creatie - Romania, the meaningless part. Simple possibilities: It is possible that employees of DRPCIV (Car Permits and Registrations, Romania), together with employees of the Romanian Car Registry, have knowingly registered a large number of stolen vehicles. It is possible that the vehicles in point 1 have had their color changed before being sold.

Exista Dumnezeu?

Fethullah Gulen Existenta lui Dumnezeu este prea evidentă pentru a avea nevoie de argumente. Unii învățați sfinți au relatat că Dumnezeu este însuși mai evident decât orice altă ființă, dar cei care sunt săraci sufletește nu Îl pot vedea. Unii au spus că El este ascuns pentru a nu fi perceput direct datorită […]

Fethullah Gulen

Existenta lui Dumnezeu este prea evidentă pentru a avea nevoie de argumente. Unii învățați sfinți au relatat că Dumnezeu este însuși mai evident decât orice altă ființă, dar cei care sunt săraci sufletește nu Îl pot vedea. Unii au spus că El este ascuns pentru a nu fi perceput direct datorită manifestării sale însăși.
Oricum, marea influență a pozitivismului și materialismului în știința umanitătii face necesară dezbaterea unor asemenea argumente. Acest mod de a gândi reduce existența la ceea ce poate fi perceput în mod direct și se orbește în fața dimensiunilor invizibile ale existenței, care sunt mult mai vaste decât cele vizibile. Deoarece trebuie să ne străduim să dăm la o parte vălul tras de către materialism și pozitivism, vom face o scurtă recenzie a unora dintre demonstrațiile tradiționale ce atestă existența necesară a lui Dumnezeu.

Înainte de a face acest lucru , merită să punem accentul pe fapte istorice deoarece încă de la începutul vieții umane marea majoritate a oamenilor a crezut în existența lui Dumnezeu. Necredincioșii nu pot pretinde superioritate intelectuală asupra credincioșilor deoarece aceștia din urmă sunt formați din oameni de știință inovativi, școlari erudiți, cercetători, și cel mai important, sfinți și Profeti (experți în acest domeniu).

De asemenea, oamenii confundă în general neacceptarea existenței unui lucru cu acceptarea inexistenței sale. În timp ce primul este doar o negare sau o respingere, ultimul reprezintă o judecată ce necesită dovezi. Nimeni nu a dovedit și nu va putea dovedi inexistența lui Dumnezeu. În contradictoriu, sunt nenumărate dovezi ce atestă existența Sa.

Acest lucru poate fi clarificat cu ajutorul următoarei analogii: imaginează-ți un palat mare cu 1000 de intrări; 999 uși sunt deschise și una ce pare a fi închisă. Cum poți afirma că nu există nici o cale de a intra în palat? Asta fac necredincioșii atunci când își concentrează atenția doar asupra ușii ce pare a fi închisă. Ușile ce duc spre atestarea existenței lui Dumnezeu sunt deschise tuturor, dar numai dacă aceștia doresc să le treacă cu sinceritate.

Unele dintre aceste uși – ce reprezintă demonstrația existentei lui Dumnezeu – sunt următoarele:

Creația este contingentă. Cu alte cuvinte, este la fel de posibil pentru ca un lucru să existe sau să nu existe. De asemenea, este posibil ca ceva să ia naștere în orice moment, sub orice formă și având orice caracteristică. Nici o persoană sau lucru nu are nici un rol în determinarea a cum, când și unde va lua naștere, sau ce caracteristică va avea acel ceva. Există o putere ce decide toate acestea. Această putere trebuie să fie infinită și să dețină decizie absolută și cunoaștere cuprinzătoare. În mod necesar și normal această putere este Dumnezeu.

Lucrurile sunt finite. Totul este schimbător. Totul este condiționat de timp și spatiu și deci, trebuie să aibă un început și un sfârșit. Acest lucru care are un început, are nevoie și de unul fără început pentru a-i da naștere. Precum un regres fără sfârșit prin originatorul fiecărui originator nu este posibil, rațiunea cere existența unui lucru care este de sine existent și care nu se schimbă niciodată. Acesta este Dumnezeu.

