Tag: Allah

Increderea în Allah

A intrat un rege intr-o moschee si a gasit acolo un om de stiinta musulman pe care il cheama Salim fiul lui Abdullah fiul lui Omar Ibn Khattab; regele Hisham fiul lui Abdul Malik. Se intampla pe vremea celei de-a doua case regale dupa profet. Regele i-a spus lui Salim: „Cere-mi orice vrei.” Si a […]

A intrat un rege intr-o moschee si a gasit acolo un om de stiinta musulman pe care il cheama Salim fiul lui Abdullah fiul lui Omar Ibn Khattab; regele Hisham fiul lui Abdul Malik. Se intampla pe vremea celei de-a doua case regale dupa profet. Regele i-a spus lui Salim:
„Cere-mi orice vrei.” Si a zis Salim: „Mi-e rusine sa cer ceva de la tine, decat de la ALLAH daca eu sunt in casa Lui.” Si imediat l-a asteptat regele afara din moschee si apoi l-a urmarit si i-a zis: „Acum poti sa-mi ceri, ai iesit de la moschee, cere-mi orice.”
A spus imediat Salim: „Tu vrei sa cer ceva din viata asta sau din viata de apoi?”
Si regele a raspuns: „Din viata asta, din viata cealalta nu-ti pot da nimic.” Si el i-a spus:
„Eu n-am cerut viata de la cel care o are pe toata, cum sa o cer de la tine care nu ai nimic?”
Aceasta este credinta in ALLAH, nu se apleaca in fata unui rege si nici nu se cere de la el nimic, el este la fel ca si oricare alt om, o creatura, nici nu da nici nu ia, nu ajuta si nici nu dauneaza, doar cu acordul lui ALLAH, cand un om imi face un favor, cine l-a lasat sa il faca? ALLAH!
Cand un om imi face rau, ALLAH ii da permisiunea sa o faca. De aceea cel mai bun lucru, a spus un poet musulman:
„Sa nu te apleci pentru un om ca sa iei de la el ceva, acest lucru este un fel de religie incompleta.”
Un om nu-ti poate da nimic, numai cu acordul lui ALLAH care te-a creat pe tine si pe el, din pamant.
Sa nu faci un om bogat, un stapan sa nu te imprietenesti cu el pentru banii lui si mai bine ramai cu religia ta, daca ai nevoie de ceva cere de la ALLAH.
Trebuie sa fii bogat in credinta lui ALLAH.
Aceasta poveste a lui Salim dovedeste puterea credintei lui si a credintei in ALLAH si el nu a cerut nimic de la rege si nu a stat langa el, aceasta este increderea in ALLAH.

At-Tawakkal – increderea

Cel care este responsabil de mine, in El ma incred in El.
In Quran scrie: La el ma incred.

Iyaka naabudu wa iyaka nastaiin… La Tine ne rugam si de la Tine cerem ajutor.
(Surat Al-Fatiha: 5)

El are totul pentru noi.
Problema astazi este increderea in ALLAH, toti avem grija de viitor, de saracie, de boala; aceasta pentru ca noi avem un iman slab, de aceea astazi suntem tulburati, instabili din punct de vedere psihic.
Daca ar fi fost credinta noastra o credinta puternica, atunci increderea in ALLAH ar fi deplină, omul ar stii ca nu vine ceva rau si nici ceva bun decat din porunca lui ALLAH.
Amr Ibn Qais a spus:
„Trei versete din Quran au fost suficiente ptr mine.”

Si daca ALLAH te atinge cu un rau, [sa stii ca] nu este cine sa-l indeparteze în afară de El! Iar daca El iti voieste un bine, nu este nimeni care sa poata respinge Harul Sau. (Yunus 10:107)
Ceea ce daruieste ALLAH oamenilor ca indurare, aceea nu o poate opri nimeni, iar ceea ce opreste El, aceea nu o mai poate trimite nimeni dupa El, caci El este Atotputernic [si] Intelept [Al-Aziz, Al-Hakim]! (Fatir 35:2)
Si nu este vietuitoare pe pamant a carei hrana sa nu fie in grija lui ALLAH. El stie locul ei de salas si locul in care ea va muri. Totul este intr-o Carte deslusita.” (Surat Hud 11:6)

