Author: Vlad Stoica

Transformă o lămâie în limonadă!

Transformă o lămâie în limonadă!   Aaid Al-Qarni O persoană talentată şi inteligentă transformă pierderile în profit, pe când cea netalentată îşi agraveaza problema, deseori dublând-o. Profetul (Pacea şi Binecuvântarea fie asupra lui) a fost forţat să părăsească Mecca, dar în loc să se dea bătut şi să îşi abandoneze misiunea, el şi-a continuat-o la […]

0Shares

Transformă o lămâie în limonadă!

Aaid Al-Qarni

O persoană talentată şi inteligentă transformă pierderile în profit, pe când cea netalentată îşi agraveaza problema, deseori dublând-o.

Profetul (Pacea şi Binecuvântarea fie asupra lui) a fost forţat să părăsească Mecca, dar în loc să se dea bătut şi să îşi abandoneze misiunea, el şi-a continuat-o la Medina – oraşul care şi-a ocupat locul în istorie cu o viteză fulgerătoare.

Imamul Ahmad ibn Hanbal cu toate că a fost sever torturat şi biciuit a reuşit să treacă peste acestea şi a continuat să propovăduiască Islamul, devenind unul dintre cei patru intemeietori de scoli de jurisprudenta islamică. Imamul Ibn Teymiyeh a fost ţinut în puşcărie, dar când a ieşit a devenit un învăţat şi mai mare decât la început. Imamul As-Sarakhsi a fost luat ca prizonier şi ţinut pe fundul unui puţ nefolosit şi în ciuda acestora acolo a scris 20 de volume de jurisprudenţă. Ibn Atheer, după ce a devenit infirm, a scris “Jam’ey al-Ushul” şi “An-Nihayah”două dintre cele mai bune cărţi în privinţa Hadis-urilor. Imamul Ibn al-Gewzi a fost alungat din Bagdad. Apoi, în timpul calatoriilor sale, a devenit unul dintre cei mai buni recitatori ai Coranului. Malik ibn ar-Rayb era pe patul de moarte când a recitat unul dintre cele mai frumoase poeme care este şi în ziua de astăzi apreciat. Când copiii lui Abi Dhu’aib al-Hadhali au murit în faţa lui, i-a elogiat printr-un poem care este foarte cunoscut în intreaga lume şi apreciat.

Aşadar, dacă s-a abătut un necaz asupra ta, priveşte şi partea bună. Dacă ţi-ar da cineva un pahar cu suc de lămâie, pune-i tu o linguriţa de zahăr şi dacă primeşti un şarpe veninos, păstrează-i pielea preţioasa şi arunca restul:

Se poate întampla ca voi să urâţi un lucru care este bun pentru voi şi să iubiţi un lucru care este rău pentru voi. Dar Allah ştie în timp ce voi nu ştiţi. [Al-Baqarah 2:216]

Înainte să înceapă Revoluţia franceză, Franţa avea doi mari poeţi: unul optimist şi celalalt pesimist. Ambii îşi scriau gândurile într-o celulă întunecoasă: cel optimist se uita la stele şi râdea, pe când cel pesimist se uita la oamenii de afară şi suspina. Priveşte şi partea cealaltă a lucrurilor – nu există rău pur, iar din toate situaţiile în care gaseşti un lucru bun, Allah te va răsplăti.

Nu este El Cel care răspunde aceluia care este la nevoie? [An-Naml 27:62]

La cine caută cei opresaţi şi cei slabi şanse de izbândă? Unde îşi caută toata lumea refugiu? La Allah. Nimeni altcineva nu are dreptul să fie venerat în afară de El.

