Tensiunea spirituală – 3

 

F. Gulen

Menținerea tensiunii spirituale este mai grea decât obținerea ei. De aceea este nevoie de perseverență și hotărâre pentru a o câștiga. Tensiunea încetează treptat din cauza obișnuinței și familiarizării. Credincioșii se pot obișnui cu acel lucru pentru care ei luptă și deci se plictisesc de el. Uneori egoismul, pasiunea, ambiția, invidia, lăcomia, avariția, iubirea de putere și de poziție socială, comoditatea și letargia le înnăbușesc entuziasmul și dorința de a servi căii lui Dumnezeu. O asemenea dezvoltare poate duce la pierderea calităților spirituale deja acumulate și la o voință blocată. Fără tensiune spirituală activă, credincioșii nu Îi pot servi lui Dumnezeu, Islamului și celorlalți oameni.

Din fericire, există oameni în jurul nostru care ar trebui lăudați pentru că sunt bune exemple în acest sens. De exemplu,nu voi uita niciodată răspunsul unei asemenea persoane atunci când am întrebat-o dintr-un anume motiv dacă a stat acasă pentru câteva zile: ” Nu stau niciodată acasă dacă am de îndeplinit o sarcină.”

Doctorii prescriu medicamente și vaccinuri pentru diferite boli și ne sfătuiesc să le urmăm îndeaproape, chiar dacă vrem sau nu. Noi urmăm aceste sfaturi medicale pentru a ne rezolva problemele fizice. Nu ar trebui să fim mai atenți la ceea ce ne este prescris pentru afecțiunile noastre spirituale? Cum am putea noi conserva această tensiune spirituală și a ajunge la rangul Profetului (s.a.a.w.s) și cel al Companionilor săi dacă nu ne îndreptăm atenția spre aceste lucruri?

Am câteva recomandări:

Nu sta singur, căci “lupul va devora oaia ce stă departe de turmă.” Cei ce stau separați de prieteni sau de congregația lor, sunt ușor de acaparat de către Satan. Declinul lor începe atunci când aceștia se lamentează asupra a ceea ce nu au putut realiza. Oricum, la scurt timp ei vor critica faptele prietenilor lor, o atitudine ce înrăutățește totul treptat până când ei ajung să nege scopul și idealurile cauzei și spun că ceea ce se întâmplă este neadecvat sau nu este necesar. Când este atins acest punct, asemenea oameni se află în pericolul de a se pierde pe ei înșiși.

Caută mereu căi noi de a-ți extinde cunoașterea și înțelegerea, mai ales cunoașterea spirituală, și continuă să cauți mereu și să afli lucruri noi. Dumnezeu ne-a deschis Universul precum o carte și a trimis Profeții și Cărți Divine care să ne învețe despre el. Nenumărați învățați și erudiți au trudit în a căuta cunoașterea și înțelepciunea, în a înțelege și a explica aceste cărți ale Legilor (Shari’a) și cartea creației. Precum albinele colecteză mierea din mii de flori, așa și ei au contribuit la producerea mierii în stupii cunoașterii. Totul trebuie studiat cu atenție și evaluat ca întâmplări ce se petrec în concordanță cu cererile și scopul Înțelepciunii Divine. Dacă am fi capabili să facem acest lucru, am putea considera că acționăm în armonie cu Divinitatea. Cei ce nu pot face asta își pierd vitalitatea căzând în corupție, devenind ineficaci.

Contemplarea morții este un factor important. A muri înainte de timpul care îți este prescris reprezintă un mod de a descoperi adevărata viață. Stoparea ambițiilor lumești ce ne obosesc la maxim este posibilă doar prin moarte, prin a înțelege că adevărații noștri prieteni ne așteaptă acolo și că adevărata fericire există dincolo de mormânt.

spiritualitateIdealul nostru cel mai mare nu este să ajungem la prietenul nostru drag (Profetul), la Paradis și la Frumusețea Divină? Ar trebui să facem tot posibilul să nu renunțăm niciodată la a lupta pentru asta. Îmi plac foarte mult caii și folosesc comparația cu caii pentru a descrie oamenii care urmează calea lui Dumnezeu. Un cal nu spune niciodată că este obosit și nu oferă scuze pentru a nu mai alerga; aleargă până când inima i se oprește și apoi moare. Moartea este scuza lui de a nu mai alerga. Toți cei dintre noi care luptăm pentru Cauza Lui ar trebui să fim precum caii- să alergăm spre calea lui Dumnezeu, fără pauză, fără scuză, până la moarte.

