Tag: emigrarea profetului

Viața Profetului Muhammad – partea a 6-a

 

După ce Muhammed a propovăduit în mod public timp de mai mult de un deceniu, opoziţia împotriva lui s-a intensificat atât de mult încât, temându-se pentru siguranţa lor, el şi-a trimis unii dintre  adepţi în Etiyopia, unde conducătorul creştin, un rege-preot, cunoscut pentru bunatatea si simtul au de dreptate, şi-a extins protecţia asupra lor, a cărui memorie a fost păstrată de către musulmani mereu. La nasterea Islamului, primii musulmani aflati in suferinta au fost ajutati de un crestin si acest lucru este mai mult decat semnificativ.

Quraisitii, surprinsi de aceasta plecare, si-au trimis solii la Negus, cu atat mai mult cu cat erau in bune relatii cu el, datorita calatoriei cu scopuri negustoresti din fiecare iarna. Negusul i-a primit, dar a refuzat sa-i predea pe fugari inainte de a asculta pledoaria fiecarui grup. Hotararea pe care a luat-o a fost in favoarea musulmanilor, care au trait in pace si siguranta sub domnia lui. La moartea Negusului, Profetul Muhammed a oficiat in mocheea sa din Medina o rugaciune speciala de inmormantare denumita „rugaciunea celui absent”. Aceasta afinitate si aceasta subtila prietenie dintre crestini si musulmani nu a fost niciodata exploatata si nu este nici astazi. Ostilitatile dintre aceste doua mari religii au aparut abia mai tarziu si din cauza unei rivalitati mai degraba politice decat doctrinare.

In Mecca persecuţiile s-au intensificat, cei care îl urmau pe Muhammed fiind chinuiţi, abuzaţi, şi chiar torturaţi.

Intr-un final, Muhammed şi-a trimis şaptezeci dintre cei care îl urmau în nord, în oraşul Yathrib, care avea să fie numit mai apoi „Medina“ (Oraşul). Mai târziu, în toamna timpurie a anului 622, el a aflat de un complot de asasinat împotriva lui, şi împreună cu cel mai apropiat prieten al lui, Abu Bakr As-Siddiq, s-a decis să îi urmeze pe emigranţi.

În Mecca, cei care ii pusesera la cale asasinarea, au ajuns acasă la Muhammed şi l-au gasit pe vărul lui, Ali, dormind în patul lui. Înfuriaţi, meccanii au pus un preţ pe capul lui Muhammed şi au pornit în urmărirea lui.

desert_ProductiveMuslim-300x225Totuşi, Muhammed şi Abu Bakr s-au refugiat într-o peşteră ascunzându-se de cei care îi urmăreau’ la intrarea in pestera, miraculos pentru timpul scurt scurs, un păianjen a ţesut o pânză. Când au văzut că pânza nu  era ruptă, meccanii au trecut pe lângă peşteră, considerand locul neumblat iar Muhammed şi Abu Bakr şi-au continuat drumul spre Medina, unde au fost primiţi cu bucurie atât de o mulţime de mediniţi, cât şi de meccanii care plecaseră dinainte pentru a pregăti drumul.

 

Aceasta a fost Hijrah (622), Hegira dupa pronuntia anglo-saxona, dar incorect tradusă ca „Zborul“, de fapt, Hijrah nu a fost un zbor, ci o emigrare plănuită cu grijă, care marchează începutul erei islamice si  de asemenea un nou mod de viaţa pentru Muhammed şi musulmani.

De aici înainte,  principiul organizaţional al comunităţii nu a fost înrudirea de sânge, ci o înfrăţire mai nobilă a tuturor musulmanilor. Cei care l-au însoţit pe Muhammed în Hijrah au fost numiţi „muhajirun“ – care înseamnă „cei care au făcut hijrah“ sau „emigranţii“-, pe când cei din Medina care deveniseră musulmani au fost numiţi „ansar“  sau „ajutătorii“.Source Link

Views: 2

Emigrarea Profetului – partea a 3-a

  Acolo papucii i s-au rupt, iar unii spuneau chiar că umbla în vârful picioarelor pentru a nu lăsa urme. Abu Bakr – Allah să fie mulţumit de el! -l-a purtat pe munte până la o peşteră care avea acelaşi nume ca şimuntele, Peştera Seur. Abu Bakr a intrat primul pentru a cerceta peştera şi […]

 

Acolo papucii i s-au rupt, iar unii spuneau chiar că umbla în vârful picioarelor pentru a nu lăsa urme. Abu Bakr – Allah să fie mulţumit de el! -l-a purtat pe munte până la o peşteră care avea acelaşi nume ca şimuntele, Peştera Seur.

