Tag: Allah

Aștepta Lumină

    O lume în beznă, dar care poartă în ea lumina…şi în zare răsunetul unor veşti şi prorociri despre apariţia în scurt timp a Profetului…în conştiinţe înrăuri-rea este atât de puternică încât, mulţi din Mecca povestesc despre venirea ulti-mului Profet…poveţe, poveţe: cum îşi face apariţia, alergaţi spre El! Şi întregiţi-vă cu spiritul Lui! Toată […]

 

 

O lume în beznă, dar care poartă în ea lumina…şi în zare răsunetul unor veşti şi prorociri despre apariţia în scurt timp a Profetului…în conştiinţe înrăuri-rea este atât de puternică încât, mulţi din Mecca povestesc despre venirea ulti-mului Profet…poveţe, poveţe: cum îşi face apariţia, alergaţi spre El! Şi întregiţi-vă cu spiritul Lui!

sunskyToată omenirea este cu sufletul la gură şi speranţa tuturor este în ultimul mântuitor. Părinţii ar dori ca acest mântuitor să fie unul din descendenţii lor…şi unii pun numele de Muhammed noilor născuţi…

Dar, El va veni din lanţul de aur transmis de la Măreţul Avraam la İsmael şi care trece de la Abdulmuttalip la Abdullah; şi inimile aşteptau ca lumina să apară din această direcţie. Hadis-urile prevesteau venirea Lui; intensificarea întunericului vestea apropierea ivirii luminii. Omenirea din zilele acelea era lipsită de un ţel şi ideal, lucruri vitale pentru viaţă. Faptele oamenilor erau: “asemenea fetei morgana pe un şes. Însetatul o socoate apă, însă când soseşte acolo, nu află nimic” (Nur [Lumina], 24/39).

Simţămimtele, gândurile şi faptele nu erau prea departe de această situaţie. “Ori sunt asemenea întunecimilor dintr-o mare adâncă. Un val le acoperă, iar peste el un alt val, şi deasupra sunt norii; întunecimi peste întunecimi. Dacă cineva îşi întinde mâna, abia mai poate s-o vadă” (Nur [Lumina], 24/40).

Numele acestei perioade este jahiliya (epoca ignoranţei).

Chiar dacă v-am înfăţişat în treacăt un tablou al urâţeniei acelei perioade, n-aş vrea să aştern negură peste sufletele voastre. Dar, pentru a vă relata despre acea perioadă, chiar dacă este puţin, cred că nu este nevoie să abordez unele datini şi obiceiuri ci, cum Mesagerul lui Allah a venit pentru a ocroti tot universul şi cum acest lucru este o binefacere divină.

Pentru toată lumea venirea Lui este cea mai mare binefacere a Celui Drept. Că este aşa, ne-o spune Stăpânul nostru: “Allah a pogorât harul Său asupra credincioşilor atunci când le-a trimis un profet dintre ei care să le citească semnele Sale, care să-i cureţe, care să-i înveţe Cartea şi înţelepciunea, chiar dacă odinioară au fost într-o rătăcire vădită.” (Âl-i İmran [Neamul lui İmran], 3/164).

Priviţi la binefacerea şi mărinimia lui Allah (c.c), căci ne-a trimis un profet, un emisar, care împarte cu oamenii aceeaşi gândire, aceeaşi simţire, este călăuza şi cercetaşul lor pe calea dreptăţii; atunci când au nevoie de un imam, se află în fruntea lor; când vor un predicator, trece în amvon (minber); când au nevoie de un emir, îşi pune pecetea pe monezi; când vor un comandant, îi conduce mai bine decât cea mai desăvârşită căpetenie militară.