Viața. Viața este ca o ghicitoare transparentă. Este o ghicitoare pentru că oamenii de știință nu o pot explica prin cauze materiale și nici nu îi pot descoperi originea și transparentă pentru că reflectă o putere creativă. Prin intermediul acestor două caracteristici, viața declară: Dumnezeu m-a creat.

Tot ceea ce există și Universul în sine ca întreg dispun de o armonie și o ordine incredibile. Acest lucru este valabil într-o asemenea măsură încât existența unei singure părți necesită existența întregului; iar existența întregului necesită prezența tuturor celorlalte părți. De exemplu, o singură celulă deformată poate duce la moartea întregului organism. La fel și o rodie are nevoie de existența colaborativă a aerului, apei, solului, soarelui, dar și pentru a exista. O asemenea armonie și cooperare arată existența unui creator al ordinii, un creator care știe totul despre toate relațiile și caracteristicile tuturor lucrurilor; unul care a știut să pună totul în ordine. Creatorul acestei ordini este Dumnezeu.

Toată creația dispune de o măiestrie de o valoare inimaginabilă. Cu toate acestea, ea este creată atât de simplu și rapid, precum putem observa. Aceasta este împărțită în nenumărate familii, genuri, specii și chiar grupuri mai mici, fiecare dintre ele fiind alcătuit din mai mulți membri. În ciuda acestei varietăți și abundențe, totul este creat în ordine, cu măiestrie și ușurință. Acest lucru evidențiază existența unei puteri și cunoștințe absolute: Dumnezeu.

Orice lucru este creat cu un scop anume. După cum demonstrează ecologia, totul în creație-nu contează cât de nesemnificativ ar fi, are un rol important în existență și un anumit scop. Lanțul creației, inclusiv umanitatea; este în mod evident direcționată către un nou scop final. Din moment ce este nevoie de cineva care urmărește anumite scopuri prin creația sa, și deoarece numai umanitatea are conștiința de a urma aceste scopuri, atunci înțelepciunea și scopul în creație ne ghidează către existența lui Dumnezeu.

Toate ființele care au viață, dar și cele care nu au, au o continuă nevoie de multe lucruri chiar și de o mică parte din ceea ce nu își pot oferi singure. De exemplu, menținerea universului cere existența unor legi universale: creșterea, reproducerea, gravitația, repulsia. Dar aceste legi numite naturale nu au o existență externă, vizibilă sau materială; existența lor este absolut nominală. Cum poate ceva care există doar nominal, care nu deține nici conștiință și nici cunoaștere, să fie responsabil de o creație miraculoasă ce presupune înțelepciune și cunoaștere absolută?

Deci, cineva care deține toate aceste atribute a stabilit aceste legi naturale și le folosește ca văluri pentru a-și ascunde operațiunile cu un anumit scop. Plantele au nevoie de aer, apă, lumină și caldură pentru a supraviețui. Dar își pot ele îndeplini aceste nevoi pe cont propriu? Nevoile umanității sunt infinite. Din fericire, toate nevoile noastre esențiale, începând cu existența noastră pe Pământ și până la moarte, sunt îndeplinite de cineva cu o capacitate și o intervenție mult mai mari decât ale noastre. Noi pășim pe această lume și găsim totul pregătit pentru a ne îndeplini toate simțurile și nevoile spirituale și intelectuale. Acest lucru indică prezența unuia care este Atotștiutor și Milostiv, Unul care face ca lucrurile să colaboreze până la final.

Toate lucrurile din Univers, în ciuda distanței, se ajută reciproc. Acest ajutor reciproc este atât de cuprinzător încât, de exemplu, precum aproape toate lucrurile (inclusiv apa , aerul, focul, soarele și cerul) ne ajută în modul cel mai extraordinar prearanjat, la fel și celulele corpului, membrele și sistemele cooperează pentru a ne ține în viață. Solul, aerul, apa, căldura și bacteriile colaboreazăpentru a ține în viață plantele. Această cooperare și ajutorare reciprocă observată la creaturile fără conștiință dar ce necesită știință și scop deliberat, arată existența unuia ce le aranjează în acest mod miraculos: Dumnezeu.

