Ii multumim lui Allah

Ii multumim lui Allah Gabriela Guettat Allah Preaînaltul spune în Coranul cel Glorios:   „El lasă să intre pe cine voieşte sub Îndurarea Sa, iar nelegiuiţilor le-a pregătit chin dureros. ” (Surat Al-‘Insan, 76:31)   Dragele mele, să Îi mulțumim lui Allah Preaînaltul, pentru că ne-a ales şi facem parte dintre cele care CRED, alhamdulilleh! […]

Ii multumim lui Allah

Gabriela Guettat

Allah Preaînaltul spune în Coranul cel Glorios:
„El lasă să intre pe cine voieşte sub Îndurarea Sa, iar nelegiuiţilor le-a pregătit chin dureros. ”

(Surat Al-‘Insan, 76:31)
Dragele mele, să Îi mulțumim lui Allah Preaînaltul, pentru că ne-a ales şi facem parte dintre cele care CRED, alhamdulilleh!
Allah Preaînaltul, Creatorul nostru, ne-a prezentat Creația Sa şi ne-a informat atât despre ceea ce este pe Pământ, cât şi despre ceea ce este aflat în interiorul Pământului, ca şi despe ceea ce este între cer şi Pământ.
El subhanahu wa ta’ala ne-a supus Creaţia Sa, astfel încât noi să putem trăi pe Pământ într-o ambianţă desăvârşită cu Soarele, Luna, stelele, în general, cu întreg Universul.
Allah Preaînaltul a creat Universul din iubire pură pentru creaturile sale:
„Allah este Cel care a creat cerurile şi Pământul şi a pogorât din cer apa, cu care scoate pentru voi din roade mijloc de vieţuire. El a supus pentru voi corabiile care plutesc pe mare, la Porunca Sa şi a supus pentru voi râurile. ~ Şi a supus pentru voi Soarele şi Luna, amândouă urmându-şi cursul fără oprire, şi a supus pentru voi noaptea şi ziua. ”

(Surat Ibrahim, 14:32-33)
SubhanAllah ya Rabby!
„Noi” ce vă cerem în schimbul tuturor aceste beneficii? Un singur lucru pe care toată creația Sa îl realizează în fiecare zi, fără ca noi să ne dăm seama!
„Îl preamăresc cele şapte ceruri şi Pământul şi cei care se află în ele şi nu este nimic care să nu-L preamărească şi să nu-I aducă laude, însă, voi nu pricepeţi preamărirea lor. Dar El este Blând, Iertator [Halim, Ghafur]. ”

(Surat Al-‘Isra’, 17:44)
Ya Allah, iartă-ne!
„Şi-L preamăreşte tunetul aducându-I laudă, şi Îngerii, cu teamă de El. Şi El trimite trăsnetele cu care loveşte pe cine voieşte, pe când ei se ceartă asupra lui Allah, în vreme ce El este de temut pentru Puterea Sa. ”

(Surat Ar-Ra’d, 13:13)
În acea noapte, tunetele Îl adoră pe Domnul lor, în timp ce noi dormim…
Ya Allah, iartă-ne!
„Înaintea lui Allah se prosternează [toţi aceia] care sunt în ceruri şi pe Pământ, cu voie şi fără voie şi la fel şi umbrele lor dimineaţa şi la asfinţit.”

(Surat Ar-Ra’d, 13:15)
Da! Ne prosternăm înaintea Măririi Tale Ya Rabby!
Aceia și acelea care Îl glorifică pe Allah Preaînaltul în timpul zilei și în timpul ultimei părţi a nopții nu pot fi nefericiţi. Aceia și acelea care se supun Cuvintelor lui Allah Preaînaltul atunci când sunt în uşurinţă sau în dificultate, nu poate fi nefericiţi, iar aceia și acelea care fac un efort pentru a merge la întâlnirea cu Allah Gloriosul nu pot fi nefericiţi.
„Noi nu ţi-am pogorât Coranul pentru ca tu să fii nefericit.”

(Surat Ta-Ha, 20:2)
Coranul cel Glorios este leac pentru inimile noastre bolnave, iar ascultându-l ne luminează cu Lumina sa Divină:
„El a zis: «Coborâţi amândoi din el [din Paradis]! Va veţi fi toţi duşmani unul altuia! Apoi, dacă va mai veni la voi o calauzire din partea Mea, acela care va urma Calea Mea cea dreaptă nu va rătăci şi nu va fi nefericit.”

