc, de către om, productivitatea solului, de multe ori, nu depinde de el însuşi, ce de ploaie. Dar şi existenţa ploii are în vedere anumite condiţionări. Ea, la rândul ei, depinde de nori şi de curenţii care transportă aceşti nori. Curenţii de aer, de asemenea, depind de alte fenomene. Evoluţia tuturor aştrilor este în strictă dependenţă de unele legi imuabile.
În faţa acestor realităţi gândirea umană încearcă să descopere care este totuşi legea aceea supremă care orânduieşte întregul univers. Câtă organizare şi armonie există în acest univers! Desigur că acest echilibru perfect existent între aceste puteri şi fenomene se datorează unei legi, unei voinţe supreme. În faţa acestei unităţi şi subordonări ale tuturor acestor puteri şi fenomene unei singure voinţe supreme, omul a renunţat să se mai roage unor aşa zişi zei, concentrându-şi atenţia asupra unei singure divinităţi, care era deasupra tuturor acestor zei. El a înţeles că dacă ar fi existat mai mulţi zei independenţi unul de celălalt, acest echilibru al unuversului ar fi fost afectat grav.
Observând cu atenţie tot ce se întâmplă în jurul său şi în natură, în general, omul a ajuns la concluzia că şi lucrurile ca şi focul, apa, anumite animale etc., la care se închina înainte, se află sub autoritatea unei puteri absolute înainte, se află sub autoritatea unei puteri absolute. El începe să privească lucrurile şi mai în profunzime, punându-şi diferite întrebări.
Câtă perfecţiune există în faptul că soarele răsare şi apune cu o precizie greu de imaginat şi câtă armonie şi concordanţă există în manifestarea ciclică a unor fenomene ca zi şi noapte, anotimpuri, ploaie şi vânt etc..
Omul a denumit această putere supremă Allah, Permeşvar, God, Huda-i Hudagan, Dumnezeu. Dar, din cauză că bezna ignoranţei încă persistă, oamenii nu renunţă uşor la zeii care se închinau închinau înainte de a-l descoperi pe Allah. Oamenii se gândesc că pentru a câştiga bunăvoinţa lui Allah, înainte de toate trebuie să câştige bunăvoinţa zeilor mai mărunţi. Aici se pot imagina treptele ierarhice ale unui mister, unde, pentru a ajunge la ministrul plin, trebuie să treci pe la mai multe trepte ierarhice în structura ministerului respectiv. Astfel după această concepţie, zeii mai mici sunt folosiţi ca mijloc care asigură apropierea de zeul cel mare.
Odată cu lărgirea orizontului de cunoaştere al omului, creşte şi nemulşumirea lui din cauza numărului mare de zei. Oamenii mai instruiţi studiază mai în profunzime aceste lucruri şi din ce în ce mai mulţi dintre aceştia ajung la concluzia că aşa-zişi zei, cu înfăţişare de om, nu posedă însuşiri divine, mai mult, ei îşi dau seama că aceştia sunt nişte creaturi mai neajutorate decât omul. Dar ideea de monoteism mai poartă în ea unele rămăşiţe ale ignoranţei. Tocmai de aceea unii oameni cred că Allah este o fiinţă în carne şi oase şi că are o reşedinţă determinată. Unii cred că Allah coboară pe pământ, sub înfăţişare de om, iar alţii nutresc convingerea că Allah, după ce pus la punct toate treburile universului, acuma se odihneşte undeva retras. Oamenii mai cred că pot intra în voia lui Allah doar prin intermediul unor sfinţi şi spirite şi că până nu se câştigă bunăvoinţa acestora nu se poate face nimic. Mai sunt o serie de oameni care cred că Allah este o fiinţă în carne şi oase şi găsesc de cuviinţă să şină undeva la verdere figura lui, pentru a se închina. Aceste idei denaturate au continuat să existe multă vreme şi nu au dispărut aşa uşor. Aceste obiceiuri mai persistă şi astăzi în rândul unor categorii de oameni.
Tawhid’ul este o chintesenţă a tuturor ideilor transmise oamenilor de Allah, prin intermeiul profeţilor, privind noţiunea de Allah. La început acest mesaj a fost transmis, pe pământ, prin intermediul lui Adam. Acelaşi mesaj l-au transmis oamenilor Noe, Avraam, Moise şi Isus. Mesajul transmis oamenilor de Muhammed a fost acelaşi ca al precedesorilor săi. Acest mesaj este cea mai mare valoare. Ştiinţa cuprinsă în acest mesaj este simplă, categorică şi cu desăvârşire ferită de ignoranţă. Omul a greşit şi a păcătuit devenind idolatru, numai atunci când nu a vrut să ştie de acest mesaj al profeţilor. Însă Teuhid-ul risipeşte toţi norii ignoranţei şi luminează orizontul cu raza adevărului.

