Relația dintre popor și autorități

  Mustafa Sibaee   Impactul civilizației islamice asupra istoriei   Conceptia despre stat si legatura dintre popor si autoritati:   Lumea antica si medievala contesta dreptul poporului de a supraveghea actiunile guvernantilor sai, considerand relatia dintre el si carmuitor ca pe o relatie intre rob si stapan. Carmuitorul era stapanul absolut care dispunea de popor […]

 

Mustafa Sibaee

 

Impactul civilizației islamice asupra istoriei

 

Conceptia despre stat si legatura dintre popor si autoritati:

 

old-baghdadLumea antica si medievala contesta dreptul poporului de a supraveghea actiunile guvernantilor sai, considerand relatia dintre el si carmuitor ca pe o relatie intre rob si stapan. Carmuitorul era stapanul absolut care dispunea de popor dupa bunul lui plac. Regatul, era socotit proprietate privata a monarhului, pe care o lasa mostenire ca pe oricare altul dintre bunurile sale. In acest scop socoteau permisa purtarea de razboaie intre state pentru dobandirea dreptului unei printese la tron sau din cauza unui diferend privitor la mostenirea rudelor prin alianta.

In ceea ce priveste relatia dintre natiunile beligerante, invingatorului ii era permis sa dispuna de tot ceea ce posedase cel invins in patria sa: bunuri materiale, onoare, libertate si demniate. Lucrurile au continuat in felul acesta pana cand civilizatia islamica a proclamat printre alte principii ale sale ca poporul are dreptul de a-i controla pe carmuitorii sai si ca acestia nu sunt decat niste salariati care trebuie sa vegheze la interesele poporului si la demnitatea lui cu fidelitate si onestitate. In felul acesta, un individ ii cere socoteala pentru prima oara carmuitorului in legatura cu ceea ce imbraca si in legatura cu modul cum a dobandit lucrurile pe care le poseda, fara sa fie condamnat la moarte, nici condus la inchisoare, nici trimis la surghiun, ci carmuitorul ii da socoteala astfel incat sa fie convins atat el cat si ceilalti oameni. Si tot pentru prima oara in istorie unul dintre supusi se adreseaza carmuitorului sau suprem cu aceste cuvinte:”Buna ziua, salariatule!”, iar carmuitorul recunoaste ca el este un salariat al poporului si ca, asemenea oricarui salariat, trebuie sa-si indeplineasca slujba cu loialitate si sa-i sfatuiasca pe supusi cu fidelitate. Civilizatia islamica a proclamat acest lucru printre altele pe care le-a proclamat si le-a aplicat dupa aceea si iata ca adierea libertatii si constiintei sufla peste popoarele vecine cu societatea islamica, iar ele murmura, apoi se miscca, se revolta si se elibereaza. Astfel s-a intamplat in Europa. Occidentalii au venit in Tara Samului in timpul cruciadelor, dupa ce vazusera mai devreme in regatele din califatul Andaluziei ca popoarele ii controleaza pe carmuitorii lor si ca acestia nu se supun controlului nimanui altcuiva in afara popoarelor proprii. Monarhii occidentali au facut comparatie intre eliberarea regilor arabi si musulmani de sub puterea lor fata de putereea de la Roma si intimidarea lor cu privarea si cu detronarea in orice clipa, daca nu se supun monarhului religios de la Roma, iar cand sau intors in tarile lor s-au revoltat si s-au eliberat, apoi s-au razvratit popoarele lor impotriva lor si au devenit libere. Revolutia franceza care a avut loc dupa aceea, nu a proclamat mai multe principii decat cele proclamate de civilizatia Islamica in urma cu douasprezece veacuri!

In ceea ce priveste regulile razboiului, civilizatia islamica a proclamat respectarea intelegerilor, protejarea religiilor si pastrearea templelor lor de adorare, garantarea libertatilor si demnitatii oamenilor. Ea a respectat demnitatea popoarelor infrante, dovedindu-si umanismul generos.

Pentru prima oara in istorie, parintele celui invins s-a plans carmuitorului invingator de faptul ca un copil al carmuitorului l-a lovit pe copilul sau cu biciul de doua ori in cap, pe nedrept, iar seful supreme al statului i-a cerut socoteala copilului carmuitorului si l-a pedepsit, mustrandu-l si dojenindu-l pe carmuitor, zicandu-i: “De cand i-ati transformta pe oameni in robi, de vreme ce mamele lor i-au nascut pe ei liberi?” Acesta este un spirit nou pe care l-a trezit civilizatia islamica in randul indivizilor si popoarelor, caci un astfel de parinte care s-ar fi plans de lovirea fiului sau ar fi fost inainte de aparitia acestei civilizatii batut si deposedat de avere, persecutat in privinta religiei sale, fara sa se revolte, fara sa se indurereze si fara sa simta ce este mandria si demnitatea. Cand a rasarit soarele civilizatiei islamice, el si-a ridicat glasul, spunand emirului credinciosilor:” Eu caut aparare la Allah si la tine impotriva nedreptatii. Iar nedreptatea de care se plangea nu era nici varsarea sangelui, nici incalcarea onoarei, nici lipsirea de religie, nici violarea unui teritoriu, ci erau cele doua lovituri pe care un copil le primea de la un alt copil!”

