Religia inutilă?

F. Gulen   Cei care răspund cu Da acestei întrebări, își bazează răspunsul pe următoarele presupuneri: Persoanele care nu puteau explica sau controla un anumit fenomen natural, l-au atribuit creatorului său. Sau, oamenii au desemnat anumitor fenomene o aură de consacrare. În unele cazuri s-a mers până la zeificare; astfel a devenit Gangele sfânt pentru […]

F. Gulen

 

Cei care răspund cu Da acestei întrebări, își bazează răspunsul pe următoarele presupuneri: Persoanele care nu puteau explica sau controla un anumit fenomen natural, l-au atribuit creatorului său. Sau, oamenii au desemnat anumitor fenomene o aură de consacrare. În unele cazuri s-a mers până la zeificare; astfel a devenit Gangele sfânt pentru indieni, Nilul pentru egipteni și vacile sfinte atât pentru indieni cât și pentru egipteni.

Unele culturi împart această aură în două zeități, una bună și cealaltă rea, ceea ce a dus la atribuirea de dragoste și milostenie uneia și teroare și pedeapsă celeilalte. Această dispută este folosită pentru a explica Raiul și Iadul și de a ajunge la concluzia că religia a devenit o comoditate de clasă mijlocie precum și o unealtă folosită de cei puternici și de cei religioși pentru a controla masele. Cu alte cuvinte, în terminologie comunistă, religia a devenit drogul oamenilor.

Eu resping această idee din următorul motiv: religia nu este un produs compus al fricii sau a lipsei rațiunii.

Inutilitatea religieiCuvântul arab pentru religie este din. Printre multe dintre înțelesurile sale se află și: ascultarea, recompensa și calea cea bună; toate acestea fiind în strânsă legătură. Calea este cea care duce prin, ascultarea și supunerea lui Dumnezeu, la Cel Atotputernic. După ce murim va trebui să dăm socoteală a ceea ce am făcut în tot timpul în care ne-am aflat pe această cale. În sens tehnic, din poate fi definită ca fiind “Legea Absolută Divină ce îndeamnă individul prin sunetul minții la bine.” Așa cum legea face distincția între o persoană responsabilă din punct de vedere legal între una iresponsabilă, așa este necesară rațiunea pentru ca oamenii să poată duce o viață religioasă. Religia există pentru că noi avem rațiune și putere de înțelegere.

Libera noastră voință ne oferă posibilitatea de a-L asculta sau nu pe Dumnezeu. Supunerea este necesară, dar nu poate fi impusă. Ideea că religia este necesară doar pentru că putem obține beneficii de pe urma ei într-o sferă diferită de cea umană, este ilogică. Adevărata religie nu neagă libera voință. Din contră, ne arată că natura a fost creată pentru a ne fi nouă de folos și pentru a ne mări potențialul, subliniind că putem face propriile alegeri folosind libertatea ce provine de la Dumnezeu.

Refuz să cred că religia este o urmare a deficienței rațiunii. Religia își are rădăcinile în credință[1]. Deși putem deduce existența Creatorului Universului prin intermediul rațiunii, o asemenea deducție este vulnerabilă. Credința în Dumnezeu este posibilă doar cu ajutorul ghidării unui Profet. Toți Profeții au fost înzestrați cu anumite semne (de exemplu: miracolele) ce confirmă investirea lor de Dumnezeu. Scriptura Divină cu care a fost trimis el umanității este cel mai semnificativ miracol. Noi trebuie să urmăm Cartea, credința și acțiunile Profetului (s.a.a.w.s).

 

– sfârșitul primei părți –

Source Link

Views: 2

Generozitate şi mulţumire – partea 1

Generozitate şi mulţumire   Spre exemplu, în toate societăţile umane, generozitatea şi mulţumirea sunt considerate cele mai nobile caracteristici. Niciuna dintre aceste trăsături nu se poate dezvolta dacă toată lumea are acelaşi nivel de bunăstare. Generozitatea poate fi atinsă doar atunci când sufletul uman, conştient că a împărţi bunurile sale cu cel nevoiaş este un […]

Generozitate şi mulţumire

 

CULTIVATING A SPIRIT OF GENEROSITY Blog.jpg.optimal Generozitate şi mulţumire – partea 1Spre exemplu, în toate societăţile umane, generozitatea şi mulţumirea sunt considerate cele mai nobile caracteristici. Niciuna dintre aceste trăsături nu se poate dezvolta dacă toată lumea are acelaşi nivel de bunăstare. Generozitatea poate fi atinsă doar atunci când sufletul uman, conştient că a împărţi bunurile sale cu cel nevoiaş este un lucru bun, luptă împotriva sentimentului de posesiune asupra lucrurilor. Pe de altă parte, mulţumirea este produsă atunci când sufletul înfrânge demonii invidiei şi ai lăcomiei. Creatorul stabileşte cu înţelepciune cadrul pentru aceste lupte spirituale prin distribuirea inegală a bunăstării în această lume. În capitolul An-Nahl al revelaţiei finale, Allah spune:

Allah i-a pus pe unii dintre voi înaintea altora în privinţa celor necesare vieţuirii.” (Coran 16: 71).

