Femeile musulmane, trecut si prezent – 2

Femeile musulmane – trecut si prezent part 2

Contrar imaginii tradiționale a femeii care era izolată și oprimată, femeile din perioada islamică timpurie au participat la conflictele armate, fie prin pregătirea mâncării, distribuirea apei și îngrijirea răniților sau fiind o parte crucială în lupta propriu-zisă, atunci când era nevoie. Printre multele exemple de femei care au luat parte activ la lupte a fost Safiia, o mătușă a Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!), care a apărat o cetate în Medina în timpul Bătăliei Șanțurilor. Ea a observat un intrus care pătrunsese în cetate; a reușit să îl omoare înainte de a face vreun rău copiilor și femeilor.

De asemenea, femeile au atins poziții de înaltă responsabilitate, cum a fost cazul cu al-Șafa care a fost numită de al doilea calif Omar (Allah să fie mulțumit de el!) ca inspector al magazinelor din Medina. Implicarea lor în politică, mai departe, s-a manifestat prin faptul că ele erau alerte și opuse activ oricăror conducători despre care ele credeau că deviază de la implementarea principiilor islamice și menținerea unei societăți drepte. Două exemple pot fi amintite în acest context. Primul, este un caz al unei femei care în mod public i s-a opus lui Omar pentru că aprobase o lege de restrângere a dotei femeilor. El a fost obligat, după ce și-a recunoscut greșeala, să abroge acea decizie.

Al doilea caz a fost acela al Aișei care a crezut că era în dreptul ei să îl înfrunte pe cel de al patrulea calif, Ali (Allah să fie mulțumit de el!) și să îl certe pentru ca nu reușise să îi găsească pe ucigașii lui Osman. Ea a condus o armată care includea companioni renumiți precum Talha și Zubair și a dus o luptă care a fost numită Lupta Cămilei, din cauza cămilei pe care o călărea. Influența femeilor în chestiunile publice a atins punctul culminant când activitățile lor de protejare și acordare a imunității de pedeapsă au fost aprobate de către Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!). El a aprobat și acceptat toate cazurile de protecție (Ijara) autorizate de femei, acest lucru fiind o indicație clară a Profetului și a comunității despre abilitățile și capacitatea femeilor de a judeca înțelept și să acționeze responsabil chiar și în chestiuni de mare importanță ale stabilității și securității statului islamic.

Există multe exemple în care femeile au acordat protecție sau azil, iar Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) le-a susținut. A fost relatat că Profetul niciodată nu s-a opus sau a refuzat vreun azil extins până la dușmani de către femei.

Femeile musulmane – trecut si prezent part 2

Trebuie subliniat că nivelul înalt al activităților politice și sociale realizate de către femei în perioada islamică timpurie nu ar fi putut fi dobândite fără îndeplinirea a trei factori importanți și corelați: primul, recunoașterea abilității politice sau a competenței femeilor. Cum am văzut mai înainte, femeile erau considerate cetățeni cu drepturi depline, apte de a participa la toate activitățile politice (incluzând bay’a, șura, acordarea de azil, participarea la lupte și deținerea de poziții însemnate) și într-adevăr li se permiteau aceste lucruri; al doilea, această recunoaștere sau confirmare a luat avânt când femeile au devenit conștiente politic sau conștiente de responsabilitățile lor în societate.

O conștiință pe care Profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) s-a angajat să o înalțe și să o promoveze printre toate femeile. Acest lucru s-a întâmplat prin învățarea femeilor să studieze și prin încurajarea lor de a participa la adunările publice (în mod special la cele două sărbători, care adesea aveau loc în moschei) chiar și când ele erau în perioada menstruației, aceasta fiind o dovadă că în pofida faptului că femeile în anumite momente erau scutite de la actele de adorare zilnice obligatorii, faptul nu a dus la o diminuare în obligația lor de a participa la adunările anuale publice. Din contră, ele erau indemnate să participe la sărbători și la Rugăciunea de vineri (Juma), care erau considerate ca întâlniri politice generale, în timpul cărora chestiuni importante, care priveau întreaga națiune, erau discutate și dezbătute.126156 field yellow blue flowers macro blur glare night sunset nature bokeh Femeile musulmane, trecut si prezent - 2

