Tag: credincios

Religia

Fethullah Gulen   Religia este o înmănunchiere de principii Divine care îi călăuzesc pe oameni spre bine nu prin forţă, ci fă-când apel la libera lor voinţă; toate principiile care asigură propăşirea noastră spirituală şi materială, şi prin aceas­ta fericirea noastră în cele două lumi, le regăsim în religie. Religia este recunoaşterea lui Allah în […]

Fethullah Gulen

 

iStock_000016097473XSmall1Religia este o înmănunchiere de principii Divine care îi călăuzesc pe oameni spre bine nu prin forţă, ci fă-când apel la libera lor voinţă; toate principiile care asigură propăşirea noastră spirituală şi materială, şi prin aceas­ta fericirea noastră în cele două lumi, le regăsim în religie.

Religia este recunoaşterea lui Allah în Unicitatea Sa absolută şi transcendentală, atingerea purităţii spirituale urmând calea Sa, este stabilirea unor relaţii în numele Lui şi după poruncile Lui, şi mai este un interes profund şi dragoste pentru întrea­ga creaţie, în numele Lui.

Mai devreme sau mai târziu, cei care nu recunosc religia ajung să dispreţuiască valorile înalte, cum ar fi puritatea, pa­triotismul şi dragostea de oameni.

Imoralitatea este o boală care se naşte din absenţa religiei, iar anarhia este produsul aceleiaşi lipse.

Oare ateii, care întreaga lor viaţă nu fac altceva decât să ata­ce, nu au datoria de a dovedi care sunt avantajele şi bunele urmări ale ateismului, dacă acestea cumva există?

Religia şi ştiinţa sunt două feţe ale aceluiaşi adevăr. Religia ne călăuzeşte pe calea adevărată a fericirii; ştiinţa, bine înţeleasă şi folosită, este ca o torţă care ne luminează aceeaşi cale.

Bărbaţii şi femeile îşi ating adevărata umanitate prin religie, şi acesta este lucrul care îi deosebeşte de animale; ateii nu arată că ar exista vreo deosebire între fiinţele umane şi animale.

Religia este calea pe care Allah a hotărât-o, pe când ateis­mul este calea satanei; de aceea, lupta dintre religie şi ateism a existat încă din vremea lui Adam şi va continua să existe până în Ziua de Apoi.

Toate florile frumoase ale virtuţilor demne de laudă cresc în grădinile religiei, şi tot acolo cresc şi fructele cele mai dee seamă ale arborelui creaţiei, precum Profeţii, sfinţii şi marii învăţaţi. Ateii îi nesocotesc în mod deliberat. Dar, cât ar în­cerca, nu pot să-i scoată nici din inimile oamenilor şi nici din paginile cărţilor.

Nu există nimic în religia adevărată care să contravină cu-noaşterii, bunei judecăţi şi bunului simţ. De aceea, religia adevărată nu poate fi criticată dintr-o perspectivă raţională. Oamenii care nu acceptă religia sunt lipsiţi de judecată sau au o concepţie greşită despre ştiinţă şi cunoaştere.

Religia este o sursă binecuvântată şi nesecată, aşezată la baza civilizaţiei adevărate. Prin adevărata religie, sufletul şi trăirile noastre se înalţă şi ne poartă spre lumile metafizice, unde pri­mim din abundenţă hrana frumuseţii, a virtuţii şi a bunătăţii.

De la apariţia sa pe pământ, omenirea şi-a găsit adevărata pace şi fericire în religie. Aşa cum nu putem vorbi despre moralitate şi virtute acolo unde oamenii nu practică adevă-rata religie, nu putem vorbi nici despre adevărata fericire. Moralitatea şi virtutea izvorăsc dintr-o conştiinţă curată şi sănătoasă. Religia este cea care conferă puritate conştiinţei, pentru că ea este legătura dintre om şi Divinitate. Religia este şcoala cea mai bună şi instituţia binecuvântată prin care pot fi dezvoltate virtuţile morale. Este o şcoală cu porţile deschise pentru orişicine, fie el tânăr sau bătrân. Numai cei care se ţin aproape de ea pot cunoaşte pacea, mulţumirea şi libertatea. Din contră, oamenii fără religie ajung să piardă totul, inclusiv propria lor identitate.