Lăcomia şi zgârcenia sunt forme corupte ale dorinţelor umane naturale de a poseda. Credincioşii sunt informaţi prin revelaţii că bunăstarea este o dovadă de încredere oferită de către Dumnezeu omenirii. Lucrurile există în lume înainte ca oamenii să se nască şi rămân acolo după ce ei mor. Dacă bunăstarea este folosită conform instrucţiunilor divine, ea aduce beneficii în ambele lumi celor care o posedă. Dar dacă este folosită în mod egoist, devine un blestem în această viaţă şi un motiv pentru pedeapsă în următoarea. În capitolul Al-Anfal al revelaţiei finale, Dumnezeu îi avertizează pe credincioşi să fie conştienţi de pericolele bunăstării şi ale copiilor:

„Şi să ştiţi că bunurile voastre şi copiii voştri nu sunt decât o încercare.” (Coran 8: 28).

Dumnezeu îi atenţionează mai departe pe credincioşi, în capitolul Al-Munafiqun, să nu-şi lase dorinţa pentru bunăstare şi copiii să-i distragă de la supunerea în faţa Lui, pentru că acesta este testul posesiunii:

,,O, voi cei care credeţi! Să nu vă abată averile voastre şi copiii voştri de la pomenirea lui Allah!” (Coran 63: 9);

,,V-a ridicat pe unii dintre voi deasupra altora, în trepte, pentru a vă cerca întru ceea ce v-a dat.” (Coran 6: 165).

Dorinţa de a acumula bogăţii nu poate fi satisfăcută în această viaţă. Cu cât au mai mult, cu atât fiinţele umane vor mai mult. Profetul a spus: „Dacă un om ar avea o vale de aur, şi-ar dori o alta, pentru că nimic nu i-ar umple gura decât pământul [mormântului său]. Allah îi iartă pe toţi cei care se căiesc în mod sincer.”

Această dorinţă negativă poate fi depăşită doar prin a oferi averea pe care cineva o posedă, ca un act caritabil. Aşadar Allah a poruncit profeţilor să ceară donaţii de la cei mai bogaţi dintre adepţii lor pentru a le distribui celor săraci:

Ia din bunurile lor milostenie prin care să-i curăţeşti şi să-i binecuvântezi.” (Coran 9: 103).

Source Link

Views: 0

Materialismul orb

Materialismul orb Credinţa falsă despre care vorbim aici este filozofia materialistă, care susţine că materia a existat dintotdeauna şi că nu există altceva în afara materiei. Teoria evoluţiei este aşa-numitul „fundament ştiinţific“ pentru această filozofie materialistă, iar această teorie este apărată cu o îndârjire oarbă pentru a putea susţine această filozofie. Atunci când ştiinţa invalidează […]

Materialismul orb

Credinţa falsă despre care vorbim aici este filozofia materialistă, care susţine că materia a existat dintotdeauna şi că nu există altceva în afara materiei. Teoria evoluţiei este aşa-numitul „fundament ştiinţific“ pentru această filozofie materialistă, iar această teorie este apărată cu o îndârjire oarbă pentru a putea susţine această filozofie. Atunci când ştiinţa invalidează afirmaţiile evoluţionismului – şi acesta este punctul la care s-a ajuns spre sfârşitul secolului al XX-lea – atunci se caută modalităţi prin care datele obţinute să fie denaturate şi astfel să poată susţine evoluţionismul care, la rândul său, va menţine materialismul în viaţă.

Vă vom oferi în continuare câteva rânduri scrise de un eminent biolog evoluţionist din Turcia, drept un bun exemplu care să ne permită să vedem modul în care au fost afectate judecata şi puterea sa de a discerne datorită acestei devoţiuni oarbe. Acest om de ştiinţă prezenta probabilitatea formării accidentale a citocromului C, una dintre enzimele care au un rol esenţial pentru viaţă, după cum urmează:

Probabilitatea formării secvenţei citocromului C este foarte aproape de zero. Aceasta înseamnă că, dacă viaţa necesită o anumită secvenţă, atunci este posibil ca această probabilitate să se realizeze o singură dată, în întreg universul. Altfel, ar trebui să admitem că au existat anumite puteri metafizice dincolo de limitele impuse de noi, care au acţionat pentru formarea acelei secvenţe. Iar acceptarea acestor forţe nu este propriu scopurilor ştiinţei. Prin urmare, trebuie să ne aplecăm asupra primei ipoteze.

bilim adamı, michale behe

Michael Behe

Acest om de ştiinţă găseşte că este „mult mai ştiinţific“ să accepte o posibilitate care este foarte aproape de zero, decât să accepte creaţionismul.