În creştinism există o dogmă greşită, potrivit căreia Măritul İisus a fost sac-rificat de către Cel Drept pentru a fi iertat păcatul originar al omenirii. După cre-dinţa greşită a creştinilor, Măritul İisus a fost răstignit şi astfel, păcatul originar, început cu Măritul Adam şi purtat de orice om încă de la naştere, în felul acesta a fost iertat. Există o relatare a acestei percepţii greşite: pentru a ierta păcatele oa-menilor, pentru a nu-i lăsa de capul lor în anormalitate, în deviere, Cel Drept şi-a trimis cel mai iubit rob, pe Muhammed (s.a.s), ca profet, cu scopul de a-i feri pe oameni să-şi greşească drumul şi astfel să nu dispară…să ajungă nişte oameni desăvârşiţi pe bolta omenirii…în orice clipă să-L simtă pe Allah în sufletele lor…şi aşa cum se exprimă Măritul Avraam, să-L considere pe Stăpânul lor, comoara conştiinţei lor:

Nu încap pe pământ şi-n ceruri zise Hak,
Se simte comoara din adâncul inimii.

Inima este un izvor de comori, încât Cel Drept, care nu încape în cele două lumi, în orice clipă, ca cel mai de preţ giuvaer, se face simţit acolo. Cărţile, raţiunea, cugetările, filosofia, enunţurile, cerul, pământul şi tot ce afost creat, nu pot să-L cuprindă pe Allah şi niciuna din acestea nu are puterea să-L exprime. Numai inima, chiar dacă în parte, poate să-L exprime. Omul se străduieşte să-şi deschidă inima, să găsească în inimă ceea ce caută şi, ajungând la Stăpân, devine efemer. De altfel, de aceea Allah L-a timis în mijlocul nostru pe Măritul Muhammed (s.a.s). Da, El a venit pentru a rosti omenirii versetele lui Allah (c.c), capitol după capitol să înfăţişeze miracolele semenilor săi şi să le dezvăluie trăsăturile sale. Datorită Lui natura umană se va purifica de toate mizeriile, devenind pură şi eliberându-se de problemele legate de trup, se va ridica la înălţimea vieţii sufleteşti. Îi va deprinde pe oameni cu raţiunea şi cu cartea, iar omenirea, aflându-se sub lumina raţiunii şi a cărţii, se va trezi în lumea de apoi şi va păşi pe calea veşniciei.

 

 

sursa: F. Gulen

Source Link

Views: 2

Increderea în Allah

A intrat un rege intr-o moschee si a gasit acolo un om de stiinta musulman pe care il cheama Salim fiul lui Abdullah fiul lui Omar Ibn Khattab; regele Hisham fiul lui Abdul Malik. Se intampla pe vremea celei de-a doua case regale dupa profet. Regele i-a spus lui Salim: „Cere-mi orice vrei.” Si a […]

A intrat un rege intr-o moschee si a gasit acolo un om de stiinta musulman pe care il cheama Salim fiul lui Abdullah fiul lui Omar Ibn Khattab; regele Hisham fiul lui Abdul Malik. Se intampla pe vremea celei de-a doua case regale dupa profet. Regele i-a spus lui Salim:
„Cere-mi orice vrei.” Si a zis Salim: „Mi-e rusine sa cer ceva de la tine, decat de la ALLAH daca eu sunt in casa Lui.” Si imediat l-a asteptat regele afara din moschee si apoi l-a urmarit si i-a zis: „Acum poti sa-mi ceri, ai iesit de la moschee, cere-mi orice.”
A spus imediat Salim: „Tu vrei sa cer ceva din viata asta sau din viata de apoi?”
Si regele a raspuns: „Din viata asta, din viata cealalta nu-ti pot da nimic.” Si el i-a spus:
„Eu n-am cerut viata de la cel care o are pe toata, cum sa o cer de la tine care nu ai nimic?”
Aceasta este credinta in ALLAH, nu se apleaca in fata unui rege si nici nu se cere de la el nimic, el este la fel ca si oricare alt om, o creatura, nici nu da nici nu ia, nu ajuta si nici nu dauneaza, doar cu acordul lui ALLAH, cand un om imi face un favor, cine l-a lasat sa il faca? ALLAH!
Cand un om imi face rau, ALLAH ii da permisiunea sa o faca. De aceea cel mai bun lucru, a spus un poet musulman:
„Sa nu te apleci pentru un om ca sa iei de la el ceva, acest lucru este un fel de religie incompleta.”
Un om nu-ti poate da nimic, numai cu acordul lui ALLAH care te-a creat pe tine si pe el, din pamant.
Sa nu faci un om bogat, un stapan sa nu te imprietenesti cu el pentru banii lui si mai bine ramai cu religia ta, daca ai nevoie de ceva cere de la ALLAH.
Trebuie sa fii bogat in credinta lui ALLAH.
Aceasta poveste a lui Salim dovedeste puterea credintei lui si a credintei in ALLAH si el nu a cerut nimic de la rege si nu a stat langa el, aceasta este increderea in ALLAH.