Virtutea trebuie căutată în practicarea credinţei. Rar se în-tâmplă să găseşti virtuţi demne de laudă la un ateu. Şi la fel de rar, să nu găseşti niciuna la omul credincios.

 

ro.fgulen.com

Source Link

Views: 2

Scopul crearii lumii

Scopul crearii lumii   Fără cunoaşterea scopului creaţiei, fiinţele umane rătăcesc fără direcţie prin viaţă precum navele pe mare fără cârme. Obiectivele lor sunt greşite din cauza învăţăturilor religioase incorecte sau materialiste, limitate la această lume. Este, prin urmare, esenţial pentru propriul bine ca omul să ştie de ce l-a creat Dumnezeu. În mod fundamental, […]

Scopul crearii lumii

 

cosmos1 Scopul crearii lumiiFără cunoaşterea scopului creaţiei, fiinţele umane rătăcesc fără direcţie prin viaţă precum navele pe mare fără cârme. Obiectivele lor sunt greşite din cauza învăţăturilor religioase incorecte sau materialiste, limitate la această lume. Este, prin urmare, esenţial pentru propriul bine ca omul să ştie de ce l-a creat Dumnezeu.

În mod fundamental, Allah a creat lumea pentru a-Și manifesta atributele. Creaţia există pentru că El este Creatorul; paradisul manifestă Îndurarea şi Graţia Sa, iadul manifestă Dreptatea Sa, greşelile omenirii exprimă Iertarea Sa, fiinţele vii şi nevii constituie Generozitatea Sa etc. Însemnătatea cunoaşterii faptului că această creaţie este un mijloc prin care Allah Îşi manifestă atributele este aceea că fiinţele umane Îl pot recunoaşte în mod corect pe Dumnezeu, Îi pot accepta legile şi își pot accepta destinul. Este de mai mare importanţă ca fiinţele umane să cunoască scopul pentru care au fost create. Revelaţia finală ne învaţă că Dumnezeu trebuie adorat pentru ca omenirea să atingă dreptatea şi statutul spiritual necesar pentru a intra în paradis. Semnificaţia acestei cunoaşteri este aceea că fiinţele umane înţeleg că adorarea reprezintă o necesitate la fel de importantă precum mâncatul şi respiratul şi nu o favoare pe care I-o fac lui Dumnezeu.

Este de asemenea important ca fiinţele umane să înţeleagă importanţa recompenselor şi a încercărilor acestei lumi. Fără cunoaşterea scopului creaţiei, oamenii au tendinţa să privească această lume ca fiindu-le ostilă. Dumnezeu a creat-o în primul rând pentru beneficiul lor. Testele de bine şi rău sunt concepute pentru a dezvolta în fiinţa umană calităţile spirituale cele mai înalte. Oamenii nu pot beneficia de teste decât dacă manifestă credinţă deplină în Dumnezeu şi au răbdare în ceea ce El le-a predestinat. Pentru aceia care Îl resping pe Dumnezeu, încercările aceastei vieţi devin o pedeapsă în această viaţă şi în cea următoare.

Cunoaşterea scopului lumii îl face pe credincios conştient de mediul din jurul său. Omenirea este responsabilă de utilizarea recompenselor acestei vieţi în mod corect. Creaturile pământului şi ale mărilor, vegetaţia şi atmosfera au fost lăsate în grija sa. În consecinţă, oamenii trebuie să protejeze mediul înconjurător şi creaturile vii din el pentru a-I mulţumi lui Dumnezeu.

