Islamic - Romania, the meaningless part. Simple possibilities: It is possible that employees of DRPCIV (Car Permits and Registrations, Romania), together with employees of the Romanian Car Registry, have knowingly registered a large number of stolen vehicles. It is possible that the vehicles in point 1 have had their color changed before being sold.

„Moartea” stelelor

Adnan Ash-Sharif Pe steaua care apune. (An-Najm: 1) Când stelele se vor stinge. (Al-Mursalat: 8) ALLAH Preaînaltul a înfăţişat în cele mai simple cuvinte şi în cele mai concise expresii, cele mai adânci sensuri, pe care ştiinţa nu le-a descoperit decât cu multe secole după revelaţie. Aşa după cum aflăm în dicţionarul Lisan […]

Adnan Ash-Sharif

Pe steaua care apune. (An-Najm: 1)

Când stelele se vor stinge. (Al-Mursalat: 8)

ALLAH Preaînaltul a înfăţişat în cele mai simple cuvinte şi în cele mai concise expresii, cele mai adânci sensuri, pe care ştiinţa nu le-a descoperit decât cu multe secole după revelaţie. Aşa după cum aflăm în dicţionarul Lisan al Arab, printre sensurile cuvântului arab “hawa”, se ”a se şterge, a-i dispărea urmele” este unul din cele mai expresive, pentru că reia sensul coranic al cuvântului “hawa” în versetul ”Când stelele se vor stinge”(Al-Mursalat: 8). Ştiinţa a descoperit de curând că fiecare astru are un ciclu de viaţă şi o serie de faze prin care trece: naşterea, creşterea, maturizarea, agonia şi moartea. Aştrii, cu toate că iradiază şi trimit către pământ lumina lor, vreme de milioane sau chiar miliarde de ani, în cele din urmă se vor stinge şi vor muri, când le va sosi sorocul, aşa după cum grăieşte ALLAH Preaînaltul:

Fiecare grăbeşte până la un termen hotărât. (Az-Zumar: 5).

În cele ce urmează prezentăm unele detalii ştiinţifice în legătură cu moartea aştrilor. În cronica evenimentelor astronomice găsim consemnate fenomene, pe care ştiinţa astronomiei nu a reuşit să le explice decât în secolul al XX-lea.

În dimineţa zilei de 4 iulie 1054 d.Ch., astronomii chinezi au văzut apărând pe cer o stea extrem de strălucitoare, care a continuat să strălucească în plină zi, vreme de doi ani, înainte de a se stinge şi a dispărea. Ştiinţa nu a aflat decât mult mai târziu că acea stea, care mai apoi a fost numită Nova, a existat în constelaţia Gemenilor, iar apoi s-a umflat, a explodat şi a murit, transformându-se în ceea ce se cheamă: nebuloasa Racului, constând dintr-un nor de gaze rămase în urma exploziei acelui astru, înainte de a muri.

În anii 1572, 1604, 1885 s-a înregistrat acelaşi fenomen: au apărut stele puternic strălucitoare, vizibile cu ochiul liber şi în timpul zilei, numite de asemenea nove.

Chestiunea apariţiei novelor a rămas fără o explicaţie ştiinţifică până în secolul al XX-lea, când astronomul englez Edington (1920) şi după el Walter Baddz (1940) au emis teoria evoluţiei stelelor, conform căreia toţi aştrii trec prin fazele de apariţie, creştere, bătrâneţe şi moarte. Fenomenele novelor sunt, în realitate explozii, uriaşe ale unor stele care au existat anterior, înainte de a intra în agonie şi a muri. O dată cu descoperirea telescoapelor gigantice, savanţilor le-a devenit clar, doar cu zeci de ani în urmă, că sute de stele mor în fiecare zi, în fiecare ceas şi chiar în fiecare secundă, şi că strălucirea unor aştri creşte brusc, înainte de a se stinge, ajungând până la strălucirea unui miliard de sori, că volumul lor sporeşte cu mii de kilometri pe secundă, după care se produce o explozie atât de uriaşă încât presiunea degajată de explozia unei stele moarte aruncă materialele din care este compusă, cu o viteză ce depăşeşte zece mii de kilometri pe secundă!