Curățenia. Până când am început să poluăm peste măsură aerul, apa, solul, lumea naturală era purificată continuu. Chiar și acum își conservă puritatea originală în multe regiuni în care civilizația modernă nu a pătruns. Te-ai întrebat vreodată de ce natura este atât de curată, de ce pădurile sunt curate deși multe animale mor acolo în fiecare zi ? Ți-ai dat seama că dacă toate gângăniile care se nasc într-o singură vară ar supraviețui, toată planeta ar fi acoperită de straturi de gâze moarte? Ai observat că în natură nimic nu se risipește? Fiecare moarte reprezintă începutul unei noi vieți. De exemplu, un corp mort se descompune și este integrat în pământ. Elementele mor și renasc în plante; plantele mor în stomacul animalelor și cel al oamenilor și sunt ridicate la un alt nivel al vieții.

Acest ciclu al vieții și al renașterii este un motiv al purității și curățeniei continue a Universului. Dar și bacteriile și insectele, vânturile și ploile, găurile negre și oxigenul ajută la susținerea purității Universului. Această puritate ne arată că există Unul sfânt, ale cărui atribute include curățenia și puritatea.

Nenumărate persoane au trăit pe acest Pământ încă de la crearea lui Adam și a Evei. În ciuda originii comune- un spermatozoid și un ovul – deși sunt alcătuiți din aceleași structuri, elemente, organisme, fiecare persoană are o înfățișare unică. Ștința nu poate explica acest lucru. Această diferență dintre oameni nu poate fi explicată cu ajutorul testelor ADN și nici cu ajutorul cromozomilor, deoarece ea datează încă de la apariția primilor indivizi pe Pământ. În plus, această diferențiere între oameni nu stă numai în înfățișarea fiecăruia ci și în caracterul, dorința, ambițiile și abilitățile lor. În timp ce diferite specii de animale sunt aproape la fel, în sensul că nu prezintă nici o diferență în comportament, fiecare om reprezintă o specie diferită ce trăiește în propria sa lume conținută în cea a umanității. Pentru a face posibile toate aceste lucrui, există cineva cu putere arbitrară și cu cunoștință supremă, iar acest cineva este Dumnezeu.

Pentru a ne putea direcţiona vieţile şi pentru a învăţa ce este bun şi ce este rău, ne trebuie cel puţin 15 ani. Oricum, multe animale acumulează această cunoaștere la puțin timp după nașterea lor. O rățușcă poate să înoate imediat dupa ce oul eclozează. Furnicile încep să își sape cuiburi în pământ după ce își părăsesc ouăle. Albinele și păianjenii învață imediat cum să își faca fagure respectiv pânze, care sunt niște minuni pe care omul nu ar putea să le reproducă niciodată. Cine învață elanii din Oceanul Atlantic să își găsească drumul spre locul ancestral din Oceanul Pacific? Migrarea păsărilor rămâne un mister pentru noi. Cum ai putea explica asemenea lucruri uluitoare care pot fi atribuite numai învățării și direcționării ce provin de la Unul ce știe totul și care a aranjat Universul și locuitorii săi într-un asemenea fel încât ei însăși să își poată direcționa viețile?

În ciuda avansărilor științifice, nu putem explica viața. Viața este darul din partea Celui Nemuritor, Celui ce insuflă spirit în fiecare embrion. Ignoranța noastră în ceea ce privește natura spiritului și relația lui cu corpul, nu neaga existența sa. Spiritul este trimis pe lume pentru a putea fi perfecționat și pentru a acumula o statut adecvat trecerii sale în cealaltă viață.