Occidentalii au intrat in contact cu civilizatia islamica in Evul Mediu prin intermediul Levantului si al Andaluziei, iar inainte de acest contact, ei nu cunosteau revolta regelui impotriva sefului unei religii, nici revolta unui popor impotriva unui rege si nu considerau ca ar avea dreptul sa ceara socoteala unui carmuitor sau, sa ajute pe cineva care era nedreptatit ci atunci cand aveau divergente unii cu altii in privinta religiei si a doctrinei, se injughiau unul pe altul asa cum injunghie macelarul oile sale. Dupa ce au intrat in contact cu noi, a inceput Renasterea lor, revolutia lor si apoi a avut loc eliberarea lor. Dupa toate acestea, mai poate cineva tagadui impactul pe care civilizatia islamica la avut asupra eliberarii lumii si a izbavirii popoarelor?

 

Sursa: Centrul Cultural Islamic IslamulAzi

Source Link

Views: 5

Prima poruncă islamică – 2

  Ce tip de cunoaștere încercăm să atingem noi oamenii? Există multe tipuri de înțelegere și de cunoaștere: cele bazate pe percepție vizuală, cunoaștere interioară și exterioară (descriere și măsură), cele spirituale (contemplare și venerare, ce produc înțelepciune), învățarea și predarea individuală sau cu ajutorul altora, supunerea credincioșilor și încrederea în Creator. Universul conține anumite […]

 

Ce tip de cunoaștere încercăm să atingem noi oamenii? Există multe tipuri de înțelegere și de cunoaștere: cele bazate pe percepție vizuală, cunoaștere interioară și exterioară (descriere și măsură), cele spirituale (contemplare și venerare, ce produc înțelepciune), învățarea și predarea individuală sau cu ajutorul altora, supunerea credincioșilor și încrederea în Creator.

Universul conține anumite legi și categorii ce condiționează toate ființele și acțiunile produse de acestea. Aceste legi și categorii sunt plasate aici de către Creator, care administrează și susține această operațiune. Dintre aceste categorii amintim următoarele:

O mișcare ce pleacă de la simplitate și ajunge la complexitate
Un proces de intrare în existență (într-o mulțime) a elementelor similare, diverse, opuse
Succesiune sau alternare, transferul proprietății, vigoare, putere, sau cunoștințe transmise de la unul la celălalt
Achiziție, pierdere, și recăpătare, sau învățare, uitare și iarăși căpătare de cunoștințe
Luptă și perseverență, sau energie și dăruire
Cădere și reunire, sau analiză și sinteză
Inspirație care descoperă totul, sau intuiție care clarifică totul

Oamenii sunt diferiți în toate aspectele, din moment ce umanitate este supusă unor asemenea condiții și schimbări. Oricum, aceste diferențe naturale și contraste se află într-o balanță dinamică, prolifică, dar oamenii au concepții diferite (schimbătoare) în ceea ce privește știința și credința.

Rezultatul unei asemenea diversități sunt unele învățături-chiar și cele ale Profetului (s.a.a.w.s)-care se uită ușor pentru o anumită perioadă de timp, dar într-o zi ele vor fi reamintite și predate iar. Este normală pierderea tradițiilor și a istoriei după o asemenea creștere a numărului populației și a varietății ei. Toate acestea vor fi reparate, căci asemenea procese au mai avut loc în trecut și se vor mai petrece și în viitor.

profetulAsigurarea ca acest proces să aibă loc s-a produs prin intermediul Scripturilor inspirate de Divinitate, de Profeți și de legi trimise succesiv. Profetul (s.a.a.w.s) a fost binecuvântat cu un caracter ce a armonizat ceva din excelența distinsă a foștilor Profeți. În el s-au combinat cele mai profunde cunoștințe spirituale și înțelepciune, voința de a conduce afacerile colective, vindecarea diferențelor dintre oameni și de a obține reconciliere de durată. El a fost cel care a creat o balanță ideală între chestiunile individuale sau cele colective, prin dreptate și compasiune. Viața lui a fost plină de suferință, toleranță, tenace în fața înfrângerilor, dar și de succesuri și victorii. Modul lui de exprimare era întotdeauna scurt și cuprinzător, memorabil și perfect. O dată cu Coranul, Mahomed (s.a.a.w.s) a fost izvorul unei treziri spirituale și întemeietorul unei civilizații rezistente.

