Tag: coranic

Luna

Adnan Ash-Shareef   Allah este Cel cu milă şi Îndurător cu oamenii [Ra’uf, Rahim]. (Al-Hajj: 65). De ce nu cade Luna pe Pământ? Învăţaţii astronomi s-au întrebat încă din vechime de ce nu cad Luna şi celelalte planete şi stele pe Pământ şi au încercat să dezlege această enigmă, fiecare în maniera sa şi în […]

Adnan Ash-Shareef

 

Allah este Cel cu milă şi Îndurător cu oamenii [Ra’uf, Rahim]. (Al-Hajj: 65).

De ce nu cade Luna pe Pământ?

moretus_20120908Învăţaţii astronomi s-au întrebat încă din vechime de ce nu cad Luna şi celelalte planete şi stele pe Pământ şi au încercat să dezlege această enigmă, fiecare în maniera sa şi în conformitate cu credinţa sa: unii au născocit zeităţi care ţin planetele şi stelele, iar învăţaţii din Grecia Antică le-au aşezat pe nişte sfere uriaşe de cristal care le susţin.

Aceste convingeri au durat până în secolul al XVII-lea, când Newton a descoperit legea gravitaţiei şi a dezlegat enigma, afirmând că din rotirea Lunii în jurul Pământului apare pe Lună o forţă egală opusă forţei de gravitaţie a Pământului − forţa centrifugă; în felul acesta, Luna continuă să plutească în jurul Pământului fără să cadă peste el.

Meteoriţii şi asteroizii

De am voi Noi, am face ca Pământul să se scufunde cu ei sau am face să cadă asupra lor bucăţi din cer. Întru aceasta se află semn pentru orice rob care se căieşte. (Saba’: 9).

Până în secolul al XVIII-lea, unele societăţi ştiinţifice au respins ideea căderii unor bucăţi din cer pe Pământ.

Academia de Ştiinţe din Paris a aruncat la gunoi o mare colecţie de meteoriţi care se aflau printre achiziţiile sale, întrucât unii dintre membrii săi au considerat că aceşti meteoriţi sunt de fapt pietre adunate de pe pământ. Aceasta a fost atitudinea până în anul 1802, când savantul Biot a ajuns la concluzia existenţei unor bucăţi care cad cu adevărat din cer, Pământul fiind expus neîntrerupt unui bombardament cu bucăţi de diferite dimensiuni, structuri şi forme, provenite din cer; unele dintre ele, mai mici, numite meteoriţi, ard şi se dispersează în momentul intrării în atmosfera terestră, ajungând pe Pământ sub formă de cenuşă şi praf, iar altele mari, numite asteroizi, ajung pe suprafaţa Pământului, producând distrugeri şi incendii uriaşe.

Unii asteroizi au greutatea de zeci de tone, cum a fost cel care a căzut în deşertul Arizona (în greutate de şaizeci şi cinci de tone), în urmă cu circa patruzeci de mii de ani, formând un crater cu diametrul de o mie de metri şi cu adâncimea de două sute de metri, devenind un loc turistic de larg interes în Statele Unite. Unii savanţi apreciază că dispariţia dinozaurilor şi a altor şaizeci la sută dintre speciile de animale dispărute cu şaizeci şi cinci de milioane de ani în urmă s-ar datora căderii unui asteroid de dimensiuni uriaşe pe Pământ. De asemenea, savanţii apreciază că ciocnirea Pământului de către un asteroid cu dimensiunile de un kilometru pătrat ar avea o forţă de distrugere egală cu explozia produsă de o sută de mii de bombe cu hidrogen cu puterea de o megatonă. Astronomii socotesc că sursa asteroizilor şi a meteoriţilor sunt cometele şi Centura de Asteroizi, descoperită în secolul al XIX-lea, situată între planetele Marte şi Jupiter, alcătuită din patruzeci şi cinci de mii de asteroizi, diametrul celui mai mare dintre ei nedepăşind o mie de kilometri. Cu câţiva ani în urmă, s-a observat pe cer, în plină zi, în Vestul Statelor Unite, o piatră mare a cărei greutate a fost estimată la mii de tone. Acest asteroid s-a apropiat până la înălţimea de şaizeci de kilometri de suprafaţa Pământului, dar nu s-a ciocnit de el, ci s-a închis, întorcându-se în spaţiul extraterestru în zona graniţei cu Canada. Asteroizii sunt corpuri solide, cu diverse structuri şi diverse greutăţi, semănând cu nişte pietre mari, unii dintre ei fiind alcătuiţi din fier în proporţie de până la 90%, omul folosind acest material în vechime la confecţionarea topoarelor. Savanţii apreciază că în fiecare zi cad pe pământ milioane de tone de fier, sub forma unor bucăţi mici, adeverindu-se cuvintele lui Allah Preaînaltul:

Şi am făcut să coboare fierul în care se află putere mare şi foloase pentru oameni. (Al-Hadid: 25).