Alege-ți un prieten care te va ridica atunci când vei fi jos și te va preveni în momentele grele. Asemenea prieteni vor observa moleșirea noastră și ne vor ridica prin sfaturi și avertismente. Deși ar fi puțin incomodă la început, această sugestie te va ajuta foarte mult.

În momentul în care simți o moleșire, o suferință în inima ta, o lipsă de entuziasm, vorbește cu prietenul tău și spune-i ceea ce ți se întâmplă deoarece el te va ajuta să îți revii, salvându-te de la situații chiar mai dureroase și înlocuindu-ți durerea cu plăcerea spirituală. Am apelat adesea la o asemenea persoană, mai tânără decât mine, o persoană care a fost studentul meu, iar sugestiile lui întotdeauna mi-au fost de folos. Oricine poate forma o astfel de legătură, dacă este gratuită și în numele lui Dumnezeu.

Există un proverb ce spune: “Bate fierul cât e cald.” Acest proverb se aplică celor ce Îi servesc lui Dumnezeu. Este un criteriu psihologic acela că suntem mai mult interesați de afacerile noastre decât ale celor din jur, căci chiar dacă acestea sunt importante în principiu, ne afectează doar pe plan secundar și indirect. Toți ar trebui să ne asumăm răspundere și sarcini, mai mari sau mai mici asupra sarcinilor ce le avem de îndeplinit.

Atâta timp cât urmăm aceste sugestii cu adevărat, in sha Allah ne vom conserva și ne vom întări tensiunea spirituală.Source Link

Views: 0

0Shares

Violenta in zilele noastre – 2

Zainab Alwani

 

Învățăturile coranice delimitează clar rolurile sexelor și relațiile prin concepte majore ca:

 

  1. Zawjia (împerecherea), care stabilește egalitate și cooperare: „O, voi, oameni! Fiți cu frică de Domnul vostru care v-a făcut dintr-o singură ființă și a făcut din aceasta și pe perechea ei și care a răspândit din cele două [ființe] mulți bărbați și femei! Fiți cu frică de Allah în numele căruia vă conjurați [unii pe alții] și [fiți cu frică de ruperea] legăturilor de rudenie, căci Allah este Veghetor peste voi [Raqib]!” (Surat An-Nisa: 1).

 

  1. Wilayah (Protectorii unii altora) Coranul conturează relația dintre bărbați și femei ca parteneri (awliya) unii altora în stabilirea unei familii sănătoase și a unei societăți drepte. Conceptul de wilayah a fost explicat în Surat At-Tawbah și pus în practică de către Profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!). Conceptul de wilayah stabilește că bărbații nu sunt superiori femeilor, fiindcă Allah le poruncește ambelor sexe să se ghideze unii pe alții și să se țină sub control unii pe alții. Coranul spune în Surat At-Tawba, versetul 71, „Dreptcredincioșii și dreptcredincioasele își sunt aliați unii altora. Ei poruncesc ceea ce este cuvenit, opresc de la ceea ce este neîngăduit, plinesc Rugăciunea [As-Salat], aduc Dania [Az-Zakat] și se supun lui Allah și Trimisului Său. Cu aceștia Allah va fi îndurător, căci Allah este Puternic [și] Înțelept [‘Aziz, Hakim].”

 

  1. Qiwama, în care Coranul îi însărcinează pe bărbați să fie responsabili financiar pentru familie[1]; astfel femeile sunt libere să aibă grijă de familie și să educe copiii, fără a avea stresul câștigării unui venit. Pe când bărbații sunt obligați să lucreze în afara casei pentru a-și întreține familia, femeile pot alege dacă să lucreze sau nu în afara casei, depinzând de circumstanțele individuale ale familiei. De asemenea, fiecare sex are calități speciale care îi permit mai bine să îndeplinească un anumit rol; când acel rol este îndeplinit, atunci societatea ca un întreg funcționează mult mai efectiv.[2]

