Notice: Function wp_get_inline_script_tag was called incorrectly. Unable to set inline script data. Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 7.0.0.) in /home/farasens/public_html/wp-includes/functions.php on line 6170

Caracteristicile mărfurilor

  CARACTERISTICILE DE BAZĂ ALE MĂRFURILOR DIN PUNCT DE VEDERE ISLAMIC Dan Michi Pentru ca o marfă să poată fi vândută, se cuvine să aibă anumite caracteristici. Tradiția profetică ne pune la dispoziție informații suficiente încât să ne permitem următoarea clasificare a acestor caracteristici. Ulterior, savanții musulmani au detaliat aceste categorii. a) materialul din care […]

 

CARACTERISTICILE DE BAZĂ ALE MĂRFURILOR
DIN PUNCT DE VEDERE ISLAMIC
Dan Michi
Pentru ca o marfă să poată fi vândută, se cuvine să aibă anumite caracteristici. Tradiția profetică ne pune la dispoziție informații suficiente încât să ne permitem următoarea clasificare a acestor caracteristici. Ulterior, savanții musulmani au detaliat aceste categorii.
3.2.2.40-Western-Market_03ba) materialul din care sunt fabricate respectivele mărfuri trebuie să fie unul curat din punctul de vedere al cerințelor religioase, practic din perspectiva sistemului legislativ islamic și, desigur, să aibă un cost corect determinat, care să-l facă vandabil. Mai multe practici profetice ne atenționează asupra interdicției de comercializare a acelor mărfuri a căror natură este nepermisă religios, cum ar fi : câinii (cu excepția celor de vânătoare), băuturile alcoolice, porcii, oasele animalelor care nu sunt sacrificate islamic, idolii etc. Acestea nu aduc niciun beneficiu, fiind respinse de credința musulmanului.
Companioni precum ‘Umar ibn al-Khatab, Abu Huraira, Aișa, ‘Abd Allah ibn ‘Umar au considerat că, pentru a fi pusă în circulație, substanța viitoarei mărfi trebuie să fie curată din perspectiva practicii religioase. Prin urmare, orice materie primă neconformă practicii religioase și legale nu poate fi comercializată, așa fiind alcoolul, oasele animalelor nesacrificate islamic, sângele etc. Și totuși, ‘Umar ibn al-Khatab a permis vânzarea băuturilor alcoolice și a cărnii de porc către populația nemusulmană care locuia în teritoriile islamice (ahl al-zimma), plecând de la premisa că acele mărfuri le aparțineau.
Dintre urmașii companionilor, Muhammed ibn Sirin și Masruq ibn al-Ajda au subliniat că substanța mărfii se cuvine să fie curată din perspectivă teologică, niciun obiect care nu respectă această cerință neputând să fie tranzacționat.
b) acele lucruri care sunt de folos, prin urmare, posedând o anumită valoare intrinsecă pot fi vândute, cum este cazul câinilor de vânătoare. Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) a permis acest gen de tranzacții.
c) marfa trebuie să fie în proprietatea celui care o vinde, în sensul deplin al acestei calități juridice. Printre arabii din perioada preislamică exista răspândită practica vânzării unor mărfuri care nu se aflau nici de față și nici în proprietatea comercianților. Profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) i-a instruit pe oameni să revândă alimentele numai dacă ele se află în proprietatea lor, tranzacție finalizată doar după ce s-a furnizat produsul clientului, respectiv proprietarul a încasat prețul convenit. Aceast tip de act de comerț a fost denumit ulterior istifa sau taqabud. S-a relatat că Profetul a spus : “Acela care vinde alimente să nu o facă până când nu va intra în posesia lor” și “până când nu va accepta [prețul oferit]”.
Și mai știm că Hakim ibn Hizam tocmai cumpărase ceva marfă din al-Jar, o așezare în apropierea Medinei, în vremea califului ‘Umar ibn al-Khatab, intenționând să o revândă. Califul i-a dat ordin să nu vândă nimic până când nu va intra efectiv în posesia respectivelor mărfuri. Zaid ibn Thabit, ‘Abd Allah ibn ‘Umar și ‘Abd Allah ibn ‘Abbas au susținut aceeași linie ca și ‘Umar, subliniind că proprietarul trebuie să fie adevăratul deținător al produselor. În caz contrar, nu are voie să se implice în nicio tranzacție. ‘Abd Allah ibn ‘Abbas a extrapolat practica profetică relatată la orice fel de marfă, căreia ar trebui să i se aplice aceleași reguli ca în cazul prouselor alimentare.