Este demn de menţionat aici faptul că Sfântul Coran s-a referit la căderea unor bucăţi din cer şi a stabilit şi sursa lor în asteroizii pe care i-a numit „lămpi” în următoarele versete:

Noi am împodobit cerul cel mai apropiat cu podoaba stelelor (adică am făcut asteroizii pentru a ţine cerul) care apără împotriva oricărui şeitan răzvrătit. Ei nu vor putea să tragă cu urechea la căpeteniile preaînalte şi vor fi loviţi din toate părţile pentru a fi alungaţi şi ei vor avea parte de pedeapsă veşnică, afară de acela care prinde din zbor şi care este urmărit de oastea căzătoare, lucitoare. (As-Saffat: 6-10);

Şi am împodobit Noi cerul cel mai de jos cu candele, în chip de strajă. Aceasta este orânduiala Celui Puternic şi Atoateştiutor [Al-Aziz, Al-Alim]. (Fussilat: 12);

Noi am împodobit cerul cel mai de jos cu candele şi le-am făcut pietre pentru lovirea şeitanilor. (Al-Mulk: 5).

Coranul a făcut, de asemenea, o distincţie clară între planetă (kawkab), stea (najm) şi Lună (qamr), dând numele de „stea” oricărui corp care îşi extrage energia şi lumina din sine, aşa cum este Soarele,şi dând numele de „Lună” (qamr) oricărui corp care depinde, în sistemul său de rotaţie, de o anumită planetă (kawkab), aşa cum se poate constata din următoarele versete:

Când Iosif i-a zis tatălui său: «O, tată! Eu am văzut în vis unsprezece planete şi Soarele, şi Luna! Eu le-am văzut prosternându-se dinaintea mea!» (Yusuf: 4).

Savanţii au descoperit până în momentul de faţă nouă planete şi s-ar putea ca în viitor să mai descopere încă două planete, adeverind viziunea lui Iosif.Allah ştie cel mai bine!

Şi când stelele se vor risipi… (At-Takwir: 2);

Şi când stelele vor cădea… (Al-Infitar: 2);

Când stelele se vor stinge… (Al-Mursalat: 8);

El este Cel care a făcut Soarele ca o lumină strălucitoare şi Luna ca o lumină. (Yunus: 5);

Şi a făcut Luna să le fie lor lumină şi a făcut Soarele ca o candelă. (Nuh: 16).

 

 

Centrul Cultural Islamic IslamulAzi

Source Link

Views: 3

Rotirea Pământului în jurul axei sale – partea a treia

Adnan Ash-Shareef     Unii văd în acest verset sfânt descrierea unui tablou din Ziua de Apoi, în vreme ce noi socotim (Allah ştie cel mai bine!) că este un tablou zilnic din această lume şi o dovadă coranică miraculoasă a rotirii Pământului în jurul axei proprii, bizuindu-ne pe următoarele dovezi coranice. Acestea sunt stările […]

Adnan Ash-Shareef

 

 

p_scie_ec_01855_16x9Unii văd în acest verset sfânt descrierea unui tablou din Ziua de Apoi, în vreme ce noi socotim (Allah ştie cel mai bine!) că este un tablou zilnic din această lume şi o dovadă coranică miraculoasă a rotirii Pământului în jurul axei proprii, bizuindu-ne pe următoarele dovezi coranice.

Acestea sunt stările prin care trec munţii în Ziua de Apoi, aşa cum au fost descrise înrevelaţie:

În Ziua când se vor cutremura pământul şi munţii şi se vor face munţii ca o dună de nisip risipit. (Al-Muzammil: 14);

În Ziua aceea, va fi cerul precum arama topită, iar munţii vor fi asemenea lânii scărmănate. (Al-Ma’arij: 8-9);

În această Zi, pământul va fi zguduit şi clătinat şi munţii vor fi sfărâmaţi în fărâme şi se vor preface în pulbere risipită. (Al-Waqi’ah: 4-6);

Te întreabă despre munţi. Spune: «Domnul meu îi va face praf, risipindu-i, şi îi va lăsa ca pe un şes neted, în care nu vei vedea ridicătură sau adâncitură.» (Ta-Ha: 105-107).

Aşadar munţii nu vor mai exista în Ziua de Apoi, întrucât Domnul îi va face praf, risipindu-i.