Islamul învață că toți oamenii sunt creați egali în valoare și merite indiferent de rasă, etnie, sex sau clasă socială:

Quran Verses Violenta in zilele noastre - 2

„ O, voi, oameni! Fiți cu frică de Domnul vostru care v-a făcut dintr-o singură ființă și a făcut din aceasta și pe perechea ei și care a răspândit din cele două [ființe] mulți bărbați și femei! Fiți cu frică de Allah în numele căruia vă conjurați [unii pe alții] și [fiți cu frică de ruperea] legăturilor de rudenie, căci Allah este Veghetor peste voi [Raqib]!” (Surat An-Nisa: 1).

Este important să facem o distincție aici între a fi identic și a fi egal. Islamul recunoaște că bărbații și femeile au diferite abilități și puteri care se completează unii pe alții. Ei diferă fizic și emoțional, dar diferențele dintre ei nu fac ca un sex să fie superior celuilalt. Pe când bărbații și femeile sunt considerați egali în fața lui Allah, ei au roluri diferite de îndeplinit în viața lor, căutând să trăiască conform Voinței lui Allah. Însă, un rol nu are o valoare mai mare față de celălalt, fiindcă atât bărbații cât și femeile trebuie să fie parteneri pentru a avea familii și societăți sănătoase.[3]

Pentru a pune asta în practică, Coranul abordează chestiunile următoare în detaliu: structura familiei, rolurile sexelor, moștenirea, regulile de mahram, legile căsătoriei și ale divorțului, reconcilierea și chestiunile financiare. Coranul și tradiția Profetului evidențiază legătura dintre dreptate și pietate, socoteala în fața lui Allah, și semnificația luării măsurilor preventive pentru a evita nedreptatea și asuprirea.

Coranul recunoaște că, istoric vorbind, în multe societăți bărbații aveau putere asupra femeilor. În societatea preislamică din Arabia, de exemplu, multe femei aveau sau nu foarte puține bunuri, statut, și/ sau drepturi. Prin urmare, bărbații (soți, tați, frați sau tutori) au fost avertizați să nu le facă rău femeilor sau să profite de ele în vreun fel atât în Coran cât și în tradiția Profetului. În momente de conflict sau dezacord, li s-a repetat mereu să fie conștienți de Allah în luarea deciziilor și alegeri.[4] Aceste aduceri aminte evidențiază relația de ierarhie dintre fiecare individ și Allah, care ajută la îndrumarea fiecărei relații omenești.[5]

Din păcate, multe societăți care sunt predominant musulmane au valori culturale care se contrazic cu această înțelegere a egalității. În unele culturi, femeile au o poziție inferioară evidențiată de drepturile legale limitate sau participarea limitată în societate. Pe de altă parte, occidentalii pot vedea poziția femeilor din alte țări ca inferioară doar pentru că este diferită față de poziția femeilor din societățile occidentale. De exemplu, femeile musulmane pot alege să nu lucreze în afara casei în anumite societăți musulmane. Asta din cauză că adesea ea nu are nevoie să lucreze și deoarece este obligația morală și socială a soțului să o întrețină. Prin a nu lucra, ea poate profita de dreptul său de a fi întreținută și să se dedice mai mult și cu devotament îngrijirii copiilor săi sau prin contribuția la societate prin activități sociale. În acest caz, se poate să fie de fapt o poziție de onoare și respect de a nu lucra în afara casei, conștientizând că fiind mamă și gospodină sunt adevărate slujbe.[6]

 

 

[1]„ Bărbații sunt proteguitori ai muierilor, datorită calităților deosebite cu care i-a dăruit Allah și datorită cheltuielilor pe care le fac din bunurile lor”. (An-Nisa: 34).

[2] Vezi Salma Abugideiri și Zainab Alwani, Ce Spune Islamul despre Violența Domestică: Un Ghid de Ajutorare al Familiilor Musulmane; (FAITH 2003).

[3] Idem.

[4] Vezi Surat At-Talaq 1-12 pentru detalii referitoare la separare, divorț, reconciliere, pedeapsă pentru răufăcători și răsplată pentru cei care respectă legile lui Allah.

[5] Idem  21.

[6] Idem 24.