At-Tawakkal – increderea

Cel care este responsabil de mine, in El ma incred in El.
In Quran scrie: La el ma incred.

Iyaka naabudu wa iyaka nastaiin… La Tine ne rugam si de la Tine cerem ajutor.
(Surat Al-Fatiha: 5)

El are totul pentru noi.
Problema astazi este increderea in ALLAH, toti avem grija de viitor, de saracie, de boala; aceasta pentru ca noi avem un iman slab, de aceea astazi suntem tulburati, instabili din punct de vedere psihic.
Daca ar fi fost credinta noastra o credinta puternica, atunci increderea in ALLAH ar fi deplină, omul ar stii ca nu vine ceva rau si nici ceva bun decat din porunca lui ALLAH.
Amr Ibn Qais a spus:
„Trei versete din Quran au fost suficiente ptr mine.”

Si daca ALLAH te atinge cu un rau, [sa stii ca] nu este cine sa-l indeparteze în afară de El! Iar daca El iti voieste un bine, nu este nimeni care sa poata respinge Harul Sau. (Yunus 10:107)
Ceea ce daruieste ALLAH oamenilor ca indurare, aceea nu o poate opri nimeni, iar ceea ce opreste El, aceea nu o mai poate trimite nimeni dupa El, caci El este Atotputernic [si] Intelept [Al-Aziz, Al-Hakim]! (Fatir 35:2)
Si nu este vietuitoare pe pamant a carei hrana sa nu fie in grija lui ALLAH. El stie locul ei de salas si locul in care ea va muri. Totul este intr-o Carte deslusita.” (Surat Hud 11:6)

Problema oamenilor este legata de inzestrare: hrana, traiul sau, pentru ca omul se teme de saracie si de moarte.
Frica de boala nu opreste boala, nici cea de saracie nu opreste saracia.
Ceea ce a fost scris se va intampla, de aceea trebuie sa ne supunem, sa ascultam cu voia noastra sau prin forta lui ALLAH; dar un om credincios, linistit, cu buna-vointa are incredere in ALLAH, El face planul, El ne tine, El inzestreaza, lasa toate gandurile si aceste probleme la ALLAH sa le rezolve El, ceea ce nu inseamna sa nu lucram pentru a ne rezolva problemele.
Increderea inseamna sa faci si apoi sa te increzi in ALLAH, vezi si hadisul cu camila:
„Leagat-ti camila si increde-te in ALLAH.”, dar oamenii gresesc, unii nu lega camila, se incred doar in ALLAH, altii leaga camila si se incred in cauze, sau fac totul fara sa se increada in ALLAH.
Islamul este un mod de viata in care trebuie sa tinem cont de cauze, sa fac tot ce trebuie si ce tine de mine, dar rezultatul este la ALLAH.
Profetii asa au facut, s-au increzut in ALLAH; cand Ibrahim a fost aruncat in foc si a venit Jibriil si l-a intrebat: „Ai nevoie de mine?”, el a raspuns: „De la tine nu vreau nimic, ci de la ALLAH”. Si focul era foarte mare, a ars o saptamana, daca trecea o pasare deasupra ardea, si au venit judecatorii care au decis sa fie pedepsit in foc, insa de la ALLAH a venit porunca ca focul sa fie racoare si liniste. De aceea focul nu a mai lasat flacarile sa arda, dupa ce s-a terminat focul, l-au gasit pe Ibrahiim stand linistit si cand l-au intrebat: „Cum ai stat tu asa fara sa te arda focul?” El a raspuns: „Au fost cele mai bune zile.”