Problema oamenilor este legata de inzestrare: hrana, traiul sau, pentru ca omul se teme de saracie si de moarte.
Frica de boala nu opreste boala, nici cea de saracie nu opreste saracia.
Ceea ce a fost scris se va intampla, de aceea trebuie sa ne supunem, sa ascultam cu voia noastra sau prin forta lui ALLAH; dar un om credincios, linistit, cu buna-vointa are incredere in ALLAH, El face planul, El ne tine, El inzestreaza, lasa toate gandurile si aceste probleme la ALLAH sa le rezolve El, ceea ce nu inseamna sa nu lucram pentru a ne rezolva problemele.
Increderea inseamna sa faci si apoi sa te increzi in ALLAH, vezi si hadisul cu camila:
„Leagat-ti camila si increde-te in ALLAH.”, dar oamenii gresesc, unii nu lega camila, se incred doar in ALLAH, altii leaga camila si se incred in cauze, sau fac totul fara sa se increada in ALLAH.
Islamul este un mod de viata in care trebuie sa tinem cont de cauze, sa fac tot ce trebuie si ce tine de mine, dar rezultatul este la ALLAH.
Profetii asa au facut, s-au increzut in ALLAH; cand Ibrahim a fost aruncat in foc si a venit Jibriil si l-a intrebat: „Ai nevoie de mine?”, el a raspuns: „De la tine nu vreau nimic, ci de la ALLAH”. Si focul era foarte mare, a ars o saptamana, daca trecea o pasare deasupra ardea, si au venit judecatorii care au decis sa fie pedepsit in foc, insa de la ALLAH a venit porunca ca focul sa fie racoare si liniste. De aceea focul nu a mai lasat flacarile sa arda, dupa ce s-a terminat focul, l-au gasit pe Ibrahiim stand linistit si cand l-au intrebat: „Cum ai stat tu asa fara sa te arda focul?” El a raspuns: „Au fost cele mai bune zile.”

Profetul Yunus a fost inghitit de o balena, dar ALLAH a poruncit balenei sa nu manance din carnea lui, sa nu-i dauneze cu nimic si a ramas acolo mult timp, in burta ei si ea l-a scos (aruncat) pe mal fara sa pateasca ceva.

Cand Moise a fugit din Sinai impreuna cu oamenii si in urma lor era Faraon, poporul lui s-a temut si Moise le-a spus sa aiba incredere in ALLAH: „Cu mine este ALLAH!” Si ALLAH a dat ordin marii sa se imparta in doua.

Cand profetul Muhammad a emigrat impreuna cu Abu Bakr, s-au adapostit intr-o pestera si ei erau urmariti de cei care vroiau sa-i omoare si erau urmaritorii chiar la gura pesterii, insa el i-a spus lui Abu Bakr: „La tahzann inn ALLAHA ma`anna”- „Nu te teme, ALLAH este cu noi!”.
Noi nu trebuie sa ne temem decat de ALLAH, sa nu ne temem nici de saracie, nici de boala, nici de lipsa inzestrarii, nici de viitor.
Cauza tuturor greutatilor este lipsa rabdarii si a lipsei de incredere in ALLAH, un drept-credincios este linistit prin credinta sa.
Cand Bilal era pe patul de moarte sotia lui i-a spus: „O, ce zi o sa avem…” si el i-a spus:
„Nu, sa nu zici asa, spune ce bine ca o sa ma intalnesc cu prietenii mei.”
Cineva l-a intreb pe Hasan: „De ce avem frica de moarte?” Si el a spus: „Pentru ca voi ati construit in aceasta viata si ati distrus-o pe cea de apoi.”

Definitia incredererii (tawakkal):
Increderea reprezinta increderea inimii in ALLAH, in faptul ca El iti trimite ceva bun si ca El opreste de la ceva rau; adica bunele si relele sunt pentru ziua de azi si pentru ziua de apoi; sa avem incredere ca nimeni nu lasa sa se intample binele sau raul decat ALLAH.

Yahya Ibn Muaz, a spus:
„Omul o sa aiba incredere in ALLAH, cand el va fi increzator si va accepta ca ALLAH sa fie responsabil in ceea ce-l priveste.”
Adica ALLAH ma protejeaza! Si cine are forta mai mare decat El?
Inzestrarea este de la ALLAH, doar El este Cel care da totul!
Moartea este in mana Lui, oare o sa stau îngrijorat că cineva ma poate omorî fără ca Allah să fi destinat aceasta pentru mine?