Qatada ibn Di’ama, Muhammed ibn Sirin și Sa’id ibn al-Musayyab, asemeni companionilor, au continuat să respingă contractele încheiate înainte ce bunurile să intre efectiv în posesia cumpărătorului. Cu toate acestea, Qatada ibn Di’ama a fost și deschis, considerând că nu este niciun păcat dacă un bun este comercializat  înainte, cu condiția ca vânzătorul să fi fost împuternicit să procedeze astfel. Mergând mai departe, Muhammed ibn Sirin nu a îngăduit nicio tranzacție în care bunurile urmau să fie livrate până într-un an, dacă nu era stabilită o dată certă a acestei livrări. Cu alte cuvinte, o asemenea înțelegere este încheiată înainte ca bunurile să fi intrat în posesia vânzătorului. Urmașii acestora au nuanțat reglementarea acestei chestiuni. Conform lui Ta’us și Qatada, dacă bunurile erau deteriorate înainte să fie plătite, se considera că îi aparțineau vânzătorului. Dar dacă erau stricate după promisiunea cumpărătorului de a le cumpăra, atunci ele îi erau ca și vândute, vânzătorului revenindu-i sarcina înlocuirii acestora. Aceste opinii le aparțin lui Ta’us, Qatada, Ibrahim al-Nakha’i, Muhammed ibn Sirin și al-Hassan al-Basri. Mai mult, conform lui Muhammed ibn Sirin, dacă oricare dintre părțile contractuale s-au angajat să înlocuiască bunurile deteriorate, atunci sarcina îi revine celui care s-a obligat.

sursa: economie-islamica.blogspot.com
Source Link

Views: 6

Dar al-Nadwa și capitalul meccan

  Dan Michi   După spusele unor învățați, nomazii acelor timpuri au căutat Mecca pentru bunurile aduse aici din diferite locuri. Până la sfârșitul sec. al VI-lea meccanii au câștigat controlul întregului comerț din Peninsula Arabă și regiunile învecinate, cu toate că existau și alte centre comerciale regionale.1 Astfel, ei au obținut supremația în fața […]

 

Dan Michi

 

old caravanesDupă spusele unor învățați, nomazii acelor timpuri au căutat Mecca pentru bunurile aduse aici din diferite locuri. Până la sfârșitul sec. al VI-lea meccanii au câștigat controlul întregului comerț din Peninsula Arabă și regiunile învecinate, cu toate că existau și alte centre comerciale regionale.1 Astfel, ei au obținut supremația în fața târgului de la Ta’if, un alt important centru comercial și financiar.

În acea perioadă locuitorii Meccăi erau caracterizați printr-o anume naturalețe arabă în conduită, dar și în capacitatea de a asimila o cantitate apreciabilă de cunoștințe în urma contactelor cu ceilalți membri ai triburilor arabe, cu romanii, sasanizii și abisinienii, în special în materie comercială și de relații diplomatice.

Printre cei mai influenți meccani putem găsi oameni de afaceri cu fler speculativ, buni manipulatori ai creditului, în special al împrumuturilor cu dobândă, într-o permanentă căutare de afaceri profitabile oriunde în regiune. Activitățile financiare s-au extins nu doar în sânul meccanilor, ci deopotrivă la figurile reprezentative pentru triburile din afara orașului.

În Mecca s-a pus problema înființării unei instituții care să vegheze la aplicarea tratatelor sau înțelegerilor comerciale. Astfel, Senatul sau Consiliul Suprem (Dar al-Nadua), în ciuda autorității morale cu care era înzestrat, a fost implicat în chestiuni de planificare și îndrumare comercială a comunității, fiind și beneficiarul profiturilor obținute din expertizele făcute.

Dar al-Nadua era punctul de plecare pentru caravanele din Mecca. Toate taxele comerciale erau colectate prin intermediul unui birou deschis în acest scop. De asemenea, în magazinele meccane, pe lângă cărțile pentru contabili, se găseau atât instrumente pentru măsurarea și verificarea plăților în orice tip de tranzacție, cât și cântare pentru bunuri.

Monedele aflate în circulație pe piață nu erau numeroase, fiind completate cu metale prețioase, lingouri de aur și argint și praf de aur (tibr). În această situație, instrumentele de măsurare puteau să determine valoarea. În cazurile mai complexe sau delicate se putea apela la serviciile unui cantaragiu expert (uazzan).

Capitalul meccan se bucura de o viteză ridicată de circulație, oamenii de afaceri beneficiind de resurse nelimitate în activitățile de creditare. Agenții comerciali, asemenea marii majorități a populației, trăiau din credit sau împrumuturi, în acest timp practicându-se pe scară largă contractul tip mudaraba. Era vorba de un parteneriat în care se investea o anumită sumă (capital). Ca urmare a flexibilității acestei forme de asocieri, oricine putea să participe, inclusiv săracii, și să contribuie cu oricât, chiar și cu o jumătate de dinar (un nashsh), însă partea leului revenea unui grup restrâns de antreprenori.