La 25 februarie 1987 a avut loc ultimul fenomen astronomic unic, pentru observarea căruia s-au mobilizat toate instituţiile astronomice internaţionale, fiind fotografiat şi urmărit de nave cosmice, sateliţi artificiali şi observatoarele dispuse în întreaga lume. Savanţii astronomi încă mai continuă să studieze şi astăzi urmările lui. În ziua respectivă a apărut o stea uriaşă, căreia i s-a dat numele de Super Nova (anul 1987). Această stea nu a fost în realitate decât lumina rezultată în urma exploziei unei stele uriaşe, cu numele şi codul Sanduleak 69202, care se produsese cu o sută şaptezeci de mii de ani în urmă. Lumina ei a continuat în tot acest răstimp, ajungând până la noi la 27 februarie 1987. Această stea explodată se află în norul lui Magelan, situat la o distanţă de o sută şaptezeci de mii de ani lumină de noi.

Comentariu:

În primul rând, adevărul fazelor prin care trec aştrii, printre care şi moartea lor, nu a fost cunoscut decât în secolul al XX-lea, în vreme ce Coranul menţionează moartea stelelor în versete lipsite de orice ambiguitate:

”Jur pe steaua care apune” (An-Najm: 1);

”Când

stelele se vor stinge” (Al Mursalat: 8);

”Când Soarele se va

întuneca” (At-Takwir: 1);

”Şi când stelele se vor risipi” (At-Takwir: 2);

”Fiecare grăbeşte până la un termen hotărât’‘(Az-Zumar: 5).

În aceasta se află dovada ştiinţifică indubitabilă, clară a faptului că Sfântul Coran reprezintă cuvântul Lui ALLAH. Adevărul despre moartea stelelor nu-l cunoaştea în vremea revelaţiei decât Creatorul aştrilor, iar omul nu l-a cunoscut aşa cum am mai spus decât mult mai târziu, adicâ în secolul al XX-lea.

În al doilea rând, versetul cel sfânt ”Jur pe steaua care

apune” (An-Najm: 1) este unul din numeroasele exemple a ceea ce am numit în lucrarea noastră anterioară, dialectică ştiinţifică în Sfântul Coran, în sensul că Domnul jură pe un semn ştiinţific miraculos, indiscutabil, după care îl leagă de o ştire controversată de oameni.

Domnul a jurat pe moartea stelelor, şi acesta reprezintă un adevăr ştiinţific necontestat astăzi, apoi a legat răspunsul la jurământul său de sinceritatea Trimisului Său şi de faptul că el nu vorbeşte după bunul lui plac:

‘‘Jur pe steaua care apune!/ Tovarăşul nostru nu este rătăcit, nici nu este pe un drum greşit/ Nu rosteşte nimic după pofta lui !/ El (Coranul) nu este decât o revelaţie trimisă’’

(An-Najm: 1-4).

În aceasta se află o concluzie care se impune de la

sine tuturor acelora care au o logică sănătoasă: Acela care a jurat pe moartea stelelor cu sute de ani, înainte ca ştiinţa să descopere acest lucru, a făcut din acest jurământ o dovadă a sincerităţii Trimisului Său.

Logica sănătoasă ne impune, aşadar, să acceptăm şi să ne angajăm faţă de tot ceea ce a fost revelat Trimisului iubit, fiindcă sursa este una singură şi nimeni dintre aceia cu o logică sănătoasă nu mai poate astăzi, chiar dacă este ateu, să conteste faptul că versetul sfânt: “Pe steaua care apune” (An-Najm: 1) reprezintă cuvântul Lui ALLAH Preaînaltul și PreaSlăvitul. Aceeaşi logică ne impune să acceptăm că toate versetele despre lucruri nevăzute, care nu se află sub imperiul experimentului şi ştiinţei materiale, reprezintă tot cuvinte ale Lui ALLAH. Dacă cineva contestă acest lucru, înseamnă că el are o logică dublă sau suferă de schizofrenie şi aceasta este starea tuturor învăţaţilor materialişti şi a altora asemenea lor, a căror logică se prăbuşeşte împreună cu teoriile hazardului, materiei, evoluţiei şi veşniciei.

În al treilea rând, strălucirea astrului uriaş sporeşte înaintea morţii lui într-atât încât ea echivalează cu strălucirea a miliarde de stele şi de aceea poate fi văzută în plină zi. Oare această stea uriaşă, strălucitoare, cu radiaţii pătrunzătoare este cea pe care Domnul a numit-o At Tariq şi pe care a jurat zicând:

”Jur pe cer şi pe cel care vine noaptea!/Dar de unde să ştii tu ce este cel care vine noaptea?!/ Acesta este luceafărul cel strălucitor” (At-Tariq: 1-3)?

Allah ştie cel mai bine! În rândurile de mai jos vom vorbi mai mult despre explicaţia ştiinţifică a ”luceafărului strălucitor”.

