Tag: coranul

Coranul și viața comercială a musulmanilor – 3

  Dan Michi   În perioada medinită dispozițiile coranice referitoare la tranzacțiile comerciale s-au inmulțit, devenind mai complexe, cu precădere după ce musulmanii au devenit o comunitate (umma) guvernată de o constituție proprie1 și condusă de însuși Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !). În toată această perioadă de afirmare legislația […]

 

Dan Michi

 

sobia2În perioada medinită dispozițiile coranice referitoare la tranzacțiile comerciale s-au inmulțit, devenind mai complexe, cu precădere după ce musulmanii au devenit o comunitate (umma) guvernată de o constituție proprie1 și condusă de însuși Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !). În toată această perioadă de afirmare legislația islamică a fost bine definită de un set generos de reguli, tânăra societate islamică punând bazele propriului sistem legislativ și a instituțiilor comerciale care să-l implementeze în practica de afaceri. În plus de aceasta, musulmanii au început să vină în contact cu comunitatea evreiască din Medina, precum și cu străinii din afara orașului, ceea ce a determinat revelarea în Nobilul Coran a noi reglementări și dispoziții legate de orice nouă situație care putea să apară. O astfel de dispoziție este și :
 Răspândiți-vă pe pământ și căutați harul lui Allah.  (62 : 10)
De altfel, capitolele medinite stipulează diferite restricții. De exemplu, este făcută distincția dintre voința părților contractante, bazată pe buna-credință, care este permisă2 și camătă (riba), care este nepermisă. În Nobilul Coran se spune :
Cei care mănâncă din camătă nu se vor ridica [în Zia de Apoi] decât așa cum se poticnește cel atins de Șeitan și această [pedeapsă] pentru că ei zic : Și negustoria e ca și camăta, în vreme ce Allah a îngăduit negoțul, dar El a oprit camăta. Cei cărora le vine povață de la Domnul lor și se opresc, aceia au [iertare] pentru ceea ce au făcut mai înainte și lucrul lor este la Allah [pentru judecată], dar cei care o fac mai departe, aceia vor fi oaspeții Focului și ei în el vor rămâne veșnic.
Allah nimicește camăta și sporește milosteniile. Allah nu-l iubește pe necredinciosul păcătos ! (2 : 275-276)3
Iar în alte versete citim :
O, voi, cei care credeți ! Fiți cu frică de Allah și lipsiți-vă de restul de camătă ce v-a mai rămas [la oameni], dacă sunteți credincioși !
Dacă nu o veți face, vi se vestește război din partea lui Allah și a Trimisului Său. Însă dacă vă veți căi, veți avea banii voștri [mai puțin camăta]. Nu nedreptățiți și nu veți fi nedreptățiți !4 (2 : 278-279)
Conform acestor versete citate din Nobilul Coran, pentru cămătorie există o dublă pedeapsă : pe de o parte, pierderea binecuvântării divine, în această lume, iar pe de altă parte, suportarea torturii Iadului, în lumea de dincolo. Plecând de la această realitate, odată cu interzicerea cametei, obținerea câștigurilor permise este ridicată chiar la rangul de obigație5. În afară de camătă, Nobilul Coran mai interzice și jocul de noroc6, mita7, consumarea averii altuia pe nedrept8. Există, de asemenea, o restricție care rezultă, și anume încetarea negoțului în timpul rugăciunii comune de vineri9, el fiind permis înainte și după aceasta, exact cum este permis și în timpul pelerinajului la Mecca10, conform binecunoscutului obicei preislamic din al-Hijaz.
———-
1. Pentru mai multe informații despre comunitatea musulmană și Constituția din Medina, a se studia și Muhammad Hamidullah, Prima constituție scrisă din istoria omenirii, Lahore, 1975.
2. Coran 4 : 29
3. Coran 3 : 130
4. Traducerea sensurilor Coranului cel Sfânt în limba română, p.108 : Motivul revelării acestui verset a fost că atunci când s-a interzis camăta unii oameni au spus : “Profetule, dar sunt unii dintre noi care au împrumutat deja.” Și atunci s-a pogorât versetul.
5. Coran 2 : 168
6. Coran 5 : 90, 2 : 219
7. Coran 2 : 188
8. Coran 4 : 29
9. Coran 62 : 9-11
10. Coran 2 : 198
sursa: economie-islamica.blogspot.ro
Source Link