 

 

Text preluat din cartea Femeia musulmana, editata si publicata de Asociatia Surori Musulmane.Source Link

Views: 1

0Shares

Femeile musulmane – trecut si prezent part 1

Femeile musulmane – trecut si prezent part 1

 

De exemplu, Profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) obișnuia să primească delegații de femei care își prezentau cazurile lui. Printre ele se afla Asma bint Yazid al-Ansari, care era o femeie directă. Ea obișnuia să vorbească și să argumenteze în numele femeilor musulmane, prietenele ei, și Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) obișnuia să o încurajeze și își exprima admirația pentru personalitatea ei puternică.15 Soțiile lui, în special Umm Salama și Aișa (Allah să fie mulțumit de ele!) nu au ezitat niciodată să întrebe ce le preocupa și să își expună gândurile, oricând simțeau că e necesar; și Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a admirat această atitudine.

De fapt, odată, el s-a bazat pe sfatul uneia dintre soțiile sale, Umm Salama, pentru a rezolva o problemă care dezorientase musulmanii într-un punct crucial în istoria islamică. Umm Salama, cu înțelepciunea, prudența și buna judecată l-a ajutat pe Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) să rezolve problema, astfel evitând o situație care ar fi divizat comunitatea și ar fi slăbit misiunea Profetului.

Aișa (Allah să fie mulțumit de ea!), renumită pentru inteligența și spiritul ei, a fost învățată de către Profet să întrebe, discute, argumenteze și să corecteze. Când Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a părăsit această lume, ea deja devenise o mare savantă și obținuse poziția de judecător religios. Arwa ibn Zubayr spune: „Nu am văzut pe cineva care să cunoască mai bine Coranul, dintre cele permise și interzise, dintre cele obligatorii, dintre cele ale jurisprudenței, dintre cele ale medicinii, dintre cele ale poeziei, dintre cele lingvistice, dintre geneaologie decât Aișa (Allah să fie mulțumit de ea!).

Ea a fost acceptată ca o autoritate religioasă pe timpul califatului lui Abu Bakr, Omar și Osman (Allah să fie mulțumit de ei!). Ei obișnuiau să o consulte foarte des și să îi ceară sfatul dacă erau puși în fața unor chestiuni dificile. Dacă ei nu erau de acord cu ea, soluția pe care ea o recomanda se dovedea a fi cea corectă și atunci era acceptată. De asemenea, a dat un verdict în favoarea unui companion împotriva altuia și la un moment dat ea i-a criticat și corectat. Abu Musa al-Așari spune: „Nu ne contraziceam niciodată asupra unui hadis fără a merge la Aișa și a găsi rezolvare și răspuns la ea.” Elocvența și calitățile ei au fost descrise cu următoarele cuvinte: „Am auzit discursurile califilor Abu Bakr, Omar, Osman și Ali. Dar cuvintele care ies dingura Aișei au o calitate și o excelență care nu există în cuvintele  altcuiva”.

Femeile musulmane – trecut si prezent part 1

01 primrose kdn8j7 Femeile musulmane - trecut si prezent part 1Hafsa, fiica celui de-al doilea calif Omar (Allah să fie mulțumit de el!) și una dintre soțiile Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a fost de asemenea foarte activă în chestiunile publice. Înțelegerea și orientarea ei erau foarte des căutate de către companioni. De exemplu, odată, tatăl ei a consultat-o înainte de a lua o decizie referitoare la limita timpului pe care un bărbat putea să stea departe de soția sa. (De asemenea, după consultările cu alte femei, el ori a modificat sau anulat decizii pe care le considera contra intereselor femeilor.)

Hafsa, mai mult, și-a exprimat îngrijorarea cu privire la situația politică imediat următoare după asasinarea tatălui ei. Pe când el era pe patul de moarte, ea l-a grăbit pe fratele ei Abdullah să discute chestiunea cu tatăl lor și să asigure o tranziție lină și pașnică. De asemenea, a jucat un rol crucial în convingerea fratelui ei, care nu dorea să se implice în conflictul care izbucnise între Ali și Muauiyah, să participe la arbitrajul care fusese stabilit pentru a discuta conflictul și a-l soluționa pașnic și amiabil.Source Link

Views: 2

0Shares