Tag: Islamul

O abordare comparativă a Islamului și democrației -1

F. Gulen

 

Religia, în mod special Islamul, a devenit unul dintre subiectele cele mai dificile de abordat în ultimii ani. Cultura contemporană, abordată din perspectivă antropologică sau teologică, psihologică sau psihoanalitică, evaluează religia prin metode empirice. Pe de o parte, religia este un fenomen simțit și experimentat lăuntric; un fenomen legat de aspectele permanente ale vieții. Pe de altă parte, credincioșii pot privi religia lor ca pe o filozofie, ca pe un set de principii raționale sau doar ca un fel de misticism. Gradul de dificultate crește în cazul Islamului, deoarece unii musulmani și politicieni îl consideră și îl prezintă ca pe o ideologie pur politică, sociologică și economică, mai mult decât ca pe o religie.

Dacă dorim să analizăm religia, democrația sau alt sistem sau filozofie corect, trebuie să ne concentrăm pe umanitate și pe viața umană. Privită din acest unghi, religia în general și Islamul în particular, nu pot fi comparate pe aceleași criterii cu democrația sau alt sistem politic, social sau economic. Religia se concentrează în primul rând pe aspectele permanente ale vieții și existenței, în timp ce ideologiile și sistemele politice, sociale și economice se preocupă doar cu anumite aspecte sociale variabile din viața noastră lumească.

Aspectele vieții pe care religia se bazează în mod special, sunt valabile astăzi la fel de mult cum au fost încă de la crearea umanității, și vor continua să fie și în viitor. Sistemele lumești se schimbă în conformitate cu circumstanțele prezente și ele pot fi evaluate doar pe baza timpului lor. Credința în Dumnezeu, Viața de Apoi, profeții, cărțile sfinte, îngerii și destinul divin nu au nimic de a face cu timpurile care sunt în continuă schimbare. De asemenea, venerarea și standardele universale, schimbătoare ale moralității au foarte puțină legătură cu timpul și viața pe Pământ.

De aceea, atunci când comparăm religia sau Islamul cu democrația, trebuie să ne amintim că cea din urmă este un sistem ce se dezvoltă continuu și variază în conformitate cu locurile și circumstanțele în care se practică. În schimb, religia a stabilit principii permanente despre credință, venerare și mortalitate. Deci, numai aspectele lumești ale Islamului ar trebui comparate cu democrația.

Principalul scop al Islamului și dimensiunile sale neschimbătoare afectează regulile ce guvernează aspectele schimbătoare ale vieților noastre. Islamul nu propune o anumită formă neschimbătoare de guvernare sau o încercare de a-i da o formă. Islamul stabilește principii fundamentale ce orientează caracterul general al unei guvernări, lăsând la alegerea oamenilor să aleagă tipul și forma de conducere, în concordanță cu timpul și circumstanțele. Dacă privim această chestiune din acest unghi și comparăm Islamul cu democrația modernă liberală de azi, vom puteam înțelege mai bine statutul Islamului și al democrației.

democrație islamIdeile democratice datează încă din timpuri străvechi. Democrația modernă liberală își are rădăcinile în Revoluțiile americane (1776) și franceze (1789-99). În societățile democratice, oamenii se ghidează pe ei înșiși și nu ca fiind ghidați de cineva de sus. Individul are prioritate în fața comunității în acest tip de sistem politic, fiind liber să determine cum să își trăiască viața. Cu toate acestea, individualismul nu este absolut. Oamenii acumulează o mai bună existență atunci când trăiesc într-o societate, iar asta presupune ca ei să își regleze și să își limiteze libertatea conform criteriilor vieții sociale.

Profetul spune că toți oamenii sunt la fel de egali precum dinții unui pieptene.1 Islamul nu face discriminări bazate pe rasă, culoare, vârstă, naționalitate sau trăsături fizice. Profetul declară: “Toți proveniți din Adam, iar Adam a fost făcut din pământ. O, servitori ai lui Dumnezeu, fiți precum frații și surorile. ” 2 Cei care sunt născuți de timpuriu sunt mai sănătoși și mai puternici decât ceilalți, sau aparțin anumitor familii sau grupuri etnice nu au nici un drept să îi conducă pe ceilalți.

Islamul susține următoarele principii fundamentale:

  1. Puterea stă în adevăr, o repudiere a ideii comune conform căreia adevărul se bazează pe putere.
  2. Dreptatea și regula legii sunt esențiale.
  3. Libertatea credinței și dreptul la viață, proprietatea personală, reproducerea și sănătatea (atât fizică, cât și mentală) nu pot fi încălcate.
  4. Intimitatea și imunitatea vieții individuale trebuie conservate.
  5. Nici o persoană nu poate fi acuzată de crimă, fără dovezi, sau acuzat și pedepsit pentru crima altcuiva.
  6. Este esențială existența unui sistem consultativ de administrare.

