Islamul și mesajele profeților

 Islamul și mesajele profeților Sensul Islamului este egal cu sensul adorării lui Allah. De aceea, el a fost titlul comun tuturor propovăduirilor profeţilor şi mesajelor trimişilor, căci toţi profeţii au chemat la credinţa în unicitatea Creatorului, la supunerea tuturor oamenilor numai faţă de Creator. Coranul subliniază faptul că Islamul este religia tuturor trimişilor, propovăduirea tuturor […]

 Islamul și mesajele profeților

islamic-abstract-summer-rise-islam-moon-orange-religion-52391Sensul Islamului este egal cu sensul adorării lui Allah. De aceea, el a fost titlul comun tuturor propovăduirilor profeţilor şi mesajelor trimişilor, căci toţi profeţii au chemat la credinţa în unicitatea Creatorului, la supunerea tuturor oamenilor numai faţă de Creator. Coranul subliniază faptul că Islamul este religia tuturor trimişilor, propovăduirea tuturor profeţilor, titlul care le reuneşte pe toate, după cum grăieşte Allah prin glasul lui Noe – pacea asupra lui!:

“Iar de vă veţi lepăda voi, eu nu v-am cerut răsplată, căci răsplata mea nu este decât la Allah şi mie mi s-a poruncit să fiu dintre cei supuşi voinţei lui Allah [musulmani]!” (10 : 72).

şi tot Allah a mai grăit, adresându-se lui Avraam – pacea asupra lui! – :

“Când i-a zis Domnul lui: ”Supune-te!”, el a răspuns: “M-am supus [Ţie], Stăpân al lumilor!” / şi Avraam a lăsat-o ca îndemnare fiilor săi şi asemenea şi Iacob [zicând ei]: “O, fiii mei, Allah v-a ales vouă religia [Islamul] şi, de aceea, să nu muriţi altfel decât musulmani!” (2 : 131-132).

şi, asemenea, a grăit Allah:

“Ea este religia părintelui vostru Avraam. [Allah este] Cel care v-a numit pe voi musulmani atât mai înainte” (22 : 78).

şi a grăit Allah Preaînaltul, vorbind prin intermediul lui Iosif – pacea asupra lui! – :

 “Doamne! Tu mi-ai dat putere şi m-ai învăţat tâlcuirea vedeniilor! Tu eşti Creatorul cerurilor şi pământului! Tu eşti Ocrotitorul meu în această lume şi în Lumea de Apoi! Ia-mi viaţa când eu sunt în totală supunere [musulman] şi alătură-mă celor evlavioşi!” (12 : 101).

şi a mai grăit Allah Preaînaltul, transmiţând discuţia dintre Moise – pacea asupra lui! – şi neamul său:

“şi a zis Moise: “O, neam al meu! Dacă voi credeţi în Allah, încredeţi-vă în El, dacă sunteţi supuşi [lui Allah, musulmani]!” (10 : 84).

şi tot Allah Preaînaltul a grăit:

“Noi am pogorât Tora, în care este călăuzire dreaptă şi lumină. După ea judecă profeţii cei supuşi voinţei lui

Allah, rabinii şi învăţaţii, pentru cei care s-au iudaizat” (5 : 44).

şi a grăit Allah despre tovarăşii lui Isus – pacea asupra lui! – :

“şi când Eu le-am revelat apostolilor, zicând: “Credeţi în Mine şi în Trimisul Meu!”, au răspuns ei: “Noi credem, deci mărturiseşte că noi suntem cu desăvârşire supuşi [musulmani]!” (5 : 111).

Și tot Allah a mai grăit:

Apoi, când Isus a simţit necredinţa lor, le-a zis: “Cine sunt sprijinitorii mei [în chemarea] la Allah?” Apostolii au răspuns: “Noi suntem sprijinitorii [religiei] lui Allah! Noi credem în Allah şi fă mărturie că noi [lui Allah] Îi suntem supuşi [musulmani]!” (3 : 52).

Asemenea tuturor profeţilor, a zis şi Muhammed, ultimul profet, după cum a transmis Allah despre el:

“Mi s-a poruncit mie să-L ador pe stăpânul acestei cetăţi pe care El a făcut-o sacră – şi ale Lui sunt toate lucrurile – şi mi s-a poruncit mie să fiu dintre musulmani” (27 : 91).

