Tag: evolutionism

Evoluția nu a avut loc niciodată – 2

 

 

La fel, nu există nici un indiciu despre modul în care organisme unicelulare din lumea primordială ar fi putut evolua în vastul şir de nevertebrate complexe multi-celulare ale perioadei cambriene. Chiar şi evoluţionistul dogmatic Gould admite că: “Explozia cambriană a fost cel mai remarcabil şi enigmatic eveniment din istoria vieţii.” 

La fel de enigmatic este felul cum o oarecare creatură nevertebrată din oceanul străvechi, cu toate părţile importante pe dinafară, a reuşit să evolueze în prima vertebrată – adică primul peşte – care are toate părţile importante în interior. “Totuşi trecerea de la nevertebrate la primii peşti cu coloană vertebrală este încă învăluită în mister, lăsînd loc multor teorii.”

Niles_index_700Astfel de „pete albe” există din abundenţă. Un foarte înverşunat oponent al ştiinţei creaţiei, paleontologul Niles Eldredge, a recunoscut că dacă există, dovezi de tranziţii evolutive în arhiva fosiliferă, acestea sunt foarte şubrede. În rest, lucrurile rămîn la fel. “Este un adevăr simplu şi de neînlăturat faptul că practic toţi membrii unei populaţii rămîn în principiu stabili, cu fluctuaţii minore, pe întreaga lor durata…”

Atunci cum ajung evoluţioniştii la arborii lor evolutivi, de la fosile de organisme care nu s-au schimbat pe perioada duratei lor? “Descoperirile fosile pot încurca tentativele de a construi simpli arbori evolutivi – fosile din perioade cheie sunt deseori nu intermediare, ci mai degrabă forme care nu definesc trăsături ale mai multor grupuri diferite… în general, se pare că grupurile majore nu sunt aşezate într-o manieră liniară simplă sau progresivă – noile trăsături sunt deseori “tăiate şi lipite” pe diferite grupuri în timpuri diferite.”

În ce priveşte formele intermediare maimuţă/om, acelaşi lucru este valabil, deşi antropologii le-au căutat cu înfrigurare timp de mulţi ani. Multe forme au fost propuse, dar toate au fost respinse pe rînd.  “Tot ceea ce ne pot arăta paleoantropologii după mai bine de 100 de ani de investigaţii sunt rămăşiţe de la mai puţin de 2000 dintre înaintaşii noştri. Ei au folosit acest amestec de mandibule, oase şi cranii fosilizate, împreună cu dovezi moleculare de la specii „în viaţă”, pentru a pune cap la cap o linie descendentă de oameni care merge înapoi de la 5 – 8 milioane de ani pînă la momentul în care oamenii şi cimpanzeii ar fi derivat dintr-un strămoş comun.”

Antropologii au suplimentat extrem de fragmentarele lor probe fosile cu probe ADN şi alte tipuri de probe genetice de la animale actuale, pentru a încerca a pune la punct un scenariu evolutiv care să se potrivească. Dar aceste probe genetice în realitate nu ajută nici ele prea mult, pentru că ele contrazic dovezile fosile. “Efectul general este că filogenetica moleculară nu este în nici un fel atît de cinstită şi limpede pe cît credeau pionierii ei… Dinamica bizantină a schimbării genomului are multe alte consecinţe pentru filogenetica moleculară, inclusiv faptul că gene diferite dezvăluie lucruri diferite.”

Recapitulînd datele genetice ale oamenilor, alt autor concluzionează, mai degrabă pesimist: “Chiar şi în cazul datelor secvenţei de ADN, nu avem acces direct la procesele evoluţiei, aşa încît reconstrucţia obiectivă a trecutului dispărut poate fi realizază numai prin imaginaţia creativă.”

Din moment ce nu există vreo dovadă cu adevărat ştiinţifică a faptului că evoluţia are loc în prezent sau a avut vreodată loc în trecut, este rezonabil să concluzionăm că evoluţia nu este un fapt aparţinător ştiinţei, aşa cum pretind mulţi. De fapt, nici măcar nu este ştiinţă, ci un sistem arbitrar bazat pe credinţa în naturalismul universal.

 

Source Link

Views: 1

Evoluţia nu a avut loc niciodată – 1

 
Evoluţioniştii răspund de obicei la critica de mai sus susţinînd că evoluţia se petrece prea lent pentru ca noi să o putem observa petrecîndu-se astăzi. Ei obişnuiau să pretindă că adevăratele dovezi ale evoluţiei rezidă în arhiva fosiliferă, însă adevărul este că miliardele de fosile cunoscute nu conţin nici măcar o singură formă care să prezinte fără echivoc structuri tranziţionale în procesul de evoluţie.