Acest fapt a oferit un nivel minim de conștiință politică și socială necesară pentru majoritatea dintre ele, mai ales celor care din cauza responsabilităților casnice nu puteau participa la Rugăciunea de vineri. Pentru a obține un beneficiu maxim pentru ele, Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) obișnuia să le sfătuiască și să le călăuzească, în mod special atunci când a auzit că ele nu au putut să îl audă bine în timpul unei predici de Eid.Source Link

Views: 1

0Shares

Etica islamica

Etica islamica

este bazata pe principii precum:

Doing Good Better Helping Etica islamicaComportament similar. Regula etică islamică este aceea de a-i trata pe alţii așa cum ai dori tu să fii tratat. Dacă vrei să ţi se spună adevărul, spune adevărul. Dacă vrei să fii ajutat, ajută. Dacă vrei să fii tratat corect, tratează corect. Dacă îi urăşti pe cei trufaşi, nu fi trufaş. Dacă urăşti să fii minţit, nu spune minciuni. Dacă urăşti să fii dispreţuit, nu-i dispreţui pe alţii. Dacă urăşti să fii jefuit, nu-i jefui pe alţii. Dacă nu vrei să fii ucis, nu ucide. Dacă urăşti să fii calomniat, nu calomnia.

 

Înţelegerea. Islamul îndeamnă musulmanul să respecte virtuţile şi să se abţină de la vicii, pentru că virtuţile sunt principala sursă a fericirii omului, în timp ce viciile sunt principala sursă a supărărilor sale. Viciile precum minciuna, înşelăciunea, hoţia, ipocrizia şi nesinceritatea conduc doar la ură, neîncredere şi crearea unor tensiuni între indivizi şi grupuri. Pe de altă parte, virtuţile precum adevărul, sinceritatea, pietatea şi verticalitatea conduc la fraternitate, simpatie şi siguranţă pentru individ şi pentru comunitate deopotrivă.

Etica islamica

Valori imuabile. Valorile etice ale islamului sunt imuabile. Ele nu se schimbă de la o perioadă la alta, dintr-un loc în altul sau de la o ocazie la alta. Musulmanul trebuie să spună adevărul în toate timpurile şi în toate locurile, atât musulmanilor cât şi nemusulmanilor. Trebuie să fie sincer atât cu musulmanii, cât şi cu nemusulmanii. În Islam nu există standarde duble: binele este bine, răul este rău, virtutea este virtute şi viciul este viciu în toate cazurile şi în toate locurile.

 

Coeziunea. Virtuţile conduc una către cealaltă. Spunerea adevărului conduce la sinceritate, care conduce la loialitate, care conduce la simpatie. Acelaşi principiu se aplică şi viciilor. De exemplu, minciuna conduce la mărturie mincinoasă, nedreptate, nesinceritate şi ruperea promisiunilor. Prin urmare Islamul promovează toate virtuţile şi avertizează asupra tuturor viciilor.

Source Link

Views: 1

0Shares

Onoarea umană – partea 1

Onoarea umană – partea 1

 

Atât islamul, cât şi celelalte religii, se bazează pe valoarea omului şi onoarea cu care Dumnezeu l-a înzestrat pe acesta, sub o formă cât se poate de clară şi convingătoare, aşa cum Însuși Allah ne transmite prin intermediul sfântului Coran : “Noi l-am înnobilat pe fiul lui Adam, şi l-am pus pe El pe pământ şi în ceruri, şi i-am dăruit acestuia din alimente tot ce dorește”, şi nu spune Allah că i-a înnobilat pe bărbați sau femei, pe bogați sau săraci, pe cel alb, fără de cel negru, şi pe cel liber, fără de cel ce este sclav, ci pe “fiii lui Adam”, pe toți oamenii, pe toți cei care dețin această caracteristică umană, şi acest lucru este considerat a fi cercul comun al întregii specii umane.

În urmă cu mai bine de 1400 de ani, atunci când s-a pogorât Nobilul Coran, deşi cuvântul acestuia reprezenta o curiozitate, încetul cu încetul el a reușit să stabilească bazele unei civilizații umane. Până la acel moment, demnitatea umană nu era clar definită şi nu era a celor care dețineau un rang social mai înalt decât ceilalți, nu era a femeilor sau bărbaților, adevărata onoare şi semnificația acesteia nu era pe deplin cunoscută, dar când versetul coranic a fost pogorât, toate aceste incertitudini au luat sfârsit.