Aşadar, este recomandabil să îl avem pe Allah în sufletele nostre la bine şi la greu, să îl căutăm în răstimpurile grele şi să ne căim neîncetat. În aşa fel, ajutorul şi liniştea de la El va veni cât mai repede:

Nu este El Cel care răspunde aceluia care este la nevoie când îl cheamă şi îndepartează răul şi vă face pe voi urmaşi pe pământ? Oare există altă divinitate în afară de Allah? Numai rareori vă aduceţi voi aminte. [An-Naml 27:62]

El îl salvează pe cel care se îneacă, îl ajută pe cel opresat, îl călăuzeşte pe cel rătăcit, îl vindecă pe cel bolnav şi îl linişteşte pe cel necăjit:

(Aminteşte-le lor), dacă ei se urcă pe corabie şi Îl invocă numai pe Allah, fără să îi facă Lui niciun părtaş însă după ce îi izbăveşte readucându-i pe uscat, iată pe ei cum Îi fac asociaţi. [Al-`Ankabut 29:65]

Pentru toate umilinţele pe care omul le face pentru a ieşi din greutăţi este recomandabil să se urmeze calea Sunnei. In Sunnah vei găsi modele demne de urmat şi cum să cauţi ajutorul la Allah. Dacă L-ai găsit, atunci nu mai ai nevoie de nimic, dar dacă îţi pierzi credinţa în El ai pierdut totul. Supunându-te Lui, vei face forma supremă de adorare. Dacă eşti persistent şi sincer în adorarea ta, Allah te va elibera de toate greutăţile şi grijile. Toate sforile se rup şi toate uşile se închid datorită lui. El este pretutindeni, aude şi vede totul:

Şi Domnul vostru zice: “Chemaţi-mă si Eu va voi răspunde. [Ghafir 40:60]

Dacă se întâmplă să treci prin necazuri şi durere, invocă-L pe Allah şi caută ajutor la El! Prosternează-te şi roagă-te pentru a obţine adevărata eliberare. Ridică-ţi mâinile pentru a-L adora mereu. Bate la uşa Lui, poartă-L mereu în Suflet şi aşteaptă-I ajutorul – astfel vei găsi adevărata fericire şi adevăratul succes!

___________

sursa: Nu te întrista!, autor Aid Al-Qarni

Source Link

Views: 0

0Shares

Profetul Muhammad – 5

Profetul Muhammad – 5   Construirea societăţii Khurram Murad   De-a lungul acelor ani, când Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) era înconjurat de forţe ostile (deşi, finalmente, triumful a fost de partea sa), el a continuat să purifice sufletele, să ridice moralul adepţilor săi şi să pună bazele unei familii, societăţi […]

0Shares

Profetul Muhammad – 5

Construirea societăţii

Khurram Murad

De-a lungul acelor ani, când Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) era înconjurat de forţe ostile (deşi, finalmente, triumful a fost de partea sa), el a continuat să purifice sufletele, să ridice moralul adepţilor săi şi să pună bazele unei familii, societăţi şi a unui stat drept.

Misiunea sa era acum completă: el crease un om nou şi schimbase vieţile multor bărbaţi şi femei, determinându-i să se dăruiască în totalitate Creatorului lor. El crease o nouă societate − una bazată pe dreptate. Prin exemplul propriei sale vieţi şi prin Coran, omenirii i s-a dat lumina şi îndrumarea necesară pentru a trăi o viaţă pioasă.

Este remarcabil că această întreagă revoluţie deschizătoare de drumuri, care a triumfat nu numai în Arabia, ci şi în toată lumea, în toate timpurile ce au urmat, şi care a vestit naşterea celei mai strălucite civilizaţii din lume, a costat nu mai mult de 750 de vieţi − majoritatea ale beligeranţilor din diferite bătălii. Cu toate acestea Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) este uneori descris de către cei care au exterminat mii de oameni în numele unor presupuse idealuri legate de „civilizaţie” drept un om violent.

Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi-a îndeplinit singurul Hajj (pelerinaj) în cel de-al zecelea an după emigrarea la Medina. Pe câmpia Arafat, el a ţinut o predică de o frumuseţe inestimabilă şi de o valoare eternă:

„Niciun om nu are dreptul de a stăpâni peste alţi oameni; toţi oamenii sunt egali, indiferent de originea, culoarea sau naţionalitatea lor.”