Profetul Yunus a fost inghitit de o balena, dar ALLAH a poruncit balenei sa nu manance din carnea lui, sa nu-i dauneze cu nimic si a ramas acolo mult timp, in burta ei si ea l-a scos (aruncat) pe mal fara sa pateasca ceva.

Cand Moise a fugit din Sinai impreuna cu oamenii si in urma lor era Faraon, poporul lui s-a temut si Moise le-a spus sa aiba incredere in ALLAH: „Cu mine este ALLAH!” Si ALLAH a dat ordin marii sa se imparta in doua.

Cand profetul Muhammad a emigrat impreuna cu Abu Bakr, s-au adapostit intr-o pestera si ei erau urmariti de cei care vroiau sa-i omoare si erau urmaritorii chiar la gura pesterii, insa el i-a spus lui Abu Bakr: „La tahzann inn ALLAHA ma`anna”- „Nu te teme, ALLAH este cu noi!”.
Noi nu trebuie sa ne temem decat de ALLAH, sa nu ne temem nici de saracie, nici de boala, nici de lipsa inzestrarii, nici de viitor.
Cauza tuturor greutatilor este lipsa rabdarii si a lipsei de incredere in ALLAH, un drept-credincios este linistit prin credinta sa.
Cand Bilal era pe patul de moarte sotia lui i-a spus: „O, ce zi o sa avem…” si el i-a spus:
„Nu, sa nu zici asa, spune ce bine ca o sa ma intalnesc cu prietenii mei.”
Cineva l-a intreb pe Hasan: „De ce avem frica de moarte?” Si el a spus: „Pentru ca voi ati construit in aceasta viata si ati distrus-o pe cea de apoi.”

Definitia incredererii (tawakkal):
Increderea reprezinta increderea inimii in ALLAH, in faptul ca El iti trimite ceva bun si ca El opreste de la ceva rau; adica bunele si relele sunt pentru ziua de azi si pentru ziua de apoi; sa avem incredere ca nimeni nu lasa sa se intample binele sau raul decat ALLAH.

Yahya Ibn Muaz, a spus:
„Omul o sa aiba incredere in ALLAH, cand el va fi increzator si va accepta ca ALLAH sa fie responsabil in ceea ce-l priveste.”
Adica ALLAH ma protejeaza! Si cine are forta mai mare decat El?
Inzestrarea este de la ALLAH, doar El este Cel care da totul!
Moartea este in mana Lui, oare o sa stau îngrijorat că cineva ma poate omorî fără ca Allah să fi destinat aceasta pentru mine?

Sursa: rasarit.com

Source Link

Views: 5

Sinceritatea

  F. Gulen   Să fii sincer înseamnă ca tot ceea ce faci, să faci pentru Allah şi, în acelaşi timp, ceea ce nu faci, să nu faci tot pentru Allah. Profeţii sunt personalităţi care au atins un asemenea grad de sinceritate în faptele lor. În realitate, omul, o-dată cu strădania de a munci, poate […]

 

F. Gulen

 

Să fii sincer înseamnă ca tot ceea ce faci, să faci pentru Allah şi, în acelaşi timp, ceea ce nu faci, să nu faci tot pentru Allah. Profeţii sunt personalităţi care au atins un asemenea grad de sinceritate în faptele lor. În realitate, omul, o-dată cu strădania de a munci, poate să ajungă la un punct al sincerităţii. Numai că, ultimul punct la care pot ajunge ceilalţi oameni, pentru profeţi este punctul de început. De regulă, ei au ajuns în stadiul pur al sincerităţii, la ceea ce emana din interiorul lor.

Concretizând această caracteristică la unii profeţi, Coranul relatează:

“Aminteşte-l pe Moise în Carte! El a fost curat ca trimis, ca profet.” (Meryem [Maria], 19/51).

Şi despre Măreţul Iosif: “…el a fost dintre robii Noştri cei curaţi.” (Yusuf [Iosif], 12/24).