Conștiința noastră este centrul înclinațiilor noastre- spre bine sau spre rău. Toți simțim această conștiință ocazional, iar majoritatea oamenilor înclină a se apropia de Dumnezeu în unele situații. Pentru noi oamenii, această înclinare și credință în El, sunt intrinseci. Chiar dacă în mod conștient negăm existența lui Dumnezeu, uneori se face prezentă credința involuntară în El. Iată câteva versete din Coran ce ilustrează aceste idei:

El este Cel ce vă dă să umblați pe pământ și pe mare. Când sunteți pe corăbii ce plutesc, har unui vânt prielnic, vă bucurați. Când vreo furtună se stârnește și valurile se ridică din toate părțile, văzându-se cuprinși de ele, Îl cheamă pe Dumnezeu, curați Lui în credință: Dacă ne mântuiești de aceasta, vom fi dintre cei mulțumitori. (10:22)

Apoi (Avram) le-a rupt în bucăți (idolii), înafară de mai marele lor. Poate se vor întoarce la el! Ei au spus: Cel care a făcut aceasta cu dumnezeii noștri, sunt dintre cei nedrepți! Ei au spus: Noi am auzit un tânăr care îi amintea, i se spune Avram. Ei au spus: Aduceți-l înaintea ochilor oamenilor, căci poate vor depune mărturie. Ei au spus: Tu Avram ai fost cel ce a făcut aceasta cu dumnezeii noștri? El spuse: Ba mai marele lor a făcut-o. Întrebați-i, dacă pot grăi! Atunci și-au venit în fire și au spus: Sunteți nedrepți! Apoi s-au rătăcit iarăși: Știi că aceștia nu grăiesc? El spuse: Voi vă închinați, în locul lui Dumnezeu, celor care nici nu vă folosesc și nici nu vă păgubesc?Rușine vouă și celor cărora vă închinați în locul lui Dumnezeu! Nu pricepeți oare? Ei au spus: Ardeți-l! Ajutați-vă dumnezeii, dacă sunteți cu fapta. Deci, spiritul și conștiința umane sunt un argument forte ce atestă existența lui Dumnezeu.

Suntem dispuși la bine, la frumusețe, la virtute și ostili în fața răului. Dacă nu am ficorupți de factori și condiții externe, am căuta valorile morale. Aceste valori sunt aceleași virtuți și moralități promulgate de toate religiile inspirate de Divinitate. După cum atestă istoria, umanitatea nu a trăit niciodată fără o religie. Profeții și oamenii religioși au fost întotdeauna cei mai influenți oameni și au lăsat urme invincibile în istoria umanității. Aceasta este o dovadă de necontestat ce atestă existența lui Dumnezeu Unicul.

Intuiția umană. Oamenii au intuiții și emoții ce reprezintă un fel de mesaj provenit din lumea imaterială. Printre acestea, intuiția eternității provoacă în noi o dorință puternică de eternitate, pe care dorim să o îndeplinim în multe feluri. Dar, această dorință poate deveni realitate numai prin credință și prin venerarea Eternului. Adevărata fericire umană constă în satisfacerea acestei dorințe de eternitate.

Dacă am fi abordați de câțiva mincinoși care ne-ar spune aceleași minciuni mereu, am putea să îi credem în absența unei alternative. Dar când mii de oameni, Profeți care nu au mințit niciodată și nenumărați sfinți și credincioși care au adoptat adevărul ca element esențial în credință sunt de acord că Dumnezeu există, cum am putea noi să contestăm declarațiile lor pe cele ale câtorva mincinoși?

Dovezile ce atestă originea Divină a Coranului sunt de asemenea și dovezi ce atestă existența lui Dumnezeu. Coranul le face cunoscut oamenilor, cu mare tărie, precum o face și Biblia în părțile sale necorupte, existența [1] unui singur Dumnezeu. Miile de Profeți care au fost trimiși pe acest Pământ, au ghidat umanitatea către adevăr și toți au oferit prioritate predicilor despre existența lui Dumnezeu.

[1] Despre autoritatea Divină a Coranului citește articolul nostru numit Întrebări adresate Islamului de către era modernă, 1 (London: Truestar, 1995)

Source Link

Lipsa formelor intermediare – 1

Dacă la fiecare moment de pe parcursul evoluţiei treptate au existat numeroase forme intermediare vii, care au trăit pe pământ cel puţin în câteva generaţii, după care au murit, ar trebui ca fosilele acestora să le găsim astăzi în stratele pământului, şi aceasta nu doar pentru o specie, ci pentru toate speciile, din moment ce afirmăm că toate speciile au evoluat – vezi figura de mai sus. Însă, ceea ce găsim astăzi în stratele geologice sunt fosile ale unor specii distincte, aflate de mare depărtare una de alta, care nu mai există în ziua de azi, dar despre care evoluţioniştii încearcă să afirme că ar fi evoluat unele din altele.

