Prima poruncă islamică – 2

  Ce tip de cunoaștere încercăm să atingem noi oamenii? Există multe tipuri de înțelegere și de cunoaștere: cele bazate pe percepție vizuală, cunoaștere interioară și exterioară (descriere și măsură), cele spirituale (contemplare și venerare, ce produc înțelepciune), învățarea și predarea individuală sau cu ajutorul altora, supunerea credincioșilor și încrederea în Creator. Universul conține anumite […]

 

Ce tip de cunoaștere încercăm să atingem noi oamenii? Există multe tipuri de înțelegere și de cunoaștere: cele bazate pe percepție vizuală, cunoaștere interioară și exterioară (descriere și măsură), cele spirituale (contemplare și venerare, ce produc înțelepciune), învățarea și predarea individuală sau cu ajutorul altora, supunerea credincioșilor și încrederea în Creator.

Universul conține anumite legi și categorii ce condiționează toate ființele și acțiunile produse de acestea. Aceste legi și categorii sunt plasate aici de către Creator, care administrează și susține această operațiune. Dintre aceste categorii amintim următoarele:

O mișcare ce pleacă de la simplitate și ajunge la complexitate
Un proces de intrare în existență (într-o mulțime) a elementelor similare, diverse, opuse
Succesiune sau alternare, transferul proprietății, vigoare, putere, sau cunoștințe transmise de la unul la celălalt
Achiziție, pierdere, și recăpătare, sau învățare, uitare și iarăși căpătare de cunoștințe
Luptă și perseverență, sau energie și dăruire
Cădere și reunire, sau analiză și sinteză
Inspirație care descoperă totul, sau intuiție care clarifică totul

Oamenii sunt diferiți în toate aspectele, din moment ce umanitate este supusă unor asemenea condiții și schimbări. Oricum, aceste diferențe naturale și contraste se află într-o balanță dinamică, prolifică, dar oamenii au concepții diferite (schimbătoare) în ceea ce privește știința și credința.

Rezultatul unei asemenea diversități sunt unele învățături-chiar și cele ale Profetului (s.a.a.w.s)-care se uită ușor pentru o anumită perioadă de timp, dar într-o zi ele vor fi reamintite și predate iar. Este normală pierderea tradițiilor și a istoriei după o asemenea creștere a numărului populației și a varietății ei. Toate acestea vor fi reparate, căci asemenea procese au mai avut loc în trecut și se vor mai petrece și în viitor.

profetulAsigurarea ca acest proces să aibă loc s-a produs prin intermediul Scripturilor inspirate de Divinitate, de Profeți și de legi trimise succesiv. Profetul (s.a.a.w.s) a fost binecuvântat cu un caracter ce a armonizat ceva din excelența distinsă a foștilor Profeți. În el s-au combinat cele mai profunde cunoștințe spirituale și înțelepciune, voința de a conduce afacerile colective, vindecarea diferențelor dintre oameni și de a obține reconciliere de durată. El a fost cel care a creat o balanță ideală între chestiunile individuale sau cele colective, prin dreptate și compasiune. Viața lui a fost plină de suferință, toleranță, tenace în fața înfrângerilor, dar și de succesuri și victorii. Modul lui de exprimare era întotdeauna scurt și cuprinzător, memorabil și perfect. O dată cu Coranul, Mahomed (s.a.a.w.s) a fost izvorul unei treziri spirituale și întemeietorul unei civilizații rezistente.

De aceea, a citi (iqra) presupune pentru musulmani asumarea unor responsabilități mari și a unui grad de încercări interioare și exterioare mult mai mari decât pentru cei ce aparțin altor religii. Prin intermediul acestor încercări musulmanii, dar și comunitatea acumulează grație și onoare, precum și virtuți și armonie imense.

