Coranul și viața comercială a musulmanilor – 2

 

Dan Michi

 

4594952452În această perioadă, Nobilul Coran, de asemenea, ne reamintește că, deși arabii, în special quraișii, duceau o viață nomadă, ei desfășurau activități comerciale. Astfel, iarna și vara caravanele quraișilor se deplasau la intervale regulate în regiunile sudice și nordice, dând naștere celei mai prolifice îndeletniciri meccane, civilizatoare și unificatoare, în același timp. În capitolul Quraiș, putem citi :
Pentru obiceiul1 [neamului] Quraiș,
Obiceiul lor pentru călătoria de iarnă și cea de vară2,
Sa-L adore ei pe Stăpânul acestei Case,
Care-i hrănește, păzindu-i de foame și-i ferește pe ei de spaimă! (106 : 1-4)
Practica utilizării unor false unități de cântărire și măsurare, precum și de schimb monetar, este un alt domeniu condamnat în Nobilul Coran. Aceasta ne demonstrează că arabii sau alte nații desfășurau zilnic afaceri condamnabile, o asemenea incriminare indicând că tuturor musulmanilor le este interzisă implicarea în orice tip de tranzacție ilegală. Următoarele versete meccane referitoare la acest subiect se doresc a fi o atenționare deopotrivă a musulmanilor și celor care nu sunt musulmani. În capitolul intitulat al-Mutaffifun (“Celor care înșeală la măsură”), Nobilul Coran utilizează cuvinte încărcate de semnificație împotriva celor care sunt lipsiți de etica comerciantului :
Vai acelora care înșală la măsură3,
Aceia care, dacă li se măsoară de către [alți] oameni, voiesc măsură întreagă,
Însă atunci când ei măsoară și cântăresc, dau mai puțin !
Oare nu cred aceia că ei vor fi înviați
Întro Zi mare,
O Zi în care oamenii vor sta înaintea Stăpânului lumilor ?4 (83 : 1-6)
 Camăta (riba) a fost interzisă de la bun început, în perioada meccană, prin versetul :
Ceea ce voi dați cu camătă pentru ca să se mărească pe seama averii oamenilor nu va spori la Allah, însă aceia care oferă Dania [Az-Zakat], dorind Fața lui Allah, aceia vor avea îndoit. (30 : 39)
———-
1. Pentru convențiile lor de asigurare a călătoriilor, ori pentru tratatele încheiate cu țările vecine și căpeteniile triburilor, a se vedea capitolul 1.
2. Caravanele lor călătoreau iarna spre partea sudică și Yemen, iar vara se îndreptau spre nord și Siria. Conform lui Hitti, Istoria arabilor, Londra, 1985, p.30, în aceste călătorii quraișii au căpătat experiență de drum, devenind buni negustori și îmbogățindu-și zestrea de cunoaștere a lumii și artelor. De asemenea, limba pe care o vorbeau s-a transformat întrun mediu sofisticat de exprimare literară.
3. Traducerea sensurilor Coranului cel Sfânt în limba română, p.777 : “Motivul revelării : S-a relatat că ibn Abbas a zis : Când a venit Trimisul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) la Medina, negustorii din acest oraș erau dintre cei care înșelau cumplit la măsură. Allah Preaputernicul și Preaînaltul a revelat atunci Vai acelora care înșală la măsură și după aceea au măsurat ei cu dreptate”.
4. A se vedea și 6 : 152, 7 : 85, 11 : 84-85, 17 : 35, 26 : 181-182.
sursa: economie-islamica.blogspot.com
Source Link

Views: 0

0Shares

Coranul și viața comercială a musulmanilor – 3

 

Dan Michi

 

