Islamul - Romania, the meaningless part. Simple possibilities: It is possible that employees of DRPCIV (Car Permits and Registrations, Romania), together with employees of the Romanian Car Registry, have knowingly registered a large number of stolen vehicles. It is possible that the vehicles in point 1 have had their color changed before being sold.

Imamul Malik bin Anas

Musulmanii urmeaza patru scoli de baza in domeniul jurisprudentei islamice (hanafi, maliki, shafi’i si hanbali). Sub aspect cronologic, imamul Malik este al doilea savant dintre cei patru savanti care au pus bazele scolilor de gandire islamica, nascandu-se in Medina in anul 93 h.

Destul de interesant s-a dovedit a fi visul sau din copilarie de a face cariera muzicala, cu ajutorul vocii sale manifestand un talent deosebit pentru acest domeniu. Insa mama sa l-a sfatuit sa se orienteze spre prima scoala si univesitate din Islam, moscheea Profetului din Medina, unde a si inceput sa memoreze Nobilul Coran si relatarile care alcatuiesc Traditia profetica (sunna). Intr-o perioada cand scrierea si materialele didactice constituiau o raritate, atat studentii, cat si profesorii trebuiau sa aiba o memorie puternica pentru conservarea cunostintelor. Iar eroul nostru nu a facut nici el exceptie de la regula. Cunoastem ca in clipa cand auzea la unul dintre profesori relatari profetice obisnuia sa faca un nod pentru fiecare dintre ele, pentru ca ulterior sa le redea singur, in acest mod asigurandu-se ca a retinut pana la ultima relatare. Odata a participat la un seminar unde au fost discutate 30 de relatari profetice (hadisuri). Dupa eveniment eroul nostru si-a verificat retinerea tuturor relatarilor si a constatat ca uitase una singura. A alergat dupa profesorul sau sa-l mai invete inca o data relatarea uitata, lucru care a si avut loc.

Ca un eminent invatat, eroul nostru nu doar ca a participat la lectiile a nu mai putin de 90 de savanti, ci si-a dedicat intreaga sa viata discutand atat cu profesorii si colegii sai sositi la Medina in perioada Pelerinajului, cat si pastrand legatura cu autoritatile din domeniu, raspandite pe tot cuprinsul lumii islamice.

Dupa cum am spus, Malik ibn Anas si-a inceput studiul in moscheea Profetului (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa !) la o varsta frageda (spre sfarsitul adolescentei sau cand s-a apropiat de implinirea varstei de 20 de ani), insa nu a inceput sa predea altora pana cand nu a avut ca martori nu mai putin de saptezeci dintre profesorii sai, dintre care unii au continuat sa vina la seminariile fostului lor student pentru a invata de la el.

Asemenea unui traditionalist, eroul nostru a pastrat un profund respect fata de Traditia profetica, predand chiar in moscheea Trimisului lui Allah (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa !). Istoricii ne-au furnizat informatia conform careia imamul Malik, inainte de a incepe sa predea relatari, se imbaia si isi lua cele mai bune haine, nepermitand cuiva sa ridice vocea. De asemenea, se stie ca nu calarea niciodata in Medina, spunand ca nu se vede calare intr-un oras in care a fost inmormantat Profetul (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa !).