Toate drepturile sunt la fel de importante și dreptul unui individ nu poate fi încălcat de dragul societății. Islamul consideră că societatea trebuie să fie alcătuită din indivizi conștienți, care dispun de liberă alegere și sunt responsabili atât de ei cât și de ceilalți. Islamul merge puțin mai departe, adăugând o dimensiune cosmică. Umanitatea este văzută ca “motorul” istoriei, contrar unor abordări filozofice vestice fataliste din secolul nouăsprezece, precum materialismul și istorismului dialectic.3 Așa cum comportamentul și libera voință a individului determină rezultatul vieții sale în această lume și în cea care va urma, așa și progresul sau declinul unei societăți sunt determinate de voința, punctul de vedere și stilul de viață a locuitorilor săi. Coranul (13:11) spune: “Dumnezeu nu va schimba soarta unui popor decât dacă ei se schimbă [ cu privire la credința lor, modul de a vedea lumea și stilul de viață].” Cu alte cuvinte, fiecare societate deține frăiele în propriile sale mâini. Tradiția profetică subliniază următoarea idee: ” Veți fi conduși de cei care vă seamănă.” 4 Acesta este spiritul democrației, care de fapt nu intră în conflict cu nici un principiu islamic.

 

– sfârșitul primei părți –

Source Link

Views: 11

Generozitate şi mulţumire – partea 2

Generozitate şi mulţumire – partea 2

 

Donaţiile au fost instituţionalizate în Islam încă de la întemeierea sa, fiind denumite în limba arabă ‒ zakaah (acte de caritate obligatorii). Fiecare credincios cu avere în exces este obligat să dea o anumită parte din ea nevoiaşilor, anual, ca un act de adorare. A nu da zakaah este considerat un păcat major. Oferirea acestei donaţii ajută credincioşii să realizeze că averea lor nu este doar ca s-o folosească cum doresc. Îi învaţă că sunt doar deţinătorii temporari ai acestei averi din care trebuie să ofere o parte celor nevoiaşi. În consecinţă, Dumnezeu îi descrie pe adevăraţii credincioşi ca fiind aceia care recunosc dreptul nevoiaşilor la o parte din averea lor:

,,Şi în averea lor se află un drept pentru cerşetor şi pentru cel nevoiaş.” (Coran 51: 19).

Donaţiile ar trebui să fie un act sincer de mulţumire a lui Dumnezeu şi nu un act făţarnic sau un mod de a-i controla pe alţii. Răsplata pentru actele de caritate este complet pierdută atunci când este făcută pentru câştiguri lumeşti. Allah face referire la această realitate în capitolul Al-Baqara după cum urmează:

,,O, voi, cei care credeţi! Nu faceţi deşarte milosteniile voastre prin pomenirea lor şi prin necăjire.” (Coran 2: 264).

Dorinţa de îmbogăţire este sporită de invidie. În consecinţă, Dumnezeu ne-a poruncit să nu râvnim la ceea ce le-a dat altora. Dumnezeu se referă la această chestiune în capitolul An-Nisa’ al revelaţiei finale după cum urmează:

,,Nu râvniţi la ceea ce Allah a dăruit [cu harul Său] unora dintre voi mai mult decât altora.” (Coran 4: 32).

Profetul a reiterat acest sfat, spunând: „Priveşte-i pe cei mai puţin norocoşi decât tine şi nu îi privi pe cei de deasupra ta. Este mai bine pentru tine, pentru a nu nega cele cu care te-a binecuvântat Allah.”

Când oamenii îşi concentrează atenţia asupra acelora care sunt mai bogaţi decât ei, invidia începe să se dezvolte. Ei simt şi exprimă astfel faptul că Dumnezeu a fost nedrept cu ei. În ultimă instanţă, ei ar putea comite multe păcate pentru a-şi îndeplini dorinţa de a avea ceea ce au alţii. În loc de aceasta, Dumnezeu îi sfătuieşte să se gândească la cei mai puţin norocoşi decât ei. Indiferent de cât de dificile ar fi circumstanţele, există întotdeauna alţii în situaţii mai dificile. În consecinţă, a reflecta cu privire la alţii mai puţin norocoşi le aminteşte fiinţelor umane de multiplele recompense cu care i-a binecuvântat Dumnezeu. În această luptă spirituală de a evita invidia se dezvoltă cea mai importantă calitate, aceea a mulţumirii. Mai mult decât atât, potrivit învăţăturilor profeţilor, posesiunile materiale nu constituie adevărata bogăţie a acestei lumi. Abu Hurayrah a relatat spusele ultimului Profet: „Bunăstarea nu este măsurată în proprietăţi, ci în mulţumire.”