“Dat fiind că evoluţia, conform lui Darwin, era într-o continuă stare de mişcare… a rezultat logic că arhiva fosiliferă ar trebui să abunde de exemple de forme tranziţionale mergînd de la cele mai puţin evoluate la cele mai evoluate”

Chiar şi cei care cred într-o evoluţie rapidă recunosc că ar fi nevoie de un număr considerabil de generaţii pentru ca un anumit “fel” să evolueze într-altul mai complex. Ar trebui, deci, să existe un număr considerabil de structuri tranziţionale adevărate păstrate în fosile (în fond, există acolo miliarde de structuri netranziţionale). Dar (cu excepţia cîtorva creaturi foarte îndoielnice precum controversatul „dinozaur cu pene” şi pretinsele „balene mergătoare”) acestea nu sunt de găsit.

În loc să umple golurile din arhiva fosiliferă cu aşa-numite verigi lipsă, majoritatea paleontologilor s-au găsit în situaţia în care în aceasta erau numai goluri, fără nici un semn de „intermediare” transformaţionale între speciile fosilifere documentate“.

Întreaga istorie a evoluţiei de la apariţia vieţii din non-viaţă la evoluţia omului din maimuţă trecînd prin evoluţia vertebratelor din nevertebrate, este în mod izbitor lipsită de forme intermediare: toate verigile lipsesc din arhiva fosiliferă, aşa cum lipsesc şi din lumea prezentă. Cu privire la originea vieţii, un cercetător de seamă în domeniul său, Leslie Orgel, după ce arată că nici proteinele nici acizii nucleici nu puteau apare una fără cealaltă, concluzionează:“Şi astfel, la prima privire, cineva ar putea trage concluzia că de fapt viaţa nu ar fi putut apare niciodată prin mijloace chimice.”

orgel190Fiind un „evoluţionist total”, Dr. Orgel nu poate accepta o asemenea concluzie. În consecinţă, el speculează afirmînd că este posibil ca ARN-ul (Acidul RiboNucleic) să fi apărut primul, dar apoi este nevoit să admită totuşi că:  “Evenimentele precise care au dat naştere ARN-ului rămîn neclare… investigatorii au propus multe ipoteze, dar dovezile în favoarea fiecăreia sunt în cel mai bun caz fragmentare” 

Traducere: “Nu se cunoaşte nici o cale prin care viaţa să fi putut apare de la sine. Din păcate, două generaţii de studenţi au fost învăţaţi că faimosul experiment al lui Stanley Miller pe un amestec gazos, a demonstrat practic originea naturalistă a vieţii. Dar nu este aşa!  Miller a pus tot lucrul într-o sferă, a încărcat-o electric, şi a aşteptat. El a descoperit apoi că aminoacizi şi alte molecule complexe fundamentale se acumulau pe fundul aparatului. Descoperirea a dat un uriaş avînt investigaţiei ştiinţifice asupra originii vieţii. Într-adevăr, pentru cîtva timp a părut ca şi cum crearea vieţii într-un tub de testare era la îndemîna ştiinţei experimentale. Din păcate, asemenea experimente nu au progresat mai departe decît prototipul original, lăsîndu-ne cu un gust amar din supa primordială.”

Source Link

Views: 1

Fosilele index și teoria uniformității – 2

 

Dar la cele doua teorii deja mentionate s-a adaugat inca una cu privire la fosile, iar unirea lor a produs o teorie fanatica, ametitoare, cu privire la crearea acestei lumi. Teoria aceasta, deoarece pretindea a fi “stiintifica” si ca “armonizeaza” stiinta cu religia, a inselat intreaga lume facand-o sa accepte in final, in schimb, teoria evolutiei organice. Prin urmare, adevarata natura a acestei false teorii a creatiunii necesita cea mai serioasa atentie din partea noastra.

In primele zile ale secolului al XIX-lea, toate stiintele naturale se dezvoltau rapid. In America si Anglia, ca in alte tari, oamenii de stiinta descopereau roci in situatii care dovedeau concludent ca lui Werner nu i se daduse o cunoastere supranaturala a felului in care rocile vor fi gasite in afara Germaniei. Pornind de la aceasta, geologii se straduiau cu ravna sa creeze un sistem mai bun de a le clasifica.