Din moment ce eroul nostru a trait 90 de ani a fost martor la schimbarea dinastiei umaiada cu cea abasida, intalnindu-l de multe ori pe califul pe care l-a indrumat prin stiinta si sfaturile sincere oferite din pozitia demna specifica unui savant. Se cunoaste ca in clipa in care renumitul calif Harun Rasid a auzit de `Al-Muwatta` (o carte compilata de eroul nostru) l-a trimis pe ministrul sau sa-l aduca pe imamul Malik pentru a i-o citi. Acesta i-a transmis cu politete : `Transmite-i califului gandurile mele de bine si comunica-i ca stiinta trebuie sa fie cautata, nu ea sa fie cea care-i viziteaza pe oameni. Acestia ar trebui sa mearga inspre ea, nu invers.` Ulterior, cand califul l-a invinuit pe eroul nostru ca nu i se supune, acesta i-a raspuns : `Conducator al celor credinciosi, Allah Preainaltul te-a ridicat in aceasta onorabila pozitie. Nu deveni primul care isi lasa resedinta insultand stiinta si cunoasterea riscand ca Allah Preainaltul sa-ti subrezeasca locul. Nici prin gand nu-mi trece sa-ti arat neascultare, dar mai drag mi-ar fi sa-l vad pe Conducatorul celor credinciosi demonstrand respect fata de stiinta, poate ca Allah dorind sa-ti ridice statutul.` Califul Harun Rasid s-a aratat convins si a mers la casa eroului nostru pentru a-l asculta si a invata din cartea sa.

Alte doua calitati specifice eroilor savanti ai Islamului si pe care imamul Malik le-a exprimat atat prin vorbe, cat si prin fapte, au fost evlavia si indepartarea de lucrurile incerte. In repetate randuri le-a subliniat studentilor ca pozitia cea mai buna pe care o poate avea un om de stiinta, atunci cand nu este lamurit asupra unei probleme, poate fi curajul de a recunoaste sincer : `Nu stiu`. Chiar exista o relatare conform careia un barbat a venit la eroul nostru, spunandu-i ca a calatorit sase luni pentru a-l intreba despre anumite lucruri. Dupa ce i-a ascultat intrebarile, imamul Malik nu a putut sa-i ofere raspunsurile complete, spunandu-i umil omului : `Nu cunosc raspunsul`. Barbatul a ramas surprins, lamentandu-se : `Ce voi spune oamenilor cand ma voi intoarce acasa ?`. Imamul i-a raspuns : `Transmite-le ca imamul Malik ibn Anas a spus ca nu stie`.

In acelasi spirit al responsabilitatii, eroul nostru i-a invatat pe oameni si le-a oferit verdictele sale religioase (fatwa) dupa ce le cerea sa astepte o anumita perioada de timp, cu toate ca el insuti stransese mai mult de 100.000 de relatari profetice (hadisuri) si studiase in rand cu cele mai importante personalitati in chestiuni religioase.

Malik ibn Anas s-a afirmat in mod special prin voluminoasa sa lucrare intitulata `Al-Muwatta` despre care s-a spus ca este a doua compilatie cu caracter religios din istoria Islamului. Conform unor istorici, munca depusa in culegerea informatiilor s-a intins pe durata a nu mai putin de 40 de ani. In zilele noastre aceasta capodopera reprezinta un reper major pentru vietile a milioane de musulmani care locuiesc in regiunile nordica si subsahariana ale Africii, unde scoala malikita domina gandirea juridica.

Grupul Yahoo IslamRomania

Source Link

Abu Bakr – primul calif

ABU BAKR AL-SIDDIQ (radiy-Allahu ‘anhu): Prietenul apropiat, socrul si primul succesor al Profetului (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam) (d. 13 A.H.)

Daca voi nu-i veniti in ajutor, [sa stiti ca] l-a ajutat Allah [mai inainte], cand cei care nu credeau l-au alungat, ca unul dintre cei doi. Cand ei doi se aflau in pestera si cand el i-a zis insotitorului sau : ’Nu fi mahnit, caci Allah este cu noi !’ Si a pogorat Allah linistea Sa asupra lui si i-a venit in ajutor cu osteni pe care voi nu i-ati vazut si a facut cuvantul celor care nu credeau [sa coboare] jos, in timp ce cuvantul lui Allah [s-a inaltat] cel mai sus. Iar Allah este Puternic [si] Intelept [’Aziz, Hakim]. (At-Tawbah 9 : 40)