 

– finalul celei de-a doua părți –

Source Link

Views: 4

Ibn Batuta – marele călător

La 17 Rajab 703 hijri (24 februarie 1304) s-a născut cunoscutul călător marocan berber Șems-ud Din Abu Abdullah Muhammed bin Abdullah bin Muhammed (Shams Al-Din Abi-Abdullah Mohamed bin Abdullah bin Mohamed, Arabă: أبو عبد الله محمد ابن بطوطة‎), cunoscut drept Ibn Batuta. Este unul dintre cei mai cunoscuti voiajori din istoria lumii. El și-a notat […]

La 17 Rajab 703 hijri (24 februarie 1304) s-a născut cunoscutul călător marocan berber Șems-ud Din Abu Abdullah Muhammed bin Abdullah bin Muhammed (Shams Al-Din Abi-Abdullah Mohamed bin Abdullah bin Mohamed, Arabă: أبو عبد الله محمد ابن بطوطة‎), cunoscut drept Ibn Batuta. Este unul dintre cei mai cunoscuti voiajori din istoria lumii. El și-a notat observațiile și impresiile în cartea Ar-Rihleh (Călătoria).

Abd Abdullah Muhammad Ibn Battuta, cunoscut şi sub numele de Şams ad-Din, a fost născut la Tanger, Maroc, în ziua de 24 februarie 1304 d.H. (703 Hijra). A părăsit Tanger în ziua de 14 iunie 1325 (a doua zi a lunii Rajab, 725 Hijra), pe când avea vârsta de 21 de ani. Călătoriile sale au durat mai mult de 31 de ani, după care s-a reîntors la Fez, Maroc, la curtea Sultanului Abu ‘Inan şi i-a dictat povestea sa lui Ibn Juzay. Scrierile rezultate sunt cunoscute ca faoimoasa operă Călătoriile (Rihala) lui Ibn Battuta. A murit la Fez în 1369 d.H.

ibn-battuta-travelIbn Battuta a fost singurul călător medieval despre care se ştie cu certitudine că a vizitat pământurile fiecărui şef politic musulman contemporan lui. A călătorit şi în Ceylon (azi Sri Lanka), China, Bizanţ şi Sudul Rusiei de azi. Simpla adiţionare a călătoriilor sale este estimată la nu mai puţin de 75.000 de mile terestre, o cantitate care probabil că nu a fost depăşită înainte de inventarea motorului cu aburi.


Călătoriile

În cursul primei sale călătorii, Ibn Battuta a traversat Algeria, Tunisia, Egiptul, Palestina şi Siria, ajungând până la Makkah. După ce a vizitat Iraqul, Şirazul şi Mesopotamia s-a întors din nou pentru a împlini Hajj-ul la Makkah, unde a rămas timp de trei ani. Apoi călătorind spre Jeddah, a ajuns în Yemen pe mare, a vizitat Aden şi apoi a plutit spre Mombasa, Estul Africii. După ce a ajuns la Kulwa, s-a întors la Oman şi a repetat pelerinajul la Makkah în 1332 d.H. prin Hormuz, Siraf, Bahrain şi Yamama. Ulterior plănuieşte să ajungă în India, dar odată ajuns la Jeddah, pare să se răzgândească (probabil datorită lipsei unui vas care să ajungă cu el în India), şi vizitează a doua oară Cairo, Palestina şi Siria, ajungând apoi la Aleya (în Asia Mică) pe apă şi călătorind prin Anatolia şi Sinope. Navighează pe Marea Neagră şi după multe peripeţii ajunge la Constantinopole prin Sudul Ukrainei.

La întoarcere, a vizitat Khurasanul prin Khawarism (Khiva) şi cunoscând toate oraşele importante ca Bukhara, Balkh, Herat, Tus, Maşhad şi Nişapur, traversează munţii Hindukuş prin trecătoarea Khawak ajungând în Afghanistan, după care trece prin Ghani şi Kabul pentru a intra în India. După ce vizitează Lahri (lângă oraşul Karachi de astăzi), Sukkur, Multan, Sirsa şi Hansi, ajunge la Delhi. Timp de câţiva ani Ibn Battuta se bucură de ocrotirea Sultanului Muhammad Tughlaq, şi în cele din urmă este trimis de acesta ca ambasador în China. Trecând prin India Centrală şi Malwa, închiriază un vas din Kambay până la Goa, şi după ce vizitează multe porturi înfloritoare de-a lungul coastei Malabar ajunge în Insulele Maldive, de unde se îndreaptă spre Ceylon. Continuându-şi călătoria, debarcă pe coasta Ma’bar (Coromandal) şi se întoarce din nou în Maldive, de unde se îndreaptă spre Bengal şi vizitează Kamrup, Sylhet şi Sonargaon (lângă Dhaka). Navigând de-a lungul coastei Arakan ajunge în Sumatra şi mai târziu ancorează la Canton după ce trecuse prin Malaya şi Cambodgia. În China călătoreşte spre nord până la Pekin prin Hangşow. Reîntorcându-se pe propriile urme ajunge la Calicut şi ia un vas până la Dhafari şi Muscat, de unde trecând prin Paris (Iran), Iraq, Syria, Palestina şi Egipt împlineşte cel de-al şaptelea şi ultimul pelerinaj la Makkah în noiembrie 1348 d.H., după care se întoarce în oraşul natal Fez. Călătoriile sale nu se încheie aici – mai târziu vizitează Spania musulmană şi pământurile Nigerului, dincolo de Sahara.