(Surat Ta-Ha, 20:123)
Nu sunt Cuvintele lui Allah Divine, prin care El subhanahu wa ta’ala ne ghidează inimile?
„Aceasta este Cartea, cea fără îndoiala; Ea este Călăuza pentru cei smeriţi…”

(Surat Al-Baqara, 2:2)
„Spune: «Cine este duşman lui Gavriil?» El l-a pogorât [Coranul] în inima ta, cu îngaduinţa lui Allah, adeverind ceea ce se află dinaintea lui, ca îndreptare şi bunăvestire pentru credincioşi.”

(Surat Al-Baqara, 2:97)
Cu siguranță, Allah Preaînaltul este Generos cu noi: ne dăruieşte fără a aștepta nimic în schimb. El subhanahu wa ta’ala este Răbdător, cu neascultarea noastră și este Iertătorul. El, Preaînaltul, ne onoreză pe noi, fiii lui Adam, aleihi sallam, dându-ne sub comandă întreaga Sa Creație.
Însă, cu toate acestea, noi îi vom rămâne nerecunoscători.
„Şi v-a dat El din toate câte le-aţi cerut. Şi de aţi socoti binefacerile lui Allah, nu le-aţi putea număra. Dar omul este cu adevărat nelegiuit şi necredincios. ”

(Surat Ibrahim, 14:34)
În ciuda nerecunoștinței noastre manifestate zi de zi, Allah Preaînaltul îi lasă pe Îngerii Săi, aleihum sallam, să se roage pentru noi.
„Cei ce poartă Tronul şi cei care-l înconjoară Îl preamăresc pe Domnul lor, aducându-I laudă, cred în El şi cer iertare pentru cei care cred: «Doamne! Tu Îţi întinzi peste toate lucrurile îndurarea şi ştiinta Ta. Deci, iartă-i pe cei care Îţi cer iertare, se căiesc şi urmează Calea Ta şi păzeşte-i de chinul Iadului.» ”

(Surat Ghafir, 40:7)
„Doamne! Si fă-i pe ei să intre în Grădinile Edenului, pe care Tu le-ai promis, ca şi pe cei care au fost evlavioşi dintre părinţii lor, soţiile lor şi urmaşii lor, căci Tu eşti Cel Puternic [şi] Înţelept [Al-‘Aziz, Al-Hakim]. ~ Si păzeşte-i pe ei de cele rele! Iar acela pe care-l păzeşti de rele, în Ziua Aceea, de acela Te-ai îndurat. Şi aceasta este marea izbândă!”

(Surat Ghafir, 40:8-9)
Ya Allah, binecuvântează pe cei ce cheamă şi îţi cer favorurile Tale, creaturile au nevoie cu atâta disperare!
Ya Allah, acceptă dua-urile pe care Îngerii Tăi, aleihum sallam, le fac în favoarea noastră și fă-ne sa fim de cei care se căiesc!
„Deci fii statornic, căci făgăduinţa lui Allah este adevăr, cere iertare pentru păcatul tău şi preamăreşte-L pe Domnul tău cu laudă, atât spre seară cât şi spre dimineaţă! ~ Aceia care discută despre versetele lui Allah, fără să le fi venit lor nici o dovadă, nu au în piepturile lor decât numai îngâmfare şi ei nu vor atinge ţelul lor. Deci caută ocrotire la Allah, căci El este Cel care Aude [şi] Cel care Vede [As-Sami’, Al-Basir]! ~ Crearea cerurilor şi a Pământului este mai mare decât crearea oamenilor, dar cei mai mulţi oameni nu ştiu. ~ Nu sunt deopotrivă cel care este orb şi cel care vede; nici cei care cred şi împlinesc fapte bune [nu pot fi deopotrivă] cu cel care săvârşeşte o faptă rea. Dar cât de rar vă aduceţi voi aminte! ~ Ceasul va veni, fără îndoială, însă cei mai mulţi oameni nu cred. ~ Şi Domnul vostru zice: «Chemaţi-Mă şi Eu vă voi răspunde! Aceia care din prea multă trufie refuză să Mă adore vor intra în Gheena umiliţi.» ~ Allah este Cel care v-a făcut vouă noaptea, ca să vă odihniţi în ea, şi ziua, ca să vedeţi desluşit(81). Allah este Cel plin de îndurare faţă de oameni, însă cei mai mulţi dintre oameni nu sunt mulţumitori. ~ Acesta este Allah, Domnul vostru, Creatorul tuturor lucrurilor. Nu există altă divinitate afară de El. Cum se poate să vă întoarceţi? ”

