Tag: Dumnezeu

Viața Profetului Muhammad – partea a 7-a

 

Situatia lui Muhammed era  bine cunoscuta în Medina, deoarece , înainte de Hijrah, oraşul trimisese soli la Mecca creându-i lui Muhammed să medieze o dispută între cele două  mari  triburi. Cele auzite si vazute i-au impresionat pe solii trimisi ceea ce a dus la propunerea acestora facuta lui Muhammed de a se stabilii in Medina. Calităţile excepţionale ale lui Muhammed au impresionat atât  de mult mediniţii, încât triburile rivale şi aliaţii lor au strâns rândurile la 15 martie 624, după Hijrah, dată la care şi Muhammed împreună cu cei care îl susţineau au pornit împotriva păgânilor din Mecca.

Aceasta prima batalie. a avut loc lângă Badr, acum un mic orăşel din sud-vestul Medinei, a avut mai multe efecte importante.

În primul rând, forţele musulmane, depăşite la număr, rata fiind de 3 la 1, i-au învins pe meccani. În al doilea rând, disciplina arătată de musulmani a aratat meccanilor, inca o data abilităţile celui pe care ei îl goniseră din oraş.

În al treilea rând, unul dintre triburile aliate care a promis initial să susţină musulmanii în bătălia de la Badr, dand dovada de indiferenta insa la momentul luptei, după o lună de la bătălie a fost expulzat din Medina. Cei care au pretins a fi aliaţi a musulmanilor, dar s-au opus lor  în mod tacit, erau avertizaţi: pentru a fi membri în cadrul comunităţii impune obligaţia de susţinere totală.

Un an mai târziu, meccanii s-au reîntors. Cu o armată alcătuită din 3000 de oameni, i-au întâlnit pe musulmani pe Uhud, un deal în afara Medinei. După un iniţial succes, musulmanii au fost împinşi inapoi şi însuşi Profetul a fost rănit.

Deoarece meccanii stiau ca musulmanii nu fusesera infranti, ci doar castigasera o batalie, cu o armată ce număra 10.000 de capete, au atacat din nou Medina doi ani mai târziu. Rezultataul de asta data a fost cu totul altul. La Bătălia Tranşeelor, de asemenea ştiută şi ca Bătălia Confederaţiilor, musulmanii au înregistrat o victorie remarcabilă. Din partea Medinei din care se aşteptau a veni atacatorii ei au săpat o tranşee foarte adâncă pentru cavaleria meccană pentru a scăpa de ea fără a se expune arcaşilor aflaţi în spatele fortificaţiilor Medinei. După un asediu neconcludent, meccanii au fost forţaţi să se retragă. După aceasta Medina a fost cu totul în mâinile musulmanilor.

 

old_arabic_document_ic__175x224A fost adoptata Constituţia Medinei sub care clanurile, acceptându-l pe Muhammed ca fiind Profet al lui Dumnezeu, au format o alianţă, sau o federaţie datată din această perioadă. S-a punctat conştiinciozitatea politică a comunităţii musulmane; membrii ei s-au definit ca fiind o comunitate separată de toţi ceilalţi. Constituţia a definit de asemenea rolul nemusulmanilor în cadrul comunităţii. Evreii erau liberi sa isi practice propria religie; la fel si crestinii. Atat evreii, cat si crestinii erau considerati “oameni ai Cartii”. Tora evreiasca, ca si Evanghelia crestinilor erau considerate de catre musulmani carti sacre.

Musulmanii nu au incercat sa isi impuna religia  in fata altor popoare. Evreii, ca si crestinii aveau libertatea de a-si practica religia in sinagogile si bisericile lor.Source Link

Views: 0

Viața Profetului Muhammad – partea a 6-a

 

După ce Muhammed a propovăduit în mod public timp de mai mult de un deceniu, opoziţia împotriva lui s-a intensificat atât de mult încât, temându-se pentru siguranţa lor, el şi-a trimis unii dintre  adepţi în Etiyopia, unde conducătorul creştin, un rege-preot, cunoscut pentru bunatatea si simtul au de dreptate, şi-a extins protecţia asupra lor, a cărui memorie a fost păstrată de către musulmani mereu. La nasterea Islamului, primii musulmani aflati in suferinta au fost ajutati de un crestin si acest lucru este mai mult decat semnificativ.

Quraisitii, surprinsi de aceasta plecare, si-au trimis solii la Negus, cu atat mai mult cu cat erau in bune relatii cu el, datorita calatoriei cu scopuri negustoresti din fiecare iarna. Negusul i-a primit, dar a refuzat sa-i predea pe fugari inainte de a asculta pledoaria fiecarui grup. Hotararea pe care a luat-o a fost in favoarea musulmanilor, care au trait in pace si siguranta sub domnia lui. La moartea Negusului, Profetul Muhammed a oficiat in mocheea sa din Medina o rugaciune speciala de inmormantare denumita „rugaciunea celui absent”. Aceasta afinitate si aceasta subtila prietenie dintre crestini si musulmani nu a fost niciodata exploatata si nu este nici astazi. Ostilitatile dintre aceste doua mari religii au aparut abia mai tarziu si din cauza unei rivalitati mai degraba politice decat doctrinare.

In Mecca persecuţiile s-au intensificat, cei care îl urmau pe Muhammed fiind chinuiţi, abuzaţi, şi chiar torturaţi.

Intr-un final, Muhammed şi-a trimis şaptezeci dintre cei care îl urmau în nord, în oraşul Yathrib, care avea să fie numit mai apoi „Medina“ (Oraşul). Mai târziu, în toamna timpurie a anului 622, el a aflat de un complot de asasinat împotriva lui, şi împreună cu cel mai apropiat prieten al lui, Abu Bakr As-Siddiq, s-a decis să îi urmeze pe emigranţi.