Sursa: rasarit.com

Source Link

Views: 8

Sinceritatea

  F. Gulen   Să fii sincer înseamnă ca tot ceea ce faci, să faci pentru Allah şi, în acelaşi timp, ceea ce nu faci, să nu faci tot pentru Allah. Profeţii sunt personalităţi care au atins un asemenea grad de sinceritate în faptele lor. În realitate, omul, o-dată cu strădania de a munci, poate […]

 

F. Gulen

 

Să fii sincer înseamnă ca tot ceea ce faci, să faci pentru Allah şi, în acelaşi timp, ceea ce nu faci, să nu faci tot pentru Allah. Profeţii sunt personalităţi care au atins un asemenea grad de sinceritate în faptele lor. În realitate, omul, o-dată cu strădania de a munci, poate să ajungă la un punct al sincerităţii. Numai că, ultimul punct la care pot ajunge ceilalţi oameni, pentru profeţi este punctul de început. De regulă, ei au ajuns în stadiul pur al sincerităţii, la ceea ce emana din interiorul lor.

Concretizând această caracteristică la unii profeţi, Coranul relatează:

“Aminteşte-l pe Moise în Carte! El a fost curat ca trimis, ca profet.” (Meryem [Maria], 19/51).

Şi despre Măreţul Iosif: “…el a fost dintre robii Noştri cei curaţi.” (Yusuf [Iosif], 12/24).

Despre persoana Mesagerului lui Allah se spune: “Noi am pogorât asupra ta Cartea întru Adevăr ca să te închini lui Allah, curat Lui în credinţă.” (Zumar [Cetele], 39/2).

Însuşi Profetul spune: “… Eu, lui Allah mă închin, curat Lui în credinţa mea.” (Zumar [Cetele], 39/14).

Pricina închinării, a supunerii este porunca lui Allah, rezultatul este accep-tarea de către Cel Drept, iar fructul şi roadele vor fi date de Stăpân în lumea de apoi. Supunerea va privi întreaga viaţă şi se va resimţi în toate acţiunile dreptcre-dinciosului prin raţiune şi înţelegere.

Un mare cugetător al epocii noastre, spune: “Să lucraţi pentru Allah, să în-treprindeţi pentru Allah, munciţi pentru Allah şi în mediul Lui desfăşuraţi-vă activitatea”, defineşte sinceritatea şi îi subliniază importanţa.

A fi sincer înseamnă să fii drept şi să mergi pe calea cea dreaptă. În viaţa unui om sincer nu există drum sinuos, în zig-zag. Dezvoltarea lui spirituală este ascendentă şi dreaptă. Datorită acestui lucru, ei, chiar şi atunci când au ajuns pe culmi, au ştiut să-şi apere şi să-şi păstreze modestia din primele zile ale activităţii lor. Dar, din păcate, ce puţini sunt oameni ca aceştia!

În istoria omenirii, există un singur om care s-a înălţat pe culmile acestor zări şi acesta este Mesagerul lui Allah. Şi cum să nu fie, dacă între comportarea din ziua în care a început să-şi propovăduiască cauza şi comportarea din ziua în care a cucerit Mecca, nu a existat nici o schimbare în ceea ce priveşte modestia.

sinceritatea

sinceritatea

Mecca a fost cucerită fără lupte. Chiar dacă sunt câteva evenimente sin-gulare, nu este corect ca ele să fie incluse la generalităţi. Mesagerul lui Allah, intrând în acest loc sfânt, de unde fusese alungat, nu venea ca un comandant cu intenţii de cucerire. În acea zi era călare şi îşi ţinea capul atât de aplecat, încât era gata să atingă şaua.

În perioada în care locuise în Medina, El nu-şi schimbase deloc comportamentul. Atunci când intra undeva, companionii se ridicau în picioare…şi, desigur că trebuiau să se ridice. La intrarea Lui, până şi morţii, sărind din morminte, ar fi trebuit să-L salute…El merita întrutotul acest lucru. Numai că El era realmente tulburat atunci când companionii se ridicau în picioare şi de fiecare dată zicea: “Nu vă ridicaţi în picioare aşa cum vă sculaţi în faţa superiorilor!”