şi astfel, toate aceste propovăduiri divine sunt de acord cu prelungirea liniei supunerii faţă de Stăpânul lumilor în sensul său adevărat, sinonim cu supunerea faţă de Allah şi credinţa adevărată în Allah Preaslăvitul, căci este clar că Avraam – pacea asupra lui! – a folosit acest cuvânt, spunând: “Eu mă supun Stăpânului lumilor”, a făcut din

Islam religia sa pe care a slujit-o, o credinţă la care i-a îndemnat pe fiii şi pe aderenţii săi, o deviză a monoteiştilor şi un titlu pentru propovăduirea credinţei:

“Ea este religia părintelui vostru Avraam. [Allah este] Cel care v-a numit pe voi musulmani atât mai înainte” (22 : 78).

În felul acesta Coranul cel nobil ne conduce la concluzia că toţi profeţii au urmat această linie a credinţei unice şi s-au îndreptat către un singur ţel: supunerea faţă de Allah, supunerea tuturor oamenilor faţă de Stăpânul lumilor şi eliberarea lor de pofte şi de feluritele supuneri ale oamenilor care duc la rătăcire. şi tocmai datorită acestei realităţi,

Coranul cel nobil a socotit urmarea tuturor profeţilor şi trimişilor a fi un pilon de bază al credinţei omului supus şi o dovadă istorică şi logică a adevărului mesajului lui Muhammed, după cum a grăit Allah Preaînaltul:

«Spuneţi: “Noi credem în Allah şi în ceea ce ne-a fost trimis nouă şi ceea ce a fost trimis lui Avraam, lui Ismail, lui Isaac, lui Iacob şi seminţiilor; în ceea ce le-a fost dat lui Moise şi lui Isus şi în ceea ce le-a fost dat [tuturor] profeţilor de către Domnul lor. Noi nu facem deosebire între ei! Noi Lui Îi suntem supuşi [musulmani]!”» (2 : 136).

şi tot Allah a mai grăit:

«Spune:  “Eu nu sunt nou între trimişi şi nu ştiu ce se va face cu mine şi nici cu voi. Eu nu urmez decât ceea ce îmi este revelat şi nu sunt decât un prevenitor limpede!”» (46 : 9).

Înţelegem de aici că toţi profeţii au adus omenirii o singură religie şi au propovăduit o singură credinţă, pe care Allah Preaslăvitul a făcut-o bază şi punct de pornire pentru reforma omenirii şi o premisă pentru izbăvirea ei de rătăcirea în bezna necunoaşterii.

Allah Preaslăvitul a voit ca toate aceste mesaje ale Sale să se întâlnească într-un singur curs, ca luminile lor să se concentreze într-un singur punct, ca să se desăvârşească chemările lor într-o singură propovăduire: propovăduirea Islamului şi mesajului lui Muhammed – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – fiindcă el este veşnic, încheind

religiile şi mesajele, legea care domină peste toate celelalte rânduieli ale trimişilor şi care le include pe toate, aşa după cum a grăit Allah:

“Iar ţie, [Muhammed], ţi-am trimis Cartea cu Adevărul, întărind Scriptura de dinaintea ei şi întrecând-o pe ea. Deci fă

judecată între ei după ceea ce ţi-a trimis Allah şi nu urma poftele lor, [îndepărtându-te] de la Adevărul ce ţi-a venit! Fiecăruia dintre voi Noi i-am dat o lege şi o rânduială” (5 : 48).

şi tot Allah Preaînaltul a mai grăit:

“El este Cel care l-a trimis pe Trimisul Său cu călăuzirea şi religia Adevărului, ca să o facă pe ea deasupra întregii religii, chiar dacă politeiştii nu voiesc” (61 : 9).