In acest verset al capitolului 9 (Cainta) din Nobilul Coran vom observa trei trimiteri la eroul nostru, Abu Bakr Al-Siddiq : „ca unul dintre cei doi”, „ei doi” (Profetul – salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam si Abu Bakr – radiy-Allahu ’anhu) si „el i-a zis insotitorului sau” (Profetul – salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam i-a spus lui Abu Bakr – radiy-Allahu ’anhu). Contextul este definitoriu pentru personalitatea speciala a eroului nostru, el asigurand baza suportului uman pentru Profet (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ) in cele mai intunecate si periculoase momente din viata sa, atunci cand politeistii mekkani cautau cu mic cu mare sa-l elimine. S-a relatat ca expresia coranica „Allah este cu noi” a fost rostita de catre Profet (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ) in clipa in care Abu Bakr (radiy-Allahu ’anhu) i-a zarit pe politeisti in fata intrarii in pestera si si-a exprimat grija cea mai accentuata pentru viata Profetului (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ).

Dar sa urmam firul povestirii de la inceput. ’Abdullah ibn Abi Quhafah, numele real al eroului nostru, era un renumit comerciant al Mekkai, fiind un prieten apropiat al lui Muhammed chiar inainte ca el sa devina un Mesager al lui Allah. Aceasta legatura speciala dintre ei este cea care l-a determinat sa devina primul barbat care a imbratisat Islamul. Si aceasta pentru ca stia foarte bine caracterul lui Muhammed si nu a avut nicio urma de indoiala asupra recunoasterii profetiei sale. Din acea clipa si pana la moartea Profetului (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ) petrecuta 23 de ani mai tarziu – si chiar dupa aceea, Abu Bakr (radiy-Allahu ’anhu) s-a dovedit a fi cel mai loial prieten si adept al profetului Muhammed (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ). Tocmai datorita loialitatii sale nemarginite si credintei nesovaielnice fata de Profet, eroul nostru a obtinut apelativul AL-SIDDIQ, tradus prin adevaratul credincios saupersoana care nu a pus niciodata la indoiala ceva relatat de catre Profet (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ). Acest atribut i-a fost acordat de catre insusi Muhammed (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ) dupa evenimentul Israa’ si Mi’raaj (’Calatoria nocturna a Profetului de la Mekka la Ierusalim si Ridicarea la Ceruri’). Cu acea ocazie care a avut loc in data de 27 Rajab, cativa ani inainte de Hijra, Profetul (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ) le-a spus mekkanilor ca a fost la Ierusalim si s-a inapoiat in Mekka intro singura noapte. Acestia, insa, au privit totul ca pe o provocare, crezand ca au gasit tocmai dovada potrivita care demonstreaza falsitatea vorbelor si faptelor de pana atunci ale lui Muhammed. Cum si-ar fi imaginat cineva ca o fiinta umana ar fi putut ca doar intro singura noapte sa acopere o asemenea distanta geografica, care, in mod normal necesita cel putin doua saptamani ?! Zvonul s-a raspandit cu repeziciune in Mekka, avand un impact negativ chiar si asupra unor noi discipoli ai Profetului care au inceput sa se indoiasca cu privire la profesorul lor. Cativa politeisti au mers la eroul nostru Abu Bakr (radiy-Allahu ’anhu) si l-au informat cu privire la cele auzite din partea Profetului despre aceasta calatorie fantastica. Au facut aceasta, in speranta ca vor reusi sa introduca cateva urme de indoiala in inima lui Abu Bakr. Care a fost raspunsul eroului nostru ? El a intrebat : „A spus Muhammed asa ceva ? Daca asa v-a relatat, atunci eu il cred. Si mai cred in vestile pe care ni le-a adus din Paradis, neindoindu-ma cu ceva.” Pentru a-si manifesta sprijinul si pentru a-i convinge pe necredinciosi de adevarul celor spuse de Profet (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ), Abu Bakr a mers imediat la Muhammed si i-a spus : „Eu am fost la Ierusalim. Ai putea sa ne vorbesti despre cateva lucruri pe care le-ai observat ?” Si dupa ce le-a infatisat cateva locuri din Ierusalim, Abu Bakr a confirmat adevarul celor auzite. Mai mult, Profetul (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ) le-a descris mekkanilor sovaielnici lucruri pe care le-a vazut pe drumul care serpuia dinspre Ierusalim inspre Mekka, lucruri care au fost ulterior confirmate de catre calatorii care urmau sa soseasca la Mekka.