 

sursa: Liga Islamică și Culturală din RomâniaSource Link

Views: 3

Cine este Allah?

    Si dupa cum se poate observa, in incercarea noastra de a raspunde la marea intrebare care a fost pusa despre Allah, referinta noastra a fost Allah Preainaltul si Preaslavitul Insusi, si aceasta pentru ca Allah este „ghayb” (adica absent din campul perceptiei noastre, necunoscut prin simturi, imperceptibil); nu L-am privit si nu L-am […]

 

 

Lafadz-Allah-Widescreen-Picture-Si dupa cum se poate observa, in incercarea noastra de a raspunde la marea intrebare care a fost pusa despre Allah, referinta noastra a fost Allah Preainaltul si Preaslavitul Insusi, si aceasta pentru ca Allah este „ghayb” (adica absent din campul perceptiei noastre, necunoscut prin simturi, imperceptibil); nu L-am privit si nu L-am vazut, ci ne-a fost impus sa credem in El si sa ne temem de El, fara a-L putea prcepe in mod  fizic, si tocmai aceasta este esenta adevaratei credinte.

Slava lui Allah, Cel care a luminat cu lumina revelatiei inimile dreptcredinciosilor si i-a scos in intunecimile necredintei la lumina, si i-a calauzit pe drumul celui Preamultumitor.

Si au fost cele mai marete lumini ale revelatiei textele coranice si cele privind sunnah Profetului (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) care vorbeau despre Allah, Domnul tuturor lumilor , Creatorul tuturor oamenilor, Facatorul cerurilor si al pamanturilor.

Si daca i-ar fi lasat Allah pe oameni fara calauzirea divina, si-ar fi trait viata in intunecimi deasupra altor  intunecimi.

Si cea mai de pret binecuvantare cu care Allah ne-a binecuvantat este calauzirea pe Calea cea dreapta si faptul ca ne-a dat posibilitatea sa-l cunoastem prin ceea ce ne-a fost revelat si ne-a dat prin aceasta stiinta, stiinta luminata de stralucirea credintei.

Si dreptcredinciosul musulman intelege cu atat mai mult binecuvantarea acestei stiinte luminate atunci cand priveste la invatatii cei fara credinta, dintre savanti si filosofi, a caror stiinta, in loc sa ii apropie de Allah, i-a dus departe de Acesta, pana acolo unde au considerat existenta aparuta fara a avea un Creator preexistent si Vesnic.

Si aceste presupuneri si vorbe s-au nascut din intunericul necredintei aflat in mintile lor si in locul ajungerii la calauzire (asa cum ei credeau) a fost calauzirea lor ratacire, si drumul lor deviere si i-a amagit satana si i-a purtat pe ei spre iad si spre mania celui Preaputernic.

Iar unii dintre ei, desi stiinta lor le-a dat prilejul de a ajunge la adevarul existentei unui Creator, aceasta nu i-a condus la corecta cunoastere a Acestuia si, implicit, nici la posibilitatea adorarii Sale in modalitatea in care Acesta trebuie sa fie adorat.

Si dintre ei fac parte si „al-mushrikin” – care,desi au recunoscut existenta lui Allah, i-au facut Lui asociati, adorandu-i si pe altii alaturi de Acesta Preaslavitul si Preainaltul.

Si dintre ei sunt aceia care adora soarele, si luna, si pomii, si pietrele; si dintre ei sunt dintre aceia care adora oamenii sau vacile; si dintre ei cei care L-au asemanat pe Allah cu creatiile Sale si l-au desenat sub forma oamenilor sau a animalelor,   Preamarit si Preaslavit fie Allah, Care nu are pe nimeni egal, si El este Unicul demn de lauda si adorare.