____

Centrul Cultural Islamic Islamul Azi.

Source Link

Dobânda

Dobanda (riba) in perioada preislamica Conform parerii unanime a invatatilor musulmani, versetele coranice la acest tip de dobanda se refera. Motiv pentru care consider ca este binevenit un studiu al sau, fie el chiar succint. Astfel, au au existat trei definitii istorice ale dobanzii in perioada preislamica (Riba Al-Jahiliyyah) : a) definitia specifica savantilor care […]

Dobanda (riba) in perioada preislamica

Conform parerii unanime a invatatilor musulmani, versetele coranice la acest tip de dobanda se refera. Motiv pentru care consider ca este binevenit un studiu al sau, fie el chiar succint.

Astfel, au au existat trei definitii istorice ale dobanzii in perioada preislamica (Riba Al-Jahiliyyah) :

a) definitia specifica savantilor care au trait in primele doua secole hijri, printre care imam Malik (in lucrarea sa Muwatta), imam Shafi’i, Ibn Jarrir al-Tabari (in Tafsir), Qatadah si inca.

Acestia au pus accentul in definitie pe surplusul obtinut de creditor ca urmare a incapacitatii debitorului de a-si achita la scadenta imprumutul (situatie intalnita adesea la oamenii saraci); in acest caz creditorul amana incasarea, in schimb dubland sau chiar tripland suma imprumutata. In zilele noastre aceasta abordare poate conduce chiar la incapacitatea de plata a debitorului, insa in perioada preislamica nu exista aceasta grija, cel sarac impreuna cu familia sa fiind nevoiti sa munceasca ani intregi pentru a-si achita datoria, la nevoie fiind chiar transformati in sclavi.

b) definitia specifica invatatilor care au trait in secolul al IV-lea h, printre care imam Abu Bakr al-Jassas (in lucrarea sa Ahkam al Quraan). Acestia au mutat accentul definitiei din sfera surplusului la iesire, focalizandu-se pe suma imprumutata initial. Astfel, ei au preferat sa nu mai analizeze ce se intampla la scadenta cu imprumutul, cum facusera inaintasii lor piosi.

c) definitia specifica invatatilor care au trait in secolul al VI-lea h, printre care imam Fakhr, si care au incercat sa combine primele doua tipuri de definitii.

Argumentele coranice ale interzicerii dobanzii

Dobanda reprezinta surplusul pe care cel care ia cu imprumut este obligat sa-l plateasca creditorului sau si depinde de doi factori principali : suma imprumutata si perioada pentru care s-a imprumutat. Surplusul raportat la o unitate imprumuta pentru un an de zile se numeste rata dobanzii.

Termenul de “dobanda” este utilizat pentru a exprima diferite lucruri. Inainte sa vorbim de devalorizarea monedei de referinta din zilele noastre, exista o singura forma de dobanda si aceasta era identica cu aceea pe care Islamul o interzice si care poarta numele de Ar-Riba. Asadar, conform terminologiei islamice “dobanda” inseamna a obtine un anumit profit fara a depune efort sau fara a presta o activitate in schimbul sau.

Din Nobilul Coran putem extrage versete care ne descriu dobanda si, in acelasi timp, ne atentioneaza asupra sa.

Cei care mananca din riba nu se vor ridica [in ziua de Apoi] decat asa cum se poticneste cel atins de Seitan si aceasta [pedeapsa] pentru ca ei zic : Si negustoria e ca si riba, in vreme ce Allah a ingaduit negotul, dar El a oprit riba. Cei carora le vine povata de la Domnul lor si se opresc, aceia au [iertare] pentru ceea ce au facut mai inainte si lucrul lor este de la Allah [pentru judecata], dar cei care o fac mai departe, aceia vor fi oaspetii Focului si ei in el vor ramane vesnic. Allah nimiceste riba si sporeste milosteniile. Allah nu-l iubeste pe necredinciosul pacatos ! (Al-Baqarah 2:275-276)

O, voi cei care credeti ! Fiti cu frica de Allah si lipsiti-va de restul de riba ce v-a mai ramas [la oameni], daca sunteti credinciosi ! Daca nu o veti face, vi se vesteste razboi din partea lui Allah si a Trimisului Sau. Insa daca va veti cai, veti avea banii vostri [mai putin riba]. Nu nedreptatiti si nu veti fi nedreptatiti. Aceluia care este stramtorat sa i se dea pasuire pana ii va fi usor, iar sa faceti milostenie e si mai bine pentru voi, daca stiti ! (Al-Baqarah 2:278-280)

O, voi cei care credeti, nu luati riba inmultita fara masura. Si fiti cu frica de Allah ca sa izbanditi! (Aal ‘Imran 3:130)

Interzicerea dobanzii (riba) prin intermediul versetelor coranice, insa, a urmat un proces treptat, putin cate putin revelatia divina pregatind terenul pentru interdictia finala.