La întoarcerea la Fez, Ibn Battuta şi-a dictat relatările călătoriilor sale lui Ibn Juzay al-Kalbi (1321-1356 d.H.) la curtea Sultanului Abu Inan (1348-1358 d.H.). Lui Ibn Juzay i-au trebuit trei luni ca să-şi ducă la bun sfârşit munca, pe care a terminat-o în ziua de 9 decembrei 1355 d.H.
sursa: islamulazi.ro/forum

Source Link

Views: 1

FAPTA MUSULMANULUI ŞI ÎNCREDEREA ÎN ALLAH

FAPTA MUSULMANULUI ŞI ÎNCREDEREA ÎN ALLAH Islamul tratează credinţa şi fapta în strânsă legătură una cu alta, considerând că pretenţia credinţei şi evlaviei, fără confirmarea lor prin faptă, este o pretenţie mincinoasă, după cum fapta care nu porneşte din credinţă şi nu urmăreşte mulţumirea lui Allah este inutilă în balanţa Judecăţii de Apoi. Credinţa asociată […]

FAPTA MUSULMANULUI ŞI ÎNCREDEREA ÎN ALLAH

Islamul tratează credinţa şi fapta în strânsă legătură una cu alta, considerând că pretenţia credinţei şi evlaviei, fără confirmarea lor prin faptă, este o pretenţie mincinoasă, după cum fapta care nu porneşte din credinţă şi nu urmăreşte mulţumirea lui Allah este inutilă în balanţa Judecăţii de Apoi. Credinţa asociată cu fapta bună are ca rezultat fericirea atât în această lume, cât şi în Lumea de Apoi. Allah Preînaltul a grăit în această privinţă:

Pe cel ce face o faptă bună, bărbat sau muiere, şi este credincios îl vom dărui Noi cu o viaţă bună. Şi Noi îi vom răsplăti pe ei după faptele cele mai bune pe care le-au săvârşit. (Surat An-Nahl 16:97).

După cum a grăit Preaînaltul:

Omul va fi în pierdere, afară de aceia care cred şi împlinesc fapte bune. (Surat Al-`Asr 103:2-3).

Şi a mai grăit Preaînaltul:

Cei care au crezut în Islam, precum şi aceia dintre cei care s-au iudaizat, dintre creştinii şi sabeenii care vor crede în Allah şi în Ziua de Apoi şi vor face bine, vor avea răsplata lor de la Domnul lor. Ei n-au a se teme şi nici nu se vor mâhni. (Surat Al-Baqarah 2:62).

Asocierea credinţei cu fapta bună este menţionată în Coran de peste trei sute optzeci de ori, iar cuvintele faptă şi acţiune, împreună cu derivatele lor, sunt menţionate în Coran de patru sute şaptezeci şi cinci de ori.

Pentru a explicarea acest aspect, Muhammad Asad (un mare gânditor musulman) afirmă: ,,Islamul nu permite separarea între cerinţele morale şi practice în această existenţă a noastră… De aceea, Islamul insistă puternic asupra faptului că acţiunea reprezintă un element necesar între virtuţile morale. Fiecare musulman trebuie să se privească pe sine ca fiind personal responsabil de răspândirea tuturor formelor de fericire, după cum trebuie să se străduiască să afirme adevărul şi să combată neadevărul în toate timpurile şi pretutindeni. Confirmarea acestui lucru o găsim în următorul verset din Coranul cel Sfânt: «Sunteţi cea mai bună comunitate care a fost creată dintre oameni, căci voi porunciţi împlinirea faptei bune, opriţi de la fapta reprobabilă şi credeţi în Allah».

Source Link

Views: 3