Cuvântul hasiba − „a socoti” înseamnă „a-şi închipui greşit”. Acest verb şi derivatele lui apar în patruzeci şi cinci de versete sfinte şi înseamnă „a crede, a-şi închipui în mod eronat.”

Menţionăm câteva dintre aceste versete:

Oare credeţi că v-am creat pe voi fără rost şi că nu vă veţi întoarce la Noi? (Al-Mu’minun: 115);

Oare socotesc oamenii că vor fi lăsaţi [în pace], dacă vor spune: «Noi credem», şi că ei nu vor fi încercaţi? (Al-’Ankabut: 2);

Ori socotesc aceia care au săvârşit fapte rele că îi vom ţine pe ei deopotrivă cu aceia care au fost cu credinţă şi au împlinit fapte bune atât în viaţa lor, cât şi după moartea lor? Rău judecă ei. (Al-Jathiyah: 21);

Să nu crezi că Allah nu este cu luare aminte la ceea ce săvârşesc nelegiuiţii… (Ibrahim: 42).

Dacă versetul la care ne-am referit mai sus ar fi un tablou al Zilei de Apoi, Domnul nu ar fi spus „îi socoteşti”, deoarece nu există niciun motiv pentru bănuieli şi îndoieli în Ziua de Apoi, căci privirea omului, în Ziua aceea, va fi pătrunzătoare şi orice lucru pe care îl vom vedea în Ziua de Apoi va fi realitatea, aşa cum specifică revelaţia:

Şi Noi am îndepărtat vălul tău şi privirea ta este astăzi pătrunzătoare. (Qaf: 22).

În sfârşit, la sosirea Ceasului, Domnul va distruge întreaga ordine universală actuală, înainte de a o înlocui cu o altă ordine. Dacă versetul sfânt ar fi fost o dovadă din dovezile Ceasului, Domnul nu ar fi grăit la sfârşitul lui:

Şi vei vedea munţii pe care-i crezi nemişcaţi cum trec asemenea trecerii norilor. [Acesta este] lucrul lui Allah care a făcut totul desăvârşit. El este Bineştiutor a ceea ce faceţi voi. (An-Naml: 88).

De aceea considerăm că tabloul pe care ni-l sugerează versetul sfânt la care ne referim este un tablou din această lume, în care Domnul a orânduit perfect toate lucrurile. Allah ştie cel mai bine!

 

 

Centrul Cultural Islamic IslamulAzi

Source Link

Views: 2

Ploaia

  Adnan Ash-Shareef     Pe cerul cel cu revenirea [ploii]. (At-Tariq: 11) Din punct de vedere lingvistic, orice plafon este un cer şi orice lucru situat deasupra altuia este pentru acesta din urmă plafon sau cer. Conform cuvintelor lui Allah Preaînaltul: Şi Noi am făcut cerul ca un acoperiş bine păzit şi totuşi ei […]

 

Adnan Ash-Shareef

 

 

Sky_wallpapers_438Pe cerul cel cu revenirea [ploii]. (At-Tariq: 11)

Din punct de vedere lingvistic, orice plafon este un cer şi orice lucru situat deasupra altuia este pentru acesta din urmă plafon sau cer. Conform cuvintelor lui Allah Preaînaltul:

Şi Noi am făcut cerul ca un acoperiş bine păzit şi totuşi ei sunt fără băgare de seamă la minunile Lui. (Al-Anbiyaa’: 32);

Şi pe bolta cea înaltă! (At-Tur: 5).

În general, orice este situat deasupra noastră în Univers este plafon sau cer. Cât despre cuvântul raj − „revenire”, el reprezintă un calificativ pentru cer şi derivă din verbul rajja’a care înseamnă „a readuce un lucru la situaţia sa anterioară”.

Versetul de mai sus, asemenea celor mai multe versete de jurământ, are dimensiuni ştiinţifice miraculoase, iar ştiinţa a adus lumină asupra unora dintre ele. Ea reprezintă, după cum am spus şi mai sus, unul dintre aspectele miracolului coranic prin care credinciosul trece în secolul al XX-lea de la credinţa înnăscută la certitudinea dovezilor ştiinţifice, iar dovada ştiinţifică din Coran este piatra credinţei de care se sparg toate valurile îndoielii ce vin din interiorul nostru sau de la alţii.

