Tag: Islamul

Primii ani de profetie

Primii ani de profetie   Logica şi raţiunea erau, şi încă sunt, cea mai bună dovadă a adevărului afirmației lui Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) când a spus: „Eu sunt Profetul lui Allah.” Nu se susţine prin logică deplină sau prin raţionare corectă ca un om care a dus o viaţă […]

Primii ani de profetie

 

Logica şi raţiunea erau, şi încă sunt, cea mai bună dovadă a adevărului afirmației lui Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) când a spus: „Eu sunt Profetul lui Allah.” Nu se susţine prin logică deplină sau prin raţionare corectă ca un om care a dus o viaţă atât de bună să mintă în ceea ce-L priveşte pe Allah. Primii credincioşi care s-au grăbit să creadă în mesajul său, despre care suntem onoraţi să relatăm prin intermediul paginilor acestei cărţi, au avut o astfel de relaţie cu el după călăuzirea lui Allah, relaţie care constituie cea mai bună dovadă a logicii şi a raţiunii.

 

Îl vedem pe Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) înainte de a primi mesajul şi îl vedem după primirea mesajului. Îl vedem în leagănul său şi îl vedem pe patul de moarte. Dar am văzut vreo contradicţie sau vreo incoerenţă de-a lungul întregii sale vieţi? Niciodată!

 

Să analizăm primii ani ai mesajului său. Aceia au fost anii pentru care cu greu poate fi găsit un echivalent în analele istoriei în privinţa statorniciei, adevărului şi gloriei. Aceia au fost anii care au dezvăluit, mai mult decât oricare alţii, toate trăsăturile învăţătorului şi ale îndrumătorului întregii omeniri. Aceia au fost anii care au deschis cartea luminoasă a vieţii şi a eroismului Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi, mai mult decât oricare alţi ani, au reprezentat leagănul miracolelor sale.

 

De-a lungul acelor ani Profetul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a fost singur. A lăsat tot ceea ce deţinea în materie de confort, siguranţă şi viaţă stabilă. El s-a apropiat de oameni cu ceea ce nu le era familiar sau, mai degrabă, cu ceea ce ei au detestat. S-a apropiat de ei şi s-a adresat raţiunii lor, ceea ce a reprezentat o sarcină dificilă pentru cel care şi-a direcţionat discursul către minţile oamenilor şi nu către sentimentele lor. Profetul lui Allah, Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), a făcut mai mult decât atât, de vreme ce consecinţa apelului la raţiune poate fi admisă dacă împărtășești convenţii şi aspiraţii comune. Dar când îi chemi către un viitor îndepărtat pe care tu îl percepi, iar ei nu, în care tu trăieşti, iar ei nu, sarcina este una dificilă. Într-adevăr, a te adresa minţii lor şi a distruge esenţa vieţii lor din temelii, deşi procedezi astfel într-o manieră sinceră, onestă şi nu determinat de un anumit scop sau de mândrie, reprezintă un risc care nu poate fi asumat decât de către conducătorii oamenilor drepţi şi de către profeţi.

 

Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a fost eroul şi marele maestru al acelei situaţii. Forma de adorare a acelei ere era reprezentată de venerarea idolilor ale căror ritualuri erau practicate ca religie. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) nu s-a abătut din drumul său în urma niciunei manevre sau intrigi. Drumul neumblat şi dificila povară ar fi constituit scuze bune dacă şi-ar fi folosit mintea pentru a pregăti lumea pentru „monoteism” în loc să o surprindă cu el. Îi era cu putinţă şi era dreptul său de a se pregăti să izoleze comunitatea de idolii a căror adorare a fost o practică transmisă din generaţie în generaţie, vreme de secole. Ar fi putut începe prin a evita pe cât posibil o confruntare directă, ştiind că va atrage toată ura oamenilor săi, şi ar fi putut să îndrepte asupra lor toate armele pe care ei urmau a le aţinti spre el.

 

Totuşi, nu a făcut astfel. Acest lucru ilustrează faptul că el a fost un Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). El a auzit o voce divină în sufletul său spunându-i să se înalţe… şi a făcut astfel, spunându-i să transmită mesajul… şi a făcut astfel, fără a utiliza forţa armelor şi fără a-şi abandona misiunea! I-a înfruntat din prima secundă prin esenţa mesajului său: „O, oameni, eu sunt Profetul lui Allah, pentru ca voi să-L adoraţi şi să nu-I atribuiţi parteneri. Aceşti idoli reprezintă deşertăciune. Ei nu vă fac rău şi nici nu vă aduc beneficii.”

 

Încă de la bun început, el i-a înfruntat prin cuvinte simple şi clare şi de la bun început s-a confruntat cu lupta severă pe care a trebuit să o ducă până la stingerea sa din viaţă.

 

 

sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

Source Link

Views: 1

Credinta companionilor Profetului

Credinta companionilor Profetului   Aveau primii credincioşi nevoie de un imbold pentru a-l susţine pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!)?   Cel cu conştiinţa trezită nu va fi tulburat de o astfel de scenă unică şi rară? A fost o scenă în care un bărbat cu putere intelectuală deplină şi comportament […]

Credinta companionilor Profetului

 

Aveau primii credincioşi nevoie de un imbold pentru a-l susţine pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!)?