Cuvier-1769-1832Pe vremea aceasta, Georges Cuvier (1769-1832), mai apoi renumitul baron Cuvier, uimea lumea cu descrierile sale extrem de exacte ale straniilor fosile animale descoperite in carierele de gips din jurul Parisului. El era un geniu in compararea scheletelor diferitelor mamifere de uscat, de fapt, el a devenit fondatorul acelei ramuri a stiintei cunoscuta sub numele de anatomie comparata. El era convins de veridicitatea teoriei foilor de ceapa a lui Werner pentru clasificarea mineralelor si rocilor. Rezultatul a fost ca a ajuns sa aiba ambitia de a extinde aceasta absurda teorie a foilor de ceapa la clasificarea animalelor si a plantelor.

“Ce extraordinar ar fi [scria el in vestita lui “Cuvantare Preliminara”] daca acum am putea aranja produsele organizate [animale si plante fosile] ale universului in ordinea lor cronologica, asa cum putem face deja cu substantele minerale mai importante” (citat de Karl von Zitell în History of Geology and Paleontology [Londra, 1901], p. 140).

Asa ca el a inceput sa-i dea teoriei foilor de ceapa inca o perioada de viata, precum si o dezvoltare care sa includa fosilele intregii lumi, pe temeiul a doua premise cu totul false:

a. Ca fosilele din toate celelalte parti ale lumii vor fi descoperite intotdeauna in aceeasi ordine in care au fost gasite de el in jurul Parisului.

b. Faptul ca aceasta ordine pe verticala dovedea un interval de timp original intre aceste forme de viata. Adica, ele nu au fost contemporane si nu au fost plasate in aceasta ordine verticala de diferitii curenti ai unui potop universal, care mai intai a adus o forma, si apoi alta, si le-a depozitat in felul acesta.

Prima din aceste premise este, desigur, forma biologica a teoriei foilor de ceapa, in timp ce a doua este o negare categorica a potopului, care atrage dupa sine prezenta mai multor forme de viata in acelasi moment.

Destul de trist, lui nu i-a fost dat sa vada greselile ratacitoare si nici semi-adevarurile izvorate din metodele sale de gandire si argumentare. El credea intr-o serie de catastrofe universale si gandea ca potopul lui Noe a fost, probabil, ultimul din multele care au lovit pamantul de la inceputurile lui. Dar insista ca fosilele din straturile inferioare reprezentau vietatile dintr-un stadiu mult mai timpuriu din istoria pamantului.

Fosilele din straturile imediat superioare reprezentau epoca urmatoare, si asa mai departe pana la straturile de deasupra. Intrucat sustinea ca in toate celelalte parti ale globului, fosilele vor fi intotdeauna aflate in aceeasi ordine relativa ca in jurul Parisului, de fapt, da nastere la o noua teorie a foilor de ceapa, in care fosile index luau locul mineralelor index folosite de adeptii lui Werner.

El nu-si dadea seama ce facea, deoarece era intotdeauna respectuos fata de religie si fata de ideile religioase. Dar moda stiintifica a datarii diferentiate a fosilelor implica ideea unei lungi serii de catastrofe mondiale succesive, iar aceasta necesita un numar similar de creatiuni succesive ale diferitelor forme de viata.

Metoda a fost intr-o voga extraordinara in perioada de inceput si de mijloc a secolului al XIX-lea, adica pana cand s-a combinat cu teoria evolutionista completata si a fost urmata de aceasta.

Hugh Miller si Louis Agassiz au fost doi dintre propovaduitorii mai bine cunoscuti ai acestei minunate “armonii”. Un alt sustinator proeminent al ei a fost W.E. Gladstone, de cinci ori prim-ministru al Marii Britanii. La punctul de culme al controversei cu privire la darwinism, Gladstone a sustinut aceasta metoda de “armonizare” intr-un duel literar cu Thomas Henry Huxley si, desigur, a fost facut sa para marunt si ridicol de dialectica isteata a omului pe care Darwin il numea agentul sau general si care s-a auto-denumit buldogul lui Darwin.

Un ecou intarziat al acestei metode de “armonizare”, de echivalare a geologiei si a Genezei, s-a auzit la “procesul maimutei” de la Dayton, Tennesee, in 1925, la care William Jennings Bryan a sustinut aceeasi idee, avand ca rezultat o zi plina de evenimente pentru necredinciosi, nu doar in aceasta tara, ci si peste hotare. Deoarece zi de zi amanuntele acestui proces erau telegrafiate in toata lumea, asa cum putine evenimente mai fusesera date publicitatii inainte.

Source Link

Views: 3