Darwin a fost conştient de la început de problema lipsei fosilelor, dar şi-a mărturisit credinţa că acestea vor fi găsite în cele din urmă. Această descoperire încă se lasă aşteptată. De exemplu, dacă în stratul geologic A găsim fosile din specia X şi în stratul C găsim fosile din specia Z, care se trage (indirect) din specia X, ar trebui ca în stratul B, care corespunde perioadei intermediare, să găsim fosile dintr-o ipotetică specie Y intermediară. Însă, acolo nu găsim aceste fosile intermediare, ci tot fosile de tip X sau Z şi fosile de alte specii, fără legătură, de tip V, W etc. Mai mult, arheologii au descoperit că în perioada Cambrian apar brusc, ca din nimic, o mulţime de specii, în cadrul unui fenomen numit astăzi „explozia din Cambrian”.

Mai mult, „dovezile” descoperite au şi ele probleme. Vom discuta mai jos principalele „dovezi” referitoare la evoluţia omului.

Lucy

De departe cea mai importantă „dovadă” a teoriei evoluţiei omului este Lucy, o fosilă descoperită în Etiopia în 1974. Fosila reprezintă 40% din scheletul unei primate cu mers biped. Evoluţioniştii au comparat mărimea craniului lui Lucy cu mărimea craniului unei maimuţe şi al unui om modern şi au constatat că Lucy se află la mijloc, de unde au conchis că Lucy era o primată evoluată – mers biped şi craniu evoluat de la maimuţă către om. Ulterior, spre sfârşitul anului 2008, cercetătorii şi-au dat seama că Lucy nu era femelă, ci mascul.

Problema cu Lucy şi implicit cu deducţiile evoluţioniştilor este aceea că din craniul lui Lucy s-a găsit o parte atât de mică, încât mărimea calculată de evoluţionişti este foarte discutabilă. Mai mult, analiza degetelor ei arată fără echivoc că Lucy trăia în copaci, lucru recunoscut şi de unii evoluţionişti. Alţi evoluţionişti, însă, sunt de părere că Lucy nu a fost nicidecum o maimuţă evoluată, ci o varietate de primată mare africană care a dispărut ulterior ca specie. Această supoziţie este întărită şi de faptul că în aceeaşi regiune şi numai în acea regiune s-au găsit şi alte urme fosile din ceea ce evoluţioniştii numesc Australopithecus afarensis (specia lui Lucy).

De asemenea, în regiune şi datate ca aparţinând perioadei lui Lucy s-au găsit urme umane. Având în vedere că evoluţioniştii deja deciseseră că Lucy şi oamenii nu au coexistat, concluzia a fost că Lucy însăşi a creat acele urme umane!

– finalul părții întâi –

Source Link

Evoluționismul – o știință? p. a 2-a

– continuarea părții întâi – d. Sistemele ireductibile Biologii care au fundamentat ortodoxia darwinistă au considerat celula drept un bulgăre nediferenţiat de protoplasmă. Organismul (şi în special celula) reprezenta pentru ei un „black box”, o cutie neagră – o maşinărie care face lucruri minunate printr-un mecanism necunoscut pentru om. Biologul Michael J.Behe explică […]

– continuarea părții întâi –

d. Sistemele ireductibile

Biologii care au fundamentat ortodoxia darwinistă au considerat celula drept un bulgăre nediferenţiat de protoplasmă. Organismul (şi în special celula) reprezenta pentru ei un „black box”, o cutie neagră – o maşinărie care face lucruri minunate printr-un mecanism necunoscut pentru om. Biologul Michael J.Behe explică faptul că, la ora actuală, biochimiştii au ajuns să exploreze partea dinlăuntru al cutiei negre. Şi ce au găsit acolo se cheamă „complexitate ireductibilă”.
Orice om a văzut o capcană de şoricei. Ea este construită dintr-o scândurică (1), de care se prinde un arc terminat cu un „ciocan” (2), ce se blochează cu o piedică (3), care la rândul ei este conectată la un cârlig cu declanşator (4), în care se află o momeală (5). Dacă un singur element lipseşte, jucăria nu mai funcţionează. Capcana de şoricei este un sistem ireductibil.