Abu Bakr a intrat primul pentru a cerceta peştera şi a se asigura cănu este nici un pericol. A înfundat toate găurile cu bucăţi rupte din hainelelui, a curăţat-o şi apoi l-a rugat pe Profet să intre. Profetul – Allah să-lbinecuvânteze şi să-l miluiască! – a intrat şi imediat şi-a pus capul în poala lui Abu Bakr şi a adormit. Deodată, Abu Bakr a fost înţepat în picior de oinsectă veninoasă. L-a durut atât de tare încât i-au dat lacrimile, care aucăzut pe faţa Profetului.

thawrImediat, Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – a dat cu puţină salivă pe piciorul lui Abu Bakr şi durerea a dispărut ca prin minune. Ei au stat în peşteră timp de trei nopţi, de vineri, până duminică. După lăsarea întunericului, ‘Abdullah, fiul lui Abu Bakr, venea să-i vadă şi rămânea acolo peste noapte, punându-i la curent cu situaţia din Mekka. Dimineaţa devreme pleca înapoi şi ca de obicei se amesteca printre mekkani, pentru a nu atrage câtuşi de puţin atenţia asupra activităţilor lui clandestine. ‘Amir bin Fuhaira care avea grijă de turma de capre a stăpânului său, Abu Bakr, se furişa în fiecare seară fără a fi observat şi ducea câteva capre până la peşteră, pentru a-i alimenta cu lapte pe cei doi care sălăşluiau acolo.

Quraişiţii, pe de altă parte, au fost foarte nedumeriţi şi de-a dreptul exasperaţi, când ştirea evadării celor doi tovarăşi a fost confirmată. Ei l-au adus pe ‘Ali la Al-Ka’ba, l-au bătut cu sălbăticie şi l-au închis acolo un timp, într-o încercare disperată de a-l face să mărturisească secretul dispariţiei celor doi “fugari”, dar fără nici un rezultat. Ei au mers atunci la Asma’, fiica lui Abu Bakr, dar nici aici n-au avut succes. Când a ajuns la uşa ei, Abu Jahl a pălmuit-o pe fată atât de puternic, încât i-a rupt cercelul.

Notabilii din Mekka au convocat o adunare de urgenţă pentru a determina viitorul curs al acţiunii şi pentru a cerceta toate variantele care i-ar fi putut ajuta să-i prindă pe cei doi bărbaţi.

Ei au hotărât să blocheze toate drumurile spre ieşire şi au pus supraveghetori bine înarmaţi la toate ieşirile posibile. A fost pus şi un preţ de 100 de cămile pe capul fiecăruia dintre cei doi.[1] Călăreţii, infanteria şi cercetaşii au răscolit ţara. Odată au ajuns chiar şi până la gura peşterii unde se ascundeau Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – şi Abu Bakr. În momentul în care a văzut duşmanul la o distanţă aşa de mică, Abu Bakr i-a şoptit Profetului – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!: “Dacă ei se uită prin crăpătură şi ne descoperă, ce facem atunci?” Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – i-a răspuns, cu calmul său de inspiraţie divină: “Ce rău crezi tu că va veni peste aceiadoi pe lângă care al Treilea este Allah?”