Tocmai de aceea considerăm că este obligatorie revizuirea studierii şi interpretării celor mai multe versete coranice care se referă în conţinutul lor la diverse ramuri ale ştiinţelor materiale, în lumina adevărurilor ştiinţifice constante pe care omul le-a descoperit în secolul al XX-lea, de către învăţaţii credincioşi, angajaţi, specialişti în domeniile ştiinţelor naturale şi al ştiinţelor coranice. Oare interpretarea cuvintelor lui Allah: „Jur pe cerul cu revenirea”, prin faptul că ele reprezintă un jurământ pe cerul care aduce înapoi pe pământ apa, după evaporarea ei, este suficientă în secolul al XX-lea? Oare acest comentariu este pe măsura măreţiei jurământului? Şi, oare, aceste informaţii limitate despre cerul care aduce ploaie reprezintă argumentul ştiinţific care să concentreze logica şi gândirea cititorului pentru a-l convinge de răspunsul jurământului? Coranul cel Sfânt este cuvântul hotărâtor şi nu este o glumă, aşa cum a grăit Allah Preaînaltul:

Pe cerul cel cu revenirea ploii şi pe pământul cu crăpături! El este un Cuvânt hotărâtor, el nu este o glumă! (At-Tariq: 11-14).

Comentariu ştiinţific

În informaţiile ştiinţifice de mai jos, credinciosul musulman descoperă unele adevăruri ştiinţifice miraculoase ascunse în cuvintele lui Allah Preaînaltul: „Jur pe cerul cu drumuri…”, aşa cum le-au descoperit astronomii în secolul al XX-lea.

1. Cerul înseamnă învelişul atmosferic al pământului.

Cuvântul „cer” are mai multe sensuri, aşa cum am arătat mai sus; dacă prin cer avem în vedere diversele straturi din care este alcătuit învelişul atmosferic care înconjoară Pământul, adică atmosfera terestră, constatăm că printre caracteristicile unora dintre ele se numără şi readucerea lucrurilor la starea lor anterioară.

Stratul inferior al atmosferei terestre, adică troposfera, readuce vaporii de apă care se înalţă acolo de pe pământ, sub formă de ploaie, precum şi cea mai mare parte a căldurii reflectate care se ridică din pământ.

Straturile al patrulea, al cincilea şi al şaselea din învelişul atmosferic, adică ionosfera, readuc pe pământ undele radio lungi şi medii, precum şi unele unde care vin din spaţiul extraterestru şi le întorc spre el.

Cel de al şaptelea strat, magmatosfera, întoarce în spaţiul extraterestru radiaţiile cosmice dăunătoare vieţii de pe Pământ, aşa cum sunt razele gama şi alfa, precum şi cea mai mare parte din razele infraroşii şi cele necunoscute.

2. Cerul cu sensul de Univers.

Dacă prin „cer” avem în vedere Universul cu stelele şi galaxiile lui şi cu norii dintre ele, toate lucrurile din Univers redevin aşa cum au fost.

Majoritatea astronomilor sunt de acord astăzi cu faptul că Universul nu este veşnic, ci a început cu circa cincisprezece miliarde de ani în urmă cu o masă primară uriaşă care a explodat şi s-a dispersat în toate colţurile Universului; din ea s-au format ulterior stelele, planetele, galaxiile şi nebuloasele. Stelele se nasc dintr-un nor cosmic, în decursul a milioane sau chiar miliarde de ani, prin condensarea materialelor care alcătuiesc norul, transformând o parte din el într-o stea care luminează vreme de milioane sau miliarde de ani, după care combustibilul lor se epuizează şi ele se transformă în nişte stele uriaşe, care explodează şi apoi mor, pentru a redeveni un nor cosmic. Apoi se reia ciclul, care are nevoie de milioane de ani, adeverindu-se cuvintele lui Allah Preaînaltul:

Oare nu ştiu ei cum începeAllah creaţia prima oară şi cum o va face pe ea apoi din nou? (Al-’Ankabut: 19).

Savanţii au văzut în secolul al XX-lea cum începe şi cum reia Allah creaţia Sa, nu numai în privinţa stelelor, ci şi în privinţa făpturilor. În timpul revelaţiei nu era cu putinţă ca ştiinţa să vadă ceva despre începutul procesului creaţiei şi al reluării ei − laudă Aceluia a Cărui făgăduinţă ni s-a adeverit! El este Cel care a spus:

Fiecare profeţie are un timp al său şi în curând le veţi cunoaşte. (Al-An’am: 67).

Ne-a făgăduit că noi vom vedea cum începe creaţia Sa şi cum o reia; vestea pe care ne-a trimis-o cu cincisprezece secole în urmă prin revelaţie s-a adeverit prin descoperirea de către ştiinţă a ciclului vieţii creaturilor cu viaţă şi fără viaţă.

Source Link

Views: 3