De aceea, a citi (iqra) presupune pentru musulmani asumarea unor responsabilități mari și a unui grad de încercări interioare și exterioare mult mai mari decât pentru cei ce aparțin altor religii. Prin intermediul acestor încercări musulmanii, dar și comunitatea acumulează grație și onoare, precum și virtuți și armonie imense.

 

– finalul celei de-a doua părți –

Source Link

Views: 3

Prima poruncă în Islam – 3

  Recentele descoperiri științifice au clarificat înțelesul anumitor versete din Coran. Asemenea avansări științifice au loc succesiv, deoarece Universul își urmează cursul prestabilit și în măsura în care ne-a fost nouă oferită puterea de înțelegere. Trebuie să recunoaștem și să preaslăvim eforturile oamenilor de știință și ale cercetătorilor, dar aceștia nu trebuie să ne inducă […]

 

Recentele descoperiri științifice au clarificat înțelesul anumitor versete din Coran. Asemenea avansări științifice au loc succesiv, deoarece Universul își urmează cursul prestabilit și în măsura în care ne-a fost nouă oferită puterea de înțelegere. Trebuie să recunoaștem și să preaslăvim eforturile oamenilor de știință și ale cercetătorilor, dar aceștia nu trebuie să ne inducă în necredință. Preferabil ar fi să reafirmăm dependența noastră de Creator pentru ca El să ne ghideze în a aplica cunoștințele acumulate.

Știința va deveni o armă împotriva religiei-un fel de servitor neajutorat în fața ideologiilor ateistice și materialiste, iar rezultatul ar putea fi degradarea irelevantă a calităților individului dar și a vieții comunității. Privind în jurul nostru ne putem da seama că aplicarea noilor tehnologii îi impacientează, îi fac mai aroganți pe oameni, mai duri și mai iresponsabili. Unii pretind că nu au de ce da socoteală nimănui, ci numai lor înșiși, de parcă s-au autocreat! Din acest motiv ei nu sunt fericiți, trăiesc într-un stres continuu, au nevoi și trăiesc cu iluzia că sunt liberi.

stiintaViteza cu care au loc progresel științifice din ziua de azi au transformat societățile și indivizii în experimente de laborator fără nici o cunoștință sigură asupra rezultatului a ceea ce ei fac. Pentru a putea contraataca acest fapt, trebuie să observăm mai întâi că comanda iqra este unită cu contemplarea, și că noi învățăm din nou cum să “citim” conștiincios astfel încât să acumulăm cunoștințe și înțelepciune.

Dacă reușim să facem acest lucru vom începe să îndepărtăm știința din formalismul în care se află și ajutăm la clarificarea fundamentelor sale filozofice și sociale precum și relevanța morală. Vom putea de asemenea să indicăm diversitatea adevărată a percepțiilor umane, a intelectului, a intuiției și să îi facem pe oameni conștienți de balanța lor proprie. În acest fel, cei care studiază conștiincios creația vor putea citi și înțelege semnele sale cu smerenie și cu seriozitate și vor căpăta cunoștințe benefice pentru umanitate.

Nu există îndoială că suntem destinați a citi în acest fel și cu acest scop. Primul lucru creat a fost Calemul, iar primul cuvânt primit prin Revelație a fost iqra. Dar a putea citi în acest fel înseamnă a avea alerte și armonioase toate facultățile (abilitățile) noastre interioare și exterioare spre fenomenele ce au loc. Orice defect al facultăților noastre interioare are un impact puternic asupra tuturor celorlalte.

Atunci când se referă la o afecțiune a spiritului, Coranul vorbește despre orbire, surzire și amuțire. Semnele Creatorului sunt în primul rând “citite” cu ochii. Primele sunete ale Revelației sunt “auzite” cu urechile, pe care apoi le canalizează spre înțelegere. Tot ceea ce auzim sau vedem este dezvoltat, interpretat și comunicat cu ajutorul limbii, astfel încât înțelegerea să fie adâncită.

Dacă oamenii au o viață interioară săracă, ei pot vedea, auzi și exprima prin voce doar ceea ce afectează plăcerea sau supraviețuirea lor. Citirea semnelor le va fi practic imposibilă, căci ei vor putea vedea doar corpuri mecanice și aparențe, iar mințile se vor concentra doar pe regulile și legile care îi pot face stăpâni pe situații. Pe măsură ce viețile lor interioare se atrofiază, contemplarea și compasiunea sunt înlocuite cu urâțenie, trivialitate și barbarități. Lăsați să se descurce singuri, asemenea oameni nu vor stăpâni nici nevoile și plăcerile lor imediate, dar nici insecuritatea, anxietatea și nemulțumirile lor constante. Pentru ei, Universul nu este decât o închisoare pentru că ei sunt orbi, surzi și muți.

[1] Ibn Hanbal, Musnad, 5:317; Abu Dawud, Sunan, 16; Tirmidhi, Qadar.
ro.fgulen.com
Source Link

Views: 1