Eroul nostru a fost deosebit de util in influentarea multor personalitati mekkane in sensul acceptarii Islamului. In acelasi timp, insa, s-a dovedit a fi salvatorul multor sarmani adepti ai Islamului, in mod special al sclavilor, cheltuindu-si averea de dragul lui Allah pentru a-i rascumpara din mainile stapanilor lor nemilosi, asa cum este cazul si cunoscutului Bilaal ibn Rabaah.

Firea generoasa a eroului nostru s-a evidentiat in mai multe ocazii, atat inainte deHijra (emigrarea Profetului – salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam de la Mekka la Medina), cat si-n timpul ei, dar si dupa aceea. Cu ocazia Hijrei, Abu Bakr este cel care a angajat ghidul si a asigurat proviziile. Pentru calatoria vietii sale, in compania profetului Muhammed (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ), el a luat si ultimul banut din casa, lasandu-si familia in protectia lui Allah Preainaltul. Aceasta ne aminteste de o alta scena asemanatoare care a avut loc mai tarziu in Medina, ocazie cu care Profetul a strans mijloacele necesare pentru Jihad. Fiecare membru al comunitatii a adus cate ceva. Unii, precum ’Umar ibn Al-Khattab (radiy-Allahu ’anhu) au donat chiar si jumatate din averea lor. Nu acelasi lucru s-a intamplat, insa, cu eroul nostru care a lasat tot ceea ce agonisise. Cand Profetul (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ) l-a intrebat : „Ce ai pastrat pentru familia ta ?”, a raspuns : „[Pe] Allah,” insemnand ca a crezut ca Allah Preainaltul le va oferi cele necesare.

Cu toate ca Abu Bakr (radiy-Allahu ’anhu) a avut o fire foarte blanda, sufletista, atunci cand situatia a impus-o, a fost foarte riguros si hotarat in modul de a gandi si actiona. Doua dintre cele mai reprezentative exemple au avut loc zorii istoriei Islamului, in situatii critice. Primul a fost moartea Profetului (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ) in cea de-a treia luna a anului 10 dupa Hijra. Cand vestea mortii Profetului (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ) a fost anuntata, ea a socat multi membri ai comunitatii musulmane, unora, printre care si oameni puternici de calibrul lui ’Umar ibn Al-Khattab, nevenindu-le sa-si creada urechilor. El chiar a pus mana pe sabie amenintand pe oricine ar fi indraznit sa mai vorbeasca ceva in legatura cu disparitia Profetului. Situatia devenise una foarte dificila, riscand sa se transforme in haos. Ea, insa, a fost gestionata de catre eroul nostru Abu Bakr (radiy-Allahu ’anhu), cel care s-a adresat multimii si cu voce puternica a recitat urmatorul verset din Coran :

„Si Muhammed nu este decat un trimis – si au mai fost inainte de el si alti trimisi. Daca el ar muri sau ar fi ucis, v-ati intoarce voi pe calcaiele voastre ? Cel care s-ar intoarce pe calcaiele lui nu i-ar aduce lui Allah nicio stricaciune. Si Allah ii va rasplati pe cei multumitori.”(trad.sensurilor 3 : 144) Dupa aceasta, Abu Bakr (radiy-Allahu ’anhu) a continuat, „Acela care i s-a supus lui Muhammed trebuie sa stie ca Muhammed este mort. Acela care i s-a supus lui Allah, sa stie ca Allah nu moare niciodata.”