Câteva luni mai târziu, în cel de-al unsprezecelea an după Hijra, profetul Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a murit. El a fost îngropat în casa în care locuise la Medina.

Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a avut un caracter minunat şi frumos. A fost îndurător, blând şi înţelegător. A iubit copiii şi le vorbea cu blândeţe.

Niciodată nu a abuzat de cineva şi i-a iertat şi pe cei mai aprigi duşmani ai săi. A dus o viaţă foarte simplă. Îşi repara singur pantofii şi hainele. A trăit cumpătat; foarte adesea nu se găsea deloc mâncare în casa sa timp de mai multe zile.

Astfel era Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Conform tuturor standardelor prin care se poate măsura nobleţea umană, el a fost de neegalat; niciun om nu a fost vreodată mai măreţ!

Sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

Source Link

Views: 2

0Shares

Profetul Muhammad – 4

Profetul Muhammad – 4 Atacurile mekkanilor   Khurram Murad   Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), după ce a ajuns în Medina, a format mai întâi o alianţă cu evreii, iar apoi s-a apropiat de toate triburile şi a încercat să-i convingă să semneze o alianţă sau cel puţin să accepte un […]

0Shares

Profetul Muhammad – 4

Atacurile mekkanilor

Khurram Murad

Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), după ce a ajuns în Medina, a format mai întâi o alianţă cu evreii, iar apoi s-a apropiat de toate triburile şi a încercat să-i convingă să semneze o alianţă sau cel puţin să accepte un pact de pace. Mulţi au fost de acord, iar micul grup izgonit din Mekka a dobândit o importanţă strategică.

Mekkanii, care plănuiseră anterior să-l ucidă pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), erau acum hotărâţi să anihileze această comunitate islamică, aflată în curs de formare. Eşuând în toate celelalte posibile demersuri, au decis să adopte o soluţie militară.

O armată din Mekka a înaintat spre Medina, în al doilea an după Hijra (emigrarea de la Mecca la Medina, anul 622), sub pretextul protejării caravanei lor comerciale.

Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), în pofida numărului mic de oameni ai comunităţii sale şi a lipsei de arme, a hotărât să înfrunte ameninţarea acestora cu curaj. În ziua de 17 Ramadan, la Badr, cele două armate s-au întâlnit şi au purtat o bătălie în care 313 musulmani au învins puternica armată de 1000 de oameni din Mekka.

Şaptezeci dintre şefii triburilor mekkane, cei care fuseseră cei mai activi şi vehemenţi în persecutarea musulmanilor, au fost omorâţi. Mulţi alţii au fost luaţi prizonieri, urmând a fi eliberaţi mai târziu în schimbul unei răscumpărări. Pentru prima oară în istorie, prizonierii de război au fost trataţi bine, hrăniţi şi găzduiţi în aceleaşi condiţii în care trăiau şi cei care îi capturaseră.

În cel de-al treilea an după Hijra, o armată puternică de 3000 de mekkani a înaintat din nou spre Medina, atât pentru a răzbuna înfrângerea de la Badr, cât şi pentru a încerca încă o dată să-i înfrângă pe musulmani. 700 dintre ei aveau platoşe şi 200 erau călare. Musulmanii erau 700 la număr. Cele două tabere s-au întâlnit în afara Medinei, lângă muntele Uhud. Victoria musulmană iniţială a suferit o schimbare de situaţie; detaşamentul musulman plasat pentru a apăra frontul din spate nu a respectat indicaţiile Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi a abandonat locul în care i se spusese să rămână. Quraişiţii au atacat din spate şi victoria s-a transformat în înfrângere, generând astfel moartea a aproximativ 65 de musulmani. Oricum, cei din Mekka nu au reuşit să se prevaleze de situaţia favorabilă creată şi să învingă.