Views: 0

Drepturile omului in Islam – 4

Dan Michi   Aici trebuie notat că aceste cuvinte au aparţinut Trimisului Preabunului Dumnezeu, fiind rostite în secolul al VII-lea, când, în afara zonei Islamului, poziţia femeii în societate era, cu unele excepţii, destul de modestă şi chiar degradantă. Islamul, prin vocea Profetului Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa!) i-a înălţat statutul, […]

Dan Michi

Aici trebuie notat că aceste cuvinte au aparţinut Trimisului Preabunului Dumnezeu, fiind rostite în secolul al VII-lea, când, în afara zonei Islamului, poziţia femeii în societate era, cu unele excepţii, destul de modestă şi chiar degradantă. Islamul, prin vocea Profetului Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa!) i-a înălţat statutul, numind-o „partener şi ajutor apropiat” al soţului. În Coran există mai multe versete care-i conferă femeii o poziţie egală în societate, cu drepturi proprii, inclusiv dreptul de moştenire. Recunoaşterea valorii femeii nu doar în sânul familiei, ci şi în afara ei, îşi găseşte întruchiparea în Aişa, soţia Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa!) care, după moartea sa, a rămas una dintre cele mai importante autorităţi în materie de a înregistra hadisuri (colecţie de vorbe şi fapte ale Profetului care formează sursa secundară a legislaţiei islamice din zilele noastre). Această schimbare rapidă în modul de tratare a femeilor în Islam a avut loc, aşa cum am menţionat, într-o perioadă în care poziţia femeii era mult sub cea ocupată de bărbat şi efectul a fost aşezarea femeii pe o nouă treaptă în societatea islamică.

Desigur, au existat şi excepţii, unele chiar în acele timpuri. Este şi cazul primei soţii a Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa!), Khadija. Ea a fost un excelent om de afaceri şi un antreprenor care l-a angajat pe Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa!) drept coordonator al caravanelor sale comerciale. Ulterior s-a căsătorit cu el, pe parcursul acestui mariaj Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa!) primind şi profeţia. Fiind pentru o perioadă angajatorul lui Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa!) şi posedând o avere însemnată, Khadija nu se număra printre femeile sărmane, cum erau cele mai multe din societatea arabă. În acest caz şi în alte situaţii similare intervine înţelepciunea cuvintelor Trimisului lui Dumnezeu (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa!) care au stabilit că femeia este un „partener şi ajutor apropiat” al soţului. Pe această cale, în Islam s-au pus bazele unei poziţii emancipate a femeii, în toate domeniile economice şi sociale.

Mai înainte, în acest discurs, am menţionat că drepturile omului au fost pentru prima dată stabilite în mod evident, odată cu sosirea Islamului, dar că ele au avut de suferit datorită influenţelor externe. Să detaliem acum acest aspect. Când s-a întâmplat această tragedie, dintr-o varietate de cauze istorice şi socio-politice, mai multe segmente ale societăţii islamice, în special cele care deja fuseseră afectate în mod treptat sub regulile coloniale din Asia, Africa sau de oriunde altundeva, s-au confruntat cu deteriorarea sistemului de valori moştenit. Rolul şi statutul femeii în domenii precum educaţia, dreptatea socială şi drepturile omului au avut de suferit. Sărăcia, analfabetismul, cultura şi moralitatea diferită, în general, au invadat societăţile islamice în acelaşi mod precum în cazul altor civilizaţii anterioare. Lumea islamică a căzut pradă unor situaţii care au determinat-o să-şi piardă abilitatea de a-şi reveni sau de a controla evenimentele. Iar rezultatul se poate observa chiar în zilele noastre în unele dintre statele islamice.