Si dintre ei fac parte si aceia care cred ca au stiinta in unele chestiuni ce il privesc pe Allah, fara  a avea insa nici un indiciu bazat pe revelatie (si, implicit, inexistent in Coran si sunnah) atribuindu-i Lui Allah ceea ce El Insusi Preaslavitul si Preainaltul nu si-a atribuit;  sau negand/anuland atribute si actiuni pe care Allah Insusi si le-a atribuit, cum ar fi Auzul Sau, Vederea Sa, Puterea Sa, asezarea Sa pe tronulSau, cuvantul Sau, posibilitatea de a fi vazut in viata de apoi.

Si folosirea doar a mintii, a intelectului, a capacitatii de gandire si intelegere umana in demersul cunoasterii lui Allah, este (in forma individuala) o metoda refuzata  si inadecvata Maretiei lui Allah ale carui atribute si actiuni nu pot fi intotdeauna percepute si intelese de capacitatea limitata de cunoastere a omului.

Si Creatorul nostru, Atoatestiutorul, are adevarata stiinta in ceea ce  ne priveste si stie limita capacitatii noastre de cunoastere; si tocmai  pentru aceasta i-a trimis pe profeti si a pogorat asupra lor  revelatia si le-a pogorat lor Carti – indrumare si intelepciune, pentru ca oamenii sa poata ajunge la corecta intelegere si cunoastere a Stapanului lor Cel Preainalt si Prea demn de slava si lauda Atoatecunoscatorul.

Si nu exista nici un om inzestrat cu credinta si ratiune care sa nu recunoasca faptul ca cel care detine stiinta completa asupra Naturii lui Allah este Insusi Allah; si nu exista stiinta mai cuprinzatoare decat stiinta atotcuprinzatoare a lui Allah.

Si recunoscand acestea, omul va sti ca tot ceea ce a fost pogorat trimislor si profetilor lui Allah, raspunde tocmai la aceasta mareata intrebare: CINE ESTE ALLAH?

Si i-a trimis Allah pe toti trimisii Sai, si a trimis toate cartile acestora, tocmai pentru a raspunde la aceasta intrebare.

Si a fost greutatea raspunsului pe masura religiei pe care a pogorat-o PreaInalatul si Preaslavitul, si a spus Allah:

Spune: „Mi s-a revelat mie că Domnul vostru este un Domn unic! Oare voi sunteti supusi vointei Lui [musulmani]?” (Al-Anbiaa’  21:108)

 

Si, cu adevarat, le-a impus Allah tuturor trimisilor Sai sa spuna oamenilor ca: intreaga revelatie pe care Allah a pogorat-o poate fi rezumata, isi afla chintesenta, in aceste  cuvinte – „Dumnezeul vostru este un Dumnezeu Unic”.

Asa cum se mentioneaza si in urmatorul verset

Și Noi nu am trimis înaintea ta nici un profet fără să nu-i revelăm lui: „Nu există altă divinitate în afară de Mine, deci adorati-Mă pe Mine!” (Al-Anbiaa’ 21:25)

Asadar, primul raspuns la intrebarea cine este Allah? cuprinde in sine tocmai miezul, samburele religiei islamice, si anume „at-tauhid”, adica unicitatea lui Allah.

Si maretia acestei intrebari – Cine este Allah? – poate fi regasita si in faptul ca Allah a raspuns El Insusi aceasteia fara a lasa in sarcina nimanui altcuiva acest raspuns, nici dintre creatiile Sale si nici macar trimisilor Sai.

Ci, Allah le-a revelat lor aceasta, pogorandu-le lor mesajul profetiei, ca raspuns la aceasta intrebare.

Si, cu adevarat, ne-a vorbit Allah Preaslavitul si Preainaltul despre natura Sa, atributele si numele si  actiunile Sale in raport cu creatiile Sale si procesul facerii lor si ne-a dezvaluit noua tot ceea ce exista in acest univers ca si indiciu al maretiei Creatorului si Facatorului lor, preaslavit fie El.

Si in Cartea Sa, a raspuns Allah la aceasta intrebare in numeroase pasaje, in forme multiple si diverse.

Si daca am pune aceasta intrebare inainte  versetelor in care Allah vorbeste despre Sine Insusi, vom gasi aceste versete ca si raspunsuri perfecte la intrebarile noastre;

Si in aceasta se afla, inca odata, un  indiciu al Maretiei lui Allah si a Atotstiintei Sale asupra naturii fintei umane si a posibilelor intrebari si framantari carora ar putea sa lecaute raspuns.