 

 

1. În afară de Mecca, ‘Ukaz era un alt centru comercial situat între Mecca și al-Ta’if, care găzduia, deopotrivă, întâlniri de afaceri și științifice

 

 

sursa: economie-islamica.blogspot.com

Source Link

Views: 3

Legislația qatabanică

  Dan Michi   Din poziția de centru al spiritualității, Mecca a atras invidia altor popoare, culminând cu invazia sa de către Abraha al-Habași al-Abram, înainte de nașterea profetului Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !). De asemenea, Mecca a devenit inviolabilă (haram) încă din timpul profetului Avraam (Pacea lui Allah […]

 

Dan Michi

 

maqam-ibrahim-2Din poziția de centru al spiritualității, Mecca a atras invidia altor popoare, culminând cu invazia sa de către Abraha al-Habași al-Abram, înainte de nașterea profetului Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !). De asemenea, Mecca a devenit inviolabilă (haram) încă din timpul profetului Avraam (Pacea lui Allah să fie asupra sa !), după cum este menționat cu claritate în Nobilul Coran :
În ea1 sunt semne limpezi, [printre care] locul2 unde a stat Avraam, iar acela care intră în ea este în siguranță … (3 : 97)
Oare nu văd ei că Noi am făcut [locul în care trăiesc ei] un loc sacru (haram) și sigur, în vreme ce oamenii din jurul lor sunt răpiți ? (29 : 67)
Conform unor exegeți, cel de-al doilea verset se referă în mod direct la Mecca, privită ca templu sau zonă sacră (haram) înainte de afirmarea Islamului. Completând, Qatada ibn Di’ama, al-Tabarani și alți învățați au arătat că și primul verset indică existența inviolabilului (haram) doar în Mecca, în perioada preislamică. Conform lui ‘Abd Allah ibn ‘Abbas, dar și majorității primilor cercetători, în perioada preislamică Mecca era atât o zonă sacră (haram), cât și un loc al păcii și securității, oricine intra în ea fiind în siguranță și protejat de orice atac sau crimă.
Aceste dovezi, susținute de versetele Nobilului Coran, dar și de o parte a primilor învățați, istorici și exegeți, contrazic orice argument adus pentru a sugera că Mecca era un loc comun al Peninsulei Arabe înainte de afirmarea Islamului.
Există și unele informații care demonstrează că, în Mecca preislamică, oamenii de afaceri impuseseră un anumit cod comercial, asemenea celui din Europa. Acest sistem legislativ includea unele reglementări în privința contractelor agricole, valabile atât pentru Mecca, cât și pentru Medina, dar și pentru alte zone. De asemenea, se făceau referiri la procedurile aplicabile împrumuturilor cu dobândă. Și totuși, la arabii preislamici, nu regăsim nimic din reglementarea dreptului de proprietate, contractele și obligațiile adiacente. După toate probabilitățile, ambele orașe, Mecca și Medina, dețineau un corp de legi care, cu posibile influențe străine, era superior celui pus în aplicare de beduini. Mai mult decât atât, în sudul Peninsulei Arabe s-au descoperit unele indicii care ne conduc la concluzia că legislația comercială era chiar impusă de către anticul regat Qataban.3 Ea purta, sugestiv, numele de “legislație qatabanică” (al-Qauanin al-Qatabaniyya), fiind redactată în mai multe dialecte qatabanice antice și reglementa comerțul și tranzacțiile specifice pieței, trasând drepturile guvernului în domeniu, inclusiv la distribuirea profitului. Toate acestea ne arată nivelul avansat pe care îl atinseseră în timp qatabanii.
1.      Traducerea sensurilor Coranului cel Sfânt în limba română, p123 : “În această Casă, prin care se are în vedere templul Ka’aba“.
2.      Traducerea sensurilor Coranului cel Sfânt în limba română, p123 : “Piatra pe care a stat în picioare Avraam, pentru a completa părțile superioare ale zidurilor templului Ka’aba. Această piatră se află și în momentul de față în apropiere de Ka’aba“.
3.      Istoricii au denumit acest regat diferit, Kittibaina, Kattabaina, Kastabaneis, Catabanes sau Catabani, inscripțiile vorbind, însă, de Qataban. Regatul era situat la extremitatea sud-vestică a Peninsulei, unde se forma ingusta intrare în mare, cunoscută sub numele de Bab al-Mandab. Pentru detalii suplimentare despre acest regat, se poate studia O’Leary, Arabia, p.96-98.
sursa: economia-islamica.blogspot.com
Source Link

Views: 2