Ascultandu-l cu luare aminte, oamenii au realizat ca pana chiar si pentru un Profet moartea era inevitabila. Astfel, spiritele lor s-au calmat. Se relateaza ca ’Umar ibn Al-Khattab a spus : „Era ca si cum as fi auzit pentru prima oara acest verset recitat de Abu Bakr.”

Si primul lucru in legatura cu care companionii au inceput sa-si faca griji era alegerea unui succesor (Calif) al Profetului (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ) care sa preia conducerea noii natiuni (Ummah) musulmane. Dupa lungi dezbateri si discutii (in locul numit „Saqifat Bani Saa’idah”) eroul nostru, Abu Bakr Al-Siddiq, a fost desemnat in unanimitate Calif sau succesor al Profetului (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ). Alegerea sa in acest post important care impune indeplinirea unor sarcini dificile nu trebuie sa mire pe nimeni. El nu doar ca a fost cel mai vechi si apropiat prieten al Profetului, calcandu-i cu fidelitate pe urme, ci si seniorul multor importanti companioni. Mai mult, Profetul insusi (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ) l-a desemnat sa conduca in locul sau si de fata cu el comunitatea musulmana adunata pentru rugaciune, totul petrecandu-se in timpul ultimei sale imbolnaviri. Toate acestea au fost semnale clare ca Profetul (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ) l-a preferat pe el pentru a-l succeda in fruntea ummei musulmane. Istoricii au comentat abtinerea desemnarii verbale, fara echivoc a lui Abu Bakr Al-Siddiq, drept succesor, pe motiv de a nu viola tocmai in perioada de inceput, critica, a tinerei comunitati un principiu important in Islam : cel al SHUREI (’consultarii’).

Al doilea motiv critic salvat de eroul nostru a fost cel reprezentat de tendinta unor noi adepti ai Islamului de a ramane in afara sa, lucruri petrecute dupa moartea Profetului (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ) si incurajate de cativa impostori care si-au autoproclamat profetia. Unii dintre ei chiar au dorit sa nu mai plateasca zakatul(’milostenia’), cu toate ca nu au renuntat la crezul islamic. Dar pentru Abu Bakr (radiy-Allahu ’anhu), un credincios student si un foarte meticulos discipol al profetului Muhammed (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ), acesti tradatori trebuiau gasiti si readusi pe Calea cea dreapta. Unii dintre companioni l-au atentionat asupra dorintei sale, aratandu-i pericolul la care se expune daca va lupta impotriva acestei mase de oameni, apartinand unui numar foarte mare de triburi. Insa, specific credintei sale nealterate in Allah si in sprijinul Sau divin, eroul nostru a decis sa mearga mai departe, chiar daca va ramane singur in incercarea sa. Asa cum era de asteptat, toti primii companionii Profetului (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ) i s-au alaturat, campaniile purtate impotriva apostatilor incheindu-se cu succes. Islamul a redevenit religia Peninsulei Arabe. Sub indrumarea eroului nostru, raspandirea credintei a inceput sa se faca simtita inspre teritoriile din nord, in teritoriile Semilunei Fertile.