La nivel molecular, viaţa este plină de asemenea sisteme. Cunoştinţele au devansat atât de mult darwinismul, încât biologii nici măcar nu încearcă să explice cum au putut să apară sistemele ireductibile în mecanismul evoluţiei lente.

„Când mă gândesc la ochiul omenesc, mă cutremur”, mărturisea Charles Darwin. Ochiul este în stare să efectueze 100.000 funcţii separate zilnic. El este un asemenea sistem ireductibil care sfidează evoluţia. Dacă ar fi nedezvoltat, ochiul ar fi total nefuncţional. Dezvoltarea anatomică gradată a ochiului omenesc este o imposibilitate, datorită multor trăsături sofisticate care depind unele de altele. Darwin mărturisea: “Cum devine un nerv sensibil la lumină ne preocupă azi mai mult decât originea vieţii însăşi”. Dar nu numai sub aspectul structurii anatomice a ochiului, lucrurile sunt uimitoare, ci şi a proceselor biochimice care însoţesc fiecare aspect.

Mai întâi, lumina loveşte retina. O moleculă retinală îşi schimbă imediat forma. Aceasta determină o altă proteină, rodopsina, să-şi schimbe forma. Această reacţie atrage o a doua proteină, transducin, care la rândul ei se leagă de fosfodiesterază, o a treia proteină. Această nouă moleculă formată reduce numărul ionilor pozitivi de sodiu. Rezultatul dezechilibrului de ioni de sodiu din interiorul celulei cauzează o încărcătură electrică care este transmisă la centrul optic, pe care computerul creier o interpretează – …şi noi vedem!

Dar nu există doar un singur tip de ochi! Există o sumedenie: de om, de caracatiţă, de vertebrate, de artropode, de trilobiţi… De exemplu, ochiul de trilobit. În timp ce ochiul uman are un singur cristalin, ochiul de trilobit e compus dintr-o mulţime de lentile duble, până la 15.000 lentile separate în fiecare ochi. Miliardele de ani de evoluţie lentă nu puteau elabora ceva atât de complex.

Un alt sistem ireductibil este organul de reproducere. Profesorul Howard Peth se întreabă: „Cum ar fi putut organe sexuale feminine şi masculine – care se completează perfect – să apară gradat, în paralel, dar rămânând cu totul inutile până la completa lor dezvoltare?”

În numărul din 24 februarie, 1984, revista „Discover” [10] readuce în atenţie unul din cele mai dureroase mistere ale evoluţiei. După doctrina darwinistă, supravieţuirea speciei este asigurată de adaptare, precum şi de transmiterea cât mai eficientă a moştenirii genetice. Dar înmulţirea sexuată este o metodă ineficientă şi extrem de riscantă. Ea cere o mare cantitate dezordonată de timp şi energie. Iar faptul că înmulţirea sexuată înjumătăţeşte moştenirea de informaţii genetice a părintelui contrazice principiul biologic de bază al evoluţionismului: anume că scopul principal al organismului este să transmită progeniturii cât mai multe din genele proprii cu putinţă. În contrast cu înmulţirea sexuată, reproducerea asexuată este o cale mult mai simplă, mai rapidă, mai eficientă cale de reproducere, care permit creaturii să se replice pe sine fără ajutorul unui semen şi apoi să-i transmită descendenţilor toate genele sale. Conform darwinismului, speciile cu înmulţire sexuată ar fi trebuit să dispară demult în faţa celor asexuate.

e. Probabilitatea

Evoluţionismul consideră „şansa”, sau probabilitatea fericită, ca fiind principiul fundamental pentru apariţia vieţii cât şi pentru salturile evolutive de la un stadiu la următorul. Şansa îndeplinirii tuturor condiţiilor pentru realizarea unor sisteme ireductibile ca: aminoacidul, celula, organele, organismele homeoterme, reproducerea vivipară, etc… este inimaginabil de infimă.

