F. Gulen
O altă problemă care se pune în legătură cu scopul trimiterii profeţilor este însuşirea lor de a fi un frumos exemplu pentru comunitate.
În Coran se spune: ” Aceştia sunt cei pe care Dumnezeu i-a călăuzit şi tu condu-te după călăuzirea lor! (An’am [Vitele], 6/90).
Trebuie să ne gândim că, după ce Domnului nostru i-au fost enumeraţi toţi profeţii de dinainte, i s-a spus că trebuie să fie pe potriva lor. În Coran ni se atra-ge atenţia asupra acestui lucru: “Voi aveţi în trimisul lui Allah o frumoasă pildă pentru voi, pentru cel care nădăjduieşte la Allah şi la Ziua de Apoi şi ce Îl aminteşte întotdeauna pe Allah.” (Ahzab [Alianţele], 33/21).
Pentru noi, profeţii sunt nişte lideri şi imami. Aşa cum în timpul rugăciunilor trebuie să ne conformăm imamului, tot aşa, în fiecare perioadă a vieţii, îl urmăm pe El. Deoarece, pentru noi, El şi ceilalţi profeţi reprezintă viaţa reală. Cei care au cunoscut prima perioadă a İslâmului, l-au urmat milimetru cu milimetru pe Me-sagerul lui Allah. De aceea, ei, ca şi cei care i-au urmat, au avut fericirea de a as-culta expunerea Mesagerului lui Allah. Da, El a spus:
” Va veni un timp, când o comunitate de oameni va lupta pentru credinţă şi vor fi întrebaţi:
-Există printre voi cineva care să-L vi văzut pe Mesagerul lui Allah? Iar ei:
-Da! vor răspunde. Şi astfel, biruinţa îşi va face efectul asupra lor. Apoi, o altă comunitate va lupta pentru credinţă. Şi ei vor fi întrebaţi:
-Există printre voi cineva care să fi văzut un companion al Mesagerului lui Allah?
-Da! se va răspunde. Din nou biruinţa îşi va face efectul asupra lor. Apoi, încă o comunitate va lupta pentru credinţă. Vor fi întrebaţi la rândul lor:
-Există printre voi cineva care să fi fost prieten cu cei care erau companio-nii Mesagerului lui Allah? Ei:
-Da! vor răspunde. Şi pentru ei se vor deschide porţile cetăţii, fiind impre-sionaţi de biruinţă.”
Într-un alt hadis, Domnul nostru a zis:
“Cei mai buni dintre oameni vor împărţi cu mine aceeaşi epocă. Apoi cei care vor veni în urma lor, iar mai apoi, cei care vor veni în urma acestora“.
Prin aceste cuvinte semnala virtutea epocilor apropiate Lui. Deoarece, ei erau foarte sensibili în a-şi potrivi viaţa, sentimentele, gândirea după viaţa, sentimen-tele, gândirea Mesagerului lui Allah. Important era ca, asemănarea cu omul pe care Allah (c.c) îl alesese ca model şi exemplu, să-şi atingă scopul.
Desigur că, la acest subiect, companionii, cei care ascultau hadis-uri de la cei care-l văzuseră pe Muhammed (s.a.s), cei care povesteau hadis-uri auzite de la o altă persoană care-l văzuse pe Muhammed (s.a.s), erau cei mai sensibili. În acest sens, ei erau mai buni decât oamenii care vor trăi în diferite epoci. Măreţul Mesia zicea: ” În mâinile sfinţilor este stindardul.” Prin cuvântul Kudsî, desemna comunitatea Domnului nostru. Acest lucru denota un mare respect.
Într-un hadis, Mesagerul lui Allah zicea: “Clerul credincioşilor mei este ase-menea profeţilor israeliţi.” Da, ei atinseseră un asemenea punct al asemănării cu Mesagerul lui Allah, încât de cealaltă parte a acestui punct începeau hotarele profeţiei.
Iată că, Omar (r.a), care, intrând pe uşa robiei, a desfăcut până şi pragul uşii, este cel mai izbitor exemplu! El l-a acceptat pe Profet ca pe un călăuzitor şi lider, trăind o viaţă întrutotul asemănătoare cu viaţa Lui. Era un om fără pereche, care-şi împodobise viaţa după modelui Lui. Porţile Romei şi ale Bizanţului s-au deschis larg în faţa lui şi atunci când ţările şi suveranii lor se întreceau să-l aibă printre ei, în organizarea vieţii lui nu a existat nici un pic de schimbare.
Ierusalimul, Oraşul Sfânt, care astăzi este trist, tulbure, prizonier şi o pată neagră pe fruntea Lumii Islamice, a fost cucerit pe vremea lui. În situaţia în care a realizat o suveranitate armată, un timp preoţii s-au împotrivit să-i predea cheia oraşului, zicând: “Printre voi nu vedem o personalitate care ar putea să ia în pri- mire cheia oraşului, de aceea nu putem da cheia.”
Fiind înştiinţat de această situaţie, Califul porneşte la drum. Nedispunând de o cămilă, împrumută o cămilă, pe care o foloseşte cu schimbul împreună cu robul său şi se duce la Ierusalim. În timpul intrării în cetate era rândul robului, aşa că, califul se dă jos de pe cămilă, şi, cu toate insistenţele robului, îl suie pe cămilă, iar el mână animalul; astfel ei intră în cetate…
Cei care au văzut priveliştea, se topesc precum lumânarea şi zic: “Iată pe omul a cărui înfăţişare este redată în cărţile noastre!” şi îi predau cheia oraşului.
Omar este rănit cu o lovitură de hanger în luptele cu iranienii şi ză-cea în comă. Era inconştient, nu scotea o vorbă şi nici nu percepea ce i se zicea. Atunci când veneau să-l întrebe dacă vrea apă sau mâncare, ori nu răspundea nimic, ori spunea din ochi “nu”. Dar, atunci când i se spunea: “O, emirul credinci-oşilor! Namaz!”, el se scula şi zicând: “Uite, acum mă scol. Cel care nu-şi face rugăciunea, nu are parte de İslâm!”, îşi făcea rugăciunea, cu sângele picurându-i din râni.
El aşa proceda, deoarece toate acestea le văzuse întocmai la profetul Muhammed. Cu El se asemăna şi îi era apropiat, fiind un exemplu pentru urmaşi. Da, unul din scopurile trimiterii Profetului era de a fi exemplu comunităţii credincioşilor…
Source Link
Views: 4