Despre persoana Mesagerului lui Allah se spune: “Noi am pogorât asupra ta Cartea întru Adevăr ca să te închini lui Allah, curat Lui în credinţă.” (Zumar [Cetele], 39/2).

Însuşi Profetul spune: “… Eu, lui Allah mă închin, curat Lui în credinţa mea.” (Zumar [Cetele], 39/14).

Pricina închinării, a supunerii este porunca lui Allah, rezultatul este accep-tarea de către Cel Drept, iar fructul şi roadele vor fi date de Stăpân în lumea de apoi. Supunerea va privi întreaga viaţă şi se va resimţi în toate acţiunile dreptcre-dinciosului prin raţiune şi înţelegere.

Un mare cugetător al epocii noastre, spune: “Să lucraţi pentru Allah, să în-treprindeţi pentru Allah, munciţi pentru Allah şi în mediul Lui desfăşuraţi-vă activitatea”, defineşte sinceritatea şi îi subliniază importanţa.

A fi sincer înseamnă să fii drept şi să mergi pe calea cea dreaptă. În viaţa unui om sincer nu există drum sinuos, în zig-zag. Dezvoltarea lui spirituală este ascendentă şi dreaptă. Datorită acestui lucru, ei, chiar şi atunci când au ajuns pe culmi, au ştiut să-şi apere şi să-şi păstreze modestia din primele zile ale activităţii lor. Dar, din păcate, ce puţini sunt oameni ca aceştia!

În istoria omenirii, există un singur om care s-a înălţat pe culmile acestor zări şi acesta este Mesagerul lui Allah. Şi cum să nu fie, dacă între comportarea din ziua în care a început să-şi propovăduiască cauza şi comportarea din ziua în care a cucerit Mecca, nu a existat nici o schimbare în ceea ce priveşte modestia.

sinceritatea

sinceritatea

Mecca a fost cucerită fără lupte. Chiar dacă sunt câteva evenimente sin-gulare, nu este corect ca ele să fie incluse la generalităţi. Mesagerul lui Allah, intrând în acest loc sfânt, de unde fusese alungat, nu venea ca un comandant cu intenţii de cucerire. În acea zi era călare şi îşi ţinea capul atât de aplecat, încât era gata să atingă şaua.

În perioada în care locuise în Medina, El nu-şi schimbase deloc comportamentul. Atunci când intra undeva, companionii se ridicau în picioare…şi, desigur că trebuiau să se ridice. La intrarea Lui, până şi morţii, sărind din morminte, ar fi trebuit să-L salute…El merita întrutotul acest lucru. Numai că El era realmente tulburat atunci când companionii se ridicau în picioare şi de fiecare dată zicea: “Nu vă ridicaţi în picioare aşa cum vă sculaţi în faţa superiorilor!”

Da, el, aşa cum şi-a început misiunea sfântă, tot aşa a şi terminat-o. Toată viaţa şi-a petrecut-o în armonie. Un lucru început îl termina în aceeaşi manieră şi acest lucru însemna o deosebită reuşită. El a început această muzică sfântă cu o voce joasă, iar la sfârşit în tempo înalt care să cuprindă cerul şi pământul.

De-alungul vieţii sale, el şi-a destinat credinţa lui Allah, supunându-se numai lui… inima-i era plină de învăţătura lui…ochii studiau peste tot creaţiile lui.. toate simţurile îi erau pline încântările spirituale venite de la El.

El se dăruise Celui Drept, dăduse aripi adevărului şi, cu o vocaţie nesfârşi-tă, mereu zicea “Allah”. Deoarece, El era un om sincer…

Raţiunea sincerităţii constituia o dimensiune deosebită. Deoarece, sinceritatea, după definirea Lui, era să te supui lui Allah, ca şi cum L-ai vedea.

Dacă am relata problema cu ajutorul unei similitudini, atunci când cineva îşi face rugăciunea (namaz) cu faţa spre Kaaba, El face namaz chiar în interiorul Kaabei.

 

Source Link

Views: 1