Calitatea sa de discipol fidel al Profetului este din nou evidentiata in cadrul urmatoarei intamplari. Cu cateva zile inainte de moartea Profetului (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ), acesta pregatise o armata sub comanda tanarului Usamah ibn Zayd (radiy-Allahu ’anhu) care sa lupte impotriva romanilor, in teritoriile dinspre nord. Moartea Profetului (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ) a surprins fortele armate la periferia Medinei, gata de deplasare. Prin urmare, sugestiile in vederea renuntarii la aceasta campanie si retinerea ostenilor pentru confruntarea cu rebelii din Peninsula, nu au incetat sa apara. Toate aceste sfaturi erau logice, insa pentru Abu Bakr ceva si mai important era limpede. Si anume, decizia pe care o adoptase Profetul (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ). Ea trebuia sa fie dusa la indeplinire, indiferent de circumstantele dificile cu care se confruntau. Instructiunile date de catre eroul nostru au fost : „Sa plece armata lui Usamah. Jur pe Allah ca daca as fi incoltit de lupi si tot nu as ezita in a-i da ordin sa isi vada de misiunea sa. Pentru nimic in lume nu o sa schimb ceea ce a stabilit Mesagerul lui Allah.” ’Umar ibn Al-Khattab, portavocea unora dintre primii companioni ai Profetului (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ), i-a sugerat lui Abu Bakr sa-l inlocuiasca pe comandantul armatei, acesta fiind prea tanar si avand sub ordine mai multi companioni seniori ai Profetului (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ). Auzindu-l, eroul nostru s-a infuriat si, apucandu-l de barba pe ’Umar, i-a spus, „Vai tie, ’Umar ! Profetul l-a numit pe el, iar eu sa-l schimb cu un altul ?!” In cele din urma, amandoi, Abu Bakr si ’Umar (radiy-Allahu ’anhu) au mers in fata ostenilor pentru a-si lua ramas bun. Comandantul (tanarul Usamah) a incalecat. Modestul calif Abu Bakr (radiy-Allahu ’anhu) a executat inspectia mergand pe jos, ceea ce l-a determinat pe Usamah ibn Zayd (radiy-Allahu ’anhu) sa se simta stanjenit. A dorit sa coboare si i-a solicitat califului sa ii ia locul pe cal.Insa eroul nostru a insistat ca lucrurile sa ramana asa cum sunt, „Ce este rau sa merg o ora pe jos de dragul lui Allah ?” Apoi, politicos a cerut permisiunea tanarului comandant sa-l opreasca la Medina pe ’Umar ibn Al-Khattab, ca sfetnic al sau. In mod firesc, ar fi putut sa faca acest lucru fara a-i cere permisiunea lui Usamah, din moment ce el era califul. Insa nu a facut-o, stiind ca misiunea lui Usamah i-a fost incredintata de catre Profet (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ). Prin urmare, a preferat sa procedeze astfel, in semn de respect, deunazi mai tanarul comandant nefiind sub comanda sa.

Si istoria ne-a demonstrat intelepciunea de care a dat dovada eroul nostru in a trimite in lupta armata lui Usamah, asa cum era stabilit de la bun inceput. Astfel, rebelii din partea de nord a Peninsulei, observand armata care se indrepta pentru a-i infrunta pe romani, si-au spus in sinea lor, „Daca pozitia carmuitorilor ar fi fost subrezita, califul nu si-ar fi permis sa trimita o asemenea armata sa lupte impotriva romanilor !” Si aceasta a fost una dintre cauzele care i-a adus pe rebeli la tacere.

In al doisprezecelea an dupa Hijra, Abu Bakr Al-Siddiq (radiy-Allahu ’anhu) a murit, moment in care Islamul a prins deja radacini puternice atat in Peninsula Araba, cat si in unele regiuni invecinate in partea de nord si est.

