Tag: Dumnezeu

Evoluția nu a avut loc niciodată – 2

    La fel, nu există nici un indiciu despre modul în care organisme unicelulare din lumea primordială ar fi putut evolua în vastul şir de nevertebrate complexe multi-celulare ale perioadei cambriene. Chiar şi evoluţionistul dogmatic Gould admite că: “Explozia cambriană a fost cel mai remarcabil şi enigmatic eveniment din istoria vieţii.”  La fel de […]

 

 

La fel, nu există nici un indiciu despre modul în care organisme unicelulare din lumea primordială ar fi putut evolua în vastul şir de nevertebrate complexe multi-celulare ale perioadei cambriene. Chiar şi evoluţionistul dogmatic Gould admite că: “Explozia cambriană a fost cel mai remarcabil şi enigmatic eveniment din istoria vieţii.” 

La fel de enigmatic este felul cum o oarecare creatură nevertebrată din oceanul străvechi, cu toate părţile importante pe dinafară, a reuşit să evolueze în prima vertebrată – adică primul peşte – care are toate părţile importante în interior. “Totuşi trecerea de la nevertebrate la primii peşti cu coloană vertebrală este încă învăluită în mister, lăsînd loc multor teorii.”

Niles_index_700Astfel de „pete albe” există din abundenţă. Un foarte înverşunat oponent al ştiinţei creaţiei, paleontologul Niles Eldredge, a recunoscut că dacă există, dovezi de tranziţii evolutive în arhiva fosiliferă, acestea sunt foarte şubrede. În rest, lucrurile rămîn la fel. “Este un adevăr simplu şi de neînlăturat faptul că practic toţi membrii unei populaţii rămîn în principiu stabili, cu fluctuaţii minore, pe întreaga lor durata…”

Atunci cum ajung evoluţioniştii la arborii lor evolutivi, de la fosile de organisme care nu s-au schimbat pe perioada duratei lor? “Descoperirile fosile pot încurca tentativele de a construi simpli arbori evolutivi – fosile din perioade cheie sunt deseori nu intermediare, ci mai degrabă forme care nu definesc trăsături ale mai multor grupuri diferite… în general, se pare că grupurile majore nu sunt aşezate într-o manieră liniară simplă sau progresivă – noile trăsături sunt deseori “tăiate şi lipite” pe diferite grupuri în timpuri diferite.”

În ce priveşte formele intermediare maimuţă/om, acelaşi lucru este valabil, deşi antropologii le-au căutat cu înfrigurare timp de mulţi ani. Multe forme au fost propuse, dar toate au fost respinse pe rînd.  “Tot ceea ce ne pot arăta paleoantropologii după mai bine de 100 de ani de investigaţii sunt rămăşiţe de la mai puţin de 2000 dintre înaintaşii noştri. Ei au folosit acest amestec de mandibule, oase şi cranii fosilizate, împreună cu dovezi moleculare de la specii „în viaţă”, pentru a pune cap la cap o linie descendentă de oameni care merge înapoi de la 5 – 8 milioane de ani pînă la momentul în care oamenii şi cimpanzeii ar fi derivat dintr-un strămoş comun.”

Antropologii au suplimentat extrem de fragmentarele lor probe fosile cu probe ADN şi alte tipuri de probe genetice de la animale actuale, pentru a încerca a pune la punct un scenariu evolutiv care să se potrivească. Dar aceste probe genetice în realitate nu ajută nici ele prea mult, pentru că ele contrazic dovezile fosile. “Efectul general este că filogenetica moleculară nu este în nici un fel atît de cinstită şi limpede pe cît credeau pionierii ei… Dinamica bizantină a schimbării genomului are multe alte consecinţe pentru filogenetica moleculară, inclusiv faptul că gene diferite dezvăluie lucruri diferite.”

Recapitulînd datele genetice ale oamenilor, alt autor concluzionează, mai degrabă pesimist: “Chiar şi în cazul datelor secvenţei de ADN, nu avem acces direct la procesele evoluţiei, aşa încît reconstrucţia obiectivă a trecutului dispărut poate fi realizază numai prin imaginaţia creativă.”

Din moment ce nu există vreo dovadă cu adevărat ştiinţifică a faptului că evoluţia are loc în prezent sau a avut vreodată loc în trecut, este rezonabil să concluzionăm că evoluţia nu este un fapt aparţinător ştiinţei, aşa cum pretind mulţi. De fapt, nici măcar nu este ştiinţă, ci un sistem arbitrar bazat pe credinţa în naturalismul universal.