(Surat Ghafir, 40:55-62)
Source Link

Views: 1

A face „dhikr” (a-L pomeni pe Allah) prin intermediul numelui de „Allah”

A face „dhikr” (a-L pomeni pe Allah) prin intermediul numelui de „Allah”   O chestiune importanta referitoare la numele de „Allah” se refera la modalitatea corecta de a face „dzikr”, adica de a-l pomeni pe Domnul si Stapanul nostru Cel Preainalt prin intermediul acestui nume. Exista numeroase evidente in acest sens, asa cum este mentionat […]

A face „dhikr” (a-L pomeni pe Allah) prin intermediul numelui de „Allah”

O chestiune importanta referitoare la numele de „Allah” se refera la modalitatea corecta de a face „dzikr”, adica de a-l pomeni pe Domnul si Stapanul nostru Cel Preainalt prin intermediul acestui nume. Exista numeroase evidente in acest sens, asa cum este mentionat si in cuvantul lui Allah:
„Ale lui Allah sunt numele cele mai frumoase! Chemati-L cu ele si depãrtati-vã de aceia care schimonosesc numele Lui! Ei vor fi rãsplãtiti dupã ceea ce fac!”
[Al-‘Araf 180]
Exista, insa, in cazul unor grupari deviante practici si maniere de a face „dzikr” (adica de a-l pomeni pe Allah) cu totul indepartate de ceea ce a fost consemnat in relatarile corecte despre profetul Muhammad („sunnah sahihah”) – Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa! 
Dintre acestea, o atentie deosebita trebuie data feririi de acele practici deviante care presupun pomenirea lui Allah formand grupuri si repetand numele de „Allah” in nenumarate randuri si in graba, pana cand la un moment dat nici nu se mai intelege ce spun si isi insotesc aceste practici de sunete de tobe si trambite… astaghirullah (Allah sa ne ierte). Ii cerem lui Allah sa ne tina departe de ratacire si sa ne lumineze inima cu lumina credintei si sa ne intareasca pe calea cea dreapta, Calea care ne poate conduce spre Rai, cu voia lui Allah.
 Ei cred ca prin aceasta practica un act de adorare, ca il pomenesc pe Allah, dand curs de fapt la acte departate de ceea ce ne-a fost transmis de nobilul nostru profet, Muhammad (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!), pentru ca nu exista nici o relatare care sa indice faptul ca acesta ar fi obisnuit sa repete numele de „Allah” singur, in forma individuala, in nenumarate randuri, facand astfel „dzikr”.
 
Ci, dimpotriva, toate pomenirile existente in relatarile corecte despre profet (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) indica rugi si pomeniri in urmatoarea forma, asa cum a fost relatat in ahadis sahihah: Trimisul lui Allah (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Cine a spus: „Subhan Allah ua bi-hamdihi” ( „Slava si lauda lui Allah”) de 100 de ori intr-o zi, i-au fost sterse pacatele sale, chiar si daca ar fi fost (numeroase) cat spuma marii.”
Si, de asemenea, a spus profetul (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!): „(Sunt) doua cuvinte usoare (de spus) pentru limba, grele pe cantar, iubite de Cel Milostiv: „Subhan Allah ua bi-hamdihi, subhan Allah Al-‘Adzim” („Slava si lauda lui Allah, slava lui Allah Cel Preamaret”).
 Si a mai spus (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!): Cele mai placate vorbe lui Allah, sunt patru, nu are importanta cu care dintre ele ai inceput : „subhanAllah” (slava lui Allah), si „alhamdulillah” (lauda lui Allah), si „la ilaha illa Allah” (nu exista alta divinitate in afara de Allah) si „Allahu akbar” (Allah este Cel mai Mare”).
Aceasta este maniera in care profetul Muhammad (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) ne indruma sa il pomenim pe Allah si nu exista nici o relatare despre acesta ca l-ar fi pomenit pe Allah repetand numele de „Allah” singur, individual.
lumea-islamica.com
Source Link