Mai intai, Allah Preainaltul anunta interzicerea sa ca un sfat moral :

Ceea ce voi dati cu camata pentru ca sa se mareasca pe seama averii oamenilor nu va spori la Allah, insa aceia care ofera Dania [Az-Zakat], dorind Fata lui Allah, aceia vor avea indoit. (Ar-Rum 30:39)

In acest verset dobanda nu este interzisa, insa se mentioneaza ca ea nu aduce nicio sporire a averii, prin urmare fiind nefolositoare.

In al doilea rand, urmatorul verset critica practica evreilor in perceperea dobanzii :

Si din pricina luarii de catre ei a cametei – macar ca le-a fost oprita; si din pricina mancarii de catre ei pe nedrept a averii oamenilor. Si le-am pregatit celor necredinciosi dintre ei osanda dureroasa. (An-Nisaa’ 4:161)

Aici, Allah Preainaltul oferindu-ne drept exemplu istoria evreilor ne arata cum perceperea dobanzii poate sa conduca spre un tip de comportament pacatos, care va sfarsi pedepsit.

In versetul 130 din capitolul Aal ‘Imran interzicerea dobanzii este clar stipulata :

O, voi cei care credeti, nu luati camata inmultita fara masura. Si fiti cu frica de Allah, ca sa izbanditi!

Intr-un final, versetul 275 din Al-Baqarah, redat anterior, anunta accentuat interzicerea sa.

Asadar, putem observa cum oprirea dobanzii a urmat un proces treptat, cuvenindu-se sa subliniem importanta interpretatii corecte a Nobilului Coran, anumiti autori neglijand tocmai acest lucru si permitand riba in cazul imprumuturilor investitionale. [punct de vedere exprimat de M.H.Zahedi Vafa, decan al Facultatii de Studii Islamice si Economice din Teheran, in lucrarea “Riba versus profit in economia de piata”]

sursa: economie islamica.blogspot.com

Source Link

Ploaia

Adnan Ash-Shareef Pe cerul cel cu revenirea [ploii]. (At-Tariq: 11) Din punct de vedere lingvistic, orice plafon este un cer şi orice lucru situat deasupra altuia este pentru acesta din urmă plafon sau cer. Conform cuvintelor lui Allah Preaînaltul: Şi Noi am făcut cerul ca un acoperiş bine păzit şi totuşi ei […]

Adnan Ash-Shareef

Pe cerul cel cu revenirea [ploii]. (At-Tariq: 11)

Din punct de vedere lingvistic, orice plafon este un cer şi orice lucru situat deasupra altuia este pentru acesta din urmă plafon sau cer. Conform cuvintelor lui Allah Preaînaltul:

Şi Noi am făcut cerul ca un acoperiş bine păzit şi totuşi ei sunt fără băgare de seamă la minunile Lui. (Al-Anbiyaa’: 32);

Şi pe bolta cea înaltă! (At-Tur: 5).

În general, orice este situat deasupra noastră în Univers este plafon sau cer. Cât despre cuvântul raj − „revenire”, el reprezintă un calificativ pentru cer şi derivă din verbul rajja’a care înseamnă „a readuce un lucru la situaţia sa anterioară”.

Versetul de mai sus, asemenea celor mai multe versete de jurământ, are dimensiuni ştiinţifice miraculoase, iar ştiinţa a adus lumină asupra unora dintre ele. Ea reprezintă, după cum am spus şi mai sus, unul dintre aspectele miracolului coranic prin care credinciosul trece în secolul al XX-lea de la credinţa înnăscută la certitudinea dovezilor ştiinţifice, iar dovada ştiinţifică din Coran este piatra credinţei de care se sparg toate valurile îndoielii ce vin din interiorul nostru sau de la alţii.