Probabilitatea apariţiei spontane a numai 200 enzime cât este necesar pentru apariţia unei celule primare a fost calculată la 1/10 ^40.000. Compară această probabilitate imposibilă cu vârsta acceptată a universului în teoria Big-Bangului, de 1/10¹⁷ secunde. Dacă ar fi să acordăm fiecărei probabilităţi o singură secundă, timpul n-ar ajunge nici pentru realizarea primului pas, de la Anorganic la Organic, cu atât mai puţin pentru tot restul de cortegiu de salturi evolutive. Sir Fred Hoyle spunea: „Acest lucru este la fel de ridicol şi improbabil ca presupunerea că un tornado, bântuind un depozit de fiare vechi, să asambleze un Boeing 747”.

„Matematicienii sunt de acord că, din punct de vedere statistic, orice probabilitate mai mare de 10⁶⁰ este „nulă”. Oricare din speciile cunoscute, incluzând chiar şi bacteria unicelulară, are un număr enorm de nucleotizi, nu 100 sau 1000. De fapt, o bacterie unicelulară are cca. 3 milioane de nucleotizi, aliniaţi într-o succesiune foarte exactă şi specifică. Aceasta înseamnă că nu există probabilitate matematică pentru nici una din speciile cunoscute, pentru o apariţie întâmplătoare prin mutaţii întâmplătoare”. [11]

„Selectarea la pura întâmplare a proteinelor corespunzătoare, şi acestea toate dextrogire, şi apoi plasarea lor în secvenţa specifică într-o moleculă, tot prin hazard, ar solicita un număr de 1/10⁸⁹¹⁹⁰molecule de ADN (în medie) pentru a oferi o singură şansă de formare a secvenţei specifice de ADN capabilă să codeze cele 124 proteine. 1/10⁸⁹¹⁹⁰de molecule ar cântări de 1/10⁸⁹¹⁴⁷ ori greutatea pământului, cantitate suficientă pentru a umple universul de câteva ori. Se apreciază că totala cantitate de ADN, necesară pentru codarea a 100 miliarde de fiinţe umane, ar putea ocupa un spaţiu mic cât o jumătate de tabletă de aspirină. Cantitatea de ADN cântărind de 1/10⁸⁹¹⁴⁷ori cât pământul este absurd de mare. Ea doar subliniază cât de mică este şansa apariţiei unei singure molecule de ADN la întâmplare.” [12]

„Orice încercare de a concepe o teorie evoluţionistă a codului genetic este zadarnică, întrucât codul acesta este lipsit de funcţionalitate dacă nu este „tradus”, adică dacă nu conduce la sinteza proteinelor. Dar maşinăria prin care celula traduce codul este alcătuită din aproximativ 70 de componente care ele însele sunt produsul tot al codului!” [13]

Ca să evite aceste absurdităţi, ştiinţa ipotetică propune o serie de alte modele: că protozoorul iniţial ar fi fost mult mai simplu decât ne putem noi imagina, bazat pe un alt sistem de auto-replicare decât ADN/ARN; că universul ar fi existat într-un nesfârşit ciclu de Big Bang şi Big Plop, din care în mod fericit, am scăpat noi…; sau chiar„pan-spermia” – că viaţă ar fi poposit pe pământ venind din altă parte a universului.

f. Informaţia

Evoluţioniştii nu realizează că, pe lângă domeniul materiei, ei au de a face şi cu un al doilea domeniu cel puţin la fel de incomensurabil: domeniul informaţiei. Aceste două domenii nu pot fi niciodată suprapuse prin vreun fel de reducţionism. Gena este un pachet de informaţii, nu un obiect. Modelul de baze perechi din molecula de ADN îi dă genei specificul. Dar, atenţie, molecula de ADN este mediumul, nu şi mesajul. Este ca şi cu banda magnetică a casetofonului, care reprezintă suportul material pentru informaţia care este cu totul altceva decât suportul dat. Păstrarea acestei distincţii între medium şi mesaj este absolut indispensabilă pentru clarificarea ideii de „evoluţie”. Pentru a explica viaţa, trebuie să explicăm nu doar originea substanţelor chimice, ci şi originea informaţiei.