Sursa: Mahmoud Esma’il Sieny – “Heroes of Islam”, Editura Darussalam

Traducere: AbdurRahman

Source Link

O abordare comparativă a Islamului și democrației 2

F. Gulen

Așa cum Islamul consideră responsabili indivizii și societățile pentru propria lor soartă, așa și oamenii trebuie să fie responsabili de a se conduce pe ei înșiși. Coranul se adresează societății cu fraze precum: “O, oameni!” sau “O, credincioși!”. Îndatoririle încredințate sistemelor moderne democratice sunt acelea că Islamul se referă la societate și le clasifică, în ordinea importanței acordate, ca “absolut necesare, relativ necesare și lăudabile de a fi îndeplinite.” Textul sacru include următoarea frază: “Stabiliți toți, pacea”(2:208); “Dați milostenie nevoiașilor din bunătățile pe care le-ați agonisit și din roadele pe care, pentru voi le-am făcut să iasă din pământ.” (2:267); “chemați patru martori dintre voi împotriva acelora dintre femeile voastre care au săvârșit o faptă nerușinată. “(4:15); ” Dumnezeu vă poruncește să înapoiați ceea ce vi s-a dat în păstrare și să judecați după dreptate când judecați între oameni. ” (4:58) ; “fiți întotdeauna drepți mărturisind drept înaintea lui Dumnezeu, chiar și asupra voastră, a părinților sau rudelor voastre” (4:135); ” dacă dușmanii voștri se apleacă spre pace, apleacă-te și tu” (8:61); “dacă un desfrănat vă aduce o veste, limpeziți-o ca să nu loviți un popor din neștiință” (49:6); “dacă două tabere de credincioși s-au ridicat una împotriva celeilalte, împacă-le” (49:9). Să rezum, Coranul se adresează întregii comunități și îi atribuie aproape toate îndatoririle încredințate sistemelor moderne democratice.

Oamenii colaborează unii cu alții împărțindu-și aceste îndatoriri și stabilind bazele necesare pentru a le îndeplini. Islamul recomandă un guvernământ bazat pe un contract social. Oamenii aleg administratorii și stabilesc un consiliu pentru a dezbate chestiunile comune. De asemenea, societatea, ca întreg, participă la revizuirea administrației. În special pe durata în care au condus primii patru califi (632-661), principiile fundamentale de guvernare menționate mai sus-inclusiv alegerea liberă-erau îndeaproape observate. Sistemul politic s-a transformat în sultanat după moartea lui Ali, al patrulea calif, din cauza conflictelor interne și a condițiilor globale din acele timpuri. Spre deosebire de califat, puterea în sultanat era moștenită de către familia sultanului. Oricum, chiar dacă nu se mai stabileau alegeri libere, societățile își conservau alte principii, care sunt părți centrale astăzi în democrația liberală.

Islamul este o religie inclusivă. Ea se bazează pe credința într-un singur Dumnezeu, ca Creator, Susținător și Administrator al Universului. Islamul este religia întregului Univers. Asta înseamnă că întregul Univers se supune regulilor lui Dumnezeu, deci putem spune că totul aparține religiei islamice. Chiar și o persoană care refuză să creadă în Dumnezeu sau care crede într-o altă religie are potențialul de a fi musulmană, atâta timp cât există fizic. Întreaga sa viață, începând cu formarea sa în embrion și pănâ la dizolvarea corpului de după moarte, orice părticică din mușchii săi, și din corp, urmează cursul prescris de către Dumnezeu pentru fiecare dintre noi. Așadar, în Islam, Dumnezeu, natura și umanitatea au legătură unele cu celelalte. Dumnezeu este Cel ce se face cunoscut umanității prin natură și chiar prin umanitate însăși; natura și umanitatea sunt două cărți (de creație) prin care se face cunoscut fiecare cuvânt al lui Dumnezeu. Acest lucru face ca umanitatea să privească totul ca aparținând lui Dumnezeu, căruia totul îi aparține, și să nu privească lucrurile din Univers ca fiind ciudate. Simpatia, iubirea și serviciul Său se adresează tuturor oamenilor din Univers, indiferent de rasă, culoare sau apartenență etnică. Profetul a rezumat toate acestea la un singur îndemn: “O, slujnici ai lui Dumnezeu, fiți precum frații și surorile!”

O chestiune distinctă, dar importantă în Islam este acea că Islamul admite toate religiile anterioare lui. Acceptă de asemenea și toți profeții și cărțile trimise omenirii în diferite ere ale istoriei. Nu numai că Islamul acceptă toate acestea, dar consideră credința în ele ca un principiu esențial de a fi musulman. Astfel Islamul recunoaște armonia fundamentală a tuturor religiilor. Musulmanul este în același timp discipolul lui Avraam, Moise, David, Iisus și a tuturor celorlalți profeți evrei. Această credință explică de ce atât creștinii cât și evreii s-au bucurat de drepturile lor religioase atunci cât au fost sub stăpânire islamică de-a lungul istoriei.