sobia2În perioada medinită dispozițiile coranice referitoare la tranzacțiile comerciale s-au inmulțit, devenind mai complexe, cu precădere după ce musulmanii au devenit o comunitate (umma) guvernată de o constituție proprie1 și condusă de însuși Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !). În toată această perioadă de afirmare legislația islamică a fost bine definită de un set generos de reguli, tânăra societate islamică punând bazele propriului sistem legislativ și a instituțiilor comerciale care să-l implementeze în practica de afaceri. În plus de aceasta, musulmanii au început să vină în contact cu comunitatea evreiască din Medina, precum și cu străinii din afara orașului, ceea ce a determinat revelarea în Nobilul Coran a noi reglementări și dispoziții legate de orice nouă situație care putea să apară. O astfel de dispoziție este și :
 Răspândiți-vă pe pământ și căutați harul lui Allah.  (62 : 10)
De altfel, capitolele medinite stipulează diferite restricții. De exemplu, este făcută distincția dintre voința părților contractante, bazată pe buna-credință, care este permisă2 și camătă (riba), care este nepermisă. În Nobilul Coran se spune :
Cei care mănâncă din camătă nu se vor ridica [în Zia de Apoi] decât așa cum se poticnește cel atins de Șeitan și această [pedeapsă] pentru că ei zic : Și negustoria e ca și camăta, în vreme ce Allah a îngăduit negoțul, dar El a oprit camăta. Cei cărora le vine povață de la Domnul lor și se opresc, aceia au [iertare] pentru ceea ce au făcut mai înainte și lucrul lor este la Allah [pentru judecată], dar cei care o fac mai departe, aceia vor fi oaspeții Focului și ei în el vor rămâne veșnic.
Allah nimicește camăta și sporește milosteniile. Allah nu-l iubește pe necredinciosul păcătos ! (2 : 275-276)3
Iar în alte versete citim :
O, voi, cei care credeți ! Fiți cu frică de Allah și lipsiți-vă de restul de camătă ce v-a mai rămas [la oameni], dacă sunteți credincioși !
Dacă nu o veți face, vi se vestește război din partea lui Allah și a Trimisului Său. Însă dacă vă veți căi, veți avea banii voștri [mai puțin camăta]. Nu nedreptățiți și nu veți fi nedreptățiți !4 (2 : 278-279)
Conform acestor versete citate din Nobilul Coran, pentru cămătorie există o dublă pedeapsă : pe de o parte, pierderea binecuvântării divine, în această lume, iar pe de altă parte, suportarea torturii Iadului, în lumea de dincolo. Plecând de la această realitate, odată cu interzicerea cametei, obținerea câștigurilor permise este ridicată chiar la rangul de obigație5. În afară de camătă, Nobilul Coran mai interzice și jocul de noroc6, mita7, consumarea averii altuia pe nedrept8. Există, de asemenea, o restricție care rezultă, și anume încetarea negoțului în timpul rugăciunii comune de vineri9, el fiind permis înainte și după aceasta, exact cum este permis și în timpul pelerinajului la Mecca10, conform binecunoscutului obicei preislamic din al-Hijaz.
———-
1. Pentru mai multe informații despre comunitatea musulmană și Constituția din Medina, a se studia și Muhammad Hamidullah, Prima constituție scrisă din istoria omenirii, Lahore, 1975.
2. Coran 4 : 29
3. Coran 3 : 130
4. Traducerea sensurilor Coranului cel Sfânt în limba română, p.108 : Motivul revelării acestui verset a fost că atunci când s-a interzis camăta unii oameni au spus : “Profetule, dar sunt unii dintre noi care au împrumutat deja.” Și atunci s-a pogorât versetul.
5. Coran 2 : 168
6. Coran 5 : 90, 2 : 219
7. Coran 2 : 188
8. Coran 4 : 29
9. Coran 62 : 9-11
10. Coran 2 : 198
sursa: economie-islamica.blogspot.ro
Source Link

Views: 1

0Shares

Credinţa în destin – un principiu de bază al credinţei islamice

25122

‘Umar Suleyman Al-Ashqar

Credinţa în destin este unul dintre principiile de bază ale credinţei, fără de care aceasta este incompletă. Imamul Muslim a consemnat un hadis relatat de ′Umar ibn Al-Khattaab (Allah să fie mulţumit de el), că îngerul Gabriel l-a întrebat pe Profet (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) despre credinţă, iar acesta i-a răspuns: „Această credinţă înseamnă să crezi în Allah, în îngerii Săi, în cărţile Sale, în Trimişii Săi şi să crezi în destinul divin (qadar) cu binele şi cu răul său.” El, (adică Gabriel) a zis: „Ai grăit adevarul.”

Există multe texte care vorbesc despre destinul de la Allah sau porunca credinţei în destin. Aceste texte includ şi următoarele versete:

Şi Noi am creat toate lucrurile bine întocmite. (Al-Qamar 54: 49)

…Porunca lui Allah este o hotărâre hărăzită. (Al-Ahzab 33: 38)

…Însă Allah a voit să împlinească un lucru ce trebuia împlinit… (Al-Anfal 8: 42)

…Şi a creat toate lucrurile şi le-a orânduit cu bună rânduială. (Al-Furqan 25: 2)

Laudă numele Domnului tău Cel Preaînalt. Care a creat şi a plămădit. Şi care a orânduit şi a călăuzit, care a făcut să se ivească păşunea. (Al-A`la 87: 1-4)

Imamul Muslim a consemnat în culegerea Sahih de la Taawoos: „I-am cunoscut pe unii dintre companionii Trimisului lui Allah care au spus că totul se întâmplă prin destin. El a spus ‘L-am auzit pe ′Abdullah ibn ′Umar zicând: «Totul se întâmplă prin destin, chiar şi ingeniozitatea şi neajutorarea sau neajutorarea şi ingeniozitatea»”