În Mecca, cei care ii pusesera la cale asasinarea, au ajuns acasă la Muhammed şi l-au gasit pe vărul lui, Ali, dormind în patul lui. Înfuriaţi, meccanii au pus un preţ pe capul lui Muhammed şi au pornit în urmărirea lui.

desert_ProductiveMuslim-300x225Totuşi, Muhammed şi Abu Bakr s-au refugiat într-o peşteră ascunzându-se de cei care îi urmăreau’ la intrarea in pestera, miraculos pentru timpul scurt scurs, un păianjen a ţesut o pânză. Când au văzut că pânza nu  era ruptă, meccanii au trecut pe lângă peşteră, considerand locul neumblat iar Muhammed şi Abu Bakr şi-au continuat drumul spre Medina, unde au fost primiţi cu bucurie atât de o mulţime de mediniţi, cât şi de meccanii care plecaseră dinainte pentru a pregăti drumul.

 

Aceasta a fost Hijrah (622), Hegira dupa pronuntia anglo-saxona, dar incorect tradusă ca „Zborul“, de fapt, Hijrah nu a fost un zbor, ci o emigrare plănuită cu grijă, care marchează începutul erei islamice si  de asemenea un nou mod de viaţa pentru Muhammed şi musulmani.

De aici înainte,  principiul organizaţional al comunităţii nu a fost înrudirea de sânge, ci o înfrăţire mai nobilă a tuturor musulmanilor. Cei care l-au însoţit pe Muhammed în Hijrah au fost numiţi „muhajirun“ – care înseamnă „cei care au făcut hijrah“ sau „emigranţii“-, pe când cei din Medina care deveniseră musulmani au fost numiţi „ansar“  sau „ajutătorii“.Source Link

Views: 2

Viața Profetului Muhammad – partea a 4-a

 

Timpul a trecut, iar Muhammed la varsta de 50 de ani, in al 10-lea an al profetiei sale, a trebuit sa infrunte mai multa intristare si durere.
Unchiul lui Abu Talib a murit. Abu Talib ii oferise totdeauna protectie nepotului sau. Lui Muhammed i s-a sfasaiat inima de durere. Insa inca mai multa tristete ii era rezervata. Profetul isi pierduse preaiubitoarea si grijulia sotie, Khadijah, care fusese langa el ca o stanca solida, pentru a-l alina, a-l sprijini si a-l incuraja in vremuri cand nimeni altcineva n-o facuse. Si ea fusese prima care-l recunoscuse ca trimis al lui Allah.
A fost o lovitura teribila pentru Muhammed.

Inima de piatra a locuitorilor din Makkah l-a intristat pe profet. El se decise acum sa-i incerce pe oamenii din Ta’if, un oras la 60 mile in vestul Meccai, pentru a vedea daca acestia il vor suporta.
Sosind in Ta’if, insotit de Zaid bin Harithah, a mers la trei oameni importanti ai orasului si i-a chemat la Islam. Toti trei au refuzat sa-l duca afara din oras, lovindu-l pe Profet cu pietre peste picioare, gonindu-l in huiduieli. Trudit, trist si foarte nefericit, poposi intr-o gradina unde s-a rugat.
Proprietarii gradinii au fost martorii intregului episod si le paru rau pentru el, vazandu-l cum era de obosit si zgariat. I-au oferit ospitalitate si i-au trimis struguri prin servitorul lor, ‘Addas.
Profetul spunea ca ziua Ta’if a fost cea mai grea zi a vietii lui: a fost zgariat, ranit, insangerat, dar niciodata n-a rostit macar un cuvant de blestem pentru oamenii care abuzasera de el.

masjidil-aqsaDupa socurile puternice ale mortii lui Abu Talib si Khadijah, si dupa tratamentul crud primit in Ta’if, Muhammed tanjea dupa putina alinare. N-a trecut mult si a avut-o. S-a Intamplat sub forma unei remarcabile si pline de evenimente calatorii de noapte la Ierusalim, numita Al-lsra’, si ascensiunea la Rai in aceeasi noapte – Al-Mi’raj – acesta ramanand un eveniment memorabil pentru Profet. Allah l-a onorat prin aceasta calatorie unica si extraordinara, in timpul careia, Muhammed a vazut cu proprii ochi gloria lui Allah si opera Universului.

A fost un mare sprijin moral de care avea mare nevoie, intarindu-i si mai tare credinta ca Allah este mereu cu el. El a relatat cum s-a intamplat, dand detalii vii asupra calatoriei si ascensiunii: intr-o noapte Ingerul Gavriil l-a trezit din somn si l-a luat la Ierusalim, calarind un animal care arata ca un cal inaripat – Buraq. In ceruri, i-a intalnit pe toti profetii (Adam, Abraham, Moise, Isus si Harun) pe care i-a condus in rugaciune, dupa care i-au fost aratate diferite secvente traite de locuitorii Paradisului si Iadului, totodata el fiind singurul care a avut onoarea sa-l vada pe Allah.
La aceasta intalnire, Muhammed a primit porunca de a implini impreuna cu toti musulmanii cinci rugaciuni pe zi. Intreaga calatorie miraculoasa a tinut scurta vreme din noapte.
In dimineata urmatoare, cand Muhammed si-a relatat experienta, meccanii l-au luat in deradere spunand ca a innebunit, insa, musulmanii l-au crezut. Muhammed a dat detalii grafice asupra calatoriei si o caravana care se intorcea din Ierusalim cu care se intalnise in drum a confirmat detaliile date.

Source Link

Views: 2