Întrebarea care se ridică: poate fi făcut Islamul responsabil pentru această stare? În căutarea unui răspuns, cineva va avea nevoie să se întoarcă către alte religii, în mod special către cele două care au precedat Islamul, şi să se informeze, spre exemplu, dacă poate fi Creştinismul blamat pentru câteva colonizări discutabile din Asia, Africa sau din alte părţi ale lumii, petrecute în secolul al XVIII-lea şi al XIX-lea, colonizări care au violat în permanenţă drepturile omului. Sau poate să fie tras la răspundere Creştinismul pentru cele două războaie mondiale ale secolului al XX-lea, pentru pierderile imense de vieţi omeneşti şi materiale? Sau poate fi Creştinismul blamat pentru producerea şi propulsarea bombelor atomice asupra oraşelor Hiroşima şi Nagasaki care, printre altele, au încălcat şi drepturile omului? Ori religia creştină este cea care a introdus Holocaustul pe porţile Europei, cel care a afectat în mod brutal drepturile omului? Poate Iudaismul, ca religie, să fie făcut responsabil pentru devierea din comportamentul evreilor, când Moise s-a aflat pe muntele Sinai, aproape de Dumnezeu? Sau, oare, poate fi ţinută ca responsabilă religia iudaică pentru suferinţele pe care poporul palestinian le îndură din partea forţelor de ocupaţie israeliene astăzi, care încalcă în mod abuziv drepturile omului?

www.islamulazi.ro

Source Link

Views: 6

De ce nu au crezut unii în Muhammed 2

    Simţul rivalităţii Muğîre b. Şu’be relatează: “Stăteam împreună cu Ebu Gehl. Veni Mesagerul lui Allah şi ne comunică unele lucuri. Ebu Gehl zise cu obrăznicie: “Muhammed! Dacă faci aceste lucruri ca să ai martori dincolo că ne-ai adus la cunoştinţă, nu te osteni deloc, eu voi depune mărturie, dar acum nu mă tulbura.” […]

 

 

Simţul rivalităţii

Desert-Animals-10Muğîre b. Şu’be relatează: “Stăteam împreună cu Ebu Gehl. Veni Mesagerul lui Allah şi ne comunică unele lucuri. Ebu Gehl zise cu obrăznicie: “Muhammed! Dacă faci aceste lucruri ca să ai martori dincolo că ne-ai adus la cunoştinţă, nu te osteni deloc, eu voi depune mărturie, dar acum nu mă tulbura.” Mesagerul lui Allah se despărţi de noi. Eu l-am întrebat pe Ebu Gehl: “Tu într-adevăr crezi în El?”

Mi-a răspuns: “Cred că într-adevăr este profet, dar între noi şi haşemiţi există o rivalitate de mult timp. Ei se laudă că au măreţie, că sunt păzitorii locurilor sfinte de la Mecca. Şi acum, când afirmă că şi profetul este din rândurile lor, eu nu mai pot rezista.”

Qureișiții se adunaseră şi în urma unor dezbateri, iau hotărârea de a-l tri-mite pe Utbe b. Rabî’a la profet. Acesta urma să încerce a-l convinge să renunţe la cauză. Această persoană făcea parte din clasa intelectualilor, stăpânea bine literatura arabă, era un om avut. Se duce la El şi, încercând speculaţii logice, întreabă: “Muhammed! Tu eşti cel fericit sau tatăl tău, Abdullah?” Mesagerul lui Allah nu răspunse nimic, dimpotrivă, prin tăcerea sa, dădu cel mai bun răspuns acestui neghiob. Utbe continuă: “Dacă accepţi că el este mai fericit decât tine, cu siguranţă că se închină divinităţilor pe care tu i-ai defăimat. Dimpotrivă, dacă te crezi mai fericit decât el, atunci vorbeşte şi eu să te ascult!”