Totuşi, conform cu regulile ştiinţifice, dacă există două explicaţii alternative pentru un anumit fenomen, şi dacă una dintre ele este „foarte aproape de zero“ ca probabilitate de realizare, atunci explicaţia corectă va fi cealaltă. Şi totuşi, viziunea dogmatică şi materialistă interzice acceptarea unui Creator care este superior. Această interdicţie este cea care îi face pe oamenii de ştiinţă – cât şi pe mulţi alţii care cred în aceeaşi dogmă materialistă – să accepte afirmaţii care nu au nicio logică.

Oamenii care cred şi au încredere în asemenea oameni de ştiinţă devin şi ei, la rândul lor fermecaţi şi orbiţi de aceeaşi vrajă materialistă, şi adoptă apoi aceeaşi indiferenţă atunci când le citesc cărţile şi articolele.

Acest punct de vedere dogmatic şi materialist este motivul pentru care mulţi oameni distinşi din comunitatea ştiinţifică sunt atei. Iar cei care scapă de sclavia acestei vrăji şi încep să gândească liber, cu o minte deschisă, nu ezită să accepte existenţa unui Creator. Biochimistul american dr. Michael J. Behe, unul dintre numele de seamă care susţin mişcarea de apărare a faptului creaţiei, ce a început în ultima vreme să devină din ce în ce mai acceptat, îi descrie în modul următor pe oamenii de ştiinţă care rezistă credinţei în crearea organismelor vii:

„În ultimii douăzeci de ani, biochimia modernă a dezvăluit secretele celulei. Pentru aceasta, a fost necesar ca zeci de mii de oameni să îşi dedice cea mai mare parte a vieţii lor dificilei şi meticuloasei munci de laborator… Rezultatul acestor eforturi cumulative de investigare a vieţii la nivel molecular este un strigăt puternic, clar şi răsunător că aceasta are la bază un proiect, un plan bine determinat! Rezultatul este atât de lipsit de ambiguităţi şi de semnificativ încât ar trebui să fie considerat drept una dintre cele mai mari realizări din istoria ştiinţei… Cu toate acestea, o tăcere stranie, stânjenitoare înconjoară adevărata complexitate a celulei. De ce oare comunitatea ştiinţifică nu îmbrăţişează cu aviditate această uluitoare descoperire care-i aparţine în totalitate?”

Aceasta este situaţia penibilă în care se află aceşti oameni de ştiinţă ateişti, adepţi ai evoluţionismului, pe care îi vedeţi în reviste, la televizor şi ale căror cărţi probabil că le citiţi! Toate cercetările ştiinţifice realizate de către aceşti oameni le demonstrează existenţa lui Dumnezeu. Cu toate acestea, ei au devenit atât de insensibili şi de orbiţi de educaţia dogmatică şi materialistă pe care au preluat-o, încât continuă să persiste în refuzul lor de a accepta realitatea.

bilim adamı, richard dawkins
Oamenii care desconsideră în mod constant semnele şi dovezile clare ale existenţei Creatorului ajung în timp să devină complet insensibili. Prinşi în capcana unei stări ignorante de încredere în propriile forţe, generată de propria lor insensibilitate, ei pot chiar să sfârşească prin a susţine o absurditate ca şi când ar fi o virtute. Un bun exemplu în această direcţie este ateistul evoluţionist Richard Dawkins care le recomandă creştinilor să nu creadă că au fost martorii unui miracol nici dacă ar fi să vadă o statuie care le face semn cu mâna. După cum spune Dawkins: „Probabil că din întâmplare, toţi atomii constituenţi ai mâinii statuii s-au mişcat în aceeaşi direcţie; aceste incident are o probabilitate extrem de mică de apariţie, dar cu toate acestea, nu este imposibil.

Dar psihologia necredinciosului nu este un model nou în istorie, căci aceştia au existat dintotdeauna. Prin urmare, gândirea dogmatică a evoluţioniştilor nu este un mod original de gândire, şi nu este nici măcar ceva distinctiv în cazul lor. De fapt, ceea ce oamenii de ştiinţă evoluţionişti susţin nu este un mod ştiinţific de a gândi, ci unul ignorant ce a fost păstrat din vremea celor mai necivilizate comunităţi păgâne.

Source Link

Views: 3