Views: 6

Allah este lângă noi în fiecare moment

  Unii nu cred că Allah i-a creat, că le asigură mijloacele de subzistenţă, îi binecuvântează, îi priveşte şi se află lângă ei în fiecare clipă. Ei nu sunt conştienţi de faptul că, după moarte, vor fi readuşi în faţa Domnului lor şi li se va cere socoteală pentru fiecare faptă pe care au comis-o […]

 

Unii nu cred că Allah i-a creat, că le asigură mijloacele de subzistenţă, îi binecuvântează, îi priveşte şi se află lângă ei în fiecare clipă. Ei nu sunt conştienţi de faptul că, după moarte, vor fi readuşi în faţa Domnului lor şi li se va cere socoteală pentru fiecare faptă pe care au comis-o şi pentru fiecare cuvânt rostit în această lume. Ei consideră că sunt independenţi de Allah. Atunci când vorbesc, nu reuşesc să îşi dea seama că Allah este Cel care le-a dat această putere. De fapt, Allah este singurul conducător şi El cunoaşte toate faptele lor; nici măcar o singură frunză nu poate cădea fără ştirea Lui. Allah este martor la tot, în fiecare clipă. Coranul explică acest lucru:

Tu nu vei fi în nicio împrejurare, nu vei recita niciun fragment din Coran şi voi nu veţi împlini nicio faptă fără ca Noi să fim martori în clipa când o săvârşiţi. Domnului tău nu-i va scăpa nici cât greutatea unui fir de colb − nici de pe pământ, nici din cer −, nici cât [o greutate] mai mică [decât aceasta] şi nici mai mare, fără ca acestea să [fie înscrise] într-o carte limpede. (Yunus 10:61).

Totul în acest univers, până la cea mai mică particulă de praf, se află sub controlul lui Allah şi totuşi unii oameni îşi trăiesc viaţa ignorând complet acest adevăr. Ei nu îşi dau seama că, în situaţia în care le-ar fi luată capacitatea de a vorbi, nu ar mai putea să rostească nici măcar o singură silabă fără voia lui Allah. Oamenii există datorită voinţei lui Allah, aşa cum fiecare acţiune, fiecare cuvânt se întâmplă numai cu voia şi permisiunea lui Allah. De fiecare dată când vorbesc, aceşti oameni ar trebui să fie conştienţi că Allah, Cel care i-a creat, este tot timpul lângă ei. Credincioşii sunt conştienţi că Allah îi supraveghează în permanenţă, chiar şi atunci când ei li se adresează oamenilor. Această conştientizare a existenţei, puterii şi grandorii lui Allah se resimte adânc în inimi; aşadar este necesar să ne adresăm fără a uita că Allah se află peste tot în jurul nostru − El aude şi ştie tot ce spunem. Cei care sunt conştienţi de aceste adevăruri vorbesc sincer. Inimile lor pline de teamă faţă de Allah îi împiedică să rostească un cuvânt pe care Allah nu l-ar aproba.

Dacă o persoană trăieşte în fiecare clipă conform preceptelor Coranului, acesta reprezintă unul dintre cei mai clari indicatori ai faptului că acel om crede în măreţia şi în grandoarea lui Allah, că Allah îl poate vedea şi auzi, precum şi pe ceilalţi oameni, tot timpul. De exemplu, chiar dacă aceşti oameni discută despre politică, economie sau rezolvă ecuaţii matematice complicate ce necesită concentrare, teama din inimile lor faţă de Allah le permite ca, atunci când vorbesc, să nu devieze de la poruncile lui Allah, deoarece au un sentiment de profund respect, teamă şi dragoste faţă de El. Această conştientizare îi asigură că nu vor rosti niciun cuvânt contrar principiilor morale prevăzute în Coran. Într-adevăr, important este că ei simt profund în inima lor această sinceră credinţă şi teamă faţă de Allah. Ştiu că nu există altă putere în afară de Allah, că Allah aude şi vede totul şi că nimic nu poate fi ţinut ascuns de El. Astfel, omul va avea un limbaj propriu musulmanului care caută refugiu la Allah.

 

___________

femeiamusulmana.blogspot.com

Source Link

Views: 0