În culegerea Sahih a Imamului Muslim este consemnat un hadis relatat de Abu Hurayrah: „Politeiştii din Quraysh au venit şi au discutat cu Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) despre destin, apoi următoarele cuvinte au fost revelate:

În Ziua aceea vor fi târâţi în Foc cu feţele lor în jos [şi li se va zice]: “Gustaţi voi atingerea Iadului!” Şi Noi am creat toate lucrurile bine întocmite. (Al-Qamar 54: 48-49)

Există multe texte asemănătoare. Textele ce vorbesc despre cunoaşterea, puterea, voinţa şi creaţia lui Allah, de asemenea fac referire şi la porunca Sa. Credinţa în destin include de asemenea şi credinţa în cunoşterea, voinţa şi creaţia lui Allah, după cum vom vedea mai jos.

Din punct de vedere lingvistic – după cum a declarat Raaghib al-Asfahaani, conform relatării de la Ibn Hajar al-′Asqalaani – cuvântul destin implică abilitate sau putere şi obiectul acelei abilităţi, care există în cunoşterea lui Allah.

Allah Preaînaltul are putere absolută (qudrah), iar puterea Sa nu lipseşte sub nici o formă. Printre Numele Sale – mărit şi preamărit fie El – se află şi numele Al-Qaadir (Cel Abil), Al-Qadiir (Atotputernicul) şi Al-Muqtadir (Omnipotentul, Care poate să facă orice). Puterea (Qudrah) este unul din Atributele Sale.

Al-Qaadir este participiul activ al verbului qadara yaqdiru. Al-Qadiir este o forma mai intensivă, însemnând Cel Care face ce vrea în conformitate cu înţelepciunea Sa, nici mai mult nici mai puţin. Astfel, nimeni nu este demn de acest nume cu excepţia lui Allah, fie El preamărit şi slăvit. Allah Preaînaltul spune:

Ba da, El este cu putere peste toate. (Al-Ahqaf 46: 33)

Al-Muqtadir este participiul activ al verbului aqtadara şi este mai puternic semnificativ decât Qadeer. Spre exemplu, Allah spune:

Într-un loc al adevărului, lângă un Stăpânitor Atotputernic. (Al-Qamar 54: 55)

Imam Ahmad (Allah să aibă milă de el) a fost întrebat despre destin. Acesta a spus: „Destinul este puterea lui Allah”.

Aceia care neagă destinul, neagă monoteismul pentru că negând destinul, ei afirmă că acela care a creat binele este diferit de cel care a creat răul. Cei din comunitatea musulmană care cred acest lucru spun că păcatele nu se întâmplă prin Voia lui Allah şi mai spun că Allah nici nu are cunoştinţă despre aceste păcate. Ei afirmă că toate faptele oamenilor se realizează fără puterea sau creaţia Sa. Astfel, ei neagă faptul că Allah are putere absolută şi voinţă supremă. Ibn ′Abbaas a spus: „Destinul reprezintă esenţa monoteismului. Cine îl venerează numai pe Allah Atotputernicul şi crede în destin, acela îşi întăreşte credinţa monoteistă, iar acela care îl venerează numai pe Allah dar nu crede în destin, acela îşi distruge noţiunea de monoteism cu necredinţa sa.”

Savanţii musulmani au afirmat în unanimitate că este obligatoriu să crezi în destin. Nu există nici un savant al şcolii Ahl as-Sunnah, purtătorii de lumină şi călăuzire prin întuneric, care să nu susţină afirmaţia de mai sus. În comentariul său despre hadisurile ce vorbesc despre destin, în Sahih Muslim, An-Nawawi (Allah să aibă milă de el) a spus: „În toate aceste hadisuri există dovezi clare care susţin punctul de vedere al şcolii Ahl as-Sunnah privind credinţa în destin şi faptul că toate evenimentele, bune sau rele, benefice sau dăunătoare se întâmplă prin voinţa şi porunca lui Allah Preaînaltul.”

Ibn Hajar (Allah să aibă milă de el) a spus: „Opinia tuturor predecesorilor pioşi este că toate lucrurile se întâmplă prin porunca lui Allah, după cum El spune:

Şi nu sunt lucruri ale căror hambare să nu se afle la Noi şi pe care Noi să nu le trimitem cu măsură anumită. (Al-Hijr 15: 21)

 

________

Credința în Predestinare, Umar Suleyman Al-Ashqar, Editura Islamul Azi, București, 2010Source Link

Views: 2

0Shares