Mekkanii au plănuit atunci să lanseze un atac final în Medina pentru a rezolva problema definitiv. Toate triburile beduine, evreii şi ipocriţii din Medina şi-au unit forţele cu triburile din Mekka. În al cincilea an după Hijra, 24000 de oameni au avansat spre Medina. Era posibil fie să se lupte împotriva lor pe câmp deschis, fie să se apere din Medina, care nu avea ziduri. Musulmanii au ales să se apere săpând şanţuri de jur împrejurul Medinei. După ce au făcut faţă asedierii Medinei timp de 25 de zile, din cauza disensiunilor interioare, a lipsei de provizii, a vremii reci şi a vânturilor puternice, armata din Mekka a fost forţată să se retragă. Acesta a fost momentul decisiv din istoria confruntării cu mekkanii. Medina nu a mai fost atacată din acel moment niciodată.

Încă de la început, evreilor li s-au acordat toate drepturile cetăţeneşti, însă, cu toate acestea, ei continuau să comită acte de trădare şi înşelăciune. Unii dintre ei au trebuit să fie expulzaţi, iar alţii au fost omorâţi în urma deciziei unui judecător numit chiar de ei. Niciodată generaţiile următoare de evrei nu au fost trase la răspundere pentru fărădelegile evreilor din Medina. De peste 2000 de ani ei sunt însă culpabilizaţi de către lumea creştină pentru crucificarea lui Iisus (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). În schimb, musulmanii i-au tratat întotdeauna corect şi amabil pe evrei.

În anul următor, al şaselea după Hijra, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), împreună cu 1400 de adepţi, a călătorit la Mekka pentru a îndeplini Umra (pelerinajul), conform mai multor tradiţii din vremea respectivă. Erau neînarmaţi, dar conducătorii quraişiţi, în pofida tuturor tradiţiilor acceptate şi prestabilite, le-au refuzat intrarea. Oricum, quraişiţii decăzuseră atât de mult din punct de vedere moral şi politic, încât au trebuit să semneze un tratat de pace cu Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) − tratatul Hudaybiyah.

Deşi termenii tratatului erau extrem de nefavorabili şi chiar umilitori pentru musulmani, s-au obţinut câştiguri imense prin această înţelegere. Cei care au fost exilaţi din Mekka şi atacaţi de trei ori erau recunoscuţi acum ca o forţă egală, trataţi cu respect şi luaţi în serios. Pacea a fost o oportunitate pentru cei şovăitori şi neutri, chiar ostili în a mărturisi Islamul; mulţi au presimţit victoria iminentă a Islamului. Rezultatul a fost că mulţi oameni din Mekka şi din triburile arabe fie au îmbrăţişat Islamul, fie au făcut pace cu Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!).

De îndată ce Tratatul de la Hudaybiyah a fost semnat, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a trimis scrisori mai multor conducători arabi şi ne-arabi învecinaţi, inclusiv lui Chosroes din Iran şi lui Heraclit din Imperiul Bizantin. El i-a chemat la religia islamică şi i-a asigurat că nu râvnea la regatele sau bogăţiile lor. Ei le puteau păstra, dacă se dăruiau pe sine pentru a-L servi şi adora pe Unicul Dumnezeu.

Quraişiţii au încălcat curând Tratatul de la Hudaybiyah şi a venit astfel timpul să se acţioneze împotriva ostilităţii lor continue. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a înaintat spre Mekka şi a capturat oraşul. Cucerirea Mekkăi a făcut dovada unor acte de milă, generozitate şi iertare fără precedent; niciun strop de sânge nu s-a vărsat. Tuturor celor care au rămas în case li s-a garantat protejarea vieţii şi a proprietăţii. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a iertat pe toţi cei care, toată viaţa, îi fuseseră cei mai crunţi duşmani, care îl persecutaseră şi plănuiseră să-l omoare, care îl scoseseră afară din Mekka şi înaintaseră de trei ori spre Medina pentru a-i înfrunta pe musulmani.

Imperiul Bizantin învecinat se pregătea acum să atace şi să distrugă comunitatea din Medina. În orice caz, când Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a înaintat către Tabuk la graniţa de nord, hotărârea fermă şi curajul său lau făcut pe duşman să îşi piardă încrederea şi să se retragă.

Sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

Source Link

Views: 2

0Shares