Da, el, aşa cum şi-a început misiunea sfântă, tot aşa a şi terminat-o. Toată viaţa şi-a petrecut-o în armonie. Un lucru început îl termina în aceeaşi manieră şi acest lucru însemna o deosebită reuşită. El a început această muzică sfântă cu o voce joasă, iar la sfârşit în tempo înalt care să cuprindă cerul şi pământul.

De-alungul vieţii sale, el şi-a destinat credinţa lui Allah, supunându-se numai lui… inima-i era plină de învăţătura lui…ochii studiau peste tot creaţiile lui.. toate simţurile îi erau pline încântările spirituale venite de la El.

El se dăruise Celui Drept, dăduse aripi adevărului şi, cu o vocaţie nesfârşi-tă, mereu zicea “Allah”. Deoarece, El era un om sincer…

Raţiunea sincerităţii constituia o dimensiune deosebită. Deoarece, sinceritatea, după definirea Lui, era să te supui lui Allah, ca şi cum L-ai vedea.

Dacă am relata problema cu ajutorul unei similitudini, atunci când cineva îşi face rugăciunea (namaz) cu faţa spre Kaaba, El face namaz chiar în interiorul Kaabei.

 

Source Link

Views: 2

Coranul

F. Gulen   Coranul se cristalizează în inimă, luminează mintea şi scoate la iveală adevăruri, de la început şi până la sfârşit; numai credincioşii care pot vedea toată frumuseţea universului într-o singură floare şi torente într-un strop de apă pot cunoaşte şi înţelege adevărata sa esenţă. Coranul are un astfel de stil încât lingvişti arabi […]

F. Gulen

Coranul se cristalizează în inimă, luminează mintea şi scoate la iveală adevăruri, de la început şi până la sfârşit; numai credincioşii care pot vedea toată frumuseţea universului într-o singură floare şi torente într-un strop de apă pot cunoaşte şi înţelege adevărata sa esenţă.

Coranul are un astfel de stil încât lingvişti arabi şi străini, precum şi literaţi care i-au auzit versetele, bărbaţi şi femei, s-au plecat în faţa lui; cei care i-au recunoscut adevărul şi i-au prins înţelesul s-au plecat în faţa acestei capodopere de elocinţă.

Musulmanii pot dobândi unitatea numai mărturisind cre-dinţa în Coran; cei care nu o pot face nu pot fi musulmani şi nici nu pot făuri vreo unitate durabilă între ei.

A spune că „credinţa ţine de conştiinţă” înseamnă a spune: „Mărturisesc credinţa în Allah, în Profetul Lui şi în Coran” cu vorbele şi cu conştiinţa mea; fiecare act de venerare înde­plinit în acest spirit este o manifestare a acestei afirmaţii.

Când omenirea se zbătea în brutalitatea neştiinţei şi a necredinţei, Coranul a izvorât ca un potop de lumină care a scu­fundat lumea în strălucirea sa; Coranul a adus o revoluţie fără de asemănare şi fără de egal, aşa cum istoria o mărturiseşte îndeajuns!.

Coranul îi învaţă pe oameni în chipul cel mai cumpătat sensul şi natura umanităţii, adevărul şi înţelepciunea, precum şi Esenţa, atributele şi numele lui Allah; nici o altă carte nu are egal prin aceasta; vezi înţelepciunea sfinţilor învăţaţi şi filo-sofia adevăraţilor filosofi, şi vei înţelege.

Coranul este singura carte care, ocrotindu-l pe orfan, pe să-rac şi pe nevinovat, îi aşează pe acelaşi scaun pe rege şi pe rob, pe comandant şi pe soldatul simplu, pe reclamant şi pe pârât, şi numai apoi îi judecă.

Când spui despre Coran că este un izvor de superstiţii, nu faci altceva decât să repeţi vorbele unor arabi neînvăţaţi de acum paisprezece secole; asemenea vederi batjocoresc înţe-lepciunea şi adevărata filosofie.

Cei care nu i-au lăsat pe musulmani să înţeleagă Coranul şi să-l cunoască în toată profunzimea sa i-au întors astfel de la spiritul şi esenţa Islamului.