Această religie veşnică a stăpânit peste toate mesajele şi rânduielile, datorită vastităţii, cuprinderii şi veşniciei sale, prelungindu-se peste întreaga istorie a omenirii şi cuprinzând toate transformările şi evoluţiile care s-au produs în viaţa umană. şuvoiul religiei a fost un dar care s-a revărsat asemenea fluviului ce coboară la vale limpede şi se

întinde o dată cu prelungirea omenirii. Acesta este Islamul cel glorios – religia la care au chemat profeţii şi trimişii, din care s-au adăpat după nevoile popoarelor lor şi posibilităţile comunităţilor lor, pentru a lăsa şuvoiul lor să alunece mai departe către generaţiile, comunităţile şi profeţii care au venit după ei, pentru ca fiecare generaţie să ia din el atât cât i-a fost de trebuinţă, astfel încât fluviul abundent să dăruiască mai departe omenirii din toate vremurile viaţă, belşug şi bunăstare.

Tocmai de aceea, Allah i-a trimis pe profeţi în diferite momente din viaţa omenirii, astfel încât să-l călăuzească pe om spre rânduielile acestei religii care le-a adus belşug şi viaţă. Allah a grăit:

“O, voi cei care credeţi! Răspundeţi-I lui Allah şi Trimisului [Său], dacă vă cheamă la ceea ce vă dă viaţă!” (8 : 24).

Chemarea profeţilor şi mesajul adresat tuturor popoarelor şi comunităţilor lor a fost o singură chemare şi un singur mesaj, căci toţi au chemat la Islam, care a fost religia întregii omeniri, de la începutul ivirii ei şi până la sfârşitul ei pe acest pământ. El este materialul pentru adoraţie şi pentru îndreptare, din care s-au plămădit toate mesajele şi religiile.

De aceea, atunci când omenirea a ajuns la maturizare deplină, ea a devenit aptă de a asimila această religie (religia Islamului) în ansamblul ei, de a purta mesajul ei şi de a merge pe calea ei dreaptă. Acest fapt a fost afirmat de Coranul cel nobil, căci se spune în el:

 “[Unica] religie acceptată de Allah este Islamul şi nu au fost deosebiri între cei cărora le-a fost dată Scriptura decât după ce a ajuns la ei ştiinţa, din pricina pizmei lor. Iar cel care nu crede în semnele lui Allah [să ştie că] Allah este grabnic la socoteală!” (3 : 19).

şi a mai grăit Allah Preaînaltul: “Acela care doreşte o altă religie decât Islamul, nu-i va fi acceptată şi el se va afla în Lumea de Apoi printre cei pierduţi” (3 : 85).

Din acest motiv, nu este corect să socotim propovăduirile profeţilor a fi religii diferite. Ele sunt propovăduiri diferite şi mesaje diferite ale unei singure religii pe care profeţii le-au adus neamurilor omeneşti. Trecând în revistă concepţiile despre religie, mesaje şi Islam, ne-a devenit limpede că religia islamică este cadrul care înglobează toate ţelurile religiei divine, forma deplină a marilor mesaje divine care cârmuiesc chipul omului şi vieţii de pe acest pământ, ea este materialul de bază al mesajelor şi propovăduirilor lui Noe, Moise şi Isus – pacea asupra lor! -, precum şi ale altor trimişi şi profeţi. Allah Preaînaltul a grăit:

“El este la Noi, în Mama Cărţii, preaînalt şi plin de înţelepciune” (43 : 4).

Islamul este expresia cuprinzătoare a religiei divine care a fost pogorâtă în întregul său profetului Muhammed – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – pentru ca el să-l  transmită şi să cheme omenirea la el, în calitatea sa de cea mai înaltă orânduială şi lege.

Propovăduirile şi mesajele anterioare în totalitatea lor au fost propovăduiri abrogate, pentru că religia lui Muhammed a fost religia desăvârşită, după care s-au elaborat legi şi mesaje. Ea este calea după care s-a dorit să se călăuzească omenirea la sfârşitul unei faze istorice, pentru ca ea să-şi organizeze viaţa, călăuzindu-se după propovăduirea şi mesajul ei. Mesajele anterioare Islamului au fost mesaje temporare şi propovăduiri limitate, care au pregătit terenul pentru mesajul Islamului şi propovăduirea lui glorioasă.