Un om este alcătuit din trilioane de celule diferite, organizate într-o maşinărie de mare precizie. Fiecare celulă are câte un nucleu. Iar fiecare nucleu conţine o bază digitală de date care cuprinde mai multă informaţie decât toate cele 30 volume ale Enciclopediei Britanice.

Toate fiinţele depind de relaţia activă dintre moleculele de acid nucleic moştenit – ADN – şi moleculele de proteine, materialul de construcţie. Ca să producă proteine, fiinţele vii se folosesc de secvenţele de ADN prin care îşi aliniază o secvenţă corespunzătoare de grupe de aminoacizi. Dar în mod natural, ADN-ul şi proteine reacţionează contrar acestei ordini, în sensul distrugerii sistemului viu. După cum fosforul, sticla şi cuprul nu se caută ca să formeze automat o structură numită „televizor”, decât numai dacă sunt aranjate de o inteligenţă exterioară lor, tot aşa ADN-ul şi proteina ajung să intre într-o relaţie constructivă numai dacă sunt controlate de o informaţie exterioară lor.

Nucleotidele esenţiale pentru construirea de molecule de ARN şi ADN cer condiţii radical diferite pentru asamblarea lor. Citozina şi uracilul ARN-ului au nevoie de temperaturi de fierbere a apei, în timp ce adenina şi guanina au nevoie de temperaturi de îngheţ. În condiţii naturale, cele patru elemente de construcţie nu se pot în veci corela singure, în acelaşi loc şi în concentraţii adecvate.

Asamblarea celei mai simple componente care stă la baza vieţii, integrând aminoacizii – care sunt levogiri [14] – cu zaharurile nucleotide – care sunt dextrogiri – nu poate avea niciodată loc „in vitro” [15], decât „in vivo”. Pentru a se produce combinaţia, este nevoie de participarea unei enzime, ea însăşi o proteină care trebuie să fie codată genetic pentru o operaţiune specifică.

Problemele pe care le ridică macro-cosmosul nu sunt nici ele mai mici sau mai puţine decât problemele micro-cosmosului. Andreas Tammann, profesor de astronomie la Universitatea din Basel era citat de revista „Der Spiegel” astfel: „Universul este atât de incredibil de bine construit, încât trebuie să fi fost planificat. Dacă, de exemplu, densitatea materiei în momentul Big-bang-ului ar fi fost cu numai o 0,10⁴⁰-ime mai mare, la scurt timp universul s-ar fi prăbuşit.“

Iar savantul în fizica particulelor, John Polkinghorne, distins cu premiul Templeton pentru anul 2002, scria: „Dacă puterea gravitaţiei, sau sarcina unui electron, sau masa unui proton… ar varia cu numai foarte puţin, n-ar exista nici atomi şi nici stele şi nici viaţă! Extrem de finul acord al legilor naturii mă conduce la concluzia că în spatele naturii nu se află întâmplarea, ci un proiect inteligent”.

Creaţionismul biblic se mai cheamă şi “Teoria destinului inteligent” [16]. O credinţă a bunului simţ socoteşte că numai o Inteligenţă putea să sfideze tiparul simplist evoluţionist al unei „cea mai sigură şi adaptată soluţie” şi să diversifice opera sa atât de creator, încât: la cele 457 specii de rechini, există şi reproducerea ovipară, şi cea vivipară [17], cât şi una ovo-vivipară; şerpii sunt ovipari, nu şi viperele: ele nasc puii vii; există patru tipuri de aripi cu patru tipuri de zbor [18]… Natura este mărturia unui spirit creativ nelimitat.

– finalul celei de-a doua părți –

Source Link