Tocmai de aceea considerăm că este obligatorie revizuirea studierii şi interpretării celor mai multe versete coranice care se referă în conţinutul lor la diverse ramuri ale ştiinţelor materiale, în lumina adevărurilor ştiinţifice constante pe care omul le-a descoperit în secolul al XX-lea, de către învăţaţii credincioşi, angajaţi, specialişti în domeniile ştiinţelor naturale şi al ştiinţelor coranice. Oare interpretarea cuvintelor lui Allah: „Jur pe cerul cu revenirea”, prin faptul că ele reprezintă un jurământ pe cerul care aduce înapoi pe pământ apa, după evaporarea ei, este suficientă în secolul al XX-lea? Oare acest comentariu este pe măsura măreţiei jurământului? Şi, oare, aceste informaţii limitate despre cerul care aduce ploaie reprezintă argumentul ştiinţific care să concentreze logica şi gândirea cititorului pentru a-l convinge de răspunsul jurământului? Coranul cel Sfânt este cuvântul hotărâtor şi nu este o glumă, aşa cum a grăit Allah Preaînaltul:

Pe cerul cel cu revenirea ploii şi pe pământul cu crăpături! El este un Cuvânt hotărâtor, el nu este o glumă! (At-Tariq: 11-14).

Comentariu ştiinţific

În informaţiile ştiinţifice de mai jos, credinciosul musulman descoperă unele adevăruri ştiinţifice miraculoase ascunse în cuvintele lui Allah Preaînaltul: „Jur pe cerul cu drumuri…”, aşa cum le-au descoperit astronomii în secolul al XX-lea.

1. Cerul înseamnă învelişul atmosferic al pământului.

Cuvântul „cer” are mai multe sensuri, aşa cum am arătat mai sus; dacă prin cer avem în vedere diversele straturi din care este alcătuit învelişul atmosferic care înconjoară Pământul, adică atmosfera terestră, constatăm că printre caracteristicile unora dintre ele se numără şi readucerea lucrurilor la starea lor anterioară.

Stratul inferior al atmosferei terestre, adică troposfera, readuce vaporii de apă care se înalţă acolo de pe pământ, sub formă de ploaie, precum şi cea mai mare parte a căldurii reflectate care se ridică din pământ.

Straturile al patrulea, al cincilea şi al şaselea din învelişul atmosferic, adică ionosfera, readuc pe pământ undele radio lungi şi medii, precum şi unele unde care vin din spaţiul extraterestru şi le întorc spre el.

Cel de al şaptelea strat, magmatosfera, întoarce în spaţiul extraterestru radiaţiile cosmice dăunătoare vieţii de pe Pământ, aşa cum sunt razele gama şi alfa, precum şi cea mai mare parte din razele infraroşii şi cele necunoscute.

2. Cerul cu sensul de Univers.

Dacă prin „cer” avem în vedere Universul cu stelele şi galaxiile lui şi cu norii dintre ele, toate lucrurile din Univers redevin aşa cum au fost.

Majoritatea astronomilor sunt de acord astăzi cu faptul că Universul nu este veşnic, ci a început cu circa cincisprezece miliarde de ani în urmă cu o masă primară uriaşă care a explodat şi s-a dispersat în toate colţurile Universului; din ea s-au format ulterior stelele, planetele, galaxiile şi nebuloasele. Stelele se nasc dintr-un nor cosmic, în decursul a milioane sau chiar miliarde de ani, prin condensarea materialelor care alcătuiesc norul, transformând o parte din el într-o stea care luminează vreme de milioane sau miliarde de ani, după care combustibilul lor se epuizează şi ele se transformă în nişte stele uriaşe, care explodează şi apoi mor, pentru a redeveni un nor cosmic. Apoi se reia ciclul, care are nevoie de milioane de ani, adeverindu-se cuvintele lui Allah Preaînaltul:

Oare nu ştiu ei cum începeAllah creaţia prima oară şi cum o va face pe ea apoi din nou? (Al-’Ankabut: 19).

Savanţii au văzut în secolul al XX-lea cum începe şi cum reia Allah creaţia Sa, nu numai în privinţa stelelor, ci şi în privinţa făpturilor. În timpul revelaţiei nu era cu putinţă ca ştiinţa să vadă ceva despre începutul procesului creaţiei şi al reluării ei − laudă Aceluia a Cărui făgăduinţă ni s-a adeverit! El este Cel care a spus:

Fiecare profeţie are un timp al său şi în curând le veţi cunoaşte. (Al-An’am: 67).

Ne-a făgăduit că noi vom vedea cum începe creaţia Sa şi cum o reia; vestea pe care ne-a trimis-o cu cincisprezece secole în urmă prin revelaţie s-a adeverit prin descoperirea de către ştiinţă a ciclului vieţii creaturilor cu viaţă şi fără viaţă.

Source Link