 sursa: islam.ro

Source Link

Views: 2

Chemarea Coranului – partea a doua

  Coranul este independent de orice contribuție omenească în transcendența persepectivelor și a punctelor de vedere. În unele pasaje din anumite Scripturi, cititorii sau ascultătorii ar putea simți pe alocuri prezența Mesajului Divin adresat umanității. În Coran, fiecare silabă aduce cu sine această intensitate sublimă ce aparține Mesajului Divin ce provine de la Unicul, Atotștiutorul, […]

 

Coranul este independent de orice contribuție omenească în transcendența persepectivelor și a punctelor de vedere. În unele pasaje din anumite Scripturi, cititorii sau ascultătorii ar putea simți pe alocuri prezența Mesajului Divin adresat umanității. În Coran, fiecare silabă aduce cu sine această intensitate sublimă ce aparține Mesajului Divin ce provine de la Unicul, Atotștiutorul, Milostivul.

Despre Coran nu se poate discuta în mod abstract, deoarece este nevoie ca noi să îl putem înțelege și să ne îmbunătățim stilul de viață. Coranul are puterea de a-și pune amprenta în adâncul ființei noastre și ni se adresează nouă ființelor umane competente din punct de vedere fizic și spiritual ca creaturi ale Milostivului. Coranul nu se adresează numai uneia dintre subfacultățile noastre umane (rațiunii filozofice de exemplu), ci și sensibilității noastre poetice și artistice, abilității noastre de a ne descurca în afacerile politice sau legale, nevoii noastre de compasiune și putere de iertare mutuală, dorinței noastre puternice de cunoaștere și de consolare; se adresează tuturor, indiferent de vârstă, gen, rasă, locație sau moment.

 

Source Link

Views: 2

Credinta – Sursa De Dragoste Si Fericire

Credinta – Sursa De Dragoste Si Fericire Adnan Oktar Fără îndoială, iubirea este unul dintre sentimentele cele mai adânci şi cele mai intense ale omului.                 Oamenii care manifestă o dragoste profundă şi frică faţă de Dumnezeu, primesc o mare satisfacţie materială şi morală şi se bucură de toate beneficiile […]

Credinta – Sursa De Dragoste Si Fericire

Adnan Oktar

Fără îndoială, iubirea este unul dintre sentimentele cele mai adânci şi cele mai intense ale omului.

                Oamenii care manifestă o dragoste profundă şi frică faţă de Dumnezeu, primesc o mare satisfacţie materială şi morală şi se bucură de toate beneficiile pe care le-a creat Dumnezeu. Dragostea pe care o au oamenii pentru oameni este deasemenea, o sursă puternică de dragoste pentru Dumnezeu. A nu se confunda iubirea faţă de o persoană dragă cu iubirea faţă de Dumnezeu, deoarece în prima intervin interesele personale şi nu are nimic de-a face cu iubirea adevărată care vine din iubirea lui Dumnezeu, sub numele de iubire, care se bazează pe interese personale şi beneficii. Oamenii se înşeală pe ei înşişi şi pe alţii, ca urmare ei trăiesc singuri şi nefericiţi.

      Acest adevăr este foarte bine cunoscut de oamenii care trăiesc pe pământ şi este construit în folosul intereselor personale. Oamenii care trăiesc în această lume, ştiu foarte bine că cei pe care îi consideră prietenii lor, într-o zi o să îi părăsească, mai ales în cele mai grele momente din viaţă, atunci când aceştia vor avea nevoie de ajutor. De exemplu, atunci când se vor îmbolnăvi sau atunci când vor rămâne săraci. Prin urmare, ei nu se vor simţi niciodată cu adevărat fericiţi sau iubiţi. Acesta este motivul pentru care ei se îndoiesc mereu de iubirea celuilalt.

    FaithBased        Dragostea pe care o simţim pentru Dumnezeu este fără graniţe. Această dragoste nu va seca niciodată, dimpotrivă, cu fiecare zi va deveni mai puternică şi mai profundă.

        Într-o societate în care nu există iubire pentru Dumnezeu şi temători de Dumnezeu, aceştia suferă de o lipsă de iubire. Oamenii se plâng că nu au găsit adevărata dragoste şi fericire.

        Despre nefericirea oamenilor, care de fapt este sursa dispariţiei iubirii, citim tot mai des în presă, vedem la ştiri şi prin alte mijloace mas-media.

Source Link

Views: 3