Sistemul social islamic caută să formeze o societate virtuoasă și astfel să câștige acordul lui Dumnezeu. Acest sistem recunoaște dreptul, și nu forța, ca baza vieții sociale. Relațiile trebuie să se bazeze pe credință, iubire, respect reciproc, ajutor și înțelegere, în loc de conflict și îndeplinire a intereselor personale. Educația socială încurajează oamenii să urmeze idealuri înalte și să caute perfecțiunea, nu numai să alerge pentru îndeplinirea propriilor dorințe. Dreptatea presupune armonie, virtuțile aduc susținerea și solidaritatea reciprocă, iar credința asigură înfrățirea. Încurajarea sufletului să atingă perfecțiunea aduce fericire în cele două lumi.

Democrația s-a dezvoltat de-a lungul timpului. Așa cum a trecut prin diferite stadii în trecut, așa va continua să se dezvolte și să se îmbunătățească în viitor. În aceste stadii, ea va fi conturată din ce în ce mai mult într-un sistem uman, drept; unul bazat pe dreptate și realitate. Dacă ființele umane ar fi privite ca un întreg, fără a desconsidera dimensiunea spirituală a existenței lor și a nevoilor lor spirituale, fără a uita că viața umană nu este limitată la această viață muritoare și că toți oamenii au o dorință nebună de eternitate, democrația ar atinge culmea perfecțiunii și ar aduce mult mai multă fericire umanității. Principiile islamice legate de egalitate, toleranță și dreptate pot ajuta la îndeplinirea acestui lucru.

Note de final

Acest articol a apărut prima oară în Recenzia SAIS, 21:2 (vară-toamnă 2001) : 133-38.

Abu Shuja’ Shirawayh ibn Shahrdar al-Daylami, Al-Firdaws bi-Ma’thur al-Khitab (Grădina Raiului alcătuită din selecții ale Profetului) (Beirut: Dar al-Kutub al-’Ilmiya, 1986), 4:300.
Pentru a doua parte a hadis-ului vezi secțiunile “Nikah” (contractul de căsătorie) în Abu ‘Abdullah Muhammad ibn Isma’il al-Bukhari, ed., al-Jami’ al-Sahih (O colecție a Tradițiilor Autentice ale Profetului) (Istanbul al-Maktabat al-Islamiya, n.d.), cap.45; “Birr wa Sila” (Bunătatea și Vizitarea Rudelor) în Imam Abu Husayn Muslim ibn Hajjaj, ed. al-Jami’ al-Sahih, op. cit., cap.23; și pentru prima parte vezi “Tafsir” (Comentarii Coranice) și “Manaqib” (Virtuțile Profetului și ale Companionilor Săi) în Abu ‘Isa Muhammad ibn ‘Isa al-Tirmidhi, al-Jami’ al-Sahih (Beirut: Dar al Ihya al-Turath al-‘Arabi, n.d.), capitolele 49 și 74. Textul original în limba arabă nu include cuvântul “surori” în poruncă. Oricum, forma masculină folosită se referă atât la femei cât și la bărbați. Echivalentul său ar fi “omenire”, care se referă atât la bărbați, cât și la femei. Spunând: “O, slujitori ai lui Dumnezeu,” Profetul se referă și la femei, deoarece și ele dar și bărbații sunt slujitori egali în fața lui Dumnezeu.
Vezi Karl R. Popper, Sărăcia Istorismului, tradusă de Sabri Orman (Istanbul: Insan Yayinlari, 1985).

‘Ala al-Din ‘Ali al-Muttaqi al-Hindi, Kanz al-’Ummal fi Sunan al-Aqwal wa al-Af’al (O comoară a Muncitorilor de Dragul Faptelor și Spuselor Profetului) (Beirut: Mu’assasat al-Risala, 1985), 6:89.

Source Link