Mesagerul lui Allah l-a întrebat: “Ai terminat tot ceea ce aveai de spus?” “Da”, zise Utbe şi tăcu. Profetul căzu în genunchi şi începu să recite din sura “Fussılet” (Au fost lămurite), versetul 13: ” Dacă ei se întorc, spune-le: “Eu v-am prevenit asupra trăznetului care va fi asemenea trăznetului care i-a nimicit pe adiţi şi tamudiţi.”

Atunci Utbe n-a mai rezistat şi a început să tremure ca scuturat de friguri. Ducându-şi mâinile la buzele sfinte, sleit de puteri, zise: “O, Muhammed, taci! Taci în numele lui Allah în care crezi!”, apoi plecă.

Mai marii din Mecca aşteptau rezultatul. Lui Ebu Gehl nu-i plăcuse starea în care se întorsese Utbe. Zise celor din jur: “Nu s-a întors la fel cum a plecat.” Utbe se dusese direct acasă. Versetele pe care le ascultase îl loviseră precum fulgerul. Mai târziu la uşa lui veni Ebu Gehl, cel care era stăpânit de diavol, căci se temea că Utbe îşi exprimase mărturia de credinţă, ştiindu-i părţile slabe. Trebuia să lovească în orgoliul lui. Trecu la acţiune şi zise: “Utbe, am înţeles că Muhammed te-a lăudat foarte tare. În cinstea ta a dat o masă, unde ai mâncat şi ai băut, iar tu, nemairezistând la atâtea laude, ai rostit mărturia de credinţă. Aşa vorbeşte lumea.” Utbe se înfurie, i se umflară venele: “Cu toţii ştiţi că eu n-am nevoie de bucatele Lui, deoarece sunt cel mai bogat dintre voi, dar cele spuse de Muhammed m-au cutremurat. Ceea ce citea nu erau versuri şi nu semănau cu vorbele unui prezicător. Nu ştiu ce să zic, căci este un om cu vorba dreaptă. Ascultându-i vorbele, m-am temut să nu pătimim şi noi ce au pătimit adiţii şi tamudiţii…”

 

Alte cauze

Aceste mărturii, confesiuni, nu erau proprii doar unui număr mic de oa-meni. În general, în conştiinţă, convingerea este aceeaşi. Dar influenţe negative precum teama, lăcomia, ambiţia şi îndărătnicia îi făceau să nu creadă. Iată, Coranul redă starea lor şi, ca o consolare pentru Domnul nostru, porunceşte:

“Ştim că te mâhneşte ceea ce spun. Ei nu pe tine te socot mincinos, ci, cei nedrepţi, se leapădă de semnele lui Allah.” (Al-An’am [Vitele], 6/33).

Ei îţi reproşează multe, iar aceste imputări te necăjesc. Să nu te întristeze spusele unor învinşi, ale unor oameni lipsiţi de noroc, egoişti ce nu pot renunţa la obiceiurile lor. Ei cu adevărat nu te acuză pe tine de minciună. Niciunul din ei nu se va ridica să-ţi reproşeze că spui minciuni. Deoarece, şi ei ştiu că eşti scutit de a spune minciuni. Ei sunt cei care te-au numit “devotat”. Priveşte cât sunt de proşti; ei nu cred în lucrurile pe care ţi le reproşează ţie şi cu toate raţionamente-le şi mintea lor, au curaj să facă aşa ceva. În cazul acesta pentru ce să te necă-jeşti!?

Dacă există cineva care ar trebui să se necăjească, acela ar fi cel care, fiind împotriva Persoanei care ţine hăţurile lumii de azi şi de apoi, nu a putut profita, deschizând calea beneficiului.

 

sursa: fgulen.com

Source Link

Views: 1