 

finalul celei de-a treia parti

Source Link

Views: 1

Emigrarea Profetului – partea a 4-a

  A fost într-adevăr o minune divină. Urmăritorii se aflau doar la câţiva paşi de peşteră şi, totuşi, nu i-au văzut. Timp de trei zile, Muhammad – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – şi Abu Bakr au trăit în peşteră, în timp ce quraişiţii făceau eforturi disperate pentru a-i prinde. ‘Abdullah bin Uraiquit, care […]

 

A fost într-adevăr o minune divină. Urmăritorii se aflau doar la câţiva paşi de peşteră şi, totuşi, nu i-au văzut. Timp de trei zile, Muhammad – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – şi Abu Bakr au trăit în peşteră, în timp ce quraişiţii făceau eforturi disperate pentru a-i prinde. ‘Abdullah bin Uraiquit, care nu îmbrăţişase încă islamul, dar în care Abu Bakr avea încredere şi pe care-l angajase drept călăuză, a ajuns, potrivit unui plan, la peşteră după trei nopţi, aducând cu el cele două cămile ale lui Abu Bakr. Vestea despre încetinirea cercetărilor i-a mulţumit pe cei doi nobili “fugari”. şansa plecării apăruse. Atunci Abu Bakr s-a oferit să-i dea Profetului – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – animalul mai ager ca să-l călărească. Acesta a consimţit, cu condiţia să i-l plătească.

Au luat cu ei provizii de hrană pe care le adusese Asma’, fiica lui Abu Bakr, şi pe care le legase într-o boccea făcută din brâul ei, după ce-l rupsese în două, de aici şi apelativul care i se va da ulterior: Asma’, „cea cu două brâuri”. Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!, Abu Bakr şi Amir bin Fuhaira au plecat şi călăuza lor, ‘Abdullah bin Uraiquit, i-a condus întâi spre sud şi mai apoi spre vest, pe poteci abia umblate, de-a lungul drumului de coastă. Aceasta se întâmpla în Rabi’ Al-Auual, primul an d.H., adică în septembrie 622 e.n. În drum spre Quba’, micuţa caravană a călătorit prin numeroase sate. În acest context, este relevantă prezentarea câtorva întâmplări interesante, petrecute pe parcursul obositoarei călătorii:

1. Într-o zi nu puteau găsi nici un loc care să-i apere împotriva căldurii înăbuşitoare. Atunci Abu Bakr – Allah să fie mulţumit de el!, aruncând o privire în jur, a văzut în cele din urmă puţină umbră lângă o stâncă. El a curăţat pământul şi şi-a aşternut mantia pentru ca Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – să se întindă pe ea şi apoi el a stat de pază.

 

emigrareS-a întâlnit cu un păstor, un băiat beduin, care, de asemenea, căuta adăpost. Abu Bakr l-a rugat să-i dea puţin lapte pe care, după ce l-a răcit puţin în apă, l-a dus Profetului – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! Apoi s-a întors şi a aşteptat până ce Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – s-a trezit şi şi-a potolit setea cu laptele adus.

2. Pe drum, oricui îl întreba pe Abu Bakr -Allah să fie mulţumit de el despre identitatea onorabilului său tovarăş, acesta îi răspundea că acel om era călăuza lui. Cel care primea răspunsul se gândea că Muhammad – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – era o călăuză de drum, în timp ce Abu Bakr voia să spună că era călăuzit pe calea Adevărului.

3. Quraişiţii, după cum am menţionat deja, declaraseră că oricine îl va prinde pe Muhammad – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – va primi o sută de cămile drept recompensă. Acest lucru i-a îndemnat pe mulţi să-şi încerce norocul. Printre cei care pentru a câştiga recompensa îi căutau pe Profet – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – şi pe tovarăşul lui era şi Suraqa, fiul lui Malik. După ce a primit informaţia că un grup de patru persoane fusese văzut pe un anumit drum, a hotărât să-l urmărească în secret pentru ca el singur să câştige recompensa. S-a urcat pe un cal iute şi a pornit grabnic în urmărirea lor. Pe drum, calul s-a împiedicat şi el a fost aruncat la pământ. A dat atunci cu zarul ca să vadă dacă trebuia să continue sau nu urmărirea, aşa cum fac de obicei arabii în asemenea circumstanţe, şi a găsit sorţii nefavorabili dorinţei lui. Lăcomia pentru avere însă l-a orbit de tot şi el a reluat urmărirea. I s-a întâmplat acelaşi lucru, dar el nu a dat nici o atenţie. A sărit iarăşi în şa şi a galopat cu viteză ameţitoare până când a ajuns să audă glasul Profetului – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – în timp ce recita din Coran. Abu Bakr era foarte agitat şi îşi întorcea mereu capul să privească în urmă, în timp ce Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – era foarte calm şi continua să recite versuri din Coran.

Source Link

Views: 1