 

 

Source Link

Views: 4

Despre dragoste în Coran – 2

    Când un musulman îl întâlnește pe Dumnezeu în rugăciune, aceasta este văzută ca expresia ultimă de dragoste prin smerenie și supunere din partea unei creaturi iubitoare față de Creatorul ei/lui slăvit. Este considerată de asemenea a fi o șansă de a vorbi lui Dumnezeu în mod direct de cinci ori pe zi prin […]

 

 

Despre dragoste în CoranCând un musulman îl întâlnește pe Dumnezeu în rugăciune, aceasta este văzută ca expresia ultimă de dragoste prin smerenie și supunere din partea unei creaturi iubitoare față de Creatorul ei/lui slăvit. Este considerată de asemenea a fi o șansă de a vorbi lui Dumnezeu în mod direct de cinci ori pe zi prin recitarea Coranului, precum și prin cuvinte sincere, simple, oneste și spontane izvorâte direct din inima celei/celui care se roagă în timpul prosternării.

Același lucru se aplică tuturor formelor de practicare a Islamului, indiferent dacă sunt obligatorii sau opționale, ritualurilor și comportamentelor. Răspunsul lui Dumnezeu și răsplata unei asemenea onestități de sentimente și acte de sinceritate sunt detaliate în Coran și resimțite de milioane de adoratori. De ce altceva ar fi nevoie pentru dovedirea unei relații de iubire reciprocă?

Jeffrey Lang a abordat acest subiect în cartea sa „Losing My Religion: A Call for Help”[1]:

„Adorarea în Islam este holistică. Capitularea în fața lui Dumnezeu este revelată mai mult de comportamentul nostru de zi cu zi față de ceilalți decât doar de practica noastră de rituri religioase. Viața castă îmbunătățește relația noastră cu Dumnezeu. Coranul amintește adesea de dragostea lui Dumnezeu față de binefăcători.  (2:195; 3:134; 3:148; 5:13; 5:195), față de cei care se căiesc (2:222), față de cei care se curățesc (2:222; 9:108), față de cei care sunt cu conștiință în relația lor cu Allah (3:76; 9:4; 9:7), față de cei perseverenți (3:146), față de cei care își pun încrederea în Allah (3:159), de susținătorii dreptății (5:42; 49:9; 60:8) și față de cei care se străduiesc pe calea lui Dumnezeu (61:4).

Numele și atributele lui Dumnezeu menționate în Coran însumează virtuțile care ne ajută să obținem dragostea Lui. Cele mai întâlnite nume sunt cele referitoare la îndurarea lui Dumnezeu,compasiunea și iertarea Lui: cele mai pure manifestări ale iubirii. Așadar, observăm că relația dintre un credincios sincer și Dumnezeu este caracterizată în mod consistent de legătura de iubire.

Odată ce Dumnezeu este perfecțiunea virtuților pe care noi le dobândim, noi ne vom dezvolta în ele, abilitatea noastră de a ne apropia de EL crescând. Cu cât vom fi mai îndurători, cu atât ne vom putea bucura mai mult de infinita îndurare a lui Dumnezeu. Cu cât vom fi mai miloși, cu atât mai mult vom putea cunoaște infinita compasiune a lui Dumnezeu. Același lucru poate fi afirmat despre dragoste.” (90:295)

În Islam, credința reprezintă sursa supremă a tuturor lucrurilor referitoare la relația omului cu Dumnezeu. Așadar, credința este sursa din care izvorăște iubirea, înflorind și întărind credința, în felul acesta producând mai multă iubire pentru a consolida credința mai mult, și tot așa, într-un cerc de aur infinit.

 

 

Sursa:

  • new-muslims.info/ro
  • onislam.com

 

[1] Lang, Jeffrey. Losing My Religion: A Call for Help. Beltsville, MD: Amana Publications, 2004

Source Link

Views: 4

Toleranța religioasă – part 1

Toleranța religioasă – part 1 A. Hussain     Toleranta religioasa in Islam a fost si este, de aproape cinsprezece veacuri, o realitate esentiala, incontestabila a Coranului si o marturie a Traditiei despre Profet (Sunna) si a Islamului, o realitate permanenta a dogmei, a Islamului si a musulmanilor, o realitate istorica si contemporana cunoscuta si […]

Toleranța religioasă – part 1

A. Hussain

 

 

10Toleranta religioasa in Islam a fost si este, de aproape cinsprezece veacuri, o realitate esentiala, incontestabila a Coranului si o marturie a Traditiei despre Profet (Sunna) si a Islamului, o realitate permanenta a dogmei, a Islamului si a musulmanilor, o realitate istorica si contemporana cunoscuta si stabila, devenita axioma a Islamului si a propovaduirii lui.