Si daca vei intreba CINE ESTE ALLAH?, poti gasi in mod indubitabil urmatorul raspuns in capitolul Al-Ikhlas:

În numele lui Allah Cel Milostiv, Îndurător

1. Spune: „El este Allah, Cel Unic!

2. Allah-us-Samad!

3. El nu zămisleste si nu este născut

4. Și El nu are pe nimeni egal!”

 

Si daca vei intreba inca odata, vei gasi, de asemenea, urmatorul raspuns in Surat Al-Baqarah:255:

Allah! Nu există divinitate afară de El, Cel Viu, Vesnicul [Al-Qayyum! Nici atipirea, nici somnul nu-L cuprind! Ale Lui sunt cele din ceruri si de pre pământ! Cine este acela care ar putea mijloci la El fără de îngăduinta Lui? El le stie pe cele din fata lor si pe cele din urma lor. si ei nu pricep nimic din stiinþa Sa în afară de ceea ce El voieste. Tronul Lui se întinde peste ceruri si peste pământ si nu-I este grea păzirea lor.El este Preaînaltul, Măretul [Al-Aliyy,Al’Azim]! (Al-Baqarah 2:255)

Si repetand intrebarea ti se va raspunde in Surat  Al-Hashr: 22-24:

 El este Allah, afară de care nu este alt dumnezeu, stiutorul celor nevăzute si al celor văzute. El este Cel Milostiv, Îndurător [Ar-Rahman, Ar-Rahim]. El este Allah, afară de care nu este alt dumnezeu: Stăpânitorul [Al-Malik], Cel Sfânt [Al-Quddus], Făcătorul de pace [As-Salam], Apărătorul Credintei [Al-Mu’min], Veghetorul [Al-Muhaymin], Cel Tare [Al-‘Aziz], Atotputernicul [Al-Jabbar], Cel Preaînalt [Al-Mutakabbir]. Mărire lui Allah! El este mai presus de ceea ce voi Îi asociati. El este Allah: Făcătorul [Al-Khaliq], Creatorul [Al-Bari’], Dătătorul de chipuri [Al-Musawwir]. Ale Lui sunt numele cele mai frumoase. Pe El Îl laudă cele din ceruri si cele de pre pământ. El este Cel Puternic [si] Întelept [Al-‘Aziz, Al-Hakim].   (Al-Hashr 59:22-24)

 

Si Allah iti raspunde si in Surat At-Talaq:12: Cine este Allah? –

Allah este Cel ce a creat sapte ceruri si tot atâtea pământuri. Între ele coboară porunca [Sa], pentru ca să stiti că Allah este cu putere peste toate si că Allah cuprinde toate lucrurile cu stiinta [Sa]. (At-Talaq 65:12)

Si oridecateori ai repeat intrebarea, Allah Preamaretul si Preainaltul, Atoatestiutorul, iti va raspunde.

 

sursa: cineesteallah.blogspot.com

 

Source Link

Views: 3

Sensuri ale expresiei „La ilaha illallah” – partea 1

  A. A. Mawdudi   În limba arabă cuvântul ilah inseamnă divinitate, adică acea făptură în faţa căreia, datorită măreţiei şi puterii sale, ne simţim datori să ne închinăm şi să ne supunem cu evlavie. Cuvântul ilah pe lângă multe alte sensuri, mai semnifică şi ceva tainic, misterios, adică o făptură nevăzută, necomprehensibilă. Cam acelaşi […]

 

A. A. Mawdudi

 