2018 01 02 Isalamic Architecture A Onoarea umană - partea 1Demnitatea umană despre care vorbește islamul nu a fost cunoscută în religiile de dinainte, cel mai probabil , despre onoarea umană a început să se vorbească abia acum 100 de ani, pe când în islam, Nobilul Coran a vorbit despre demnitatea umană în urmă cu peste 1400 de ani, iar aceasta reprezenta încă de pe atunci una din bazele islamului în care trebuie să creadă orice credincios.

Onoarea umană – partea 1

Creștinismul nu consideră onoarea umană ca o bază a credinței, aceasta fiind interpretată sub o cu totul altă formă – chiar contradictorie islamului putem spune, şi anume că la baza omenirii se află o greșeală, că omul a fost trimis pe pământ din cauza unui păcat şi drept urmare, acest om trebuie să se curețe continuu la biserică, iar când se naște un copil, primul lucru pe care trebuie să îl facă un creștin pentru a curăța acea “greșeală, păcat”, este spălarea rituală denumită şi “botez”, prin îndeplinirea căreia acesta se consideră curățat de acel păcat, astfel că toate acele chinuri prin care a trecut Isus, Pacea fie asupra lui!, înainte de a fi ridicat în ceruri, au fost interpretate sub această formă de sacrificiu pentru şi în numele omenirii. Această onoare umană nu a fost o înzestrare a omenirii doar pentru o națiune anume, aşa cum consideră unele popoare, demnitatea umană nu este ceva care să fie susținută doar de un popor anume, dimpotrivă, islamul a venit şi a spus că onoarea umană este dată şi împărțită egal pentru toţi oamenii, şi acest lucru ar trebui să constituie baza tuturor ideologiilor, mai ales în acest secol în care există o adevărată problemă în înțelegerea acestui lucru.

Naif Orban, specializat şi în neurochirurgie, filosofie, psihologie, scria intr-un studiu:  Oamenii au nevoie de libertate sau de onoare? Gândirea occidentala pune accent pe faptul ca oamenii trebuie să aibă libertate de alegere. Aceste libertăți pe care le întâlnim în ziua de azi, nu duc către libertatea de alegere, ci duc către onoarea omului.

Haideti sa ne gandim putin! De cele mai multe ori, libertatea nu este un motiv de a face egalitate între oameni, nu se poate obține o egalitate pentru toți oamenii. Putem observa acest lucru în jurul metropolelor super dezvoltate, unde întâlnim cartiere foarte slab dezvoltate, cu oameni săraci, astfel că democrația nu a făcut decât ca aceste minorități să rămână conduse de către majorități, deși ambele au drepturi şi obligații în egală măsură. Așadar, această onoare cu care a venit islamul, are o relevanță deosebită pe care o întâlnim descrisă în Coran de foarte multe ori, de exemplu, în capitolul Al Baqara, versetul 30:

Şi când Stăpânul tău le-a zis îngerilor: „Voi să pun pe pământ un înlocuitor [khalifa]”, i-au răspuns: „Să pui pe cineva care să facă stricăciune pe el şi să pricinuiască vărsare de sânge, când noi ție îți aducem slavă şi pe Tine Te venerăm cu sfințenie ?”. Şi a zis: „Eu ştiu ceea ce voi nu ştiți”.

Dumnezeu a pus oamenii urmaşi ai Săi pe pământ, i-a acordat acest statut deosebit, această onoare, nu l-a făcut să fie un om josnic şi păcătos, un om care trebuie tot timpul să “încerce” a scăpa de păcate, dimpotrivă, i-a oferit posibilitatea de a a-L adora pe El, de a construi binele, şi aceasta este valoarea sa pe pământ (egalitatea, dreptatea, libertatea şi toate celelalte lucruri onorabile care fac parte din etică). Omul a fost trimis pe pământ pentru a scoate la iveală dreptatea lui Allah şi adevăratele frumuseți ale lui Allah.Source Link

Views: 1

0Shares