Deşi suntem încă în această lume, când pătrundem în atmo­sfera luminată a Coranului este ca şi cum am trece prin mor­mânt şi prin lumea de mijloc, cea dintre lumea de aici şi lu­mea de dincolo. Trăim Ziua Judecăţii de Apoi, păşim pe Sirat, cutremurându-ne de grozăviile Iadului, şi pătrundem pe tărâmurile molcom vălurite ale Raiului.

Coranul, ale cărui învăţături sunt urmate în ziua de azi de peste un miliard de oameni, este Cartea unică, acea carte cu principii eterne şi imuabile care îi călăuzeşte pe toţi pe dru­mul spre fericire cel mai scurt şi cel mai luminat.

Dacă cei care critică Coranul şi lucrurile aduse de el ar putea oferi în schimb ceva care să asigure ordinea, armonia, pacea şi siguranţa vieţii omeneşti, chiar şi pentru o scurtă durată! Perversitatea şi încrâncenarea civilizaţiilor nefericite şi deze­chilibrate, bazate pe principii altele decât cele ale Coranului, precum şi ale sufletelor chinuite, întristate şi care gem, su­flete ale celor care nu se bucură de lumina lui, sunt greu de înţeles.

Din punctul de vedere al valorii umane, al inimii, al spiritu­lui, al minţii şi al existenţei fizice a omului, Coranul a cobo­rât la noi din Înaltul Înalturilor. Este un corp de Legi Divi­ne, care poartă mesajele cele mai desăvârşite.

În viitorul apropiat, sub privirile uimite şi în laudele omeni­rii, cunoaşterea, tehnica şi arta, ca nişte şuvoaie, se vor în­toarce la însăşi izvorul din care au ţâşnit şi se contopi cu el. Învăţaţi, cercetători şi artişti se vor regăsi atunci uniţi îm-preună, în acelaşi ocean.

De la momentul revelaţiei sale, Coranul a cunoscut multe obiecţii şi critici. A răzbit mereu neatins şi continuă să-şi arate victoria.

Pentru omenire, viaţa cea mai dreaptă este cea pe care o in-spiră Coranul. Într-adevăr, unele dintre lucrurile frumoase, azi unanim admirate şi lăudate, sunt chiar acele lucruri pe care Coranul le încurajează de secole. Din vina cui sunt atunci musulmanii în situaţia nefericită de azi?

Coranul îi ridică pe oameni la statutul lor cel mai înalt, acela de primitori ai cuvântului lui Allah. Oamenii conştienţi de acest loc al lor Îl aud pe Allah vorbindu-le prin Coran, şi dacă fac ju-rământ că vorbesc cu Allah, jurământul lor nu va fi strâmb.

Coranul a fost o sursă de lumină pentru comunităţi glorioa­se şi luminate, care au condus lumea şi care au produs mii de savanţi şi de filosofi. Iată de ce, nicio putere nu este la fel de mare ca puterea sa.

Coranul este Cartea care ne învaţă prin poruncile sale adevărata dreptate, adevărata libertate, echitatea şi echi­librul, binele, onoarea, virtutea şi compasiune pentru întrea­ga creaţie. Este şi Cartea fără egal, care interzice oprimarea, politeismul, nedreptatea, ignoranţa, corupţia, interesul per­sonal, minciuna şi mărturia mincinoasă.

De foarte multe ori, cei care îşi fac o meserie din a critica Sfântul Coran nu-i cunosc scrierile decât vag şi superficial. Este o adâncă ironie faptul că astfel de oameni se simt în-dreptăţiţi să-şi spună părerile, fără a studia mai întâi Coranul şi uneori chiar fără a-l citi. Atitudinea lor nu se deosebeşte cu nimic de încăpăţânarea minţilor înguste care resping şti-inţele pozitive. Trebuie să mai aşteptăm până când oamenii îşi vor deschide ochii şi vor vedea adevărul.

Cei care cred în Profetul Muhammed şi în Coran cred în Allah. Cei care nu cred în Coran nu cred în Profetul Muhammed, iar cei care nu cred în Profetul Muhammed nu cred în Allah. Aestea sunt reperele reale ale unui musulman.

Source Link

Views: 1