la ilaha 1În limba arabă cuvântul ilah inseamnă divinitate, adică acea făptură în faţa căreia, datorită măreţiei şi puterii sale, ne simţim datori să ne închinăm şi să ne supunem cu evlavie. Cuvântul ilah pe lângă multe alte sensuri, mai semnifică şi ceva tainic, misterios, adică o făptură nevăzută, necomprehensibilă. Cam acelaşi lucru semnifică Huda în persană. Deva în hindi, God în engleză şi Dumnezeu în română. Şi în celelalte limbi ale lumii există, de asemenea, cuvinte semnificând acelaşi lucru.
Pe de altă parte, cuvântul lui Allah semnifică numele original şi personal al lui Allah. La ilaha illallah semnifică: nu există altă divinitate în afară de Allah.
Din vremurile cele mai vechi oamenii au avut obiceiul să-şi aleagă zeii şi să se roage lor. Chiar şi în epoca contemporană, comunităţile existente în lume, atât cele primitive cât şi cele civilizate au zeii lor şi se închină lor. Acest lucru demonstrează că omul, prin factura sa, este înclinat să creadă şi să roage la divinitate. În sufletul lui există ceva care-l determină să se comporte ăn acest fel.
Aici se pune o întrebare: ce este acel ceva şi de ce omul se simte obligat să se comporte astfel? Răspunsul la această întrebare îl aflăm cercetând poziţia omului în această lume. Studiul omului şi al naturii din această perspectivă, arată că omul este neputincios, dezarmat în faţa unei situaţii. Puterea omului nu este nelimitată. Din contră, în multe situaţii este slab şi neajutorat. Este dependent de nenumărate alte forţe şi fără sprijinul acestora nu poate să se descurce de unul singur. Pentru a-şi perpetua existenţa sunt necesare foarte multe lucruri. În foarte multe cazuri el nu poate să le dobândească de sine stătător. Câteodată el le dobândeşte destul de uşor, dar în multe cazuri nu poate ajunge la ele. Are la îndemână mai multe căi şi mijloace pentru a dobândi, dar uneori reuşeşte, iar alteori nu. Se întâmplă aşa pentru că nu întotdeauna el este capabil de reuşită, întrucât tot timpul este întâmpinat de obstacole de tot felul. Astfel, diferitele calamităţi spulberă, într-o clipă, tot ce a agonisit el o viaţă întreagă, diferitele întâmplări şi situaţii nefaste îl descurajează, în permanenţă este ameninţat de boli, nelinişti şi nenorociri care-l împiedică să fie fericit. Luptă să scape de strânsoarea acestor situaţii, dar nu întotdeauna el are sorţi de izbândă. Există o sumedenie de lucruri cere îl sperie prin măreţia lor, ca munţii, râurilr, animalele sălbatice. El este martor neputincios în faţa cutremurelor, uraganelor şi în faţa altor asemenea dezlănţuiri ale naturii. Urmăreşte norii negrii de pe cer şi vede cum aceşti nori însoţiţi de tunete şi fulgere se transformă într-un adevărat potop. Observă mişcarea permanentă a soarelui, lunii şi a altor aştrii. Înţelege cât de neînsemnat şi mic este el în contrast cu acestea. El se simte slab, mic şi neajutorat, gândindu-se, pe de o parte la aceste minuni, iar pe de altă parte având conştiinţa slăbiciunii sale.
Fără îndoială că primele sentimente religioase la om au apărut ăn aceste condiţii. Omul este predispus să mediteze asupre puterii care dirijează aceste forţe. Gândul la măreţia acestei puteri îl face să se supună ei şi să-i implore ajutorul. Mai mult, el caută, prin diferite mijloace, să-i intre în voie, pentru a se bucura de ajutorul ei. Se teme de această putere şi face tot ce-i stă în putinţă ca să-i câştige bunăvoinţa, pentru a se feri de mânia ei.
Omul primitiv s-a închinat la lucruri de care se teme datorită imensităţii lor, la lucruri vitale pentru existenţa sa, sau, din contră, la lucruri care îi amărau viaţa. De aceea obiectele închinăciunii lui erau copacii, animalele, râurile, munţii, focul, ploaia, aerul şi alte multe asemenea lucruri. Acesta este stadiul cel mai obscur al ignoranţei.
Odată cu începerea risipirii ignoranţei şi lărgirii orizontului lor de cunoaştere, oamenii încep să-şi dea seama că aceste lucruri la care s-au încheiat şi au crezut, nu au o poziţie mai privilegiată decât a lor, din care cauză nu se pot aştepta la vreo protecţie din partea lor. Astfel, ei au considerat că nivelul apelor unui râu şi creşte, şi descreşte, iar uneori râul se şi usucă, munţii semeţi pot fi mutaţi din loc, de către om, productivitatea solului, de multe ori, nu depinde de el însuşi, ce de ploaie. Dar şi existenţa ploii are în vedere anumite condiţionări. Ea, la rândul ei, depinde de nori şi de curenţii care transportă aceşti nori. Curenţii de aer, de asemenea, depind de alte fenomene. Evoluţia tuturor aştrilor este în strictă dependenţă de unele legi imuabile.