A fi mulţumit nu înseamnă că fiinţele umane trebuie să accepte orice circumstanţă în care se găsesc şi să nu încerce să-şi îmbunătăţească situaţia. A fi mulţumit înseamnă că, după ce individul se străduieşte să obţină un standard ridicat de viaţă, el trebuie să accepte cu conştiinţa curată ceea ce doreşte Allah. Doar prin a lăsa chestiunile personale în mâinile lui Dumnezeu, după ce s-a făcut un efort, inimile găsesc odihnă și se îndepărtează de la plăcerile acestei lumi. În această privinţă, Dumnezeu afirmă în capitolul Ar-Ra’d al revelaţiei finale:

,,Prin pomenirea lui Allah se liniştesc inimile.” (Coran 13: 28).Source Link

Views: 6

Vindecarea febrei – 2

Vindecarea febrei

 

Al Razi Receuil de traite de medecine translated by Gerard de Cremone Second half of 13th century Vindecarea febrei - 2Ar-Razi a afirmat în cartea sa Al-Kabir: „Dacă puterea este normală, dar febra foarte intensă şi maturarea (substanţelor nocive) evidentă, dacă nu există nicio tumoare internă sau vreun tip de ruptură, atunci a bea apă rece este benefic. Dacă persoana bolnavă este grasă, vremea este caniculară, iar omul este obişnuit să facă duşuri reci, lăsaţi-l să procedeze astfel.”

Afirmaţia Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!): „Febra este o răsuflare a focului Iadului” poate avea două sensuri.

În primul rând, febra este o răsuflare din Iad care îi face pe robi să fie conştienţi de acesta şi să înveţe cu această ocazie o lecţie. De aceea Allah a creat motive şi cauze ale apariţiei şi izbucnirii febrei. În mod similar, tihna, bucuria, desfătarea şi euforia reprezintă o parte dintre bucuriile Paradisului care au apărut, cu permisiunea lui Allah, în această lume ca un exemplu şi o lecţie, iar El a permis ca asemenea sentimente să fie legate de motive şi cauze determinante.

În al doilea rând, hadisul a asemănat febra şi arşiţa zilei cu căldura intensă a focului Iadului tocmai pentru ca inimile noastre să-şi imagineze tortura intensă a Focului şi căldura pe care acesta o răspândeşte.

Afirmaţia Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!): „… răcoriţi-o cu apă” e posibil să facă referire la toate tipurile de apă şi aceasta este opinia corectă. Conform unei alte opinii, apa înseamnă aici apa Zem-Zem. Susţinătorii acestei interpretări invocau ca dovadă hadisul din Sahih Al-Bukhari în care Abu Jamrah Nasr bin ’Imran Adh-Dhuba’i a spus: „Stăteam pe lângă Ibn Abbas în Mekka până când, într-o zi, am făcut febră. El mi-a zis: «Răcoreşte-o cu apă Zem-Zem, deoarece Trimisul lui Allah a zis: Febra este o răsuflare a focului Iadului. De aceea răcoreşte-o cu apă – sau a zis – cu apă Zem-Zem.»” Relatatorul hadisului nu era sigur care au fost exact cuvintele Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Pe de altă parte, putem considera că Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a menţionat apa Zem-Zem pentru oamenii din Mekka, deoarece le este accesibilă. Toţi ceilalţi oameni pot folosi orice fel de apă au prin preajmă.

Există diferenţe de opinii în ce priveşte următorul aspect: Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a intenţionat prin acest hadis să încurajeze oferirea apei ca un gest de caritate sau folosirea efectivă a acesteia. Cred că aceia care au considerat că hadisul face referire la oferirea apei ca gest de caritate nu au înţeles scopul utilizării apei reci pentru potolirea febrei. Totuşi există o explicaţie bună a afirmaţiei Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), deoarece răsplata aparţine unei categorii comparabile cu fapta. De vreme ce oamenii însetaţi beau apă rece pentru a-şi potoli setea, Allah anihilează febra cu apă rece. Acesta însă este doar un sens adiacent al hadisului; regula precizată de hadis face referire pur şi simplu la utilizarea apei (nu la oferirea ei ca un gest de caritate).

Abu Nu’aym a spus că Anas a relatat că Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a zis: „Dacă unul dintre voi este doborât de febră, să se stropească cu apă rece timp de trei nopţi la rând, înainte de zorii zilei.”

 

 

sursa: femeiamusulmana.blogspot.comSource Link

Views: 3