Hadisul cel nobil, cel sacru și Coranul

  Demirel Gemaledin   Coranul, reprezintă cuvântul lui Allah – ca rostire, ca formă, ca sens şi ca structură – pe care l-a coborât Gavriil în inima profetului Muhammad, care la rândul său l-a transmis oamenilor în chip de Coran, adică vorbele lui Allah Preaslăvitul, fără ca nici Gavriil, nici Muhammad să intervină în ele. […]

 

Demirel Gemaledin

 

Coranul, reprezintă cuvântul lui Allah – ca rostire, ca formă, ca sens şi ca structură – pe care l-a coborât Gavriil în inima profetului Muhammad, care la rândul său l-a transmis oamenilor în chip de Coran, adică vorbele lui Allah Preaslăvitul, fără ca nici Gavriil, nici Muhammad să intervină în ele.

Hadisul sacru reprezintă cuvântul lui Allah numai ca sens. Allah Preaslăvitul îi dă lui Gavriil ideea hadis-ului sacru, iar Gavriil alege cuvintele cu care exprimă acest sens trimis de Allah Preaslăvitul, iar profetul Muhammad îl ia de la Gavriil şi-l transmite oamenilor.

Hadisul profetic reprezintă tot cuvântul lui Allah, al cărui sens îl trimite lui Gavriil, iar  Gavriil, la rândul său, îl transmite profetului Muhammad, pentru ca el să-l îmbrace în veşmânt sonor. Cu alte cuvinte, profetul alege vorbele prin care exprimă sensul respectiv, în stilul său propriu.

Deci este vorba de trei metode diferite de a da veşmânt sonor cuvântului lui Allah.

Ceea ce vă dăruieşte Trimisul primiţi, iar cele de la care vă opreşte, de la acelea opriţi-vă şi fiţi cu frică de Allah, căci Allah este aspru la pedeapsă! (Al-Haşr 59:7)

„Întreaga mea comunitate va intra în Paradis, cu excepţia celui care „refuză”. [Oamenii] au întrebat: „Cine este acela care „refuză”, Trimis al lui Allah?” El a răspuns: „Cel care mă ascultă intră în Paradis. Iar acela care nu mă ascultă – el este acela care refuză [Paradisul].” (Al-Bukhari, relatat de Abu Hurairah)

„V-am lăsat printre voi două lucruri. Nu veţi rătăci urmându-le: Cartea lui Allah şi Sunnah mea” (Al-Hakim, relatat de Abu Hurairah)

Tradiţia Profetului (Pacea si binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) sau Sunnah este cea de-a doua revelaţie nerecitată, explicarea Coranului de către Profet (Pacea si binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Pentru musulmani ea reprezintă a doua sursă pentru verdicte juridice şi precepte morale. Este aşadar o datorie a musulmanilor de a înţelege pe deplin şi de a se ţine strâns şi pe deplin convinşi de ea, în orice fac şi în modul în care se comportă, precum şi în felul în care cheamă oamenii la islam sau predau această religie. Este deosebit de important acest lucru, având în vedere faptul că respectul musulmanilor faţă de tradiţia Profetului (Pacea si binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) s-a deteriorat de-a lungul secolelor de declin, la fel cum s-a deteriorat şi respectul faţă de Coran.

Source Link

Views: 5

Versetul 258 din Surah Al-Baqarah

Versetul 258 din Surah Al-Baqarah   Oare nu l-ai văzut pe acela care s-a certat cu Avraam în legătură cu existența Domnului său, după ce Allah i-a dat stãpânia? Și a zis Avraam: „Domnul meu este cel care dă viață și ia viață”. Și i-a răspuns el: „Și eu pot să dau viață și să […]

Versetul 258 din Surah Al-Baqarah

 

Oare nu l-ai văzut pe acela care s-a certat cu Avraam în legătură cu existența Domnului său, după ce Allah i-a dat stãpânia? Și a zis Avraam: „Domnul meu este cel care dă viață și ia viață”. Și i-a răspuns el: „Și eu pot să dau viață și să iau viața!”. Atunci a zis Avraam: „Allah face ca soarele să vină de la Răsărit, deci fă-l tu să vină de la Apus!” Cel care nu credea a rămas descumpănit, căci Allah nu-i călăuzește pe cei nelegiuiți.” (Al-Baqarah 2:258)

Quran iStock Versetul 258 din Surah Al-BaqarahÎn acest verset Allah ne vorbește despre profetul Ibrahim (Avraam) – aleihi salem, care poartă un dialog cu regele Nimrod, un mare conducător în acele vremuri.

Când citim despre viața profeților, observăm că majoritatea au fost însărcinați de Allah subhanahu wa ta’ala să poarte dialog cu regii,  conducătorii mari ai vremurilor respective. De exemplu,  Musa (aleihi salem) a fost trimis la Faraon , Ibrahim (aleihi salem) a vorbit cu Nimrod, profetul Muhammed ﷺ , de asemenea, a trimis diferite scrisori regilor și împăraților ce domneau în timpurile acelea. Oare de ce trebuiau să existe aceste legături între profeți și acești conducători? Profeții transmiteau mesajul lui Allah subhanahu wa ta’ala,  iar dacă acest mesaj ajungea la acești conducători și ei credeau în el devenind credincioși, oamenii  i-ar fi urmat și ar fi devenit un popor credincios. Din acest motiv, profetul Muhammedﷺ acorda o mare atenție și importanță conducătorilor din tribul quraiș.

Versetul 258 din Surah Al-Baqarah

Revenind la verset, observăm chiar de la început că motivul  disputei dintre profetul  Ibrahim (aleihi salem) și regele Nimrod (genealogiştii şi istoricii sunt de părere că acesta a fost regele Babilonului) este  existența lui Allah subhanahu wa ta’ala.

„Când Avraam l-a chemat să slăvească un Dumnezeu Unic, Allah, fără a-I face Lui egali,  îndemnat de neştiinţa şi rătăcirea sa, acesta a respins chemarea. A avut lungi dispute cu Avraam pe această temă şi în loc să accepte credinţa, a pretins că el este Dumnezeu. Când Avraam i-a spus: „Domnul meu este cel care dă viaţă şi ia viaţa”, el a răspuns: „Şi eu pot să dau viaţa şi să iau viaţa!”

Qatada, Suddi şi Ibn Ishaq au spus:

„Doi oameni pe care dorea să-i ucidă au fost aduşi înaintea lui. A poruncit ca unul dintre ei să fie ucis şi a cruţat viaţa celuilalt şi în acest fel a pretins că a dat viaţa unuia dintre aceştia şi a luat viaţa celuilalt.” Aceasta a fost o afirmaţie în afara discuţiei, un argument absurd. Avraam a dorit să mărturisească existenţa Creatorului prin dovada existenţei fenomenelor vieţii şi morţii. Toate aceste întâmplări nu au loc de unele singure, ci există un Creator care a făcut acest univers cu toate corpurile cereşti, cu vântul, norii, ploaia, regnul animal; le-a dăruit lor viaţă şi apoi le-a luat viaţa. Şi de aceea a zis Avraam: „Domnul meu este cel care dă viaţă şi ia viaţa”.

 

______________________________

Extras din lectiile saptamanale tinute de domnul profesor Demirel Gemaledin si editate de doamna Camelia H.

Source Link

Views: 1