În faţa acestor realităţi gândirea umană încearcă să descopere care este totuşi legea aceea supremă care orânduieşte întregul univers. Câtă organizare şi armonie există în acest univers! Desigur că acest echilibru perfect existent între aceste puteri şi fenomene se datorează unei legi, unei voinţe supreme. În faţa acestei unităţi şi subordonări ale tuturor acestor puteri şi fenomene unei singure voinţe supreme, omul a renunţat să se mai roage unor aşa zişi zei, concentrându-şi atenţia asupra unei singure divinităţi, care era deasupra tuturor acestor zei. El a înţeles că dacă ar fi existat mai mulţi zei independenţi unul de celălalt, acest echilibru al unuversului ar fi fost afectat grav.
Observând cu atenţie tot ce se întâmplă în jurul său şi în natură, în general, omul a ajuns la concluzia că şi lucrurile ca şi focul, apa, anumite animale etc., la care se închina înainte, se află sub autoritatea unei puteri absolute înainte, se află sub autoritatea unei puteri absolute. El începe să privească lucrurile şi mai în profunzime, punându-şi diferite întrebări.
Câtă perfecţiune există în faptul că soarele răsare şi apune cu o precizie greu de imaginat şi câtă armonie şi concordanţă există în manifestarea ciclică a unor fenomene ca zi şi noapte, anotimpuri, ploaie şi vânt etc..
Omul a denumit această putere supremă Allah, Permeşvar, God, Huda-i Hudagan, Dumnezeu. Dar, din cauză că bezna ignoranţei încă persistă, oamenii nu renunţă uşor la zeii care se închinau închinau înainte de a-l descoperi pe Allah. Oamenii se gândesc că pentru a câştiga bunăvoinţa lui Allah, înainte de toate trebuie să câştige bunăvoinţa zeilor mai mărunţi. Aici se pot imagina treptele ierarhice ale unui mister, unde, pentru a ajunge la ministrul plin, trebuie să treci pe la mai multe trepte ierarhice în structura ministerului respectiv. Astfel după această concepţie, zeii mai mici sunt folosiţi ca mijloc care asigură apropierea de zeul cel mare.
Odată cu lărgirea orizontului de cunoaştere al omului, creşte şi nemulşumirea lui din cauza numărului mare de zei. Oamenii mai instruiţi studiază mai în profunzime aceste lucruri şi din ce în ce mai mulţi dintre aceştia ajung la concluzia că aşa-zişi zei, cu înfăţişare de om, nu posedă însuşiri divine, mai mult, ei îşi dau seama că aceştia sunt nişte creaturi mai neajutorate decât omul. Dar ideea de monoteism mai poartă în ea unele rămăşiţe ale ignoranţei. Tocmai de aceea unii oameni cred că Allah este o fiinţă în carne şi oase şi că are o reşedinţă determinată. Unii cred că Allah coboară pe pământ, sub înfăţişare de om, iar alţii nutresc convingerea că Allah, după ce pus la punct toate treburile universului, acuma se odihneşte undeva retras. Oamenii mai cred că pot intra în voia lui Allah doar prin intermediul unor sfinţi şi spirite şi că până nu se câştigă bunăvoinţa acestora nu se poate face nimic. Mai sunt o serie de oameni care cred că Allah este o fiinţă în carne şi oase şi găsesc de cuviinţă să şină undeva la verdere figura lui, pentru a se închina. Aceste idei denaturate au continuat să existe multă vreme şi nu au dispărut aşa uşor. Aceste obiceiuri mai persistă şi astăzi în rândul unor categorii de oameni.
Tawhid’ul este o chintesenţă a tuturor ideilor transmise oamenilor de Allah, prin intermeiul profeţilor, privind noţiunea de Allah. La început acest mesaj a fost transmis, pe pământ, prin intermediul lui Adam. Acelaşi mesaj l-au transmis oamenilor Noe, Avraam, Moise şi Isus. Mesajul transmis oamenilor de Muhammed a fost acelaşi ca al precedesorilor săi. Acest mesaj este cea mai mare valoare. Ştiinţa cuprinsă în acest mesaj este simplă, categorică şi cu desăvârşire ferită de ignoranţă. Omul a greşit şi a păcătuit devenind idolatru, numai atunci când nu a vrut să ştie de acest mesaj al profeţilor. Însă Teuhid-ul risipeşte toţi norii ignoranţei şi luminează orizontul cu raza adevărului.

 

sursa: Liga Islamică și Culturală din România

Source Link

Views: 3