Se stie ca toleranta islamica cea buna, toleranta cea generoasa, insotita de virtutile morale, de blandete, de iertare, de ingaduinta, de tratamentul bun si de prietenia si tovarasia buna, a devenit una din trasaturile de seama ale Islamului si ale musulmanilor, din calitatile conduitei musulmanilor si propovaduitorilor, conducatorilor si comerciantilor lor.

Nu suntem departe de adevar, ci dimpotriva, afirmam numai adevarul atunci cand spunem ca toleranta in Islam fata de nemulsumanii aflati sub protectia statelor musulmane (ahl az-zimma) este un motiv principal si un factor puternic si important al stragerii a milioane de oameni sub stindardul acestei religii unice, a acestei doctrine monoteiste, fiindca toleranta, modestia, blandetea, apropierea, convietuirea, prietenia pe care, musulmanii le manifesta fata de ceilalti din statul islamic, societatea islamica si propovaduitorii musulmani sunt tot atatea calitati care i-au determinat pe multi sa imbratiseze Islamul de buna voie, din convingere, credinta si dupa chibzuinta, sa adopte Islamul impreuna cu valorile cuceririlor islamice eliberatoare si civilizatoare, impreuna cu propovaduitorii din diverse tari si din diverse epoci.

Exista si alti factori care au favorizat raspandirea Islamului, cresterea numarului celor care l-au imbratisat, adunarea multor oameni sub stindardul si crezul « Nu exista nici o alta divinitate in afara de Allah, iar Muhammad este Trimisul lui Allah ».Aceasta se datoreaza si propovaduitorilor Islamului, invatatilor sai, simbolurilor sale, califilor sai, barbatilor sai si comerciantilor musulmani care au fost pilda inalta de conduita etica si ravnei propovaduitorului musulman al lui Allah.

Acesti propovaduitori luptatori si mandri, care s-au caracterizat prin calitati morale inalte, printr-o conduita frumoasa, daruiti de Allah cu pricepere, indemanare, inteligenta, avant, entuziasm, curaj deosebit, capacitate de a risca si de a se sacrifica pe calea lui Allah, au avut un rol deasebit in proclamarea cuvantului lui Allah, a adevarului si dreptatii, in inaltarea stindardului Islamului si al monteismului in cele mai indepartate zari ale pamantului.

Islamul s-a raspandit rapid si pe scara larga, gratie cuceririlor islamice, influentei conducatorilar campaniilor de cuceriri, comportamentului ideal, corect fata de toata lumea indivizi si comunitati -, fata de adeptii tuturor religiilor si credintelor.

Asadar, Islamul s-a raspandit gratie propovaduitorilor, eforturilor invatatilor, ca urmare a vecinatatii dialogului, comertului, calatoriilor, participarii, inrudirii prin casatorie, contactului cu celelalte popoare si natiuni. Islamul s-a raspandit datorita comportamentului ales, relatiilor bune, trasaturilor de caracter deosebite, prieteniilor frumoase prin care s-au caracterizat musulmanii, Nemusulmanii aflati sub protectia statelor musulmane, adeptii la alte credinte, paganii si altii au fost profund impresionati de inaltele trasaturi etice ale musulmanilor si au gasit in Islam raspuns la cautarile lor si pentru sperantele lor. Islamul a pus capat nedumeririi si nelinistii lor, datorita realismului, simplitatii, maleabilitatii, claritatii pe care le-au gasit in Islamul care raspundea legilor firii si nevoilor omului, intrunind spiritul si materia, aceasta lume si Lumea de Apoi, ratiunea si sentimentele.

Cele mentionate in Coran si in Traditia despre Profet (As-Sunna an-nabawiyya), cele proclamate de musulmani si de propovaduitorii lui sunt spre binele omului si in interesul lui, pentru a raspunde tuturor nevoilor sale, pentru fericirea  lui in aceasta viata si in Lumea de Apoi.

 

 

sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

Source Link

Views: 9