Cu o conştiinţă atât de comprehensivă a scopului, fiinţele umane devin un tot. Ele sunt transformate în îndrumători pentru omenire, arătând calea dreptăţii. Prin urmare, Allah le descrie astfel în revelaţia finală:

 „Sunteţi cea mai bună comunitate care s-a ivit pentru oameni. Voi porunciţi ceea ce este drept şi opriţi ceea ce este nedrept şi credeţi în Allah.” (Coran 3: 110).

Source Link

Views: 2

Religia Islamului – partea 1

Religia Islamului – partea 1   Cel mai complet sistem de adorare disponibil fiinţelor umane în ziua de azi este cel islamic. Tocmai numele „islam” înseamnă „supunere în faţa voinţei lui Dumnezeu”. Deşi este considerată „a treia dintre cele trei credinţe monoteiste”, nu este nicidecum o nouă religie. Este religia adusă omenirii de către toţi […]

Religia Islamului – partea 1

 

Cel mai complet sistem de adorare disponibil fiinţelor umane în ziua de azi este cel islamic. Tocmai numele „islam” înseamnă „supunere în faţa voinţei lui Dumnezeu”. Deşi este considerată „a treia dintre cele trei credinţe monoteiste”, nu este nicidecum o nouă religie. Este religia adusă omenirii de către toţi profeţii lui Dumnezeu.

Islamul a fost religia lui Adam, a lui Avraam, a lui Moise şi a lui Iisus. Dumnezeu face referire la acest lucru în revelaţia finală cu privire la profetul Avraam, spunând:

,,Avraam nu a fost nici iudeu, nici creştin. El a fost credincios adevărat şi întru totul supus lui Allah [musulman], şi nu a fost dintre cei care-I fac semeni.” (Coran 3: 67).

islam Religia Islamului – partea 1De vreme ce există doar un singur Dumnezeu, iar omenirea este constituită dintr-o singură specie, religia pe care Dumnezeu a poruncit-o pentru fiinţele umane este una. El nu a prescris o religie pentru evrei, alta pentru indieni, alta pentru europeni etc. Nevoile spirituale şi sociale ale omului sunt uniforme, iar natura umană nu s-a schimbat din vremea în care bărbatul şi femeia au fost creaţi. În consecinţă, nicio altă religie nu este acceptată de către Dumnezeu, în afara Islamului, după cum s-a afirmat clar în capitolul ʻAli ʻImran al revelaţiei finale:

,,[Unica] religie acceptată de Allah este Islamul.” (Coran 3: 19);

,,Acela care doreşte o altă religie decât Islamul, nu-i va fi acceptată, şi el se va afla în Lumea de Apoi printre cei pierduţi.” (Coran 3: 85).

Orice act reprezintă adorare

În sistemul islamic, fiecare act uman poate fi transformat într-un act de adorare. De fapt, Dumnezeu le porunceşte credincioşilor să-şi dedice viaţa Lui. În capitolul Al-ʻAn’am, Allah spune:

 ,,Într-adevăr, rugăciunea mea, actele mele de devoţiune, viaţa mea şi moartea mea Îi aparţin lui Allah, Stăpânul lumilor!” (Coran 6: 162).

Pentru ca această ofrandă să fie acceptată de către Allah, fiecare act trebuie să îndeplinească două condiţii de bază.

Prima: Actul trebuie să fie făcut cu sinceritate pentru mulțumirea lui Dumnezeu şi nu pentru obținerea recunoaşterii sau aprecierii fiinţelor umane. Credinciosul trebuie să aibă conştiinţa de Dumnezeu în ceea ce face pentru a se asigura că nu face ceva interzis de către Allah sau de către ultimul Profet.

Pentru a facilita această transformare a faptelor lumeşti în acte de adorare, Allah l-a desemnat pe ultimul Profet să prescrie scurte rugi care să fie rostite înaintea chiar şi a celor mai simple acte. Cele mai scurte rugi care pot fi folosite pentru orice circumstanţe sunt:

În numele lui Allah.

 

Source Link

Views: 4