 

13 Credinta companionilor ProfetuluiCel cu conştiinţa trezită nu va fi tulburat de o astfel de scenă unică şi rară? A fost o scenă în care un bărbat cu putere intelectuală deplină şi comportament desăvârşit, singur dar bine cunoscut de către oameni, le-a adresat celor din jur un apel ce putea dărâma munţii. Cuvintele izvorau din inima şi de pe buzele sale, umile şi splendide, ca şi cum în ele ar fi sălăşluit toată puterea, voinţa şi viitorul şi de parcă ele ar fi exprimat destinul însuşi.

 

Dar ar fi existat și posibilitatea ca Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) să îşi fi adorat Domnul după cum ar fi voit, lăsând zeităţile oamenilor săi la locul lor, pentru ca aceştia să lase în pace religia comunităţii sale.

 

Dacă un astfel de gând a trecut prin minţile unora din acele vremuri, Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) l-a spulberat de îndată. El le-a explicat clar oamenilor săi că era Profet şi că trebuia să transmită mesajul, că nu putea păstra tăcerea şi nu se putea abate de la misiunea sa de vreme ce era îndrumat de adevăr şi lumină. Toate forţele lumii şi ale naturii nu l-ar fi putut determina să păstreze tăcerea şi nu ar fi putut să-l oprească, pentru că Allah era Cel care l-a făcut să vorbească şi să se mişte şi Cel care i-a călăuzit paşii.

 

Reacţia celor din Quraish a venit prompt precum flăcările răvăşite de un vânt violent. Nenorocirile au început să se abată asupra unui suflet neobişnuit cu altceva în afară de graţie absolută. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a început să predea primele sale lecţii cu autoritate deplină şi sinceritate uluitoare. Imaginea acestei scene este recunoscută în toate locurile şi în toate timpurile, precum şi în istorie. Cei cu conştiinţa trează din Mekka, apropiindu-se de el, erau mulţumiţi şi plini de admiraţie. Au văzut în el un bărbat nobil şi măreţ. Ei nu ştiau dacă gâtul său devenise mai lung, într-atât încât să atingă cerul sau dacă cerul a coborât într-atât încât să-i încoroneze capul. Au văzut doar loialitate, statornicie şi nobleţe.

 

Source Link

Views: 1

Soarele în mâna dreaptă şi Luna în stânga

Soarele în mâna dreaptă şi Luna în stânga     A fost măreaţă scena la care au asistat în ziua în care nobilii din Quraish au mers la Abu Taalib, spunând: „Cu adevărat, nu putem tolera o persoană care ne insultă părinţii, îşi bate joc de visele noastre şi găseşte cusur zeităţilor noastre. Fie îl […]

Soarele în mâna dreaptă şi Luna în stânga

 

 

A fost măreaţă scena la care au asistat în ziua în care nobilii din Quraish au mers la Abu Taalib, spunând: „Cu adevărat, nu putem tolera o persoană care ne insultă părinţii, îşi bate joc de visele noastre şi găseşte cusur zeităţilor noastre. Fie îl opreşti, fie vă înfruntăm pe amândoi, până când una dintre părţi va fi distrusă.”

 

Abu Taalib a trimis un mesaj nepotului său, spunând: „Nepotul meu, oamenii tăi m-au abordat şi au vorbit despre chestiunile tale. Trebuie să te gândeşti la mine şi la tine şi să nu mă împovărezi cu ceea ce nu pot îndura.”

 

Care a fost în acest caz atitudinea Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!)? Singurul bărbat care s-a aflat alături de el părea că-l va abandona sau mai degrabă părea incapabil să se confrunte cu tribul Quraish care se pregătea din ce în ce mai mult de luptă. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) nu a ezitat să-i răspundă, rămânând la fel de hotărât ca înainte. Nu! Nici măcar nu a căutat cuvinte pentru a-şi arăta fermitatea. Era deja acolo, ridicându-se cu scopul de a oferi una dintre cele mai importante lecţii întregii omeniri şi de a-i prezenta cele mai înalte principii ale sale.

 

sun moon clouds sky stars eclipse Soarele în mâna dreaptă şi Luna în stângaEl a spus: „O, unchiule, pe Allah, nu voi abandona niciodată această chestiune înainte ca Allah să poruncească sau ca eu să mor, nici dacă ei îmi pun soarele în dreapta şi luna în stânga!”

 

Pacea fie asupra ta, o, Profet al Islamului, tu care erai măreţ printre oameni şi cuvintele tale erau măreţe!

 

Abu Taalib şi-a redobândit curajul şi pe cel al strămoşilor săi laolaltă, a strâns mâna dreaptă a nepotului său în mâinile sale şi a spus: „Spune ce vrei, pentru că, pe Allah, nu te voi forţa niciodată să faci ceva.”

 

Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) nu depindea de unchiul său în privinţa protecţiei şi a siguranţei, deşi unchiul său era capabil să i le ofere, ci el era cel care le oferea oamenilor din jurul său siguranţă, protecţie şi statornicie.

 

Orice persoană onestă care este martora unei astfel de scene nu poate decât să se grăbească să-l iubească, să-i fie loială şi să creadă în Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!).

Source Link

Views: 8